Începe să fie frumos, dragii mei. Cuza şi-a pus fustă şi şi-a făcut schimbare de sex. Tot din Moldova vine, dar din Moldova mai de dincolo de Prut. Hai, nu mai strâmbaţi din nas, n-aţi spus că vreţi unire? Ce contează că ăia nu vor? Vor vrea când li se va spune că şefă „va fi a lor”. Vă daţi seama ce victorie? După ce bolşevicii le-au tot spus că de-aici, de dincoace de Prut, pândesc spionii, acum a venit momentul să-i pună cineva la punct pe şpioni. Şi uite-aşa s-a încarnat doamna Cuza, mai vigutoasă ca oricând. De ce să fie Cuza de sex feminin? Simplu, e mai în ton cu vremurile. Când ai pe la putere politicieni pe care-i cheamă Marilen Pârţea, tu te mai îndoieşti de sexul „supremei”?
Dar şi nemţii sunt patrioţi, nu-i aşa? Istoria prezentată ne-a spus că da. Că nu-i adevărat că au venit aici cu un deşt în cur. Că nu-i adevărat că n-au avut avere, doar Palatul Peleş l-au făcut din banii lor. Tot la fel cum „Iohannis cin'şpe case” şi-a construit imperiul imobiliar din meditaţii. Şi el, ca şi măreţul său înaintaş într-ale conducerii boilor, „a avut banii lui”. Că banii lui sunt ăia de nu i-a executat ANAF-ul. Cum să execuţi banii omului? E corect aşa! Cum a fost şi cu deturnările de fonduri efectuate cu deplină nesimţire de către reji(sic!). Nu le mai pomenesc numele deoarece iar încep să-mi amintesc cât de curvă a fost Maria, cât de depravat a fost fiu'su şi câtai rezilienţa a avut ţara asta de a putut să-şi revină după atacul dement al tuturor lipitorilor şi paraziţilor care-au tot încercat s-o sece de puteri.
E cu patriotism, dragii mei, cu interesul naţional! V-am spus doar că „şi nemţii e patrioţi”(sic!). De-ai noştri, desigur, de-ai noştri ca brazii! Pasămite dintr-un interes naţional profund a promis Plăvanul la COP că „România va fi liderul Europei în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice”. Schimba-i-s-ar capra aia coclită şi cu genunchii varză, pe care-o tot cară după el în incursiunile turistice pe care le face! Schimba-i-s-ar mecla aia de robot prost într-una de bou, ca să fie mai neaoş. Sau deja e de bou? Hai totuşi să nu fim răi! Ne va spune că declaraţia de la COP a făcut-o din patriotism. Ei, vom tremura noi ceva de frig în iarna asta, dar cui îi pasă? E pentru binele nostru, e o purificare necesară. Şi, la urma urmei, nici nu-i chiar aşa de greu să te speli cu prosopul. O faci gândindu-te la Maia. Ah, iar sunt ticălos!
Dar nu e tot! O să avem posibilitatea să vedem limpede „patriotismul” paşoptiştilor. O să le vedem pe toate, dragii mei. Se vor materializa prin faţa noastră. Da, aşa e, vom fi cam perplecşi. Însă perplexitatea e ceea ce merităm. Atât, nimic mai mult, întrucât la marea masă a patriotismului s-a dovedit deja că patrioţii sunt ei.
Nu-i aşa că noi, ăştia care eram cu patriotismul, am fost nişte dobitoci? Ba da, şi încă ce dobitoci, dobitoci plenari! Niciodată n-am ştiut cum să ne mişcăm. N-am înţeles noi chestia asta că, înainte de a-ţi exprima sentimentele, bagi un ochi pe sondaje. Pentru că sondajul îţi spune limpede despre narativul pe care îl vrea stăpânire. Şi dacă acolo îţi dă ceva cu fancy, cu ţara ca afară, tu ştii bine că e timpul să-i bagi în genitalele mă-sii „p-ăia care nu e progresişti” şi să arăţi cu degetul către extremiştii religioşi şi peste toate poamele ăstea care combat globalismul multilateral dezvoltat. Iar dacă din sondaje ţi-a dat cu plus la capitolul patriotism, păi tot jigodiile ălea de-şi ziceau patrioţi sunt de vină. Păi ce patrioţi e ăia?(sic!) Cum poţi tu să trăieşti fără să bagi un discurs sforăitor despre „ţărişoara noastră”? Cum să stai tu în banca ta şi să nu te baţi cu pumnu-n piept că te tragi de la „paşopt”? Şi evident că te enervează proştii ăştia care te critică! Păi cum să nu fie proşti când ei n-au înţeles cât de patriot poate fi patriotul când i se dă ordin pe unitate?
