sâmbătă, 10 septembrie 2022

Privind în ambele direcţii


Pentru a judeca obiectiv lumea în care ne mişcăm trebuie să ai capacitatea de a te uita în toate direcţiile. Propaganda, fie că e de-o parte, fie că e de cealaltă parte, nu face altceva decât să te oblige să te concentrezi pe o singură viziune care prezintă exclusiv succesele de acolo, punând batista pe ţambal în ceea ce priveşte eşecurile. Aşa apare viziunea deformată şi imbecilizarea. 

Dacă te apuci să te uiţi în presa noastră constaţi că Ucraina are victorie după victorie în faţa armatei ruse. Doar că ruşii înaintează încet şi sigur, reglându-şi tacticile de război şi luptându-se, la modul practic, cu o armată a NATO. Nu mai avem de ce să ne ascundem după deget: armata Ucrainei este echipată de NATO, coordonată de NATO şi are în componenţă numeroşi soldaţi NATO, care - cu binecuvântarea superiorilor - şi-au dat demisia din armatele lor pentru a se înrola ca mercenari în Ucraina. 

Nu vreau să scap un aspect: lupta adevărată care se dă nu este cea din Ucraina, ci este o luptă la nivel mondial, care se dă cu „perna pe figură”. Pare o comparaţie hazlie, dar efectiv despre asta e vorba: o luptă în care cel care se sufocă primul îl eliberează pe celălat de presiune, făcându-l să renască. 

Mă uit foarte mult pe ceea ce publică analiştii ruşi. Pe la noi sau prin Occident se crede că în zona rusească e o unanimitate precum cea din vremea lui Nicolae Ceauşescu. Aiurea. Am citit un comentariu deosebit de acid al colonelului Alexander Zilin - şeful ong-ului Centrul pentru Studiul Securităţii Naţionale - despre ultimatumul în ceea ce priveşte sistarea gazelor. Opinia sa - preluată pe larg în presa rusească - este radical diferită faţă de cea a conducerii. Spune autorul studiului că Rusia a fost atrasă într-o capcană geopolitică în Ucraina deoarece atât invadarea cât şi sistarea gazelor sunt elemente dorite de către Occident. Iată un citat: 
Șantajul cu gazul este calculat pe baza faptului că cetățenii UE, obișnuiți cu confortul, vor „ridica furcile” asupra autorităților din ţările lor ca efect al prețurilor mari la energie. Calculul, sincer, este destul de slab.  
Occidentul a pornit deja mașina de propagandă. Algoritmul de propagandă este simplu: trebuie să înduri o iarnă pentru a ieși din dependența energetică. Și, se pare, vor rezista. Depozitele sunt pline, stocurile ar trebui să fie suficiente. Vor exista, desigur, pierderi colaterale grave: austeritate, scăderea ratelor de producție și așa mai departe. Dar experții spun că lucrurile, aparent, nu vor atinge indicatori supercritici.

Temerea autorului este aceea că, în urma opririi gazelor, occidentalii vor găsi soluţii şi astfel gazul rusesc îşi va pierde piaţa. O opinie similară am citit-o la şeful Şcolii de Afaceri de la Sankt Petersburg. Sunt, în mare, argumente similare care conduc la ipoteza unei erori fundamentale comise de Rusia. Astfel de rapoarte sunt omniprezente în media rusă. Trebuie să fii naiv pentru a crede că asemenea informaţii nu sunt puse în balanţă de către autorităţi, mai ales în condiţiile în care este şi tema preferată a propagandei şi pilonul strategiei occidentale. 

Să sar puţin de subiectul războiului pentru a vă introduce în domeniul independenţei tehnologice urmărite de ruşi. Pentru multă vreme vedeta acestei lupte a fost Ghenadi Krasnikov, şeful Mikron, una dintre întreprinderile pe care - spunea el - se bazează independenţa tehnologică a Rusiei. Fals. Respectiva fabrică nu reuşeşte să facă saltul tehnologic, iar sursele de acolo arată că Krasnikov a cam fost transferat pe linia moartă. La fel au stat treburile şi în domeniul spaţial unde, de asemenea, s-au făcut restructurări răsunătoare. Motivul? Ca şi în armată unde generalii şi comandanţii cad precum fructele toamna, întreaga structură a Rusiei a trecut(şi trece în continuare) de la conducerea pe baza propagandei la cea bazată pe rezultate concrete.

