duminică, 10 decembrie 2023

Micul secret al „Marelui Reset”(1)


Dacă vrem să înțelegem ce anume se petrece cu noi trebuie să pornim de la bază. Cei care sunt cititori mai vechi de-ai mei știu bine că noțiunea de „mare reset” am folosit-o pentru prima dată în timpul crizei din 2008. Nu, asta nu înseamnă nici că nulitatea de Klaus Schwab s-ar fi inspirat de la mine, nici că eu aș fi vreun consilier de-al său și nici că aș fi spart de timpuriu bazele de cunoștințe ale Forumului de la Davos. Sub nicio formă. De altfel, dacă e să fim corecți, „marele reset” ca termen a apărut pentru marele public prin 2010 sub forma titlului unei cărți de-a profesorului de la Universitatea din Toronto, Richard Florida(„The Great Reset - How new ways of living and working drive post-crash prosperity”). Cum de-am fost eu atât de „inspirat”?

Cu siguranță n-am fost singurul, doar că am spus-o în gura mare. De fapt ce anume m-a determinat să fac asta? Realitatea! Pentru analiza economică utilizez un model propriu pe care, în ultima perioadă l-am extins și pentru analiza societății. Cu toate că unii mă înjură considerându-mă că joc de-o parte sau de alta, că sunt idiot util sau mai știu eu ce altceva, în realitate cam tot ceea ce iese pe canalele mele de comunicație este strict rezultatul analizei modelului amintit. Și totuși ce s-a întâmplat atunci astfel încât am folosit în premieră noțiunea de „mare reset”? 

Criza din 2008 a fost una sistemică, amenințând dărâmarea întregii coșmelii financiare a lumii. În termeni tehnici a fost mai mare și mai periculoasă decât cea din 1929. Motivul e simplu de înțeles: în 1929 Băncile Centrale nu erau atât de integrate astfel încât picajul unei(sau unor) bănci majore nu avea capacitatea de de distrugere pe care o are actualul sistem integrat. Un picaj al FED-ului în 2008 ar fi însemnat o oprire bruscă și catastrofală a economiei mondiale. Așadar era un eveniment de neacceptat pentru nimeni.  

De partea cealaltă, se observa limpede că sistemul nu mai era unul funcțional, alunecând din ce în ce mai clar spre „modelul Mugabe”. Aici, adepții „Mecanicii Financiare” îmi vor spune că bat câmpii, însă în apărarea opiniei mele e nevoie doar să privești pe fereastră. De fapt, marele secret al actualului sistem financiar este că el nu poate fi unul permanent, deteriorându-se de la zi la alta, încă de când a fost pus în practică. Doar că stăpânii săi l-au marketat ca „sistem ultim” ceea ce reprezintă minciuna fondatoare a sa. Evenimentul epocal al sistemului actual a fost Șocul Nixon, momentul în care orice om putea vedea cu ochiul liber că banul e o minciună, că sistemul creionat la Bretton Woods e unul fals. În 2008 a fost lovitura de baros, cea care anunța limpede că „nu se mai poate așa”. Doar că minciuna s-a propagat în continuare, la cote din ce în ce mai abracadabrante. De ce? Pentru că omul nu e capabil să perceapă o minciună atât de mare. Poți să-i spui unui om că X sau Y sunt ticăloși, dar nu poți să-i spui că toți din jurul lui sunt ticăloși deoarece nu te va crede. Iată capcana dictatorului: cu toate că în ultimele sale zile e înconjurat numai de uzurpatori, nu-și va crede slujitorul cinstit care-l avertizează. Iluminarea îi vine doar atunci când e prea târziu și nu-i mai rămâne decât să strige în van „Și tu, Brutus?”. 

