vineri, 10 februarie 2023

Intrarea AI-ului în liga mare


În timp ce numeroşi oameni - care-şi spun conservatori - neagă cu străşnicie AI-ul, acesta a intrat deja în viaţa noastră curentă, iar acum intră în lumea mare a business-ului. Mă rog, şi intrarea pe uşa din faţă a investiţiilor nu-i o informaţie nouă deoarece, de mai bine de 30 de ani se bagă bani serioşi în AI. Noutatea însă e dată de intrarea oficială a tehnologiei AI în zona vizibilă marelui public. 

Sunt câteva informaţii din business care-au explodat zilele acestea. În primul rând Google a pierdut peste 100 mld. $ capitalizare bursieră deoarece replica sa la „ChatGPT” a dat erori. Dacă vreţi, eroarea Google este similară celei a Apple în momentul în care şi-a lansat serviciul de hărţi. Doar că, spre deosebire de acea întâmplare care nu a avut consecinţe foarte mari asupra afacerii Apple, actuala eroare a Google poate avea consecinţe existenţiale asupra sa. Dinspre China, din nou avem informaţii pe subiect. Anunţul Alibaba că va veni cu o replică a ChatGPT a condus la creşteri susţinute ale acţiunilor companiei. La fel s-a întâmplat şi în cazul Baidu. E normal să vină asemenea veşti dinspre China deoarece ţara, din punctul meu de vedere, e liderul absolut al inteligenţei artificiale. Diferenţa faţă de SUA e că marile descoperiri intră în portofoliul armatei, care le dă drumul spre marele public destul de greu. 

Imaginea pe care o vedeţi e limpede. Se vede cu ochiul liber că inteligenţa artificială va fi un „game changer” în întreaga economie a lumii. Absolut totul se va reaşeza în jurul noii tehnologii. Iar asta se întâmplă pentru că aşa s-a dorit. De prea mult timp se bagă bani serioşi în conceptul respectiv. Am scris în mai multe rânduri despre „Grupul Cibernetic”, astfel încât cei care mă citesc ştiu bine despre ce e vorba. 

Ceea ce mă intrigă e faptul că foarte mulţi oameni neagă fenomenul. Pur şi simplu spun că „nu e aşa”, că e o şmecherie la mijloc sau că, pur şi simplu, toţi sunt nebuni. Nu asta e calea! V-o spun cât se poate de îngrijorat. Tăvălugul care va veni pete noi va fi unul groaznic, deosebit de radical! Negarea sa este similară tacticii struţului de a băga capul în nisip. Nu, cu siguranţă nu aşa vom putea lupta!

Inteligenţa artificială e deja prezentă fără ca mulţi s-o conştientizeze. Termostatele inteligente, sistemele de iluminat „smart”, sistemele de securitate, de monitorizare video, toate au algoritmi AI. Şi acesta e abia începutul. Paradoxul pe care-l vom vedea în perioada următoare va fi cel al criticilor care vor intra fără să vrea în horă. Capacitatea de auto-învăţare a sistemelor bazate pe inteligenţă artificială va fi cea care-i va capta pe cei mai mulţi dintre noi. Pentru a funcţiona bine e nevoie de un feedback continuu. Cu cât feedback-ul e mai susţinut, cu atât confortul utilizatorului e mai mare deoarece echipamentul începe să „intuiască” nevoile „stăpânului”. Iată cum vor fi atraşi oamenii în capcană, transformându-se treptat din stăpâni în sclavi.

