Să ne înţelegem: tot ceea ce se întâmplă în Ucraina a fost documentat şi gândit de RAND Corp. Nulitanea Nuland este creaţia RAND Corp. Întreaga politică externă şi militară a SUA e „Made in Rand Corp”. SUA însăşi e RAND Corp. Ştiu că pare puţin generalizant, dar credeţi-mă că nu e mai nimic greşit în ceea ce susţin.
Problema este că RAND tocmai a realizat ce năvlegie a comis. Mulţi i-au crezut idioţi pe ruşi, incapabili să citească mesajele transparente care se trimiteau prin aşa-numitele rapoarte ale Think Tank-urilor americane, asta în condiţiile în care e unanim recunoscut că USA mai degrabă înseamnă United ThikTanks of America.
Şi iată cum în cel mai recent raport al său intitulat „Avoiding a Long War - U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict”, RAND realizează că SUA e cam în rahat şi că trebuie să se reorienteze rapid. De fapt, întregul raport de 32 de pagini este o teribilă comedie în care autorii încearcă să păstreze un echilibru imposibil. Pe de o parte preamăresc aşa-zisele câştiguri(pentru a nu critica deciziile luate pe baza rapoartelor anterioare întocmite de ei), dar pe partea cealaltă trag concluzii care mai de care mai alarmiste pentru a determina factorul politic să facă ceva pentru a pune batista pe conflictul de acolo..
De altfel, se vede de la o poştă că situaţia din Ucraina nu e deloc atât de clară pe cât şi-ar dori-o americanii. Contraofensiva rusească, pierderile masive ale AFU şi situaţai de facto din teren sunt pe cale să explodeze. De asemenea, efortul de război al SUA este unul însemnat şi nu se ştie cât timp vor mai putea americanii să care în spate durerosul bolovan al războiului pe care l-au generat.
Ameninţările pe care le observă RAND sunt cât se poate de reale: da, Rusia poate genera un atac nuclear(RAND evită să spună că ruşii pot ataca inclusiv SUA, limitându-se în analiză doar la posibilitatea unui atac nuclear asupra Ucrainei); da, Rusia poate ataca inclusiv un membru NATO - iar aici consecinţele sunt cât se poate de grave deoarece cei de la RAND nu par interesaţi de apărarea respectivei ţări, în ciuda celebrului Art. 5 ridicat în „slava” de nulităţile propagandistice de la noi. De altfel, evitarea unei confruntări Rusia-NATO şi evitarea folosirii de către Rusia a armei nucleare repezintă cele două forme de escaladare care sunt de o prioritate extremă pentru SUA. De asemenea - constată RAND în raport - prelungirea războiului are consecinţe asupra costurilor asumate de către SUA şi aliaţii săi. Alte consecinţe sunt reprezentate de creşterea numărului de morţi - iar când se va afla adevărul, Zelenskyi va trebui să răspundă! - de instabilităţile masive de pe piaţa energetică, limitarea creşterii economice la nivel mondial(e interesant că recesiunea e începută, iar ei vorbesc de creştere!) sau de incapacitatea SUA de a se concentra pe alte probleme.
De aceea cei de la RAND observă că prelungirea pe termen lung a războiului din Ucraina ar aduce mai multe dezavantaje decât avantaje. Iar concluzia, destul de transparentă, este aceea de a căuta o variantă cât mai rapidă de ieşire din conflict, recunoscând totuşi că e o operaţie care nu poate fi executată brusc. Dar cum să faci asta acum? Punând toate promisiunile şi aspiraţiile ucrainenilor pe masă, dar şi solicitările stringente ale ruşilor, se poate vedea limpede că se ajunge într-un dialog al surzilor.
Ceea ce se vede extrem de interesant din raport este însă altceva şi anume că transpare limpede că pierderile în dreptul Rusiei au fost deja înregistrate, iar de-aici mai mult nu se poate pierde. Cu alte cuvinte, ruşii au pierdut ce era de pierdut, iar de-aici înainte merg doar pe plus. Interesant, nu-i aşa?
Ca o idee generală, întreg raportul pare a transmite executivului de la Washington un puternic semnal de alarmă, ceva de genul „opriţi nebunia cât mai repede că suntem deja intraţi în rahat!”. Cum poate însă Washington-ul să dea înapoi acum, când toată propaganda este turată la maxim pentru „ideologia Slava”? Teoretic nu poate face nimic. Dar să nu uităm că „ghiolbanul american” pus la colţ are mai mereu la dispoziţie politica „ciocanului mai mare” astfel încât, parcă şi văd cum pentru a opri ceea ce se întâmplă în Ucraina va face una şi mai nefăcută prin alt colţ al lumii.