Actualul sistem financiar fix în asta a transformat lumea: fiecare om în parte e înconjurat de ticăloși gata să-l elimine pentru a-și împărți ceea ce ar avea de câștigat. Culmea, chiar și atunci când cineva nu are în termeni reali absolut nimic de câștigat, tot se consideră câștigat deoarece a mai dispărut un „concurent”. Poate părea dur ceea ce vă spun, dar este purul adevăr. Fata care vinde covrigi și-ți zâmbește fals o face pentru că știe că așa te atrage în capcana ei din care-i rezultă o mizerie de bani, dealerul de mașini care-ți spune povești interminabile făcându-te să crezi că, de fapt îți cumperi locul în rai, de asemenea se uită la ceea ce-i iese s.a.m.d. Toți prietenii tăi(sau hai să spunem marea lor majoritate) sunt de fapt uzurpatori, gata oricând să-ți înfigă cuțitul pe la spate. Rudele - cu excepția părinților - la fel. Ei bine, nu vei crede asta niciodată pentru că, pur și simplu, instinctul de supraviețuire nu te lasă să crezi așa ceva. Motivul e de-a dreptul banal: dacă într-adevăr treburile stau așa, ce capacitate ai tu să reziști întregii societăți? Zero! Iată de ce, același instinct pervers îți va arăta drumul acceptării: devino și tu parte a societății, transformă-te într-un uzurpator al celorlalți, într-un lup îmbrăcat în blană de oaie și astfel îți câștigi tot ce vrei: prieteni, bani, distracții și toate iluziile lumii. Cu alte cuvinte, acceptă minciuna și aceasta „îți va face cuib”.

Totuși, lumea reală și matematica sunt neiertătoare. În ciuda sulemenirii minciunii, aceasta tot minciună rămâne și tot picioare scurte are. Caritasul, iluzia exprimată hazliu în sintagma că „o bagi odată și o scoți de opt ori”,  până la urmă s-a prăbușit, ca orice schemă Ponzi. Sistemul monetar actual e o schemă Ponzi, deci este unul cu „termen de expirare”, nici pe departe „ultim”, „suprem” sau cum i s-o spune. 

Iată de ce noțiunea de „mare reset” - în înțelegerea actuală a sistemului financiar - este una cât se poate de logică. Ceea ce s-a întâmplat în 2008 ar fi trebuit să-i atragă atenția oricărui om normal că situația e pe ducă și că s-a cam strigat „Stop Joc”. „Însă, iată că nu ai avut dreptate!” - vor exclama unii cu aplomb. Dolarul încă funcționează, EURO nu s-a prăbușit, iar lumea se învârte. Hmm, serios? Am spus-o încă de pe atunci că va fi un proces care va dura o vreme, iar motivul e simplu: e vorba de întreaga structură financiară a Pământului. Nu e vorba doar de complexitatea instrumentelor care acționează acum, ci și de interesele care sunt puse în joc. Sunt, desigur, marii profitori de la vârf, dar urmează întreaga masă a oamenilor. Fiecare dintre noi, cu toate că n-o vom recunoaște niciodată, suntem profitori ai sistemului. Și, cu cât te strecori mai sus în intestinele sale, cu atât profitul pe care-l ai de pe spatele său e mai mare. Desigur, sunt doar două trepte: cei de sus care manipulează sistemul și cei de jos care sunt prinși în acest joc absurd al „profitării de sistem”. De ce-i spun joc absurd? Pentru că esența sistemului nu e profitul de pe urma sa, ci factorul de putere pe care-l instituie. 

Cu toate că profiți de sistem, crezându-te inteligent, de fapt ceea ce faci este a te afunda din ce în ce mai mult, a te coborî de bunăvoie în ocnă. Mirajul pe care-l sădește sistemul este unul atât de puternic încât te face să vezi altceva. De ce oare toată lumea îl ponegrea pe Saddam, cu toate că acuzele la adresa sa s-au dovedit a fi fost false? Deoarece toți considerau că din cadavrul lui Saddam „va fi ceva de profitat”. De ce acum, în ciuda genocidului din Gaza, frații celor care-s martirizați acolo tac? Pentru că se gândesc la cum vor profita de situația asta. Mecanismul e atât de simplu și atât de pervers. Pe de-o parte, pentru a-și atinge obiectivele stăpânii creează false probleme, sugerându-le oamenilor false profituri. 

Omul, de partea cealaltă, se află într-o poziție paradoxală: pe de o parte trăiește din ce în ce mai atomizat deoarece știe că el este un lup gata să-și devoreze aproapele pentru un anumit „profit”, iar de cealaltă parte e tributar falsei comunități, „haitei”, iar „vocea haitei” este de fapt interesul stăpânilor transmis prin milioanele de canale pe care le dețin ca efect al legării acestora de sistem.

O să mă opresc pe moment aici, promițându-vă că mâine o să continuăm investigarea a ceea ce înseamnă „marele reset” și, de asemenea, a jocului pe care-l va face propria noastră lașitate în tot acest context. 

