De ce acum e imposibilă o revoluţie benefică?

Citind titlul, mulţi ar fi tentaţi să considere articolul de faţă unul demotivant. Nu este aşa, e doar o explicaţie necesară celor care nu doresc să-şi irosească viaţa aiurea, care n-au chef să şi-o consume pe idealuri care se vor dovedi indubitabil înşelătoare.

Imaginaţi-vă că aş face o maşină de calcul în care aş introduce voit o eroare iniţială, în sensul în care la adunarea lui 1 cu 1 în loc să am ca rezultat 2, aş avea 3. În funcţie de cum aş gândi algoritmul, aceasta ar putea da erori de calcul mai mici sau mai mari. In extremis, o asemenea maşină ar putea da ca rezultat al adunării lui 8 cu 8 rezultatul 24(8+8=(1+1)*8=3*8=24). Ar fi deci o eroare mare. Însă, aş putea lăsa ca maşina respectivă să facă eroarea doar la prima adunare a lui 1 cu 1, astfel încât rezultatul final al lui 8+8 să fie 17. Ideea e că, indiferent ce ai calcula cu maşina mea de calcul ar fi eronat. Fie eroarea mai mică sau mai mare, rezultatul final ar fi tot o eroare.

Într-o oarecare măsură la fel e şi cu societatea. Noi căutăm tot felul de soluţii pentru a ne face viaţa mai bună, pentru „a evolua”, pentru a transforma pământul într-un rai. Doar că, de fiecare dată când se petrece ceva care pare bun, o sfârşeşte prost. Fascismul lui Mussolini promitea italienilor întoarcerea la gloria Romei Antice, la fel cum nazismul a fost considerat o binecuvântare pentru naţiunea germană care fusese umilită în Primul Război Mondial  Comunismul promitea chiar paradisul terestru, în care oamenii egali vor fi fericiţi. Fiecare dintre sistemele prezentate a avut fanaticii săi care-au crezut sincer în binefacerile ideologiilor pe care le promovau. Şi absolut toţi au sfârşit-o mizerabil, văzând că bunăstarea promovată de ei conducea în final la crime de cea mai joasă speţă şi la o teroare fără precedent exercitată asupra oamenilor cărora le era imposibil să involueze atât de mult încât să se muleze pe sistemul respectiv. 

Toate sistemele ideologice despre care am discutat au însă o singură bază, anume liberalismul. Ştiu, voi fi înjurat, mai ales în condiţiile în care ideologia liberală are cei mai fanatici susţinători şi ideologi. De ce totuşi ar avea ca rădăcină liberalismul o ideologie care se opune liberalismului? E simplu: acea ideologie se opune liberalismului deoarece consideră liberalismul ca fiind depăşit şi de aceea ea este singura care poate prelua ştafeta instaurării „raiului pe Pământ”. Cu alte cuvinte, bazându-se pe „principiile liberale”, noua ideologie contestă liberalismul tocmai pentru că n-a dus una sau mai multe dintre principiile sale la radicalismul necesar. Fascismul a exacerbat fraternitatea, în timp ce comunismul egalitatea. Iar liberalismul rămâne fidel exacerbării „libertăţii”.

Fiecare om are idee despre cum poate fi mai bine pentru toţi. E bună ideea? Merită luată în seamă? Până să-mi fie adusă la cunoştinţă ideea respectivă, vă voi spune extrem de apăsat că ea e proastă. De ce? - mă veţi întreba surprinşi. Ce om normal se poate pronunţa împotriva unei idei înainte de o cunoaşte? De fapt ideea deja o cunosc înainte de a fi exprimată şi ea este falsă deoarece niciun om nu poate spune cum este mai bine pentru toţi. Reţineţi ceea ce am scris îngroşat. Ceea ce e bine pentru mine poate să nu fie bine pentru tine. Sau poate să-ţi fie atât de indiferent binele meu încât să-l consideri o prostie care poate fi eliminată. Eroarea societăţilor contemporane porneşte tocmai din credinţa că se poate institui un set de reguli care să-i facă pe toţi fericiţi! Ceea ce este eminamente fals. După ce setul iniţial de legi este pus pe tapet, imediat apar erorile care necesită peticirea sa cu un alt set de legi. Care set de legi, la rândul său, trebuie să fie peticit cu un alt set mai vast de legi. Astfel, corpusul legislativ devine atât de mare încât nimeni nu mai înţelege nimic şi totul se prăbuşeşte în haos. Cu cât un sistem porneşte de la baze mai radicale, cu atât mai repede se prăbuşeşte.