De altfel, mult mai realist mi se pare Viktor Orban, care a avut o poziţie fulminantă într-o conferinţă de presă organizată la Budapesta. „Occidentul nu înţelege că ceasul ticăie în favoarea Rusiei. Implicarea directă a trupelor NATO nu poate fi exclusă deoarece Occidentul este efectiv în război cu Rusia.(...) Nu este imposibil ca Putin să folosească arme nucleare în Ucraina pentru că nu-şi permite să piardă războiul. În războaie ruşii sunt în mod tradiţional mai slabi la început, însă apoi nu-i mai poţi opri.”
În altă ordine de idei, vă voi mai spune ceva interesant. Nemţii trimit tancurile lor în Ucraina. Ideea e simplă: în momentul în care tancurile nemţeşti vor intra pe teritoriul DONBAS-ului - care-i acum teritoriu rusesc, inclus oficial de Rusia în corpul său - se va produce o încălcare grosolană a Tratatului de Pace semnat după cel de-al Doilea Război Mondial. Mă rog, dacă mă întrebaţi pe mine, încălcarea s-a petrecut încă de la episodul tunurilor autopropulsate. Acum însă va fi flagrantă încălcarea, iar Rusia va avea absolut toate motivele de pe lume să declare război Germaniei!
" ... limitarea creşterii economice la nivel mondial(e interesant că recesiunea e începută, iar ei vorbesc de creştere!) ..."
RăspundețiȘtergerePai da domnu` Dan!
N-au inventat tot ei si "cresterea" negativa?
Ca sa poata castiga mizand/pariind pe ambele directii/"scenarii de piata", si nu doar pe sensul pozitiv de evolutie?
Ceea ce pentru unii este crestere/profit, pentru ceilalti este superprofit!
Iar ceea ce pentru unii e paguba, pentru ceilalti e tot profit.
C-asa-i si in cazinou, adica:
ca sa fie ferita ever de oscilatiile schizoide ale pietii, "cassa" doar simuleaza pierderile demonstrative, si incaseaza "comision" atat de la cumparatorii, cat si de la vanzatorii momiti la Jocul "Alba-Neagra":
indiferent unde dreaq` poate ajunge "piata"!
Adica: chiar si la disparitie!
"Cassa", va ramane vesnic cu "rezerva federala" initiala de "jetoane", nu doar intacta, ci si multiplicata si diversificata.
Exact. Foarte bine spus.
ȘtergereMinusurile americanilor sunt băgați in acțiuni repo, trecute ca creștere încetinita sau negativă si vândută la alții pe piață care sar sa prindă si ei acțiuni la război.
Ma mir ca Zele nu scote și el câteva NFT-uri cu The Ghost.
Mai mult următoarele filme vor fi Ghost 1, 2, 3, 4...9 unde un fel de Vin Disel va bate toți rușii.
Serios, americanii zici ca au ajuns Stan si Bran.
Iar europenii sunt prea ticăloși să le taie macaroana.
Si lui Zelenski i s-a citit acest raport.
RăspundețiȘtergereIn mesajul de duminica seara, Zelenski a declarat ca Rusia incearca sa prelungeasca razboiul pentru a-i epuiza.
Utilizarea tancurilor intarzie cu mult scopul final, aveau nevoie de cel putin 18 luni pentru o confruntare care sa nu implice ciocniri masive si care sa declanseze criza economica in UE.
RăspundețiȘtergerehttps://www.g2mil.com/Anti-armor.htm
In momentul in care problemele din Ucraina se vor rezolva, atunci va incepe razboiul. Tinta este de a desparti/fractiona Nato, pentru ca atunci Rusia va putea sa se ocupe de tarile Baltice, de Polonia si alte teritorii. Se vor deschide noi teatre de razboi, in special Golful Persic. Europa nu va mai avea acces la petrol/gaze, in paralel cu prabusirea pietei de obligatiuni (bond market), si cu coronaflu si coronapox. Noi nu avem armament scalar, avioane hi-tech, rachete hipersonice, ar fi prudent sa ne declaram neutralitatea acum, pana cand nu vom fi atrasi intr-o capcana (rep. Moldova/Transnistria). Daca in 2022 s-a ajuns la limita limitelor in ceea ce priveste recoltele (lipsa ingrasamintelor, sabotarea fabricilor de productie, schimbari climatice cauzate de apropierea de sfarsitul epocii/erei geologice si astronomice), in 2023 se va trece de acest prag, tarile occidentale nefiind pregatite pentru situatia care se va crea dupa echinoxul de toamna.
