Sub domnia terorii

Fiecare om are temerile sale în viață, fiecare are un exemplu despre ceea ce înseamnă „o viață ratată” și cum să te ferești de ratarea propriei vieți. Pentru mine este de-a dreptul obsedantă tema vieții trăite în minciună. Am un exemplu pe care l-am mai dat: au fost oameni care s-au născut și au murit în comunism. Acei oameni s-au născut într-o minciună și au murit în aceeași minciună, iar viețile lor par, din punctul meu de vedere, vieți irosite, deturnate brutal de un regim bazat pe minciună și susținut de minciună. Toate viețile care au trecut prin acel regim nefast arată precum călătorii unor trenuri tranzitând un tunel întunecos. Intri în el, ai impresia că trece repede, dar la un moment dat simți că te apucă disperarea deoarece nu mai vezi „luminița speranței”, cea care vestește că negura e pe cale să se destrame.

Nu trebuie însă să ne oprim la comunism deoarece, în realitate, trăim de-o istorie în minciună. De cel puțin trei sute de ani o minciună a fost atât de repetată încât, în ochii majorității oamenilor, a devenit adevăr fundamental. Este vorba de Revoluția Franceză. De trei secole elevii sunt spălați pe creier în ceea ce privește așa-zisele binefaceri ale acelei revoluții, despre „schimbările sociale benefice”, despre „progresul societății” ca efect al evenimentelor de atunci s.a.m.d. Există, desigur, numeroase cărți care tratează cât se poate de corect subiectul Revoluției Franceze, dar cine să le mai citească după ce școala și-a făcut „datoria” de a îndobitoci omul, prezentându-i o minciună pe post de adevăr? Și cine să le mai înțeleagă la adevărata valoare atâta timp cât microbul a pătruns în literatură, muzică, în artele vizuale, practic în tot ce mișcă. 

Cei care însă se apleacă asupra studiului acestei pecingini a istoriei rămân înmărmuriți de macabrul evenimentelor de-atunci, de dimensiunea înfiorătoare a minciunii care se tot propagă. La un moment dat îți devine imposibil să înțelegi de unde s-a putut revărsa o atât de mare barbarie și cum de a fost posibil un asemenea eveniment? Văzând cât de sângeroasă a fost acea perioadă îți vine, natural, să ascunzi copiilor respectivele evenimente pentru a nu le strica frumusețea copilăriei. Dar ce te faci atunci când constați că diavolul este prezentat la școală în culori atât de vibrante, de fascinante, încât copiii ajung să-și ia ca modele criminalii istoriei? Hotărât lucru, trebuie să iei măsuri, trebuie să găsești o cale de a le spune adevărul și, în același timp, să le ascunzi totuși atrocitățile comise atunci pentru a nu le stârni repulsia față de rasa umană. 

Am rămas plăcut surprins când am primit cartea lui G.A. Henty, „Sub domnia terorii”. Sincer să fiu nu aveam habar de existența lui Henty. Scuzată să-mi fie necunoașterea, dar efectiv nu știam cine e. Cartea am luat-o, desigur, la recomandarea domnului Ninel Ganea, editorul. Am o foarte mare admirație pentru munca pe care o face la Contramundum și de aceea, cu toate că nu știam cine-i autorul, am fost curios să o răsfoiesc. Mai ales pentru că domnul Ninel Ganea îmi spusese că este un roman menit a le prezenta copiilor realitatea despre Revoluția Franceză, fără a le arunca însă în față toate acele crime oribile care efectiv le-ar putea deteriora psihicul. Eram curios cum e posibil așa ceva. Și uite-așa, o curiozitate s-a transformat într-o noapte în care nu am putut să adorm decât spre ora 3 dimineața, atunci când am terminat ultima pagină a cărții.