30 de comentarii:

  1. https://www.justitiarul.ro/17511-2/

    "Așa ceva nu există!"

    Însă părinții sunt primii care îți înfig cuțitul în spate.

    https://trenduri.blogspot.com/2023/10/de-ce-se-cenzureaza.html?showComment=1698037285926#c1229878054564453108

    https://republica.ro/copiii-vostri-nu-sunt-ai-vostri

    "Trauma dezvoltată de copiii [abuzați], prin teroare fizică sau psihică, este o iubire de tip Sindrom Stockholm. Copiii dezvoltă o dependență toxică față de părinții agresori."

    RăspundețiȘtergere
  2. În lumea financiară de astăzi, conceptul de profit a evoluat și nu mai e doar un termen legat de economie. Acum, e o chestiune de putere și control. Hai să ne uităm împreună la cum s-a schimbat fața profitului și ce înseamnă asta pentru noi, cititorii de zi cu zi.

    Să începem cu ideea că profitul nu mai e doar un indicator al succesului economic. Acum, e mai mult o "taxă" impusă de elite pentru a-și menține poziția. Da, ați citit bine. Profitul a devenit un instrument în mâinile celor puternici, nu doar un rezultat al muncii și inovației. E ca și cum ai plăti pentru a juca un joc, dar regulile sunt făcute astfel încât să câștige mereu aceiași jucători.

    RăspundețiȘtergere
  3. În analiza fenomenologică a economiei contemporane, se observă o paradigmă în care noțiunea de profit este redefinită, evoluând de la o simplă metrică de succes economic la un instrument de perpetuare a puterii și controlului social. Această tranziție epistemologică de la profitul ca rezultat tangibil al producției economice la profitul ca un construct social și politic necesită o deconstrucție metodică.
    Primul postulat în această analiză este transmutarea profitului dintr-o recompensă pentru eficiența economică într-o taxă impusă de structurile de putere pentru a menține status quo-ul. Acest fenomen poate fi interpretat ca o manifestare a teoriei hegemonice, unde profitul devine un mecanism de control, nu doar un indicator al succesului economic.
    Al doilea postulat se referă la dualitatea sistemelor economice, comunist versus capitalist, în contextul gestionării profitului. În timp ce sistemul comunist tradițional nu a distribuit profitul în sensul capitalist al termenului, optând pentru o distribuție centralizată a resurselor, sistemul capitalist a utilizat profitul ca o formă de recompensă și stimul pentru inovație și creștere economică. Totuși, în ambele sisteme, profitul a fost folosit ca un instrument de control social și politic.
    Avansând în această analiză, observăm o evoluție în cadrul sistemului comunist chinez, care îmbină elemente capitaliste cu controlul centralizat, utilizând profitul ca mijloc de menținere a puterii politice. Această hibridare a sistemelor economico-politice pune în discuție validitatea și sustenabilitatea modelului tradițional de profit.
    Se sugerează că o abordare excesivă a profitului, când acesta este deconectat de realități economice tangibile și ancorat în datorii și speculații, conduce la o distorsiune a valorilor fundamentale umane și la o criză de realitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cuvinte mai sofisticate, dumeata ai spus cam ce am spus eu in cuvinte mai simple. Din cauza directionarii a tuturor activitatilor umane catre profit, indiferent de scop, pentru ca scopul ramane, pana la urma, acela de control, aceasta metoda ipocrita de a controla duce la distrugerea calitatii vietii , nu numai umane ci a intregii vieti pe Pamant. Traim aceste timpuri in care vedem acest dezastru. A pune inaintea factorului uman, a grijii pentru orice fiinta, dorinta de profit duce si sfarseste in ceea ce traim noi astazi. Un imperiu cade, altele se deterioreaza, omenirea are nevoie de un altfel de mod de organizare. Din toate acestea apare asa zisa " o noua resetare" pe care omenirea inca habar nu are cum sa o aplice si astfel cei ce ne-au impins la acest moment istoric are cale libera sa-si continuie jocul cum le palce lor. Nu exista forte inca pregatite sa aplice metode noi de organizare a vietii pe Pamant. Se va continua in virtutea inertiei cu aceleasi metode distructive inca multi ani de acum inainate. Marea resetare va avea loc cu sacrificii umane, si nu numai, de neimaginat pentru ca cei care detin puterea acum nu se vor potoli usor. Toate bune va doresc!