Intrarea pe teatrul din Ucraina a catorva zeci de tancuri nu poate influenta cu nimic ofensiva rusa care va veni acolo si soarta razboiului in general. Rusia are tot dreptul acum sa loveasca preemptiv orice țara membra NATO. Ce este mai ingrijorator este ca la Washington a inceput lobby-ul pt. dotarea Ucrainei cu arme nucleare. Vedem legea data in Decembrie 2022 in Romania prin care trupe NATO pot tranzita țara noastra cu "material radioactiv". Putem sa intuim doar de ce a fost nevoie de o asemenea lege prin asumare guvernamentala fara consultarea oamenilor sau macar a Parlamentului.
RăspundețiȘtergereSa le dea nucleara la rusi, sa-i scape de viata asta.
ȘtergereTudore, mai trăiești, mă'?!
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=uobdz8_2VbQ
RăspundețiȘtergereRadu Gheorghe - Broasca Testoasa
"Ideea e simplă: în momentul în care tancurile nemţeşti vor intra pe teritoriul DONBAS-ului - care-i acum teritoriu rusesc, inclus oficial de Rusia în corpul său - se va produce o încălcare grosolană a Tratatului de Pace semnat după cel de-al Doilea Război Mondial."
RăspundețiȘtergereNu e deloc asa: pot intra in Dombas si 10.000 de tancuri fabricate in Germania, asta nu inseamna ca nemtii au incalcat in vreun fel vreun tratat!
Ce conteaza, e CINE foloseste tancurile alea,CAND au fost ele furnizate si CAND au fost pregatiti pentru folosirea lor, cei care intra in Dombas!
Concluza ca este vorba de o incalcare grosolana a Tratatului de Pace din 1947, sigur ca e corecta dar, NU pentru ca intra tancurile fabricate in Germania, pe un teritoriu rusesc!
Cand doi se bat, exista trei feluri posibile de intervenienti:
- cei care se aseaza intre cei doi combatanti, FARA sa ia partea vreunuia, incercand sa le arate (negocierea!), ca exista solutii mai bune de rezolvare a conflictului, decat sa se sluteasca raciproc;
- cei care, utilizand forta, fara sa se situeze de vreo parte, incearca sa opreasca bataia, rezolvarea conflictului urmand sa se faca in alte conditii, in alta parte (politistul)
- in sfarsit, cei care se situeaza de o parte sau alta, in acest fel devenind PARTE din conflict (pupincuristii unei parti, oportunistii, lasii)
In conflictul actual, in mod clar generat de americani, nemtii, noi, NATO, multi din UE, suntem pupincuristii americanilor, care vor sa fie simultan, si politisti, si oportunisti, incercand sa-si ascunda lasitatea in cazul unei confruntari directe cu Rusia!
De fapt, raportul RAND, exact asta arata: ca e cazul ca America s-o lase mai moale si sa caute cai alternative (negocierea!), de solutionare a conflictului generat de ei, pentru ca focul le-a cam ajuns la cur... lor!
Problema la care nu s-au gandit, e ca e al naibii de greu sa impingi o locomotiva la vale dar cand s-a pornit, e si mai greu, aproape imposibil, s-o mai opresti.
Probabil ca si acum, locomotiva rusa, se va opri cand va considera ea ca a ajuns la teren plat sau pe panta contrarie, nu cand vor americanii...
"Concluza ca este vorba de o incalcare grosolana a Tratatului de Pace din 1947, sigur ca e corecta dar, NU pentru ca intra tancurile fabricate in Germania, pe un teritoriu rusesc!"
ȘtergereNe, nu merge logica asta! Nu e vorba doar de tancuri fabricate în Jărmanea, ci de tancuri TRIMISE DE GUVERNUL JĂRMAN taman ca să-i căsăpească pe ruși!
Nu vi se pare altă mâncare de pește? Io zic că Da...!
Rand Corp. se ocupa cu jocurile, iar acestea sunt castigate de regula si in asa fel ca nici nu stii cine a castigat si ce. Rusia va prelua intreaga europa deoarece este bratul inarmat care o poate stapani. Asta nu se va face sub Putin din cauza de imagine, termene si alte alea dar sub Medviedev sigur. NU va uitati ca asa-zisa germania minor trimite jucarii, si ca baietii de pravalie ai fam. Wartburg sunt in fata. Ghermamiam Magna are un destin istoric, pe care si l-a jucat de 2 ori pierzand, dar a 3-a oara va castiga razboiul pierzand pacea, adica totul. Un german (si atentie, germanici sunt aproape toate popoarele europei , portugheji, spanioli, franci, lombarzi, vlahi, slavi, nordici etc. mai putin grecii si italienii) poate fi pacalit permanent, e in natura lui.
