Ipoteza „liniei nesecurizate” pe care-ar fi utilizat-o unul dintre cei care au participat la teleconferință este, așa cum am mai spus-o, de-a dreptul stupidă. Așa ceva e imposibil deoarece, din design, într-un sistem securizat de grad militar nu ai cum să te conectezi cu echipamente nesigure. E un principiu pe care nimeni nu-l încalcă deoarece securitatea generală a unui sistem este dat de securitatea celei mai fragile componente a sa. Așadar, dacă într-un sistem de teleconferință permiți conectarea de echipamente nesigure, atunci întreaga securitate a sistemului e compromisă și nu mai îndeplinește cerințele de securitate, astfel încât nu poate fi achiziționat(atenție achiziționat, nu utilizat!) de către armată sau serviciile guvernamentale.
S-au făcut anchete extinse deoarece a existat bănuiala că unul dintre participanți ar fi înregistrat ilegal și le-ar fi servit rușilor materialul. Evident că n-a fost asta(s-ar fi putut detecta imediat din analiza materialului audio care ar fi revelat instantaneu că a fost o înregistrare externă). Astfel încât, în urma evidenței, nu mai rămâne decât concluzia logică, anume că rușii au capacitatea de a sparge sistemele criptografice americane/NATO. Ieșirea înregistrării la lumină arată nu doar că au capacitatea de a sparge acele sisteme, dar și că estimează că Occidentul nu are ce să pună în loc.
Aud că, într-o devălmășie absolută, s-a luat decizia schimbării rapide a cheilor de criptare și o reevaluare a modului de comunicare. Deranjul despre care v-am vorbit este dat și de faptul că nu se știe de când sunt capabili rușii să penetreze sistemele occidentale. Iată de ce sistemul american, aflat în vrie, face un pas în spate prin eliminarea „sfintei Nuland” din zona relațiilor externe.
De altfel, părăsirea corabiei de către șobolancă era previzibilă în condițiile în care frontul ucrainean se scufundă. Într-adevăr, e o disperare maximă, motiv pentru care se tot întețesc „loviturile de imagine” precum vapoarele rusești scufundate în urma unor operațiuni supradimensionate de tip „roi de drone”. Desigur, sunt pagube majore pentru ruși, mai ales în condițiile în care au nevoie disperată de noi nave și nu găsesc capacități de construcție. Dar asta e o altă poveste deoarece, față de câteva nave care se scufundă, dauna pe care o înregistrează NATO în Ucraina e de proporții colosale. Practic, pierderea confruntării echivalează cu căderea definitivă a Americii și a tuturor slugilor sale. De aceea Macron și restul paiațelor urlă ca din gaură de șarpe că „Rusia nu trebuie să câștige!”. Deh, în momentul în care a vrut să facă pace, viu n-ați vrut, iar acum e prea târziu! O să vă explic într-un articol ulterior care-s fundamentele căderii și de ce procesul început acum este unul ireversibil și nu obligatoriu ca efect al eșecului armatei.
De altfel, deja se spun la vedere lucruri absolut de nerostit în alte vremuri. Premierul Viktor Orban le-a spus cu subiect și predicat ambasadorilor săi că Occidentul a pierdut hegemonia și că acum se încearcă revenirea la structuri de împărțire a lumii în blocuri militare, politică pe care Ungaria o respinge. În alte vremuri, o asemenea declarație ar fi echivalat cu sinuciderea totală a emitentului. Azi însă nu mai produce nicio emoție deoarece fiecare dintre occidentali se gândește la cum se va salva de pe corabia care se scufundă.
Leonard Orban 😂
RăspundețiȘtergereDaaaa, am corectat! :)
Ștergerese cam bate toba cu "nu putem lasa Rusia sa castige", duce la la ideea unei lovituri nucleare de preventie
RăspundețiȘtergereDe la "fuck the EU!" si "fuck the Rusia! "(neinterceptata in acest caz), tanti Victorita, care stergea pe jos atat cu slugoii de la Kiev, cat si cu cei de la Bucuresti, a ajuns in sfarsit si la "fuck me!" Ironia sortii este ca, cei care i-au tras-o au fost tocmai ai ei!
