Ceaiul e simplu și complex în același timp, e rudimentar și sofisticat. Și, spre deosebire de cafea, se poate prepara în milioane de moduri. Ce e ceaiul? Nu știu. E ceaiul alb, verde, negru, e ceaiul fermentat sau cel proaspăt și rebel? E ceaiul crescut cu grijă sau buruiana de marginea șanțului? Indiferent de cultură ceaiul e ceva care individualizează o zonă sau, uneori un popor. Am băut ceai în localuri sofisticate, dar și pe marginea șanțului, făcut de țărani cu unghiile negre. Când a fost autentic a fost delicios. Când a fost imitație a fost un dezastru.
Să bei ceai în China e, culmea, absolut diferit de a bea ceai în Hong Kong. Mulți îmi vor spune că sunt nebun, dar chiar așa e. Și absolut total diferit de a bea ceai în Japonia. Despre India nu mai vorbesc deoarece acolo ceaiul are o cu totul altă natură, ierburile misterioase combinându-se atât de bine încât simți că turbezi de plăcere. Ceaiul rusesc e dur, aspru, dar, după ce-l înghiți simți o căldură absolut fabuloasă. Ceaiul englezesc? O rafinare a celui indian. Mă vor înjura englezii, dar modul lor sobru, scorțos și distant îl simți în ceaiul ăla care parcă te-ar invita la a menține distanța. Însă, după câteva înghițituri, începi să simți și puțină jovialitate și un pic de dorință de intimitate. Dar tot așa, până la un anumit punct că altfel strică!
Africa cea neagră este, în partea de nord, o prelungire a Orientului. Acolo ceaiul aromat de mentă e regele, doar că trebuie să înțelegi menta. Menta de-aici nu-i chiar mentă. Sau, mai bine spus care mentă, dragii mei: piperita, spicata, arvensis, aquatica? Marocanii, pentru a-și face menta mai puternică îi adaugă ceai verde(Gunpowder sau Chun Mee), plus alte câteva secrete astfel încât maestrul să te facă dependent. Să bei licoarea aia, care-i inundată de frunze de mentă e mai mult decât o binefacere a apusului călduros de soare sau a amiezii sfâșietoare. Parcă și-acum aud reverberațiile nebuniei din bazar. Și să nu uit, că am trecut prea repede și-am uitat sudul Spaniei, unde moștenirea maură a lăsat inegalabila yerba buena. De-aia uneori pendulez între maluri: ba-n Maroc, ba-n sudul Spaniei. Sud care nu-i deloc european. Dacă ar fi să se facă dreptate, Sudul Spaniei ar trebui să se rupă de continent și se transforme într-o insulă între Europa și Africa.
Coborând mai adânc pe continentul negru începi să experimentezi niște nebunii de ceaiuri. Niciunul nu e plăcut, dar toate-s pline de mister. După ce treci de Sahara, Africa e diferită, neîmblânzită și fascinantă. La fel sunt și ceaiurile. Căzut de malarie, pe undeva prin Congo, am băut de la o bătrână vrăjitoare o fiertură atât de scârboasă încât am regretat că n-am rămas doar cu malaria. Cu vrăjitoarea trăia o zână, fie-sa. Nu știu dacă de la fiertură am văzut-o așa de frumoasă, cert e că a doua zi am putut să fug de-acolo ca din pușcă, de parcă din malarie nu mai rămăsese nimic în afară de vreo trei căpușe care mușcau din mine. Un alt vraci, cu mâinile murdare, mi le-a scos și mi-a spus că „It's bad, bad, bad!” și mi-a dat altă fiertură amară de parcă era făcută din frunze culese din fundul iadului. Se uita la mine cum mă strâmbam și-mi spunea că „It's good, good, good!”. Să-i ia naiba pe toți! O săptămâna mai târziu mi-au revenit frigurile și m-au mușcat iar niște căpușe. Trecusem în Angola și-am ajuns la o chestie care n-am înțeles dacă era policlinică sau spital. Dar era ceva mai aproape de normalitate. Mi-au dat un ceai, am crezut că era pentru friguri și imediat am simțit că revin cu picioarele pe pământ. Nu era nici pentru friguri, nici pentru căpușe, era ceai normal, negru, dar la cât de halucinat eram probabil deliram prin alte dimensiuni.
N-am amintit de ceaiurile roșii ale Africii pentru că cele mai șocante pentru mine au fost cele pe care vi le-am descris. Dar sunt ceaiuri remarcabile acolo. Ceaiul negru de Kenya e de vis. În Rwanda ceaiul e atât de special încât nu-l poți bea cu adevărat decât dacă mergi acolo. Africa de Sud e cu Rooibos, cu numeroasele sale fețe și arome dintre care se distinge, de departe, specia verde, nefermentată. Și, în mod sigur, e de neuitat ceaiul de Etiopia. Știți cum e ceaiul ăla? E cam așa: mergi în Etiopia după cafea și te întorci dependent de ceai. Și-ar mai fi o perlă ascunsă a Africii, anume Sao Tome. Ceaiul și cafeaua de-acolo vor fi speciale pentru mine mereu. V-aș povesti aventura, dar deja ies din dimensiunile admise.
