Prin hățișul libertăților arestate

Tucker Carlson dezvăluie într-un interviu că a fost împiedicat de Guvernul SUA să-i ia un interviu lui Putin. Este o știre efectiv șocantă. Cum poți împiedica un cetățean al SUA să vorbească cu cine vrea sau să scrie ce gândește, în condițiile în care libertatea cuvântului este parte a principiilor constituționale în SUA? Ei bine, uite că se poate! Iar când guvernul își pune în cap să te blocheze, reușește deoarece are multe alte metode de a te convinge. 

Cred că nu ați înțeles deplin ceea ce am afirmat în paragraful anterior, astfel încât o să trecem Oceanul la noi, aici, în mult prea socialista Europă. Dacă în SUA, în ciuda „garantării” libertății de expresie, se poate pune pumnul în gura unui jurnalist independent, în Europa e mai simplu întrucât, precum în comunismul Estic, toată lumea știe că drepturile sunt doar scrise pe hârtie, respectarea lor fiind facultativă. După ce s-a emis „dreptul statului de a te injecta ca pe animal”, în condițiile în care se încălca un pogon de articole constituționale și convenții internaționale, oamenii au înțeles exact sub ce formă de regim opresiv trăiesc. De exemplu, în ciuda „libertăților garantate”, Uniunea Europeană a blocat la nivel continental două entități media controlate de guvernul rus: Sputnik și RT News. În niciuna dintre țările europene nu exista la momentul impunerii cenzurii vreo reglementare care să permită statelor membre să blocheze aceste entități media. Între timp, într-o manieră rudimentară, s-au adoptat peste tot în UE reglementări locale pentru ca toți Rog-ii să-și facă de cap.

Partea interesantă abia acum vine. Media europeană este una croită după specificul presei comuniste din Est: nimeni nu mișcă-n front și dacă se scapă ceva, chiar și din greșeală, autorul răspunde grav. E exact ca-n armată sau securitate: trebuie să mergi pe vârfuri pentru că altfel te paște beleaua. Ca să înțelegeți despre ce vorbim, vă voi da un exemplu din Germania. De o bună bucată de vreme, liderul AfD Tino Chrupalla este o țintă a mediei oficiale. Cu toate că partidul are o comportare decentă, este catalogat de toate trompetele media drept extremist, xenofob s.a.m.d. Vârful atacurilor media a avut însă o țintă extrem de pământeană: eliminarea fizică a liderului AfD. Acesta tocmai ce a trecut printr-un atentat, sfârșind ca prin minune cu viață. Evenimentul s-a petrecut în Bavaria, care e fieful electoral al AfD.  

Dacă veți căuta în media oficială detalii veți afla descrieri extrem de încețoșate, ceva de genul că nimeni nu știe ce s-a întâmplat, că atacatorii au fost reținuți de poliție s.a.m.d. De fapt acolo a fost un atentat cât se poate de clar, iar poliția împreună cu media au pus umărul la mușamalizarea situației. Mai mult, după ce Tino Chrupalla a ieșit din spital, jurnaliștii au scris articole interminabile despre faptul că acesta „nu pare a avea nimic”. Cu alte cuvinte se pune batista pe țambal astfel încât să se „demonstreze” că atentatul n-a fost chiar atentat și că, cine știe?, poate că omul o fi vrut să se sinucidă, iar ăia au venit acolo să-l salveze. Ăsta este mecanismul pervers al mediei care funcționează în tandem cu instituțiile de forță ale statelor. 