Cum se va putea rezista? Înţelegând tehnologia şi reducând la minim interacţiunea cu ea. Există un diavol care v-a pătruns de mult, pe nesimţite, în buzunare. Se numeşte calculator. Nu, nu hardughia care face toate nebuniile virtuale cu care ne delectăm noi, ci banalul calculator de buzunar, pe care acum îl aveţi ca aplicaţie în telefon. Acest echipament banal v-a handicapat. Pur şi simplu, cei mai mulţi oameni nu mai au habar de modul în care se fac operaţiunile aritmetice de bază deoarece e mult mai comod cu calculatorul. Când aţi făcut ultimul calcul de mână? Înţelegeţi? Fiecare milimetru de confort pe care-l adăugaţi vieţii vă răpeşte ceva din autonomie. Despre asta e vorba. Iar pericolul reprezentat de AI este, în primul rând, acela de a vă pune singuri jugul la gât. 

Probabil că-n secolul XIX şi chiar la începutul secolului XX nimeni nu şi-ar fi imaginat un politician indian în Parlamentul de la Londra. Suntem în anul 2023. Premier al Angliei e un indian, iar primar al Londrei un pakistanez. Dacă vizitaţi mormântul lui Nelson s-ar putea să auziţi ţipete de durere. Însă nu uitaţi că „imposibilul” va continua să se producă. În scurt timp veţi ajunge să daţi în judecată serviciile AI şi pentru asta să o să vă luaţi un avocat AI care să vă reprezinte în faţa instanţei care-i tot un algoritm AI. Transformarea continuă!

18 comentarii:

  1. "Conservatorismul este fals, ineficient și în cele din urmă te face prost. Această ideologie fabricată intriga mințile credinciosilor buni pentru a le fura identitatea și a le slăbi hotărârea de a învinge predictorii culturali și virușii." https://www.bitchute.com/video/c8EGUPuS8tpT/

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Dan, Dvs. spuneti:

    "...Ceea ce mă intrigă e faptul că foarte mulţi oameni neagă fenomenul. Pur şi simplu spun că „nu e aşa”, că e o şmecherie la mijloc sau că, pur şi simplu, toţi sunt nebuni. Nu asta e calea! V-o spun cât se poate de îngrijorat. Tăvălugul care va veni pete noi va fi unul groaznic, deosebit de radical! Negarea sa este similară tacticii struţului de a băga capul în nisip. Nu, cu siguranţă nu aşa vom putea lupta!..."

    Eu am perceput insa urmatoarele aspecte:

    1) se neaga intradevar fenomenul, dar nu se neaga existenta acestuia, ci se neaga doar succesul lui pe termen mediu pana la lung.

    2) da, este o smecherie la mijloc, si tocmai de-aia, atunci cand masele vor percepe aceasta smecherie, ele vor renunta in masa la tehnologie, si uite cum apare si consecinta faptului ca:

    IA nu va avea succes pe termen mediu pana la lung.

    3) da, toti cei care concep si implicit promoveaza IA, sunt nebuni/smintiti/alienati/stricati psihic: atat moral, cat si legal!