Nu, nu e o şopârlă aia cu unitatea! Păi n-a ieşit Edi, acest Harry Potter la senectute, să ne spună că s-a dat liber la patriotism? N-a băgat-o el, ca un băiat ţuţ care este, p-aia care i s-a cerut? E cu patriotism, proştilor! Reveniţi-vă! Că numai din cauza voastră n-avem noi o ţară ca afară. Hai că mă duc să-mi iau niscaiva pastile. Nu de alta, dar mi-e să nu mă apuce inima când i-oi vedea pe tefelei aliniaţi în Piaţa Victoriei, cu Steven capu' la coloană, isterizându-se cu steagu-n mână şi recitând poezii patriotice! Nu, nu vreau să risc un leşin, aşa că iau distonocalme(sic!) cu cisterna şi beau ceaiuri de păducel cu bascula. Cip cirip, Plăvane!
Doamna Adriana Stoicescu, ce mai faceți? Nu știu cum de nu v-am recunoscut până acum! Am văzut că nu prea vă convine ce scriu... asta e, nu poți să afișezi mesajele scrise de toți anonimii care dau legături către saituri naziste. Oricum, nu văd de ce semnați cu numele "Dan Diaconu" și ca să nu mai scriu încă o dată:
RăspundețiȘtergerehttps://www.incorectpolitic.com/ma-simt-strain-nu-doar-in-lumea-in-care-traiesc-dar-si-in-tara-mea/#comment-62334
Să ştii că nu-ţi intră comentariile din cauza aberaţiilor pe care le debitezi. Pe ăsta l-am publicat ca exemplu! :)
ȘtergerePot să detaliez și să explic orice dacă mi se dă ocazia, ceea ce nu e cazul aici și faptul că nu ai pagină sau adresă de contact spune multe. Măcar la mine pe sait te-ai uitat?
ȘtergereNu am pagină de contact pentru că am contactul pe pagina asta! Vezi ce rău e să fii superficial? Caută şi vei găsi!
ȘtergereBre, Matei, mata porți un nume de Sfânt, da' numa' sfânt nu ești.
ȘtergereDe ce ții morțiș să explici și să detaliez Aici.
Uite, poți să faci aceste două lucrări în altă parte.
Vezi că are și Dl Cristoiu blogg.
Ia încearcă matale și acolo.
Aruncă undița, vezi pică vreun guvide!?
Succes și multă sănătate!
"Angela"
Tot ce vreau e o lămurire în legătură cu 1 articol:
Ștergerehttps://trenduri.blogspot.com/2022/05/fenomenul-sarlatanilor-spirituali.html
Se pare că e prea complicat.
Cand vad prostalaul ca pune mana la piept si cand deschide gura ...toata ziua imi este compromisa...Am o stare de nervi pe care nu pot sa mi-o explic...Nu stiu daca este un bun actor ...dar sigur este un bun /a sperietoare de pasari de prada...
RăspundețiȘtergereEu nu am nimic cu nimeni, că deh, oamenii au și defecte.
ȘtergereCel mai nașpa e să fii negru in cerul gurii.
Ei, aici monseniorul cu pricina, e campion.
Mai era unul, parcă , dragă Stolo, care vorbea cu furculița între dinți.
Vorbea scrâșnit, de căscai și ochii și urechile ca să poți înțelege ceva.
Mda...
Stați calm!
Nu se merită.
Fie la ei starea de nervi.
" Angela"
Super ca de fiecare data! Ce mai poti spune, s-a spus tot. Felicitari d-le Diaconu! Ma faceti sa cred ca nu sunt singurul care nu are creierul in buzunar.
RăspundețiȘtergereAm citit de 3 ori ultimul paragraf și tot "tefelei alienați" am înțeles. Și cred că nu-s departe de adevăr.
RăspundețiȘtergereSă ură m lu' Werneric' o externare târzie , calculată , ( din spital u 9 ).
RăspundețiȘtergereCand vad ca inca exista atat de multi intunecati la minte care behaie dupa "maiestatile" lor, ma apuca tristetea iremediabila.
RăspundețiȘtergereUn sfat gratuit si logic: scoateti-va limbile din cururile strainilor inainte sa va imbinati la nivel molecular si sa nu se mai poata distinge unde se termina ei si unde incepeti voi
Nu va mirati ca patriotismul a devenit prioritatea Nr. 1, pentru ca al nostru "aliat strategic", a hotarat ca Romania sa intre in razboiul dus de Satane impotriva Rusiei, si cum poti mobiliza mai eficient si mai convingator tineretul prost (ca toti tinerii) sa lupte de partea satanelor, decat apeland la vechea dar puternica arma de manipulare, numita "patriotism"... asa ca... patrioti din toate judetele uniti-va, ca sa mergeti triumfal sa va dati viata pentru interesele criminale ale satanelor care la fel ca Ghitler, vor sa fie stapanii lumii, si cum asta nu se poate ca le sta in cale Rusia. iata ca e mare nevoie de carne de tun ieftina si de proasta calitate ca sa invingem rusii care isi apara tara de peste 100 de ani din calea urgiei satanelor neo-ghitleriste.