RăspundețiȘtergereNu sunt de acord cu analiza dvs. Mă bazez pe intuiție, nu susțin că am informații suplimentare. Eu cred că madam Nuland (Nudelman) NU a ieșit din peisaj, ci doar își pierde urma pentru a nu putea fi ulterior legată de evenimente mult mai grave pe care le au deja în pregătire . Vor băga un goy la înaintare. Persoana și etnia ei trebuie să rămână ascunse. Așa a făcut și Agnes Buzyne in Franța. Și-a dat demisia cu doua zile înainte de declararea pandemiei , nu înainte de a clasifica hydrochloroquinona că substanța veninoasă, care poate fi manipulată doar dacă ai licență. De asemenea, nu cred că în cazul lui Macron a vorbit gura fără el. A lansat in mentalul public ideea unei intervenții NATO în Ucraina la cererea stăpânilor lui, nu de capul lui. Ne fezandează acum. Ne măsoară reacțiile și ne obișnuiesc cu ideea. Cred că conversația celor doi generali germani e un leak controlat. Ca de obicei, germanii sunt sacrificați primii pt că au îndrăznit să facă WW2 și au pierdut și sunt sub ocupație din 45 încoace. Eu asta cred, că în câteva luni NATO va trimite trupe combatante in Ucraina.
RăspundețiȘtergereIntru totul de acord cu George.Nuland a primit alta misiune gen Maidan.Cred ca ceva mare urmeaza sa se intample.S-ar putea chiar in timpul mega manevrelor NATO care urmeaza in Europa de est.
ȘtergereIar leak-ul german cred ca e regizat.Si da,totul arata ca NATO va trimite bocanci pe sol in Ucraina.
Asa e George: "ne obisnuiesc cu ideea"!
ȘtergereCand aude si vede rumanul, atat la televizor cat si pe net, pe presupusul lui conational inrolat "legal" in armata ucraineana, o sa vrea si el imediat ca sa mearga pe "frontul" in care: stai la mesuta la o cafea in centrul Kievului, si dirijezi o drona sinucigasa cu laptopu', ca sa caza in capu' rusilor invadatori.
Istoria se repetă.La fel au pățit și nemții cu Enigma😉
RăspundețiȘtergereAm o erata de facut la "actorul republican" victx xban:
RăspundețiȘtergereNu el a rostit primul ca "Occidentul a pierdut hegemonia", ci Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.
Tot lantul evenimentelor e prezentat intr-un video de catre Geopolitical Economy Report @GeopoliticalEconomyReport
https://youtu.be/PVSQRypJXzY?si=buE9V0B0vq2yJm7y
Raportul lui Borel:
https://www.eeas.europa.eu/eeas/munich-security-conference-four-tasks-eu%E2%80%99s-geopolitical-agenda_en
A zis-o si Orban: https://hungarytoday.hu/no-more-hegemony-of-the-west-a-new-world-order-is-emerging-warns-viktor-orban/
ȘtergereIntervalul de schimbare a cheilor de criptare e corelat cu timpul necesar spargerii acestora. Da' ce te faci dacă spargerea e INSTANT ? Sigur, relativ instant, câteva ore, o zi...
RăspundețiȘtergereImposibil?
Unde-or mai fi ajuns cu calculatoarele cuantice ?...
N-ar putea să vorbească limba păcii? Nu realizează că ei au pierdut, noi am pierdut, toți am pierdut? Câți oameni trebuie să moară ca să fie satisfăcuți?
RăspundețiȘtergereToți,my friend,toți sa piară, ca asta-i dorința cea veche a SarpeluiCuPene, aka baalzebul aka Lucifer aka MiideNume!!!
ȘtergereAka Untold...
ȘtergereDomnu' Dan,
RăspundețiȘtergereparerea mea!
Ca Putin lasa Rusia sa doarma, iin loc sa i pregateasca toata populatia apta de lupta, pentru atacul iminent al Nato si Ue ...adica pentru Contraatac!