    RăspundețiȘtergere
  3. Gloatele entuziaste vor imbratisa nerabdatoare inteligenta artificiala. Ca si tehnologia, inteligenta artificiala are o mare componenta ludica. Ne place sa ne distram, si ne vom distra pana nu o vom mai face.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai se neaga vehement anumite tendințe pe care unii nu vor ca societatea sa le ia.
    De exemplu pe cine am întrebat a început sa ma certe vertiginos de unde îmi iau informațiile. Si doar le-am zis ca soldații americani lupta pentru Rusia. O asemena idee li s-a părut o blasfemie mai mare decât ca Iisus s-a dat jos de pe cruce. Va da-ti seama cum sa dai premiul Nobel unor ucrainieni care lupta cu mercenari americani plătiți de rusi?
    https://www.pauzadestiri.ro/2022/03/premiul-nobel-cerut-de-mai-multi-lideri-europeni-pentru-zelenski-si-poporul-ucrainean/
    In mod timid chiar si presa romanească in colțurile ascunse ale internetului spunea despre soldații americani luptători ai Rusiei contra soldaților americani fraieriți de Ucraina.
    https://www.g4media.ro/incearca-wagner-sa-recruteze-veterani-din-us-army-ca-sa-lupte-in-ucraina-ce-risca-americanii-care-se-alatura-razboinicilor-rusiei.html
    Pe cine aleg mercenarii americani? Aurul Rusiei sau Banii FMI imprumutati de Ucraina de la Biden si băgați in FTX?
    Când i-am spus la mama ideea asta cu americanii care lupta pentru Rusia, a zis ca da! astăzi nu e aceeași situație din 1944 toamna când încearcă sa ne bage pe gat naționalismul ucrainean, deoarece nu exista, e o iluzie veche si depășită, nu o sa mai vândă mult ciorba din al doilea război mondial.
    Astăzi inclusiv Rusia își poate avea divizia ei de americani sau soldați americani.
    Numai ideea unei asemenea posibilități in zilele noastre, distruge toată propaganda războiului si ii lasă pe europeni in izmene, deoarece apară regimul Biden. iar americanii care vor lupta pentru Rusia vor lupta chiar împotriva propriului lor regim din SUA.
    O fi o gluma, dar sa nu uitam ca adevărurile extrem de dureroase se zic sub forma de gluma la început.
    Oricum deci si mama aia pensionara cand a auzit ideea asta si-a dat seama ca lumea s-a schimbat si ca doar pe ei aia mai bătrâni ii mai poate prosti ideea ca Rusia nu poate angaja americani cum face Ucraina care a angajat tot NATO la ei. Nu toți americanii sunt NATO si sunt o groaza de mercenari americani care nu vor sa lupte pentru NATO ca plătesc prost, dar Rusia plătește mult mai bine ca Biden care oricum zBiden doar i-a fentat pe soldații NATO înrolați. Știți ce discuta soldații NATO intre ei? Nu știți. Asa ca sa vad de unde scoate regimul Biden basmaua curata cu gluma asta care va duce fix la înlăturarea regimului Biden, când soldații americani din Rusia vor ajunge înapoi acasă și vor spune poveștile lor victorioase.
    In plus Europenii care se considera multi-naționaliști ei cred ca Rusia nu poate adopta decât rusofili, nu o deschidere a Rusiei către toate națiunile cum a făcut deja 30 de ani, ca si ei europenii care si-au deschis porțile la toți emigranții si unele state deja isi dau conducerea musulmanilor sau liderilor de religie musulmana. Deci Rusia poate vrea sa isi doteze la fel ca europenii, tara cu soldați americani, nu cu soldații lui Allah. Pai prim ministrul Angliei e un soldat in slujba lui Allah.
    Mai țineți minte de doamna Sevil Shhaideh, propunerea PSD + ALDE, prima musulmana ajunsa in funcție de prim-ministru. Nu a fost sa fie la noi ca se opuneau multi, dar a ajuns in Anglia.
    Ei uite si Rusia isi începe campania de hibridizare mondiala cu soldati americani si toți sunt stupefiați de ce isi permite nesimțiți aia sa facă asa ceva?
    Va da-ti seama ca toti americanii care se duc in Rusia fac ceva pe steagul si ideologia ucraineana, dar aia nu însemnă nimic. De fapt fac ceva pe toti liderii din Europa si pe ideologia lor ce o baga contra Rusiei. Si nici aia nu e nimic. Fac ceva pe regimul Biden si Pfizer si Soros si li se rupe de ei, deoarece Aurul Rusiei e mai valoros decât Soros+Pfizer.
    Si Soros& Pfizer care conduc lumea prin paravane ca BlackRock, nu pot inghiți gălușca ca Rusia e mai mare ca ei si ca ar avea cetățeni americani ca Snowden trecuți contra lor, ei care au definit sistemul ultimilor 30 de ani si vor aa definească tot secolul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite ca tehnologii si manevre noi vor apare mereu si ca doar curentul parsiv care promite o expansiune mai mare va câștigă.
    Expansiunea Soros&Pfizer va fi terminata violent si toti cei care ii sustin. Ei nu cred asta, dar sa ne amintim ca asa credeau si Regii si Reginele Europei ca nu vor cădea niciuna. Doar Iisus stia ca va cadea si a acceptat din start. Inca a si prezis caderea lui in Ghetsimani. la Soros&Pfizer degeaba le prezice cineva ceva ca au tehnologia nazista din 1925 si din 1941, si ei cred ca mai pot domina cu ea inca un secol, dar nu va fi nici macar un deceniu. Aceea tehnologie exotica ce le-au asigurat dominatia 100 de ani e deja expirata. Ceva nou apare.
    Doar faptul ca Google s-a dus naibii e un semn de trezire pentru toti regii si reginele.
    Credea cineva ca GOOGLE va cădea? Nimeni. Dar Google va prezic eu, nici nu exista in viitor, e ca Nokia. Greșeală Google; e aceeași ca la viitorul ex-președinte Biden si alți regi vechi europeni, "se cred prea mari ca sa cada."