RăspundețiȘtergereComentarii bune de pe Telegram cu englezii reginei Maria care au dat nationalismul antirusesc românilor. Se repetă roata din octombrie 1922 când a pus-o suveran pe Maria și a început campania naționalistă antirusească făcută de serviciile speciale britanice. Azi după 100 de ani se repetă fix la fel. Deci istoria e aceeași roată mereu ca anotimpurile cu diferite nuanțe.
RăspundețiȘtergereLe-a mers atunci, le va merge si acum ca englezii știu să semene să cultive si sa crească ideologii pe românii adormiți. Că le-am scăpat din mână e ca veniseră rușii in '47 dar acuma o sa stam iar 25 de ani sa vină rușii? Am dormit atunci, dormim si acuma. Ceaușescu a apărut cumva din curentul antirusesc care se păstra de la englezi in comunismul sovietic și ii dădu curaj sa devina independent in' 68. Deci sunt conjuncturi nu voința poporului care doarme. Sondajele astea facute smart care conduc politica de azi, sunt sondaje pe oamenii adormiți. Exact ca filmulețe haioase cu americani care sunt întrebați pe stradă unde este Ucraina.
Deci istoria se repetă, nimic nou sub soare, dar românii dorm și nu văd că visează același vis de 2 ori. Ha-ha-ha.
Și imnul nostru tot zice: " Trezește-te române din somn.." 💤
Comentariile interesante :
Maria coadă de topor de viță a inglejilor avea aceleași obsesii ca traumatizații de epoca victoriană, orgiile, la jumate de secol de sclavagism la ingleji românia era ruptă în cur la propriu, românii umblau în zdrențe, vezi observațiile lui Eminescu, rușii vroiau să ne emancipeze ca să mai potolească presiunea englezilor care atingea apogeul atunci dar anti-rusismul se înrădăcinase adânc în școala românească, atunci inglejii au inventat naționalismul de maclava la noi și la galicieni practic și-au asumat ce voiau să ne dea rușii și cu o cheie antirusească
https://t.me/DanDiaconu/1954?comment=133411
atunci ne-am ales cu regalitatea pulii și cu mizeria de PNL care a fost din start plină de trădători, vodificat culorile tradiționale sunt aceleași cu ale ucrainei, ce le mai place la ocultiști să lase semne
https://t.me/DanDiaconu/1954?comment=133415
Istoria se repeta. Prima data, ca tragedie, a doua oara, ca farsa
ȘtergereExtraordinar, bravo! Un comentariu net superior.
ȘtergereProblema nu este atât poporul simplu, deși joacă și el un rol în ecuație, ci oamenii răsăriți, cei cu o oarecare avere și știință de carte! Aceștia sunt marea problemă!
ȘtergereFf interesant. O informatie punctuala, din cu totul alt domeniu.Petre Grant ,grafician minor,dar pescar sportiv (pionier al unor tehnici neauzite pe aici) si om de rasa si condei, era un fel de idol al tineretii mele , anii '70 , sa zicem , pe cand prizam si eu drogul cu lanseta , apa si stiuca.Ma tot miram cum era asa deștept. Pana am aflat de la un pescar informat ca era rodul unei casatorii mixte intre un englez si o romanca.Dar avand contracte grafice cu institutii de stat.Pana acum nu imi explicam CE cauta un englez destept pe aici?Am intuit ca, posibil,era agent.Dar iarăși, CE sa faca un agent englez la portile Orientului ??
ȘtergereAlbastru galben si pe steagul UE si UEFA.Iar albastru mai apare pe undeva.Si dungile.
ȘtergereMai stii ceva despre ce se intampla la Herson ?
RăspundețiȘtergereSunt doar mărunţişuri, nimic important. E drept că a şi început sezonul noroiului, astfel încât sunt doar ciocniri de gherilă.
ȘtergereMultumesc
ȘtergereEvacuari masive, a populatiei locale...o miscare extrem de grava care miroase a testare w.e.for. pentru un viitor sumbru.
ȘtergereBB
De ce nu bombardeaza rusii concentrarile de blindate urcane?
ȘtergereHerson a fost degajat de populatia civila. Rusii au luat si osemintele lui Potemkin, fondatorul orasului.
ȘtergereF probabil sa se pregateasca un scenariu gen Stalingrad.
@IQ100,
ȘtergerePai cum mai toci marunt Consumatorii(orasele) daca le distrugi. Cum mai aplici proiectul siriisky daca RAMII FARA TOCATOARE?
Din Gherson au taiat-o toti, cu steagurile de pe cladiri cu tot( anunt de ultima ora)
banuiesc ca mesajul va fi sters...ca nu-i pe linia oficiala...