În final, să dăm un ochi și pe la noi, doar și-aici, în provincia provinciilor, se întâmplă lucruri interesante. Bunăoară avem dramoleta din Grupul Ringier. E fascinantă „scăparea de sub control” a lui Tolontan. Acum, sinceri să fim, după toate derapajele pe care le-a avut individul în cauză, cred că nu mai e nimeni atât de naiv încât să nu-și dea seama al cui „asset” e. Ceea ce e amuzant e faptul că patronatul grupului abia acum realizează în ce rahat a intrat, iar toată „revoluția” de acolo nu-i nimic altceva decât o macabră denaturare. Hai să înțelegem cum stă treaba. Ce-ar fi să vină la mine muncitorii să-mi spună că nu sunt de acord cu vreun client de-al meu sau că refuză să lucreze cu marfa primită de la vreun furnizor. Hai să ne imaginăm ce s-ar întâmpla! Cei care aveți o firmă, oricât de mică sau mare ar fi ea, puteți face acest exercițiu de imaginație și veți realiza imediat cât de penibil e totul.  

Acolo însă e și mai nasoală treaba. Nu doar că ăia doreau să implice publicațiile într-o campanie din care naiba știe la ce solicitări de despăgubiri s-ar fi ajuns, dar, mai mult, afectau interesul cât se poate de palpabil al acționariatului companiei, care are investiții în domeniul jocurilor de noroc. Te-apucă râsul când înțelegi întreaga chestiune. 

Acum să punem totul în „termeni jurnalistici”. Ce e ziaristul? E un muncitor, fraților! Strict un muncitor care primește material pe banda de producție a instituției media, material pe care îl prelucrează conform strategiei companiei. Nu ești de acord cu ceea ce se produce acolo, pleci! Asta e regula și punct. Nu-ți interzice nimeni să-ți faci propria companie media și să scrii acolo fix ce-ți trece prin cap. Doar că treburile sunt contorsionate. S-au inventat tot felul de „asociații ale jurnaliștilor” care emit chestii sofisticate de genul „standardelor profesiei”. Alo, mă lăsați în pace? Asta e chestie comunistă! Te-ai angajat la un ziar care-l belește pe Putin, treaba ta e să-l belești pe Putin. Nu-ți convine, marș la ziarul care-l belește pe Biden. Sau la rubricile „faptul divers”, „horoscop” sau „meteo”. E simplu. 

Poate că veți crede că pasajul acesta contrazice ceea ce am spus până acum. Evident că nu. Mie mi se pare corect ca jurnalistul să respecte cu strictețe linia instituției în care activează. Ceea ce face Radu Tudor la Antena 3 ar trebui să fie modelul tuturor jurnaliștilor. Dacă aste e meseria pe care ți-ai ales-o, ghinion: trebuie să ai fix atâta coloană vertebrală cât are râma! 

Doar că în lumea în care trăim jurnaliștii au alte afilieri, ceva mai obscure. De-aici rezultă și „standardele” lor înalte. Când îl mai aud pe câte unul detonându-se și spunând că „nu-l lasă conștiința”, mă apucă greața. Conștiința nu te lasă, măi nulitate, sau sfânta Securitate ori nepătatul Soros pe la care ai jumătate de normă? Ia spune-ne tu drept!

Până la urmă nu e nimic anormal să ai afilieri, așa cum au toți păduchii care mă atacă. Doar că devine sufocant faptul că omul nu e lăsat să-și exprime opinia în funcție de conștiința sa. Aici vin problemele majore, întrucât s-a pus jugul pe noi. „Libertatea” există doar la jigodiile afiliate și asta în limita „termenilor și condițiilor din contract”. Iar acea „libertate” este una menită a pune botniță populației. Și asta la modul cel mai grosolan cu putință, la lumina zilei, fără ca nimeni să se mai sinchisească de vreo lege sau de vreun drept constituțional.

În final vă voi avertiza că a fost începută o campanie extrem de perversă, derulată prin mediile așa-zis naționaliste. Clipuri care prezintă tirania tehnologică din China și care au mesaje mărețe de genul „nu sta cu mâinile-n sân că ăștia vin peste noi”. Cu toate că se pornește de la un adevăr - anume planul de reintroducere a sclaviei prin intermediul tehnologiei - campania nu are alt sens decât acela de a arăta paiul din ochiul celuilalt. „Să ne ferim de chinezii de la mii de kilometri depărtare, punându-ne câte un belciug de identificare sau introducând cenzura. Că așa e bine!”. Înțelegeți singuri șmecheria.