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi cer scuze... am o intrebare, stiu in afara subiectului: de ce rusii nu cuceresc Harkov-ul care e aproape "lipit" de granita lor ? De ce l-au cedat in toamna ? Care e ideea ? Inca odata scuze.... si multumesc daca voi primi vreun raspuns !

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu, personal, cred ca pot fi catalogat drept "conservator"... Nu neg forta tehnologiei informatiei, dar nici nu ma tem de ea. (Ma tem de cei care o utilizeaza in mod dracesc, in schimb...)
    In fapt, fiindca s-a avansat atat de mult cu IT-ul si in domeniul in care profesez (vad ca petrec mult mai mult timp la calculator decat acum 10 ani, deci ar merge lejer 2-3 zile pe saptamana de "munca la domiciliu"), din ce in ce mai mult ma bate gandul sa imi cumpar o vacuta; ca tot locuiesc in mediul rural, si lucrez in mediul urban.
    Pentru mine nu e o teama sa fiu inlocuit de un computer/robot, etc. Fiindca am deja o varsta...
    Ba dimpotriva. Ar ajuta "conservatorismului" care ma caracterizeaza sa se manifeste si mai plenar in viata mea. :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Stati linistit. Dumnezeu va opri deocamdata toata nebunia aceasta. Este o chestiune de timp, nu mult, pana ne vom intoarce la cal si la caruta, imediat dupa razboiul cel mare probabil.
    Sunt atatea profetii in acest sens, incat nu are rost sa ne gandim cum vom fi noi inlocuiti de acest ai, cu a si i mic. Dumnezeu este mare si El conduce totul, nu ne-a facut pe noi pt. a fi condusi de un computer.
    Nu neg faptul ca in vremea Antihristului se va intampla asa ceva, pentru foarte putin timp, dar nu acum, nu inca.

    RăspundețiȘtergere
  9. AI va schimba doar niște aspecte ale societății pe viitor. Dar nu o să producă schimbări radicale. Acel mod de învățare se face pe baza unor algoritmi umani care o sa necesite o întreținere continuă, în funcție de domeniu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Din pacate asta cu AI e adevarata. Sunt intr-adevar mai multe nivele de AI (nu se compara, de ex algoritmii AI de la Alexa, cu aia din sistemul autonomous driving al unei masini).
    Lucrez in domeniu, si e absolut incredibil ce poata face. Din pacate foarte multi din cei care lucreaza sa faca acesti algoritmi nu isi dau seama ce fac. Stiti cum e, totul e pentru o cauza nobila pana nu mai e. Dar probabil asta e directia in care trebuie sa se indrepte lumea.
    Citeam undeva: "Civilizatiile foarte avansate, vor sfarsi prin autodistrugere".