Să vă explic acum puţin un punct de vedere diametral opus faţă de cele citate până acum. Stanislav Pritcin, cercetător principal la Centrul de Studii Postsovietice vorbeşte despre un plan mult mai amplu. Prin abandonarea Afganistanului, spune el, SUA practic şi-a pierdut total influenţa în Asia Centrală. Şi nu doar SUA, ci întreg Occidentul. Pritcin consideră respectivul eveniment unul deosebit de important din punct de vedere geopolitic deoarece s-a reuşit nu doar reducerea presiunii asupra Rusiei într-o zonă critică pentru ea, dar şi creşterea „forţei gravitaţionale” a ţării sale în zonă. Sunt foarte puţini cei care înţeleg rolul covârşitor pe care-l joacă Asia Centrală în ecuaţia geopolitică din toate timpurile. Există chiar şi-o glumă printre cercetători conform căreia, „de la Alexandru cel Mare nimeni n-a mai înţeles rolul covârşitor al Asiei Centrale”.

Calmarea situaţiei din Kazahstan, de asemenea a fost un punct critic. Acolo treaba nu e terminată. Oricine a vizitat Kazahstanul a rămas surprins de simbolurile ciudate din capitala sa Nur-Sultan(fostă Astana). Arhitectul noii capitale a Kazahstanului a fost Nursultan Nazarbaiev, fostul preşedinte al ţării şi cel care încă se află indirect la butoane. Nazarbaiev a fost convins abia în 2019 să părăsească puterea şi a fost înlocuit cu Tokaiev, un aliat de-al său. Nazarbaiev s-a întins precum o caracatiţă în toată economia ţării pe care-a jefuit-o bazându-se pe ... Londra. De altfel, toate simbolurile masonice care în Nur-Sultan sunt la vedere, le puteţi vedea ceva mai discret la Londra. O cantitate foarte mare a averii sale a fost transportată la Londra, unde trăiesc o parte din membrii familiei sale. Întreaga afacere de corupţie a fost acoperită de Londra în schimbul infiltrărilor adânci în structura statului. 

După curăţenia de dinainte de începerea conflictului din Ucraina, ruşii elimină activ hălci importante de-ale englezilor din structura adâncă a Kazahstanului. Este un război nevăzut care continuă să se desfăşoare. Şi este un război esenţial care trebuie dus deoarece englezii plănuiesc un nou scenariu ucrainean în Kazahstan. 

V-am prezentat o structură ceva mai detaliată deoarece trebuie să înţelegeţi amploarea luptei pe care şi-a asumat-o Rusia. Însă, cea mai importantă luptă este cea pe care-o dă direct cu Occidentul. 

Cum Alexander Zilin şi cei ca el critică posibilitatea pierderii definitive a pieţei occidentale de către gazele ruseşti, un nou ultimatum soseşte de la Moscova, anume restructurarea totală a pieţei cerealelor. După ce Occidentul a avut un an agricol prost(sabotat din interior pentru „confirmarea” ideologiei climatice), Rusia a anunţat umătorul pas: fertilizatorii şi produsele agricole finite vor fi disponibile doar ţărilor prietene şi doar contra ruble. Se pare că cei din corul bocitoarelor n-au înţeles că gazul e o materie primă esenţială din care se fac multe alte produse. Astfel, după o iarnă în frig şi beznă, Occidentului i se pregăteşte o primăvară în foame şi o vară de pomină. Fără fertilizatori agricultura modernă pică. 

Ei bine, e interesant de înţeles cum reacţionează Occidentul. Extrem de vocal. Au ieşit la atac cu propagandişti care vorbesc despre „noile moduri de a face agricultură”. Cam care sunt acestea? Fără să ari, fără să fertilizezi, fără să faci nimic. Cică asta e calea optimă şi „bio”. Ştiţi cu ce seamănă? Mă duce cu gândul la excepţionalul roman al lui Andrei Platonov, Cevengur. Doar acolo am mai întâlnit o asemenea versiune a comunismului-anarhist precum cea pe care o propovăduieşte acum Occidentul. Singura diferenţă este că lumea lui Cevengur este cea de la începuturile instaurării puterii bolşevice, adică acum 100 de ani! Partea proastă e că propaganda a creat suficienţi idioţi utili care nu se vor trezi nici măcar atunci când se vor afla în pragul morţii de inaniţie. 