De fapt nebunia provine de la ceea ce noi considerăm principii. Şi le considerăm principii deoarece aşa am fost îndoctrinaţi. Asemeni ipoteticei mele maşini de calcul, încă de la contactul cu lumea, copiilor li se introduce în cap eroarea fundamentală, acel 1+1=3 care face ca, indiferent de traseul pe care ar lua-o gândirea lor, să meargă în direcţia falsă. Care-i totuşi eroarea fundamentală? Trebuie să mergeţi cu două secole în urmă la revoluţiile burgheze pentru a înţelege că atunci s-a statutat legea minciunii transformată de-a lungul timpului în axiomă. Tot ceea ce s-a spus atunci că va institui justiţia socială, toate instituţiile hiperbolizate de acele revoluţii, toate principiile „juste”, absolut totul e o minciună. Şi, ca să fie treaba treabă, toate principiile statutate de acele revoluţii conduc spre o unică finalitate, anume comunismul. 

Revoluţia Franceză a fost una eminamente comunistă, Comuna din Paris a fost comunism pur, Revoluţia Bolşevică a fost una făcută după schema Revoluţiei Franceze. Dezvoltarea societăţii occidentale, aflată în aparent conflict cu comunismul, s-a făcut în direcţia comunismul. Marele reset clamat de Schwab este în esenţă o trecere controlată la un comunism de natură corporatistă. Şi ca să-i înţelegeţi esenţa trebuie să-l studiaţi în paralel cu celelalte utopii:

- fascismul şi comunismul spuneau că tot ce-a fost înainte de ei a fost greşit, că trebuie dărâmat şi reconstruit pe baze solide; acelaşi lucru îl consideră şi globaliştii prin ideologia „build back better”;

- fascismul şi comunismul puneau baza pe propagandă şi îndoctrinare, exact la fel cum fac acum globaliştii prin intermediul tuturor surselor de informare în masă;

- fascismul şi comunismul clamau construirea „omului nou”, acelaşi ideal clamat de globalişti prin intermediul transumanismului;

- nu în ultimul rând, fascismul, comunismul şi globalismul au în spate aceleaşi forţe!

Spre deosebire însă de ideologiile trecutului care lăsau liberalismul ca loc de refugiu şi control al evoluţiei societăţilor utopice, de data aceasta forţa care împinge întreaga lumea spre societatea utopică ultimă este liberalismul care, unit cu conservatorismul prin intermediul prefixului „neo”, conduce lumea la dezastrul absolut. 

Ce anume se poate opune acestui dezastru planetar? Bunul simţ, aş spune. Însă bun simţ înseamnă ca  oamenii să conştientizeze că absolut tot ceea ce este colectivist este greşit. Că orice tiranie care pretinde  indivizilor sufere în numele unui abstract bine colectiv e o reoare. Abia atunci treburile s-ar simplifica, iar globaliştii ar rămâne ceea ce sunt, adică o sectă cvasi-minoritară, formată din devianţi cu o gândire defectă. 

La asta mă gândesc acum, la început de an: cum oare îi putem face pe oameni să înţeleagă că fiecare dintre ei este un centru de univers şi că sub nicio formă nu există un bine colectiv, ci doar un bine personal?