    RăspundețiȘtergere
  11. Din cate vad, se face o mare confuzie intre IA, sistemele mecatronice si adevarata IA, care pe moment, este inca la stadiul de SF.
    - IA, asa cum este astazi, este doar un sistem de calcul extrem de complex, care are capacitatea de a se acomoda la situatii noi, in conditii PRESTABILITE, conform unor date clare, PREINCARCATE in sistem si care functioneaza exclusiv in baza unor algoritmi matematici logici. Sistemele care au la baza IA existenta, sunt niste masinarii, dependente in totalitate de existenta factorului uman! N-au acces (nici n-ar avea de unde!!!), la surse de energie inepuizabile, pot fi oprite sau pornite, tehnic, la fel ca orice aparat electrocasnic, prin actionarea unui buton. Accesul la unele baze de date sau la altele, este stabilit de factorul uman, in functie de propriile LUI interese. Sigur, o IA isi poate construi singura o baza de date proprie dar asta nu prezinta nici o amenintare pentru nimeni!
    O asemenea IA, doar “de amorul artei” creatorului ei, poate inlocui un avocat, de exemplu, pentru ca, desi cunoaste perfect toate normele legale, nu poate face decat o interpretare IN LITERA legii, nu si in spiritul ei si, ii lipseste atat ratiunea, cat si oricare dintre calitatile necesare unui avocat: viclenia, empatia, capacitatea de a interpreta IN INTERESUL CLIENTULUI LUI, oricare cuvant dintr-o norma legala sau orice proba. Utilizarea unei IA pe post de avocat in cazul unui proces penal, ar insemna totala lipsa de aparare pentru inculpat si condamnarea lui certa, IA, folosind doar logica matematica, lucru care ar situa IA de partea procurorului si in nici un fel de partea inculpatului! OK, intr-un proces de partaj civil sau in altceva de mica importanta, unde doar litera legii conteaza, nu si spiritul ei sau interpretarea, probabil ca o IA ar face fata cu succes si poate ca, de ce nu, ar fi chiar eficienta!

    - Un sistem mecatronic, este o alta treaba! Aici, avem de a face cu 3 componente distincte, mecanic, electronic si informatic, care functioneaza IMPREUNA, pentru a indeplini un scop foarte bine determinat. Masina de spalat automata, aparatul de aer conditionat, sistemul de gestiune electronica a functionarii motorului (ECU), utilajele generic denumite CNC, etc, sunt exemple de mecatronica aplicata si pe care le gasim mai toti in jurul nostru si de care ne folosim si care in timp, ne-au devenit extrem de utile.
    Admitand ca aceste sisteme, accidental POT deveni periculoase, trebuie subliniat ca ele nu pot servi DECAT scopurilor pentru care au fost concepute! O masina de spalat automata, chiar daca partea de “IA” ar lua-o razna, n-ar putea sa-si inrobeasca sau ucida “stapanul” uman, decat prin cine stie ce accident idiot, dat fiind ca masina de spalat, nu e dotata cu nimic care sa poata deveni o arma, dupa cum o rampa de lansare a rechetelor balistice, oricat de IA ar fi ea, n-are cum spala rufe sau coace cartofi cu microunde, pentru simplul motiv ca n-a fost conceputa pentru asa ceva si prin urmare, n-are dotarile necesare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim de completări, câteva idei sunt utile de folosit

