Franco-americanii își întăresc rețeaua coruptă africană

După mișcarea din Gabon, pe care - până la proba contrarie - o vom considera o mișcare acoperită a SUA, iată că se fac pași esențiali pentru consolidarea rețelei de corupție pe care SUA și Franța au construit-o în Africa. Principala problemă identificată de strategii americani este re-implicarea directă a Rusiei în Africa. Dacă până acum Rusia intervenea prin organizația privată Wagner, acum se implică direct, iar semnul cel mai clar al acestei implicări este recenta convenție de asistență militară încheiată cu Mali. 

De fapt, prin mișcările recente, Rusia consideră că nu mai are niciun motiv să-și ascundă intențiile, astfel încât desființează „intervenția prin organizații interpuse”, încheind convenții transparente, la nivel de stat. În acest fel, războiul proxy din Ucraina are de-a face cu uin contraatac al Rusiei în Africa, iar marea problemă a occidentalilor este că acolo populația e scârbită de colonizatori, așteptând orice moment pentru a-i înlătura. Din acest punct de vedere, este posibil ca mult prea lăudatul(de către Occident) general Nguema să fie, în realitate, un fel de Ion Iliescu al Gabonului, un lider de tranziție care va încerca tot posibilul să pună frână, dar care nu va reuși să schimbe direcția în care se îndreaptă țara sa în particular și Africa în general. 

Să vedem însă evenimentele care întăresc ceea ce am afirmat în titlu. Primul popas îl vom face în Rwanda, o colonie americană 100%, croită pentru a servi interesele stăpânilor săi. În ciuda faptului că este o țară bogată din punct de vedere al resurselor, Rwanda a fost devastată de războiul civil și de tensiunea internă dominată în continuare de rivalitatea dintre triburile hutu(populație majoritară) și tutsi, populație folosită în timpul administrării belgiene pentru a domina populația majoritară. „Invențiile” belgiene au stat la baza crâncenului genocid din 1994, când hutu au omorât peste 500 000 de tutsi. 

În acel fatidic an 1994, în Rwanda puterea este preluată de către „americanul” Paul Kagame. I se spune americanul deoarece este total aservit politicii de la Washington. Individul este un dictator atroce, care și-a mărit permanent drepturile constituționale, conducând întreaga Rwandă după bunul său plac, dar având grijă să execute întocmai dorințele stăpânilor săi externi. În ciuda faptului că Kagame a suprimat libertatea presei, că a omorât jurnaliști incomozi sau dizidenți, individul a fost invitat să susțină prelegeri despre drepturile omului la universități precum Harvard, Yale sau Oxford, fiind lăudat de lideri precum Clinton sau Blair. 

Prietenii lui Kagame sunt  peste tot. De exemplu FIFA și NBA au proiecte deschise cu Rwanda. Volkswagen are o fabrică de asamblare acolo. Dacă ne-am opri la această enumerare, s-ar putea crede că Rwanda este o țară cu o economie solidă și cu cetățeni prosperi. Aiurea, e una dintre cele mai sărace țări ale lumii. Doar 20% din populația țării are acces la electricitate, iar PIB-ul e anemic, de doar 10 mld. $.  Ca să înțelegeți realitatea, vă voi mai spune că acolo avem o prezență susținută a Fundației Gates și a World Economic Forum; sunt prezente cu reprezentanțe în toată regula, având un efect în canalizarea donațiilor vestice pentru menținerea regimului despotic al lui Kagame. Întrucât țara este realmente spoliată de corporațiile-sugativă occidentale, obținerea „păcii sociale” nu se poate face decât prin infuzarea de donații, astfel încât regimul să nu aibă probleme de stabilitate. La schimb, dincolo de cedarea resurselor către lipiotorile occidentale, dictatorul african și-a transformat cetățenii în cobai ai experimentelor medicale ale Fundației Gates și ale celor sociale ale Forumului Economic condus de deviantul Schwab. Puțini știu că Anglia a încheiat o convenție cu Rwanda prin care are posibilitatea de a expulza acolo solicitanții de azil de pe insulă. Astfel, mulți dintre cei care caută o viață mai bună în Anglia - sau care fug de regimuri despotice precum cel al lui Kagame - au toate șansele să se trezească „procesați” în Rwanda.

E clar că setupul de-acolo e exploziv, iar SUA știe bine asta. Însă nu-și permit să piardă regimul servil pe care l-au instalat și-n care au investit atâta. Așa se face că l-au avertizat pe Kagame asupra unei posibile lovituri de stat militare, similară celei din Niger. Pus în alertă, Kagame a decapitat armata, înlocuind nu mai puțin de 12 generali de la vârful armatei. A promovat pe funcțiile esențiale personal mai tânăr, format sub regimul său și gata să-l servească până la moarte.

O chestiune similară am văzut și în Camerun. Țara este una dintre ultimele economii-sclav ale Franței, însă e mult superioară Rwandei din punct de vedere economic. Ca cifre, economia Camerunului este una dintre cele mai mari ale Africii. Fiind un deținător de resurse naturale, e o componentă importantă a „stabilității europene”, principalele piețe de export fiind Franța, Italia, Spania, Anglia. Un client important al resurselor cameruneze este și Coreea de Sud. 

Camerunul este o economie captivă a Franței, aflată însă sub „oblăduirea” diverselor programe de asistență ale FMI & Băncii Mondiale. Președintele Camerunului Paul Biya se află „democratic” la puetere de 40 de ani. Cum actualul președinte se pregătește de pensionare, locul îi va fi luat la fel de democratic de ... Frank Biya, fiul său. Este cunoscut că Paul Biya a fost la Paris pentru a-și sărbători cei 40 de ani de domnie, doar că acolo emigranții camerunezi i-au stricat petrecerea. Din „dragoste” au vrut chiar să-l omoare, dar a avut noroc cu intervenția serviciilor speciale franceze. 

În Camerun funcționează un desant foarte puternic al serviciilor secrete franceze. Ca și în cazul Rwandei, Biya a fost avertizat că, pe fondul nemulțumirilor populației, este posibilă o lovitură militară de stat, astfel încât, prompt, Biya a făcut decapitări în armată, rupând legăturile relaționale cunoscute. Povestea însă nu va rezolva ecuația deoarece situația din țară e oricum una explozivă și dacă cineva știe unde anume să apese pedalele de accelerație, zilele lui Biya se vor termina instantaneu. 

Vestea proastă pentru toți acești servitori ai Occidentului este că acel cineva care știe cum se procedează e deja prezent pe continentul african. O știu și americanii, dar și francezii. Probabil, in extremis, vor încerca schimbări pașnice de conducere cu pachetul de promisiuni de rigoare. Doar că, așa cum s-a văzut în Europa de Est, odată tăvălugul declanșat nu mai poate urma decât avalanșa.