Ce se va întâmpla dacă Erdogan va pierde alegerile?

Extrem de relevată ultima zi de campanie din Turcia: Erdogan a mers să se roage lui Dumnezeu în timp ce contracandidatul său a fost să se reculeagă în faţa nimicului dintr-un mausoleu din Ankara. Asta sintetizează extrem de bine lupta care se dă: cea dintre credinţă şi necredinţă, dintre normalitate şi deraierea absolută. 

Ca toţi celilalţi conservatori ai lumii, Erdogan are o problemă gravă: tineretul, tefeleii turci. Netrecuţi prin instabilităţile groaznice trăiite de părinţii lor, copiii de bani gata ai Turciei caută să se răzbune pe Erdogan deoarece în Turcia nu-i ca-n Occident. E de-a dreptul fascinant ca în ziua de azi să te mai raportezi la Occident. Trebuie să fii cel puţin cretin s-o faci, dar iată că raportarea se face! Propaganda are această capacitate magică de a orbi, de a-i face pe oameni să creadă că e bine chiar şi acolo unde efectiv nu-i de trăit.

Au habar tinerii turci ce traseu era trasat pentru ţara lor? Francezii le-au spus-o de mai multe ori în faţă că n-au ce căuta în Europa. Mirajul Americii, de asemenea, nu i-a lovit, cu toate că după Război America a descălecat şi-acolo. Dacă ar avea un dram de raţiune, turcii s-ar întreba cum de nu i-a ajuns bunăstarea de atâta amar de vreme? Oare pentru că „noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei”?

O chestie similară ar trebui să ne întrebăm şi noi. Unde-i mirajul Occidentului în condiţiile în care stăm de treizeci de ani sub pulpana sa? Acum ceva vreme ne uitam smiorcăindu-ne la „ţările estice care ne-au luat-o înainte”. Ce să-ţi spun? Iaca, tocmai ce-am depăşit şi Cehia şi Ungaria. Aţi simţit bunăstarea? N-o veţi simţi nici dacă depăşim Germania şi asta pentru că nu indicatorii economici stau în pragul dezvoltării noastre, ci prostia. România poate creşte, doar că românul va fi tot atât de sărac, ba chiar mai sărac. Şi asta pentru că e prost şi merită!

La fel stă treaba şi cu turcii. Erdogan a încercat să le deschidă ochii, să le arate că miracolul nu se poate ivi decât atunci când pui osul la treabă. Prin forţe proprii şi-a construit Turcia una dintre cele mai mari industrii de apărare ale lumii, prin forţe proprii a reuşit să facă paşi importanţi, să reducă sărăcia şi să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Prin balansul între marile puteri, Erdogan a reuşit să-şi transforme ţara într-un adevărat tigru al lumii contemporane. Nu-i puţin lucru, mai ales în condiţiile în care toţi preşedinţii americani au încercat să scape de el. 

Care-i alternativa pe care-o pune pe masă actuala opoziţie turcă? La fel ca şi corecţii noştri politici, absolut nimic. Doar vorbe goale, vorbe-n vânt menite a păcăli proştii. Şi sunt o groază de proşti şi-acolo, aşa cum sunt peste tot. Însă, dincolo de balivernele înşirate, în spatele mişcării kemaliste susţinute de americani se ascund elemente cât se poate de concrete. Astfel, în cazul în care opoziţia câştigă veţi vedea  anumite schimbări radicale:

• Turcia va trece total în tabăra ucraineană, alimentând cu arme şi muniţie tabăra lui Zelenskyi;
• Rusia va constata răcirea şi va bloca transferurile de grâne către Turcia, provocând o teribilă criză industriei de morărit şi panificaţie;
• De asemenea, Rusia va renunţa la TurkStream, reducând şi mai mult capacitatea de mişcare a Turciei. Aceasta va trebui să se obişnuiască cu preţuri mari ale energiei şi să-şi sacrifice o mare parte a industriei;
• De aceea, Turcia va deveni din ce în ce mai belicoasă la adresa Rusiei, fiind împinsă în această aventură de SUA. 

Este clar pentru toată lumea că mişcările care se vor petrece după o pierdere a alegerilor de către Erdogan vor fi atât de ample încât turcii se vor trezi cu fundu-n groapă. Şi, cel mai probabil, pentru a fi anihilat, Erdogan va fi tăvălit în tot felul de procese aberante, se va confrunta cu tot felul de acuzaţii pentru a fi încarcerat. Iar pentru turcul de rând, care va ajunge din nou să trăiască în sărăcie lucie, singura constantă a existenţei sale va fi imposibilitatea ieşirii din sărăcie. Însă va exista avea şi-o alinare întrucât societatea le va pica adânc în promiscuitatea occidentală din care, din nou, nu-şi vor putea reveni. Deh, şi-o merită deplin!