Care e planul Moscovei? E unul extrem de vast şi nu e limitat strict la gaz şi alimente. Să vă mai dau un exemplu. După ce englezii au exclus aurul rus de la tranzacţionare(tăindu-şi creanga de sub picioare), ruşii au anunţat dezvoltarea unei pieţe internaţionale de tranzacţionare a aurului la Moscova. Aurul va fi denominat într-o primă fază într-un coş valutar format din principalele monede BRIC, iar apoi în noua monedă de schimb a BRIC. De fapt aici e targetul rusesc: o nouă monedă de schimb lasă întreaga lume occidentală cu fundu-n baltă. Este, într-adevăr, nevoie de o întreagă infrastructură financiară, dar o mare parte a ei este deja construită. Prin forţarea plăţii gazelor în ruble pentru Occident, în ruble şi yuani pentru chinezi sau în ruble şi rupii pentru indieni, Rusia dă un semnal clar că dolarul e în moarte cronică. De fapt, dacă e să fim corecţi, semnalul morţii valutelor occidentale a fost dat chiar de occidentali atunci când au blocat a modul barbar rezervele internaţionale ale Rusiei. E vorba de aproape 600 mld. $, bani la care nu a mai avut acces. Cei care cred că s-a dat o lovitură Rusiei sunt cel puţin naivi. De fapt lovitura s-a întors precum un bumerang întrucât nimeni nu mai are încredere în acele valute în condiţiile în care, dacă i se pune vreunuia de la Washington, te poţi trezi cu fondurile blocate.

Funcţionează strategia ruşilor? Un semnal e dat de faptul că s-a cam instaurat panica e dat de importul de către Elveţia - pentru prima dată după Război - de aur rusesc. Trei tone de aur au intrat în Elveţia, aparent pentru rafinare, însă cei mai mari rafinatori(MKS PAMP SA, Metalor Technologies SA, Argor-Heraeus SA and Valcambi SA) spun că n-au văzut niciun gram. E clar că, de fapt, a fost un import mascat pentru a nu se încălca restricţiile. Şi câte altele vor mai fi fost de-atunci?   

Ceea ce se întâmplă nu se vede, dar se întâmplă. Numeroase averi s-au cam cărăbănit de la Londra, New York sau Sidney şi s-au îndreptat, ca zonă de tranziţie, precum Dubai. Chiar şi Singapore simte pe propia-i piele fuga marilor averi. Iar când fug capitalurile rezultatele se văd prima dată pe piaţa imobiliară, unde proprietăţile de lux încep să fie listate, forţând preţurile în jos. E o mişcare clasică.

În plus se mai vede ceva: Japonia e decimată financiar, Europa la fel. Dolarul s-a hrănit din cadavrele celor două economii „aliate” şi pare că se întăreşte. E fals! Dolarul e cel care urmează să fie lovit frontal întrucât e prns într-o capcană fără ieşire. Dependenţa economiei americane de China nu poate fi rezolvată prin internalizare, aşa cum încerca Trump. De fapt, fără o sărăcire radicală şi fără restructurări interne teribile, absolut nimic nu se mai poate face acolo. Despre asta e vorba în ideologia BBB? 

Cam aşa arată, în mare, tabloul. Judecaţi singuri ceea ce vedeţi. Înainte însă de a încheia vă mai subliniez un aspect: FBI tocmai ce a percheziţionat casele a 50 de persoane apropiate de-ale lui Trump. O măsură profund anticonstituţională menită a intimida mişcarea MAGA înainte de alegeri. Judecaţi singuri şi „indexul democraţiei americane”. Nu de alta, dar când îţi fuge preşul de sub picioare încerci să peticeşti realitatea prin coborârea tiraniei din pod.  

27 de comentarii:

  1. China va ierta 23 de împrumuturi pentru 17 națiuni africane, a anunțat ministrul de externe al Chinei, Wang Yi : „China va renunța la cele 23 de împrumuturi fără dobândă pentru 17 țări africane care ajunseseră la scadență până la sfârșitul anului 2021”, a declarat domnul Wang la Forumul pentru Cooperare China-Africa, potrivit unui comunicat.

    El a promis că China va continua să sprijine activ și să participe la construcția de proiecte majore de infrastructură în Africa prin finanțare, investiții și asistență. „Vom continua, de asemenea, să creștem importurile din Africa, să sprijinim dezvoltarea mai mare a sectoarelor agricole și de producție din Africa și să extindem cooperarea în industriile emergente, cum ar fi economia digitală, sănătatea, sectoarele ecologice și cu emisii scăzute de carbon.”