      Ștergere
  4. Dă-ne și nouă modelul tău de analiză. Chiar m-ar interesa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă poate.

      https://trenduri.blogspot.com/2023/12/disolutia-ucrainei-si-noua-generatie.html

      "putem spune că acesta ajunsese să aibă instincte perfecte, intuind direcția fără a face calcule prea multe."

      Ștergere
  5. Ceea ce traim astazi este un "Experiment Pitesti" mult mai fin, implementat momentan doar la nivel financiar-economic, psihologic si ideologic!

    RăspundețiȘtergere
  6. The great Reset inseamna ca omul trebuie sa dispara
    sa nu uitam motto-ul lui WEF - you will own nothing and be happy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "you will own nothing and be happy"
      Nu vei mai privi critic daca te rogi cu sinceritate si renunti sa-i slujesti SI LUI MAMONA.
      Hristos exact asa traia cit a fost printre noi.
      GInditi-va la sfintii stalpnici, zavoriti, pusnici din Pateric.
      Nu detineau nimic si erau fericiti.
      Deci ca prim pas, pentru cei interesati:) ...fara sa va vada nimeni:) dati drumul usurel "smarturilor" pe apa Simbetei si fericirea va reveni in inima voastra.
      Macar merita incercat. Iertare!
      CC

      Ștergere
    2. Se poate fara infiltrati sociali pe acest blog macar?!

      Ștergere
    3. @Anonim10 decembrie 2023 la 22:16

      Și pe Schwab, care doar da din clanță pe spinarea plebei; "you will own nothing and be happy" îl compari cu Christos care și trăia ceea ce vorbea?
      Pricepi ce idei eronate debitezi?
      Iar trăirea stâlpnicilor și zavoritilor nu este de nasul oricui. Aceștia sunt Aleși a lui Dumnezeu! Nu toți oamenii pot trăi la nivelul ăsta duhovnicesc, ci precum în stupul de albine, unele sunt culegatoare, altele paznici, cercetasi, doici, care îngrijesc puietul si hrănesc matca etc. Si toate împreună dețin tot ce se strânge în stup: miere , polen, păstură, propolis, lănțișor, etc.
      In Concluzie când alde Schwab & co își vor pune averile pentru folosință în comun cu toti oamenii, abia atunci poți face asemănări cu Christos și Sfinții Părinți.

      Ștergere
    4. Cand a spus ca vom fi fericiti neavand nimic, nu se referea decat la faptul ca ei doresc sa ne spele creierele,. Solutia este intr-adevar de a renunta la toate averile materiale si sa ne incredem in grija lui Dumnezeu si vom fi cu adevarat fericiti, fara sa ne spele satanistii pe creier.

      Ștergere
  7. Da, asa este. Dirijand toate activitatile umane doar spre profit, se distruge calitatea vietii. Aceasta s-a intamplat si eu pot spune ca am inceput sa observ alterarea calitatii vietii cam din 1970. Chiar si grija pentru om si natura s-a directionat spre profit. Oamenii s-au lasat pacaliti considerand aceasta o dezvoltare progresiva a vietii si pe moment s-a observat ceva imbunatatiri, numai ca, dumneata domnule Dan ne explici clar ca ceea ce s-a crezut a fost doar o pacaleala. Acum traim consecintele acestei pacaleli.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și ce să punem in locul profitului?
      Ideologia comunistă a picat la noi deși China a reușit cu ea mult mai bine decât Est Europa.

      Ștergere
  8. Sunteți un excelent analist al acțiunilor umane în societate,insă "omul" are nevoie și de soluții pentru a deveni "OM". Toată ecuația fără "conexiunea divină a omului" se reduce la un cerc vicios ce duce inevitabil la NEBUNIE sub multiplele ei aspecte. HRISTOS să ne lumineze să fim buni unii cu ceilalți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da omul are nevoie de solutii insa din Pacate nu sunt cele dorite de om:
      - Adica sa fi sincer in rugaciunile tale.
      Iar sinceritatea inseamna sa fi umil.
      Umilinta se dobindeste DOAR prin a accepta sa fi umilit, iar ocazii, slava Domnului ai si vei avea foarte multe in viata.
      Cea mai mare umilinta este realizarea sincera ca esti un nimic. Asa trebuie sa te rogi, nu academic.
      Sper ca nu am suparat.
      Acestea nu vin de la mine ci de la sfintii Parinti.
      CC

      Ștergere
    2. Nu de profesori sociali duce lipsa Romania, ci de Umili cunoscatori ai gramaticii limbii romane!