Nici armata rusa nu lupta eficient, daca ucrainenii "tot mai misca in front", si ii produc pagube insemnate!
E riscant ca Rusia sa se joace cu norocul, pentru ca el nu tine mult! Uzura fizica odata patrunsa in organism, nu mai ajuta spiritul, oricat ar fi el de puternic.
Ar cam fi cazul ca Rusia, sa i dea macar Ucrainei lovitura "de gratie"!
N-a ieșit încă Ursul din bârlog, " sa mănânce si mai multă carne",în ciuda tuturor fumigenelor și petardele natoiste...Da' și când l-ai rănit, nici o fiara de pe pământ nu-i poate tine piept !Prietenii noștri natoisti știu asta și pe furia Ursului rănit se bazează pentru a face praf curva Europa și tarfa Amerik de nord.Fac tot ce pot în a vedea focul nuke rusesc peste aste doua continente.Vor reuși, intrun final....
Ștergere@6 martie 2024 la 15:24
ȘtergereAi imaginatia unui creator de jocuri video. Stii insa ce le lipseste acestor narative video? Soarta milioanelor de superbogati miliardari(unii chiar trilionari) care au averi si familii, clanuri COLOSALE distribuite "peste aste doua continente"
Ei oare ce vor face daca apasa pe butonasele controlate tot de ei? PIERD? buhaha, ha, ha. Stai asa ca nu mai pot de ris! haaaaaaa haha!
Oare cind a fost ultima oara cinde ei si-au facut harakiri!
Hai sa-ti amintesc eu.
NEVER!
Superbogatii,cum ii numești tu, nu controlează nimic pe lumea asta.Sunt ALL THE TIME la un click distanta de faliment.Nu ei țin în mana acel mouse care le poate schimba statusul.
ȘtergereCe am spus nu e imaginația mea, ci viziunile altora mai aproape de Adevăr decât mine.
Organizarea Piramidei Puterii lumii ii situează pe acei superbogati chiar deasupra sarakilor ca mine și ca tine, dar la nivelul infrabasic.Sunt multe alte nivele peste noi...Mai ceteste, face bine la minte și la suflet.
Toate structurile, tot politicul lucreaza pentru ei. Ei dirijeaza TOTUL!. Nu stii ce vorbesti. Ei nu sunt la nici un click distanta de faliment. Poate doar cei din tarile colonii. Acolo, da.
ȘtergereDIverse nivele peste noi sunt, dar nu conteaza. Ce este determinant in toata piramida este doar baza: Saracii VS virful: Ultra-Bogati, NIMIC ALTCEVA in toata istoria omenirii, cu religiile drept unguent al masinariei de tocat.
Politicul este sforit de alții--ascunși--la fel si superbogatii pe care-i vezi tu în fata.Averea lor este utilizata ca sânge în instalația de generare a NOM:Bilica,Jeff, Elon,care-or mai fi vizibili...Dacă nu înțelegi asta, mai ai de minning în vastitatea Internetului.Succesuri !
Ștergere😃😃😃O fi fost prostanacu' nostru...
RăspundețiȘtergereDaca ar fi sa fac un pariu pe o bere cu altii care au fantezii pe tema asta, fiindca informatii nu sint, as zice ca autorii scurgerii sint chiar nemtii.
RăspundețiȘtergereStim ca
- Germania e ocupata de trupe americane,
- Germania, practic, nu are politica externa, nici dreptul de a se inarma si organiza militar dupa cum ar dori,
- germanii sperasera sa isi propulseze economia zeci de ani de aici inainte cu gaz si petrol din Rusia,
- relatiile ruso-germane (si ruso-europene) erau foarte bune, colaborarea economica tot mai strinsa dintre Rusia si UE tinzind sa apropie "periculos" de mult (pentru us&uk) cele doua entitati,
- germanii nu sint atit de cazuti in cap incit sa nu inteleaga ce porcarie imensa le-au facut americanii si englezii dinamitind conductele de gaze
- aceiasi care au stirnit si razboaiele din secolul trecut din Europa incearca de doi ani sa ii convinga, sa ii impinga, sa ii preseze, sau sa ii santajeze pe nemti sa intre iar in razboi cu rusii
- fiindca s-au lamurit ca, in mod intentionat, nemtii abia isi tiriie picioarele in afacerea asta infecta si nu vor sub nici un chip un nou razboi cu rusii, USA & UK incearca sa ii impinga sa comita o greseala fatala, cum ar fi demolarea completa a podului spre Crimeea.