Treci Oceanul și ajungi în America. Nordul e sterp din punct de vedere al ceaiului. Cei care-au transformat cafeaua într-o pișoarcă infectă au făcut exact același lucru și ceaiului. Doar pe la nativii de prin triburi dacă mai poți adulmeca ceva, dar și pe-acolo e intrată prea mult „civilizația”. În sud însă e o poezie. N-ai cum să nu te cufunzi în yerba mate. N-ai cum! Și, după ce muști din muștiucul ăla blestemat ți se lipește de gură, ajungând să constați că în afară de organele cu care te-ai născut ți-a mai crescut un calbash cu bombilla. Apoi te lovești de Cascara, această combinație magică între ceai și cafea care-ți smucește simțurile. Și când crezi că ți-ai revenit ți-o iei de la cap cu ceaiul de ciocolată, cu aromele și mirodeniile care ți se întipăresc în minte pentru totdeauna. Și-ar mai fi atâtea! Amintiri, amintiri pe care le depăn așa, din senin, precum un bătrân care-și recită viața mereu, asemeni unei flașnete: fascinant pentru cei care-l aud prima dată, plictisitor și obsedant pentru ceilalți care-l știu ca pe buzunarele lor.
E drept, sunt cam obsedat. Un obsedat care-a început articolul ăsta privind în compartimentul de ceai al bucătăriei sale unde zac atâtea mărturii ale ceaiului, atâtea arome și instrumente. Toate îl fac să-și dorească din fiecare și, la final, să nu se aleagă cu nimic. Doar cu amintirile. Deja a apus soarele, ceaiul de la ora cinci a zburat de câteva ore bune. Mi-a rămas tremurător în mână borcanul cu yerba buena. Rămân cu ea, iar pe voi vă las aici, la marginea viselor mele!
P.S. Și totuși, fata vrăjitoarei era frumoasă. Mult prea frumoasă, altfel nu mi s-ar fi întipărit atât de bine în memorie.
Domnule Dan Diaconu, sunteți o enciclopedie! Istorie, economie, politică și geopolitică, filosofie, ceai, cafea... De aceea, citesc cu deosebită plăcere acest blog. Sănătate!
RăspundețiȘtergereDa,și eu sunt fan ceaiuri. Mai comand de pe Manu Te-a,cred ca sunt din Cehia. Au câteva sortimente . Recomandă-ne ceva surse de unde am putea cumpăra online,niște ceaiuri deosebite față de ce găsim în mod obișnuit…
RăspundețiȘtergereDomnu' Dan!
RăspundețiȘtergereSunteti sigur, ca infuziile alea au fost din ceai?
Nu din ciuperci/"mucigaiuri"?
Cu siguranta voi mai citi de nenumarate ori povestea asta atat de fascinanta, dar atat de greu de retinut si nu contenesc sa ma mir de unde atata experienta de viata intr-un om atat de tanar! Sunteti unic prin diversitatea preocuparilor, dar si prin profunzimea judecatilor pe care le emiteti. Va astept cu interes maxim fiecare postare pentru ca simt ca fiecare cuvant e scris cu rost si numai dupa o justa cantarire! As bea acum toate ceaiurile insirate ca sa ma conving ca aveti din nou dreptate! Va informez ca sunt in cautarea ibricului fermecat!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos scris - curge lin - - o placere ptr suflet👏👏👏
RăspundețiȘtergereȘi, totuși, să nu spuneți nimic despre turci ? Nț, nț, nț...
RăspundețiȘtergereAm băut ceai într-un singur loc sau țară unde merită să bei ceai toată ziua: Turcia.
RăspundețiȘtergereIn rest doar ceai ce da durerile de burtă.
In Turcia beam ceai cot la cot cu muncitorii. Și au cel mai bun ceai din lume.
Nu se compară nimic cu ceaiul turcesc.
Dar recunosc că nu am fost că domnu Diaconu peste tot sa consum ceai.
Pentru articolul acesta, meritați o ceașcă de ceai persan.
RăspundețiȘtergereDane, e 4 dimineata, eu is la munca de la 3 si stau aci si ma bucur ca mai scrii si altele inafara de politica si armaghedon.Ce faine erau vremurile cand ne mai scriai despre ceasuri sau obiceiul imbaierii, sau multe altele.
RăspundețiȘtergereDan,la scrierea de azi cred ca meriti 9,9(10 e a lui Dumnezeu).
RăspundețiȘtergereExcelent scris,felicitari si...la mai ...si mai multe ca acesta...
Ceai de bold pt ficatul care se umfla de la situația dezastruoasă din politică. E magic.
RăspundețiȘtergereO deosebita placere sa citesc acest articol.Mi-a placut ! Si eu sunt o bautoare de ceai, nu ceai ceai, ceai de plante medicinale, cu precadere de sunatoare pentru ca am ramas tributara ceaiurilor hepatice de la Plafar si aici nu gasesc decat sunatoarea care sa-mi satisfaca gusturile.Dar pe cand eram mai tanara beam ceai rusesc in fiecare dimineata. Incerc uneori si ceai in care amestec menta marocana dar pentru ca menta constipa o las mai moale cu menta. Aici in State este adevarat ca americanii au"posircit" toate bauturile, dar se gasesc magazine unde putem cumpara ce fel de ceaiuri vrem. Fiica mea consuma ceaiuri indiene cu cardamon. Ce mai , ceaiul mi se pare mai bun decat cafeaua de care am renuntat de mult pentru ca imi facea rau. Iti doresc cea mai buna ceasca de ceai la care sa visezi cu ochii deschisi la frumusetea ficei vrajitoarei din Africa!
RăspundețiȘtergereCeaiul in Hong Kong e unicat tine de o gastronomie aparte , am avut placerea si onoarea sa savurez gastronomia cantoneza , pe cea continentala din pacate nu, la modul ei autentic ! In regiunea Guang sunt diferite variante de a savura o ceasca de ceai chiar si cu coltunasi aburiti umpluti cu carne ! Cei mai buni creveti in districtul Guang i-am savurat ........
RăspundețiȘtergere