      Ștergere
  9. Uneori ma intreb daca traduceti din engleza, de pilda faza cu dealerul de masini; in sua toata lumea isi ia masina si cunoaste un dealer de masini, dar aici in Romania experienta e mai rara. In alta ordine de idei, voiam sa va atrag atentia asupra inventatoarei derivativelor financiare, Blythe Masters, femeia care a creat bomba nucleara financiara. (Iar acum se cumpara teren in Africa ptr un offset al carbonului https://t.me/dailyexpose/13105 ) Daca congresul sua n-ar fi aprobat, in vremea lui Clinton, renuntarea la legea glass-stiegel data dupa Marea Depresiune 1929, toate crizele de azi si exacerbarea lor prin speculatii cu derivative n-ar fi avut loc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Tot o femeie finantista, Brooksley Born, a fost data afara de la audierile din congres de catre Larry Summers, secretar al trezoreriei, pentru ca a averizat impotriva derivativelor si sa nu se aboleasca Legea Glass–Steagall https://www.seattletimes.com/business/brooksley-born-warned-about-the-risks-of-derivatives/

    RăspundețiȘtergere
  11. Dane după ce termini investigarea să dai mâine și o viziune scurtă a ieșirii din marea prăbușire a sistemului din pragul resetări.i

    RăspundețiȘtergere
  12. Mehmet Șimșek:

    "Trăim într-o lume care nu mai respectă cele mai elementare reguli.
    Acest lucru îmi amintește de un citat foarte faimos al lui Antonio Gramsci. El a spus: "Lumea veche este pe moarte. O lume nouă se luptă să se nască. Acum este timpul pentru monștri".
    Vechea lume bazată pe reguli de după cel de-al Doilea Război Mondial este lăsată în urmă. Nu mai există respect nici măcar pentru cele mai elementare reguli.
    Priviți ce se întâmplă în Gaza. Priviți poziția unor țări. Nu pot nici măcar să ceară o încetare a focului. Nu au nici măcar curajul să ceară o încetare a focului. Aceasta este lumea în care trăim. Nu avem un nou sistem mondial.
    Nu există încă un înlocuitor. Pentru că puterea hegemonică, superputerea emergentă și mulți alți actori încearcă să își dea seama cum va lua formă acest nou sistem.
    Iar acest lucru aduce multă incertitudine în desfășurarea afacerilor, precum și în economia globală în general."

    RăspundețiȘtergere
  13. Cel mai puternic articol împotriva consumerismului impus de profitul capitalist. Acest articol este lecția nr. 1 despre capitalism și unde ne duce el.
    Dacă știam ăstea in 1991, care drăcușor ar mai fi ales calea asta spre canibalism financiar?
    Acum, cum scoatem profitul din economie?
    Ca 45 de ani nu am lucrat pentru profit individual, ci pentru bunăstarea țării.
    Iar copii de azi nu mai știu ce e bunăstarea țării, ci doar buzunarul lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii erau nerabdatori ca sa te jupoaie si sa ti puna pielea pe bat, iar carnea sa ti o puna la fezandat!

      Ștergere
    2. Teoretic PROFITUL poate fi eliminat din ecuatie prin desfiintarea propietatii private. Problema anului 2024 este ca acest tzunami trebuie facut global, adica pina si The Big boys de peste ocean vor fi obligati sa se conformeze.. Acolo vor iesi scintei.
      La noi nu pentru ca am trecut prin asta si am fost deja desati.

      Ștergere
    3. "Iar copii de azi nu mai știu ce e bunăstarea țării, ci doar buzunarul lor."

      Cum au invatat asa de repede vor si uita DE BANI. Ei sunt cei mai flexibili.

      Ștergere
  14. "Derivativele" financiare:
    acest drog al "pietii"/"comunitatii" financiare care, ii face pe unii ca sa fie mereu reversul - "dosul" - si pe ceilalti aversul - "fata" - Zarului!

    RăspundețiȘtergere
  15. Miron Costin: Nu vremurile sunt sub om, ci bietul om este sub vremuri.

    RăspundețiȘtergere
  16. Va rog cititi "solutia" lui Blackrock la crizele gen 2008, propusa la G7 (2019) si plandemia creata pt infaptuirea propunerii: https://iaindavis.substack.com/p/central-bank-digital-currency-is

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)