Individul din imagine nu stă cu laba pe inimă ci pe portofel. Il păzeste.
RăspundețiȘtergereE salutul masgonic.
Ștergere"Pasămite dintr-un interes naţional profund a promis Plăvanul la COP că „România va fi liderul Europei în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice”.
RăspundețiȘtergereAjuns la andropauza, probabil ca Plavannis are parte de calduri mari si de multe „schimbari climatice”(a se citi: hormonale)!
Domnu Dan, ati intuit bine noua carte aruncata public de Securitate: patriotismul si imbalsamarea sa chiar in nationalism (vedeti si discursul aiuritului Hellvig la Cluj) pentru ca trebuie mobilizata cumva populatia si angajata emotional pentru ce urmeaza ... Aia de la 101 Airborne si ofiterii americani cazati la Marriot ce uneltesc de pe pamant romanesc? Ca prea au dat-o toti repede pe cartea nationala, care pana acum era cah nu ne mirosea bine ca suparam stapanii, dar acum stapanii ce planuiesc?
RăspundețiȘtergereCu stima va salut!
ca sa va dati seama cat de slugi nestiutoare sunt ,,patrihotii,, nici macar nu stiu ca trendul este lansat de altii si trambitat de multi ani inainte, prin vidio pe YT, articole si carti.
ȘtergereCu francezul omorat ce o fi? Infractionalitate de hotel sau reglare de conturi intre scarbicii infecte??
ȘtergerePai ce legatura cu patriotismul are Iedy, trabucel, spoitou de la Sibiu si slanina sa infecta, linguraru de la Buzau si gasca, ei e evropeni, vaccinisti, ecologisti, swabisti, bidenisti, democrati, etc. Era sa nu uit de arahat...
RăspundețiȘtergereNu se lasa masonii, pana cand n-ajung iarasi la ghilotina sau in ilegalitate!
RăspundețiȘtergerePana cand nu le trage cineva iarasi heblul, si ii baga iar inapoi in obscurul de unde au aparut, pentru inca cateva sute de ani.
Cineva vorbea astazi despre dezindustrializarea unor tari, si vorbea foarte bine in opinia mea.
Pai, reducerea fortata a consumului de energie - prin preturi crescute precum si prin rationalizare - chiar la asta va si conduce unele dintre tarile/statele in curs de dezvoltare ale lumii: la o dezindustrializare fortata sub pretextul luptei contra schimbarilor climatice.
Dezindustrializarea, inseamna insa si investitii paguboase in digitalizare, pentru ca:
daca ai ramas fara urma de industrie - adica fara locuri de munca, recte fara salarii si implicit fara bani de pensii majorate - atunci la ce ti-ar mai trebui digitalizare?
Ca oricum, prin dezindustrializare, ai de gand/premeditezi ca sa produci implicit si o depopulare a tarilor/statelor dezindustrializate, adica: ajunse cu amprenta zero de carbon!
"daca ai ramas fara urma de industrie - adica fara locuri de munca, recte fara salarii si implicit fara bani de pensii majorate - atunci la ce ti-ar mai trebui digitalizare?"
ȘtergereShhh!( e secret) Nu fi si tu asa de prapastios! IT-istii inca sunt in tara visurilor si spera sa ramina solicitati chiar si cind revenim la caruta cu cai si boi, la sapa, tirnacop si matura, la descarcare de vagoane in depouri ca sa nu murim de foame.
Asa ca shhhhhh, lasa-i sa viseze frumos!
BB
Probabil Plavanul a dat o pe povesti cu Incalzirea Climatica, pt ca i s a spus ca conform(!) Principiului lui Peter, asta e culoarul pt care se califică. Ca(!) Greta.
RăspundețiȘtergereTehnologia inmoaie mai intai psihicul, si apoi si fizicul!
RăspundețiȘtergereDe aceea tehnologia se mai numeste si:
"progresu` virtual - dar fara potential - al poolii"!
Daca te crezi mai destept decat ieri, doar pentru ca ai ajuns ca sa stapanesti/posezi tehnologia noua, atunci poti fi convins ca n-ai ajuns altceva, decat un prost dependent, care-i imbogateste doar pe cei vicleni.
Doamne Dumnezeule!
RăspundețiȘtergereCum mai puteti crede in viitorul tehnologiei, cand Meta-Zucki a disponibilizat doar azi 11.000 de oameni, dupa modelul lui Musk care-si mai si vinde constant masiv - care or fi hotii prosti care le cumpara? - participatiile/detinerile de actiuni in compania Tesla.
La ce criza generalizata se pre_figureaza in viitorul foarte apropiat, tehnologia nu poate ajuta pe absolut nimeni! Ci, poate doar ca sa-l incurce si mai rau!