      Ștergere
  12. - Adevarata IA, care cel putin in momentul de fata este o utopie, ar presupune crearea unui sistem inteligent, autosustenabil sub toate aspectele, care sa aiba capacitatea de a se autoreplica si mai mult ca orice, sa aiba ADVARATELE caracteristici ale INTELIGENTEI! Asta ar presupune sa aiba constienta de sine, constiinta proprie, sa poata iubi, sa poata ura, sa poata manifesta dispret sau apreciere, sa aiba simtul umorului, pe cel al ridicolului, sa se poata intrista sau inveseli, etc! Autosustenabilitatea unei asemena IA, ar/va fi esentiala, pentru ca numai atunci cand isi va putea asigura singura energia necesara functionarii, va putea deveni periculoasa pentru altii, din proprie initiativa! Atata timp cat sursa de energie este in mana omului, acea IA nu poate avea independenta necesara luarii unor decizii “de capul ei”, stiind ca oricand, omul poate actiona “the kill switch”!
    Ca unul care chiar lucreaza de multi ani cu asemenea dracovenii, pot afirma fara sa ma insel, ca aparitia ADEVARATEI IA este atat de indepartata, incat multe, foarte multe generatii de oameni, pot sta linistite; nu va aparea curand, asa ceva!

    Sa ne lamurim: o dominatie a masinilor peste oameni, este, cel putin acum si in viitorul previzibil, imposibila! Sigur insa, este oricand posibila la nivelul actual de dezvoltare stiintifica si tehnologica, dominatia unor oamni asupra tuturor celorlalti, UTILIZAND masinile dar, asta deja, e cu totul altceva! In situatia asta, pericolul, in mod cert, NU vine de la existenta IA ci, de la utilizatorii umani ai acesteia!

    Pot fi manipulate marile mase, de IA? Cu certitudine, NU! Dar este adevarat ca marile mase umane, pot fi si chiar sunt manipulate de “elite”, mult mai eficient, CU AJUTORUL IA!

    A afirma ca actuala IA, chiar si in varianta ei super-dezvoltata, cum o viseaza creatorii ei, este periculoasa pentru omenire, ar fi ca si cum ne-am speria de o grebla sau un tarnacop! IA, este doar o unealta, nimic mai mult si, ca orice unealta, poate fi folosita atat pentru a crea, cat si pentru a distruge. Ciocanul forjat pentru a bate cuie care sa sustina structura de rezistenta a unei cabane, la fel de bine, poate fi folosit si pentru a sfarama craniul si a inprastia creierii unui om!

    Nu unealta este de temut ci DOAR utilizatorul ei!

    RăspundețiȘtergere
  13. De acord, extrem de mult din potentialul IA, este folosit de tot felul de institutii mai mult sau mai putin obscure, pentru a ne spiona vietile, pentru a manipula, pentru a face de fapt, cat mai mult rau! Dar si fara IA, si pana acum, de milenii, au existat aceste institutii obscure care n-au stiut decat sa spioneze, sa fure, sa ucida, sa manipuleze! Priviti la SUA, care au ajuns la actualul nivel de dezvoltare, facand pe parcursul existentei ei, NUMAI asta! Si pana cu cativa ani in urma, nu au folosit IA, pentru ca nici nu exista asa ceva!

    OK, dezvoltarea IA, va duce la disparitia a o multime de profesii. OK, dezvoltarea IA, va duce la o noua “revolutie” a civilizatiei. Dar asta ESTE in limitele firescului, de fapt, ASTA inseamna progresul!

    Cand a aparut primul tren, au disparul postalianele si intreaga infrastructura care le deservea. Nu s-a cutremurat planeta! Cand a aparut prima locomotiva Diesel sau electrica, au disparut fochistii si intreaga infrastructura care deservea locomotivele cu aburi. Nu s-a cutremurat planeta! Nici cu implementarea mai mare a IA, nu se va cutremura planeta, desi or sa dispara o multime de profesii. In schimb, vor aparea altele, asa ca oamanii, NU vor deveni inutili niciodata!

    Nu stie nimeni daca adevarata IA va aparea vreodata. Daca totusi va aparea, implicatiile sub toate aspectele, si politic, si moral, si religios, vor fi atat de profunde, incat nu-mi dau seama ce se va putea intampla! O buna convietuire intre cele doua inteligente? Distrugerea uneia in folosul celeilalte? Habar n-am si cu siguranta n-am vreo sansa sa aflu...