    Domnul Wang a promis, de asemenea, că China va oferi asistență alimentară celor 17 națiuni africane. Criticii susțin că China este implicată în „diplomația capcanei datoriilor”, susținând că țara emite împrumuturi pentru a asigura în cele din urmă active internaționale strategice.


    https://www.clbrief.com/china-to-waive-interest-free-loans-for-17-african-countries-that-matured-by-end-2021/

    Mișcarea Chinei unde se încadrează?
    Africa este un continent extrem de mare nu cum ne arata Mercator.
    Puteți lamuri puțin interacțiunile Chinei. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incerc eu sa te lamuresc un pic, e rai dle China da si nu ti mai ia inapoi nu ca FMI sau astea, daca nu mai imprumuti de la ei cu dobanzi babane iti baga tara '89, in Yugoslavia si tot asa !

      Ștergere
    2. Africa, nu este doar extrem de mare dar si extrem de bogata! Daca luam in consideratie doar faptul ca resursele sale in minereuri rare cu aplicabilitate in tehnologiile de varf sunt la mai mult de 50% din totalul global, fiind mai deloc sau extrem de putin exploatate, e de inteles interesul oricui are atat capacitatea, cat si resursele, de a se implica activ in viata de acolo! Si China, le are din plin, pe ambele!

      Si, Africa, nu sta deloc rau nici la capitolul "resursa umana", asa incat a avea imfluenta asupra africii, e o necesitate absoluta pentru oricine isi face planuri pe termen lung, de dominare a lumii. Si, nu e deloc nevoie sa fie vorba despre o dominare gen saxon, cu arme, teama, teroare! O dominatie blanda, in urma careia sa castige atat dominatorul cat si cei dominati, este perfecta pentru toata lumea si cumva, cred ca spre asa ceva se indreapta China.

      Problema noastra insa, ma indoiesc ca e legata de planurile chinei in Africa si mai degraba, ar trebui sa ne orientam spre ce vrem si ce putem NOI, romanii, sa facem pentru noi, ca sa ne fie bine pe termen mediu si lung!

      Oricat ne-am da noi de mari pe toate drumurile, n-avem si nici nu vom avea vreodata cum avea anvergura si potentialul unor tari precum China, SUA, Anglia, Germania sau Japonia dar avem si noi, atat resursele naturale cat si pe cele umane (intelectuale), ca sa ne situam pe aceeasi treapta cu tari precum Israel, Austria, Spania, Canada sau altele din "a doua linie" ca forta economica.

      Dar vrem oare asta? Suntem oare capabili sa ne rupem de "capra vecinului" si de "DNA-ul sa vina sa va ia", ca sa putem merge inainte? Mai avem forta interioara de a ne fixa idealuri PROPRII si de a ni le implini? Avem oare curajul de a ne scoate capetele din nisip si sa zicem "NU!", celor care ne trateaza ca pe niste slugi (pentru ca in timp, am dovedit ca asta suntem)? Si de a ne cauta "prieteni" printre cei care macar pe o portiune a drumului, au aceleasi interese cu noi, renuntand la "prieteni", "aliati" si "parteneriate strategice" care nu ne duc decat la sapa de lemn?

      Momentan, noi suntem in faza de a fi in pragul mortii de foame si drept consecinta, ne inarmam, in loc sa ne facem rost de mijloacele necesare supravietuirii, in timp ce murim de grija germaniei, frantei sau olandei, ca or sa inghete ei de frig la iarna!

      In concluzie, ce face sau ce vrea sa faca China in Africa, desi e interesant din punct de vedere academic (cel putin pentru moment), n-are nici o relevanta actuala pentru Romania!

      Ștergere
    3. China "detine" Africa. Au acces si exploateaza majoritatea minelor de metale rare, chiar si unele recent descoperite( HUNTER sa traiasca!), si sunt parteneri cu Africa de SUD, ce include aceat parteneriat nu vom stii total, dar avand in vedere ce s-a intamplat in ultimii ani putem doar banui ca in schimbul trhnologiei,cunoasterii si industrializarii cu care vine China, Africa vine cu resursele de temale rare si nu numai, ci si cu mana de munca, in multe cazuri. China are o strategie diferita de a Americii in creerea partenerilir si stabilirea relatiilor deiplomatice, pastrand tothsi un comportament relativ pana in maduva de mare putere acum. Asta asa superficial si pe scurt. Si stiti cine mai are o mare implicare in Africa? Rusia,partenerul Chinei. Asta pe scurt asa, de suprafata

      Ștergere
    4. @ce face sau ce vrea sa faca China in Africa, desi e interesant din punct de vedere academic (cel putin pentru moment), n-are nici o relevanta actuala pentru Romania!

