Velierul

Nu credeam că aş putea trăi asemenea vremuri precum cele de acum. Sunt sigur că nu greşesc dacă afirm că suntem trăitori ai unei bucăţi de istorie în care evenimentele excepţionale se înghesuie şi se succed aşa cum nu a mai fost niciodată în istorie. Un alt specific al perioadei pe care-o tranzităm este dat de o „sincronizare” a întregului Pământ, astfel încât, din punct de vedere practic, nu mai există nici măcar un punct care să nu fie implicat în evenimentele care se succed. De-aici vine nebunia întrucât nimeni  nimeni nu-şi mai permite luxul unei pauze. De decuplarea de la evenimente nici măcar nu se mai poate pune problema.

Din punct de vedere economic trăim probabil cea mai ciudată perioadă. Unii spun că suntem intraţi în recesiune - doar anumite cifre ne-o arată limpede - în timp ce alţii spun că recesiunea poate fi evitată. S-a ajuns chiar să se facă nebunii legislative şi statistice pentru a împrăştia stihiile crizei. FED-ul, pornind de la situaţia reală, a început să se lupte cu inflaţia prin creşterea dobânzii, dar s-a trezit cu sistemul bancar apropiindu-se de colapsul absolut. A oprit programul, sperând că o pauză va aşeza lucrurile. Evident n-a fost aşa deoarece mecanismul n-a răspuns niciodată previzibil la stimuli, iar acum se află într-un grad de complexitate şi haos care a împins gradul de incertitudine la valori nemaivăzute. Mulţi pariau pe reînceperea cursei de tipărire de bani şi scădere a dobânzilor, ca efect al neputinţei resimţite de toată lumea. Atunci a venit surpriza creşterii dobânzilor operată de canadieni şi australieni. Dacă la australieni auspiciile sunt ceva mai puţin sumbre, ridicarea dobânzii în Canada e un joc extrem de periculos întrucât riscă să zguduie ţara din temelii. În 2008, în timp ce SUA a capitulat în faţa crizei, Canada a împins supraevaluarea imobiliară pe teritorii greu de înţeles. La ora actuală nu există justificare pentru preţurile  imobilelor de acolo, dar nebunia continuă. La fel ca şi în SUA, „eroismul” băncii centrale riscă să se răzbune într-un mod care va zgâlţâi întreaga economie. Totul se află într-un echilibru extrem de instabil.

Cele anterior enumerate ar putea părea elemente izolate, dată fiind starea de pre-criză pe care o simte toată lumea. În general, înainte de o criză, se declanşează acel joc de „scapă cine poate”. Iniţial peştii cei mai agili părăsesc pe şest „paradisul”, după care, când se prind ceilalţi e deja prea târziu, iar isteria e deja o ştire care nu mai rezolvă nimic.Acum, în mod paradoxal, cu toate că acel sentiment de „stop joc” e mai prezent mai mult decât oricând, constatăm un joc extrem de hazardat al segmentului agil. În loc să se retragă pe şest, aşa cum au făcut-o de o istorie încoace, peştii agili găsesc noi „oportunităţi” şi se mişcă exuberant într-acolo. 

Am avut până de curând o fierbere pe piaţa cripto, unde ajunseseră chiar şi coafezele să deţină poziţii. Acum, noua vedetă bună de speculat este AI-ul. Urmăresc cu deosebit interes fenomenul deoarece văd pe zi ce trece materializându-se elemente ale modelului crizei Dot-com. Dacă vrei să faci ceva bani, te apuci să scoţi un produs din orice domeniu pe care-l marketezi ca avnd în spate „algoritmi AI”. Astfel, poţi să scalezi rapid, găsind finanţare din belşug. Te listezi cu uşurinţă la bursă şi spoliezi banii naivilor. E reţeta clasică pe care-am tot văzut-o şi care se repetă acum cu AI-ul la o scară extrem de inflamată, cum n-am văzut nici măcar în criza Dot-com. 

Dacă stai să analizezi, impresia cu care rămâi e cea a unei nebunii absolute, în care mişcările într-o direcţie sau alta sunt într-un echilibru sumbru. Probabil asta face ca actuala criză, chiar dacă este alimentată de pattern-uri ale trecutului pe are le identifici cu uşurinţă, să fie una absolut diferită de tot ceea ce am avut până acum, iar când va crăpa socoteala vom vedea cu adevărat cea mai mare criză a istoriei. 

Imaginea pe care o am panoramând lumea în care trăim este cea a unui velier aflat în mijlocul unui mega-uragan în formare. Se simt vânturile puternice, oceanul e învolburat, dar ceea ce e mai rău încă nu se vede. Cu parâmele întinse la maxim, cu velele umflate până la refuz, vasul nostru scârţâie din toate încheieturile. La bord, echipajul e împărţit: unii spun că trebuie strânse pânzele pentru a le conserva şi pentru a putea fi deschise atunci când furtuna se va înrăutăţi, în timp ce alţii aplaudă viteza pe care-a atins-o nava şi spun că e bine să se meargă cât mai repede. De fapt niciunii n-au dreptate pentru că întreg oceanul e tulbure şi învolburat, iar mega-uraganul nici măcar nu s-a văzut încă. Aşa e, putem avea certitudinea că la un moment dat apele se vor linişti, doar că atunci când eşti la bordul navei în derivă perspectiva imediată e cea care te loveşte şi te face să priveşti cu îngrijorare la propriul destin pe termen scurt.