RăspundețiȘtergereVoi vorbiți de chestii,planeta, viață, ăsta este nivelul mondial+!!!Cine a făcut filmul idiocracy,jos pălăria și toate premiile Nobel!
RăspundețiȘtergereBravo Marius,
Ștergere"Aschia nu sare niciodata departe de trunchi!"
Deci, singura concluzie pertinenta si incontestabila este aceea ca:
Prostia Universala, afecteaza/loveste si in Inteligenta Artificiala!
Din Washington Post / 25.01.23 - Nu ocoliti stirea anului:
RăspundețiȘtergerehttp://johnhelmer.net/blinken-concedes-war-is-lost-offers-kremlin-ukrainian-demilitarization-crimea-donbass-zaporozhe-and-restriction-of-new-tanks-to-western-ukraine-if-there-is-no-russian-offensive/#more-70567
Ce stati mah?
ȘtergereVoi nu vedeti protestele din Franta impotriva cresterii varstei de pensionare cu 2 ani?
Iesiti si voi la fel de masiv ca sa protestati in favoarea reducerii varstei de pensionare cu 2 ani!
Pentru ca altfel, va pensioneaza nazistii capitalisti la 70 de ani, ca sa va puteti odihni doar in cimitir, dar mai ales:
ca sa nu va mai plateasca niciodata pensia!
@Anonim 25:21
ȘtergereCin' ți-a zis că ție îți plătesc pensia capitaliștii (naziști, marxisti, ce-or fi ei...)?
Laurentiu1 februarie 2023 la 10:35
Ștergere@Anonim 15:21
"Cin' ți-a zis că ție îți plătesc pensia capitaliștii (naziști, marxisti, ce-or fi ei...)?"
Pai tocmai asta am zis: ca capitalistii nazisti nu vor ca sa plateasca pensii!
Nu platesc ei salariile, daramite pensiile!
Marxistii platesc, ca doar nu dau din buzunarul/banca lor!
Apropos de Rand Corporation si de elucubratiile sale!
RăspundețiȘtergereA venit ma iarna, chiar daca a intarziat?
Asta inseamna ca clima nu s-a schimbat, ci doar s-a modificat, ceva mai mult decat oamenii erau obisnuiti ca sa se modifice intr-o singura viata.
Si atunci, daca clima nu s-a schimbat, de ce tin unii cu tot dinadinsul, ca sa schimbe RADICAL perceptia/impresia/emotia - si mai ales Con_Porta_Mentalul - oamenilor visavis de modificari, adica:
fata de evenimente obisnuite, naturale, firesti?
Au iarasi ceva de vandut oamenilor?
Un produs al "inteligentei", numite fara nicio greseala: viclenie?
Opriti imediat dementa unora prezentata drept stiinta, daca chiar vreti ca sa evitati turbarea rapida a intregii lumi/tuturor!
RăspundețiȘtergereOpriti promovarea: schimbarii climatice!
Opriti promovarea: pandemiilor!
Opriti promovarea: schimbarii obiceiurilor alimentare milenare!
Opriti promovarea: oricaror modificari genetice ale organismelor, cat si a fertilizarilor artificiale in borcan.
..........
RăspundețiȘtergereOpriti promovarea: Inteligentei Artificiale!
Opriti promovarea: Monstruozitatilor Medicale gen Ochiul Bionic, precum si aparitia si inmultirea CybOrg-ilor!
"Avoiding a long war"?
RăspundețiȘtergereDictatura subtire, doar cu multa - si lunga - cheltuiala se (intre)tine!
RăspundețiȘtergereBai, dar chiar in halul asta de intoxicare narcotica ati ajuns?
Ca sa promovati LEVITATIA in locul GRAVITATIEI?
https://www.descopera.ro/stiinta/20286538-oamenii-de-stiinta-spun-ca-nucleul-interior-al-pamantului-si-a-oprit-rotatia-si-a-schimbat-directia
Bah, decat muncitor drogat in slujba lu` Satana, mai bine somer beat in grija/la Mila lui Dumnezeu!
RăspundețiȘtergereNu mai fortati lumea, ca sa se tampeasca impreuna cu voi!