Rar mi-a fost dat ca o lectură să mă cotropească într-un asemenea hal. Romanul e scris atât de frumos, acțiunea decurge atât de captivant încât nu-mi pot imagina cum ai putea lăsa din mâini o poveste atât de bine șlefuită. Iar în ceea ce privește menirea cărții, anume prezentarea realității istorice, pot spune că autorului i-a reușit la modul sclipitor. Cititorul înțelege atât de bine teroarea acelor zile încât ajunge parcă să fie martor al evenimentelor. Tocmai aici e meritul uimitor al lui Henty deoarece te face să tremuri fără a-ți aduce cadavrele în fața ochilor. Înțelegi cruzimea celor de la manetele revoluției fără să le vezi direct ticăloasele acțiunile demne de niște sub-oameni. 

În mare, cartea prezintă aventurile unui tânăr englez, Harry, care este trimis de tatăl său în Franța Revoluției, la solicitarea marchizului de St. Caux. Acesta dorea ca, prin aducerea tânărului englez, să-și educe copiii în spiritul vremurilor care aveau să vină. Cum Anglia trecuse printr-o revoluție burgheză, marchizul înțelesese că o tranziție similară va avea loc și în Franța, motiv pentru care celor doi băieți ai săi le-ar fi prins bine tovărășia unui englez care le-ar fi putut transmite mai ușor trăsăturile „noii lumi”. Este de-a dreptul delicioasă interacțiunea inițială dintre familia marchizului și tânărul englez, receptat inițial cam ca un bădăran. Însă, înțelepciunea marchizului fac în așa fel încât integrarea tânărului în familie să fie una extrem de ușoară. Mai mult, un eveniment în care puterea tânărului englez salvează de la moarte cele trei fiice ale marchizului are un efect benefic, Harry devenind membru de facto al familiei. 

Însă traiul liniștit din castelul de lângă Dijon avea să fie perturbat treptat de evenimentele politice care se tot agravau. În acest fel avem posibilitatea să vedem prin ochii tânărului și a membrilor familiei marchizului desfășurarea evenimentelor. Veștile înfricoșătoare care vin de la Paris, schimbările care apar chiar și în acea zonă izolată unde marchizul era bine văzut, toate acestea ne fac să înțelegem extrem de bine cum alunecă istoria atunci când evenimentele încep să se precipite. 

Într-un deplin spirit aristocratic, întreaga familie se mută la Paris pentru a fi aproape de rege. Iar de aici epicul romanului începe să accelereze puternic. Harry devine cu adevărat protectorul familiei marchizului, iar aventurile sale sunt atât de dibaci descrise încât ajungi să te cufunzi în atmosfera acelor timpuri. N-aș vrea să vă stric plăcerea lecturii, motiv pentru care mă opresc aici din povestit. Veți constata singuri cum autorul reușește să te cotropească în atmosfera cărții, fără a-ți lăsa altă alternativă decât aceea de a absorbi accelerat cuvintele și frazele pentru a afla ce urmează să se întâmple. Per total, o lectură atât de relaxantă încât la final nu-ți va veni să crezi cum de ți-a fost prezentat într-un mod atât de corect și de realist acea atât de complicată perioadă a istoriei. 

„Sub domnia terorii” a lui G.A. Henty a fost, pentru mine, o revelație deplină. E o lectură nu doar pentru copii, ci și pentru părinți sau bunici. A lega atât de bine evenimentele istorice într-o narațiune plină de viață este, fără doar și poate, o caracteristică a măiestriei lui Henty. 

Cartea o puteți achiziționa, așa cum probabil deja știți, direct de pe site-ul Editurii Contramundum: https://contramundum.ro/produs/sub-domnia-terorii/

P.S. Aseară domnul Ninel Ganea mi-a atras atenția asupra unui excelent documentar despre genocidul din Vendée, pe care-l puteți vedea aici: https://wwv.frenchstream.life/voirfilms/vaincre-ou-mourir.html. E un documentar excelent, din păcate fără subtitrare în română. Chiar și așa, cu puține cunoștințe de franceză, puteți înțelege foarte bine. 

Nu pun punct înainte de a-i mulțumi încă o dată domnului Ninel Ganea pentru permanenta sa preocupare de a aduce în atenția publicului Adevărul de care avem atâta nevoie.