Dezastrul de pe piaţa asigurărilor are un nume: Uniunea Europeană

În anul 2012 o poliţă de asigurare RCA pentru o masină cu capacitatea cilindrică de 1400 cmc varia între 234 şi 623 lei. Am eliminat două societăţi de atunci(Ardaf&Omniasig) deoarece ofertele lor se situau în afara pieţei întrucât, probabil, nu aveau interesul să intre pe piaţa RCA(Omniasig) sau nu erau interesate de segmentul cel mai riscant al pieţei(Ardaf). Ca idee, aceste două societăţi aveau preţul maximal de 1032, respectiv 700 pentru cele mai riscante segmente, în condiţiile unor medii care se situau undeva la 277 lei(378 dacă facem media tuturor ofertelor) pentru segmentul mai puţin riscant şi 464 lei(546 media tuturor ofertelor). 

Să sărim la ziua de azi. Pentru aceeaşi maşină de 1400 cmc, segmentul cel mai puţin riscant are un preţ de referinţă de 780 lei, iar cel mai riscant de 1335 lei. Acestor preţuri de referinţă li se adaugă birurile legate de istoricul şoferului, care-l încadrează în una dintre categoriile de risc, conducând astfel la creşteri substanţiale de preţ. Oricum, preţurile de referinţă sunt depăşite de toţi asigurătorii, astfel încât nu prea veţi avea de unde să luaţi la preţul de referinţă. Dar le las aşa deoarece impactul este oricum imens.

Ce s-a schimbat din 2012 până acum astfel încât preţul RCA să crească de aproape 3 ori la toate categoriile? Parcul auto este cam acelaşi, doar că mai nou acum faţă de anul 2012(!!), numărul de accidente este tot cam pe-acolo, dar preţurile au sărit la un nivel absolut aberant. Ce s-a întâmplat între timp?

Ei bine, în 2012 Comisia Europeană a obligat România să înfiinţeze ASF, o instituţie bugetofagă menită a supraveghea pieţele financiare nebancare(piaţa de capital, cea a asigurărilor, pensiile private şi componenta de prevenire a spălării a banilor). Acum, în al unsprezecelea an constatăm că de la înfiinţarea sa, această abrambureală politică a reuşit să detoneze absolut toate componentele pe care le supraveghează. În asigurări e haos, piaţa de capital a devenit irelevantă, iar despre pensiile private nici nu mai are sens să discutăm având în vedere modul în care nişte instituţii care nu fac nimic mănâncă banii de pensii ai românilor. 

Însă, în ceea ce priveşte asigurările, dezastrul este unul absolut. ASF a reuşit în zeece ani să bage în faliment trei societăţi dintre care două, sub „privirea atentă” a supraveghetorilor pieţei, au reuşit să se umfle până au ajuns liderii pieţei de asigurări(Astra şi City). Întrebarea e simplă: ce a făcut ASF? Cum e posibil să laşi să se ridice giganţi cu picioare de lut în condiţiile în care există raportări şi rapoarte de risc? Prost să fii - sau inconştient - ca să nu constaţi că atunci când o societate „dă cu discountul în RCA” are ceva probleme în spate. La ASF se presupune că lucrează crema experţilor, dacă ne luăm după salariile care se învârt acolo. În fapt, părerea mea e că instituţia colcăie de prostovani aduşi ori pe algoritm, ori pe baza sfântului şi intangibilului nepotism.

La umbra incompetenţei comode a ASF însă se coace ceva mult mai monstruos, anume capturarea pieţei asigurărilor de către giganţii europeni care, tăcuţi, îşi adjudecă hălci din ce în ce mai mari, transformând România într-o piaţă monopolist-captivă. Nu e ciudat că nu mai avem niciun jucător autohton pe piaţă? Asigurările sunt un domeniu extrem de profitabil dacă ştii cum să joci. E clar că în România a existat o lipsă de know how, dar tocmai asta trebuia să suplinească ASF prin reglementările sale. 

Fără doar şi poate falimentele puteau fi prevenite de reglementări stricte privind adecvarea capitalului în timp real, plafonarea ofertei pe baza comportamentului anului anterior s.a.m.d. Sunt măsuri simple care funcţionează, nu e nevoie să fii geniu al finanţelor pentru a le găsi. Doar că trebuie să faci temeinic ceea ce trebuie să faci, anume supravegherea. Fără o supraveghere temeinică, fără o monitorizare strictă, absolut toate celelalte elemente devin inutile.  

Ceea ce trebuie însă să vedem limpede este faptul că ASF e doar o oglindă a suratelor sale europene: instituţii cu denumiri pompoase, cu salarii pe măsură, dar care colcăie de proşti, ce-i drept extrem de eficienţi în a răspunde  comenzilor primite. De altfel, instituţiile slabe de acest tip sunt cele care maschează „iluzia democratică”, dar care au ca principal rol centralizarea deciziei în zonele gri ale puterii. România nu face excepţie şi este organizată colonial, cu instituţii de suprafaţă, iar decizia este undeva în spate. ASF nu-i decât o mască, o inutilitate care costă mult. Pentru marile companii de asigurări, pentru cei care trăiesc din fondurile de pensii ale românilor, ASF e o mană cerească deoarece le asigură liniştea. Vi se pare că „plafonarea” asigurrilor e în interesul românilor? Aiurea, la fel ca şi în cazul energiei, cu preţurile explodate artificial, piaţa asigurărilor tocmai ce şi-a cimentat o nouă piatră kilometrică din drumul său către un RCA împovărător, pe măsura aspiraţiilor de profit ale şmecherilor. 

În mod normal, dezastrul de pe piaţa asigurărilor nu mai poate fi reglementat decât de desfiinţarea obligativităţii RCA. Ar fi singura măsură care ar aduce ordine şi linişte şi care le-ar mai tăia marilor granguri care-au acaparat piaţa asiguurărilor poftele umede de profit fără margini. Măsura renunţării la obligativitate ar trebui probabil dublată de măsuri administrative dure pentru cei neasiguraţi care nu-şi pot plăti daunele produse de accidentele din vina lor(suspendarea permisului până la achitarea banilor s.a.). Eu unul nu înţeleg de ce trebuie să plătesc obligatoriu  taxă - întrucât RCA nu e asigurare, ci bir - în condiţiile în care de mai bine de 30 de ani nu am avut niciun accident, deci am ţinut sistemul de asigurări în spate. 

Imaginea pe care o avem în faţă e sumbră. Ţinta granguilor din asigurări este, aşa cum am mai spus-o, RCA-ul la 1000 EUR/an. Când am spus-o prima dată prin 2009-2010, mi-am luat înjurături. Acum, iată, se confirmă că preţurile merg precum ruşii: înainte şi tot înainte. Asta sub oblăduirea ASF care nu face altceva decât să se asigure că vor avea un parcurs cât mai lin posibil.