      Tocmai ca are. Modelul a ceea ce se va întâmpla in China si Africa va fi urmat de toți.
      Inclusiv noi vom adopta sistemul care se dezvoltă anul acesta.
      Ce se întâmplă in România? Si eu nu știu?
      Nu se întâmplă absolut nimic.
      In Africa se întâmplă ceva ce va schimba omenirea si suprematia vestului.
      Continuați să rămâneți ignoranți și fără să uniți punctele.


      Ștergere
  2. ''Bufnitele nu sunt ceea ce par a fi!''Daca se elimina ''izvorul cel rau'',acesta nu mai poate inunda sufletele si mintile oamenilor.Modelul asta de societate-jungla e avantajos pentru animale de prada(entitati malefice).Intelegeti ca totul se va schimba din temelii.Incercati sa aveti un echilibru intuitie-logica.Mintea ...minte,sufletul stie adevarul.''Unde-i minte... e si prostie!''S-a vazut in plandemie.A fost testul IQ...EMOTIONAL suprem.Desteptii s-au dus dupa fenta.Degeaba esti ''doxa'' de carte,realitatea bate...facultatea.Din sursele dvs. oculte,ce ne puteti spune de QFS,GESARA/NESARA etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred ca lucrurile sunt intro oarecare masura cam pe acolo ! Dar vizavi de o noua moneda ....? Ma starneste cam rasul! Banii fizici si-au cam spus ultimul cuvant ! E doar o parere ! Se pune deja la punct un asemenea sistem unde banii fizici vor ajunge muzeu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca nu Kinule,
      Nu au cum. Suntem inca foarte multe orase care depind 100% de coruptie su bani cash..
      Deci este imposibil deocamdata cit inca suntem enorm de multi...

      Ștergere
  4. China merge si ea ca si altii dar mai soft pe modelul darii in plata !

    RăspundețiȘtergere
  5. Update de pe front: Rușii sunt pe cale să sufere o înfrângere istorică. În câteva zile Putin va fi sinucis, conform ritualului de la Kremlin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De data asta, cum va fi sinucis? Pana acum a fost paralizat, a murit de cateva ori de cancer, Parkinson, ciuma, covid, gripa aviara, gripa legumelor, bataturi, un furuncul, nu mai stiu exact daca n-a fost si rapit de extraterestri! Ce urmeaza?

      Ștergere
    2. Nțțțț, niet !!! Cei care se cred la butoanele lumii, uită voit sau doar ignoră profețiile(rușilor, grecilor și chiar ale nemților) despre ruși și drumurile lor prin Europa centrală și de vest PRECUM ȘI cele către Ierusalim via Constantinopol, apoi Going Back Home.
      Mai sunt episoade de vizionat din filmul ăsta cu multe Surprize! Surprize!...

      Ștergere
    3. N au cum sa piarda, dar nici sa cistige...e un circ, balet

      Ștergere
  6. Ungaria amenință că va bloca unele sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei dacă trei oligarhi nu vor fi scoși de pe lista de sancțiuni! Sic!

    RăspundețiȘtergere
  7. Polonia achiziționează 96 de elicoptere de atac AH-64 și devine al doilea cel mai mare operator de Apache din lume.
    Polonia nu se dezice de rolul ei american in UE si devine încet încet un mare Operator de orice.

    RăspundețiȘtergere
  8. Epstein a fost un informator al FBI ului , fix pe problema traficului de copii. De asta a și scăpat prima dată de acuzațiile de trafic și corupere de minori. Interesant este că și-a continuat linistit "activitățile".
    Această informație confirmă suspiciunile cu privire la faptul că violurile, orgiile Și plasarea copiiilor la VIPuri era, de fapt, o operațiune guvernamentală de compromitere și șantaj.
    Să vă mai spun că tatăl lui Ghislaine Maxwell a fost colaborator al serviciilor secrete britanice, israeliene și sovietice?
    Nici până în ziua de azi nu a infirmat Departamentul de Justiție aceste suspiciuni și acuzații de colaboraționism (complicitate):

    https://www.washingtonexaminer.com/news/alexander-acosta-dodges-when-asked-if-jeffrey-epstein-was-an-intelligence-asset