    Ideea e ca nu avem de ce ne apara de IA, pentru simplul motiv ca nu ne ameninta cu nimic.

    Nu vreo IA ne vrea chipati, posesori de carduri de tot felul, urmariti si la cacastoare, virusati cu tot felul de mizerii artificiale, vaccinati cu otravuri, sau prostiti in fata! Tot niste semeni de-ai nostri, niste sociopati dementi, fac toate porcariile astea si, cu sau fara IA, tot asta faceau!

    RăspundețiȘtergere
  14. In SUA, ori de cite ori un tinar cu idei noi, sau o companie minuscula, aflata la inceput de drum, iese pe piata cu un produs interesant, oameni cu valize pline de bani le bat la usa ca "sa-i ajute" sa creasca rapid.

    De aici:
    https://voxday.net/2023/02/09/why-the-answer-is-always-no/

    "Din senin am fost contactați de oameni care doreau să "investească" în Castalia și în aproape toate celelalte proiecte din 2014. La început, când le răspundeam la e-mailuri sau le răspundeam la telefon, vorbeau despre cât de multe am putea realiza dacă am avea mai multe resurse la dispoziție și așa mai departe. Și, în cea mai mare parte, ceea ce spuneau era mai mult sau mai puțin credibil. Dar am crescut într-un mediu tehnologic, fiind fiul unui antreprenor de foarte mare succes, și am văzut cu ochii mei cum aproape fiecare antreprenor care a acceptat o investiție sau a fost achiziționat de o companie mai mare a fost expulzat, mai devreme sau mai târziu, indiferent de cât de mult succes a avut. Așa că nici măcar nu mai răspund nimănui."

    SamParkerSenate: «"Inteligența artificială" (ChatGPT) nu vrea să observi un anumit grup de oameni. Bine ai venit în iad. Viitorul distopic este acum.»
    https://gab.com/SamParkerSenate/posts/109617222317638227

    Roosh V: «Cred ca stiu cine a programat IA a sistemului ChatGPT.»
    https://gab.com/rooshv/posts/109797375243612107

    RăspundețiȘtergere
  15. Uniunea Covietică vs. Centre de Putere Statal Individuale
    E vorba tot de războiul Covietic Vs. Indivizi sau Entități care se Gospodăresc fără un Centru Mondial.
    A. I. pe cine va ajuta?
    Că la un momendat vă dați seama că fiecare țară va avea un AI guvernamental, iar unele vor fi legate la centru de date mondial.
    Iar ceilalți își fac alt centru de date tot mondial dar sharuiesc doar titlurile economice, nu și Constituția țărilor , ideologia lgbtqi in țările musulmane , susținerea furtului valorii dolarului pentru pretenașii tiparniței, etc...

    RăspundețiȘtergere
  16. Nimic de contrazis, ca IA nu va lua lumea in stapanire/dependenta totala/completa!

    Nu va exista deci, absolut niciun beneficiu pentru "gloata", ci vor exista numai pagube!

    "Gloata", tot numai in Grija Divina va ramane!

    "Mantuirea gloatei" nu va veni de la IA, ci de la IA "gloatei" i se va trage doar DeSavarsitul ................... InTerminabil = Lucrarea Dreaq` ...... adica:

    "imbunatatirea"/"perfectionarea" perpetua/ne_intre_rupta a Iadului, pana la "Confuzia" lui Totala cu Raiul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iata cum se metamorfozeaza chiar si un pilot intr-un "chilot", cu "ajutorul" IA!

      https://www.mediafax.ro/externe/incepe-o-noua-era-a-razboiului-aerian-un-avion-f-16-a-fost-pilotat-de-inteligenta-artificiala-21612493

      "Realitatea" - cunoscuta pana in prezent - va deveni in viitor una exclusiv Virtuala?
      Adica:
      Potentialul ei va putea fi astfel crescut, de la unul pana astazi Limitat pana la unul In_Finit?

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)