    RăspundețiȘtergere
  9. China e la vale. Ar mai trage de timp cu ceva gaz ieftin. Dar cam atat.
    Se muta incet, dar sigur, industria prin zona. Vietnam, Thailanda, India, Indonezia...
    Asteptam India sa se impuna. Ea e viitorul in Asia. E mai echilibrata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta sa o creada aia de il asculta pe Radu Tudor! Cititi si nu cred ca zic asta, articolul din Foreign Affairs care detaliaza cum aceasta criza amuzanta nu va deteriora China aproape deloc, ATENTIE FOREING AFFAIR DA? Si prin FT si prin alte trompete vestice progresiste s-a schimbat sablonu si pare sa mai dea articole despre ceea ce se banuia, si anume, ca China nici macar nu tureaza la maxim inca. Au o problema cu declinul natalitatii, asta da, dar in rest, acum e doar "o incalzire". De asemenea cine credeti ca tehnologizeaza restul tarilor de care vorbiti in afara de India? :))). China s-a impuscat in picior cu inchiderea de porturi si a industriei pe motiv de covid? da si NU. da pentru ca isi pun piedici singuri DAR NU pentru ca aceste piedici par si sunt menite sa dezechilibreze lanturile de aprovizionare globale, CHINA detine porturile 1 si 3 ca marime si importanta a marfurilor ce le tranzactioneaza de pe glob. De asemena China a initiat alaturi de Rusia proiectul marii cai ferate asiatice. Eu zic doar sa nu ne trezim brusc cum Australia ea asa se simte putin independenta de Commonwealth si trece la parteneriat cu comunistii, ca aia prin Australia, de exemplu o arde pe revolutie verde si materiile nu sunt la ei, sau la noi vesticii.

      Ștergere
    2. China detine o gramada de constructii inutile. A inceput sa le scada si populatia de anul trecut.
      Au peste 10% rata de neocupare in imobilele din orasele mari. Asa e cand construiesti ca sa ai productie mare la hectar.

      Ștergere
  10. Care constitutie, care drepturi ale omului? Fiecare mare revolutie controlata a condus la declaratii pompoase. Nu s-au respectat nicaieri. Drepturile omului sunt un mare...drog! Intr-o gradina zoologica, adica un mediu prin excelenta controlat, se dau spatii egale maimutelor. Iar gorilei, un spatiu triplu. Gorila va simti care mai mult spatiu de miscare, si va fi mandra ca are mai multe "drepturi". Care se pot lua oricand, cu sau fara pretexte, cu sau fara inscenari. Au trebuit sa moara copii doar pentru a scoate o arma de pe lista celor permise. Primul pas, urmeaza restul-si in SUA si in Canada. Trendul e nu doar constant, ci progresiv. Vor fi permise lame de ras...ca in bancul ala cu culmea sadismului: sa-ti tai venele cu o lama tocita. Asta va fi marea libertate ramasa, sa ne alegem moartea, luandu-ne gatzii cu un cutit, sau alte variante mai putin barbare. Sunt incurajate actiuni in instanta, pa persoana fizica-frectie la piciorul de lemn. Poate vor castiga unii, dar agenda merge mai departe.
    Nota: chiar si acolo unde aparent sunt permise si incurajate unele drepturi, in background, prin smecherii institutionalizate, prin "metode" diverse, acele drepturi ajung sa nu mai fie valorificate. Traiesc in Romania, si asta-mi mananca tot timpul, cum spunea Mircea Badea.

    RăspundețiȘtergere
  11. "Campionatul international de Biliard" se desfășoară, aparent, în Ucraina, interval neprecizat de organizatori. In timp ce lecturam cu interes articolul, pur și simplu, imaginația mea proiecta o imensă masă de biliard. O masă planetară. Jucătorii !? Pot fi identificați în textele scrise de dumneavoastră, doar dacă sunt citite cu atenție și conexate între ele. Vă mulțumesc! Monica N.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu este suficient un război hibrid de 6 luni inutil pentru Ucraina și Europa? Consilierii dumei de stat îl mustreaza pe Putin sa demisioneze,mi se pare cel mai firesc moment că Rusia sa se curețe de trecut,de orgolii și de paranoia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @"Nu este suficient un război hibrid de 6 luni inutil pentru Ucraina și Europa?"

      Ptr a opri central(ele) din Zaporojie si a le tine inchise ai nevoie de multi ani tulburi. Consecintele lipsei de curent si a depopularii masive din zona vor dura decenii.
      De abia se incalzesc!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)