Distrugerea podului spre Crimeea in interesul us&uk cu rachete germane si personal tehnic de executie german li s-a parut germanilor inca o porcarie imensa care li se pregatea. Si singura iesire pe care au vazut-o, fiindca de opus nu puteau sa se opuna presiunilor, a fost scurgerea respectiva catre rusi pentru ca proiectul sa fie avortat.
Sint convins ca rusii au inteles si apreciat, asa ca nu ii vor da de gol pe nemti, lasind restul lumii sa speculeze cit pofteste despre capacitatea lor de a "sparge" sisteme de criptare imposibil de "spart".
Foarte plauzibil. Mereu presupunem că aparatele de stat sunt omogene, că trag toți în aceeași direcție. De fapt mai peste tot sunt facțiuni aflate în competiție. Sper că leak-ul ăsta să ne mai fi cumpărat câteva luni de pace. Oricum, când am vazut că Vicky Nuland a demisionat, am înghețat. Oamenii că ea nu demisionează, își pierd urma. Sam Bass cred că va intra in istorie că un mare nătăfleț. Fac pariu că e goy, nu face parte din poporul lui Nuland.
ȘtergereDaca imi dai voie am sa spun doar atat: La cald asa am gandit si eu , astept sa se raceasca macar putin sa pot avea o parere mai legata !
ȘtergereSi eu cred ca asa stau lucrurile, deloc bine, dar am niste comentarii. Atat de bune erau relatiile dintre Germania si Rusia incat in anii 90 o pusesera din nou de o impartire a Europei dintre ei, intre ei ... Cam care erau consecintele pentru Romania ... s-a tot vorbit la vremea aceea, DD pare a uita sa puna in discutie aspectul asta. Ce dovezi am ca asa s-a-ntamplat ... Cam aceleasi care exista si in ceea ce priveste promisiunea Vestului de a nu extinde NATO dupa unificarea Germaniei ... Si sunt convins ca promisiunea aia a fost facuta, asa cum foarte probabil ar fi existat trei Romanii la ora asta daca nu ne-am fi dat "cu cine trebuie". Nu vad de ce au patit-o sarbii, cehii, libienii, irakienii, si am fi rezistat noi... Ca a fost bine sau nu, greu de zis uitandu-ne unde se afla Romania azi, cvasiocupata. Cu cartile de atunci, fara a lua in considerare posibilitatea ajutorului divin, care putea f bine sa ni se ofere avand in vedere cei 2000 de ani de cand pamantul acela e jinduit si de la est si de la vest si din sud, tind sa cred ca a fost decizia corecta. E greu sa faci un tot din cioburi. Cert este ca pe Telegram, chiar DD a sustinut ca e OK sa te faci frate cu nenumitul ca sa treci o punte. Deci americanii si britanicii au facut f. bine ca le-au dat peste mana nemtilor, care se considera la ei acasa pana la Carpati, exact ca si rusii (doar ca pe versantele estice-sudice). Ultima data cand rusii au afirmat chestia asta a fost la negocierea protocolalelor secrete ale Pactului Molotov Ribbentrop, Carpatii ar fi "granita lor naturala". Clar americanii si britanicii se uita dupa prada, nu dupa altceva, insa pe nemti i-au linistit ... Nu degeaba are Orban liber la vorbitor, nicidecum pe considerente de suveranism, cu asta e tinuta Romania in sah de catre "partenerul strategic". Deci rusii sa nu se mai planga atat ca le-ar fi Romania "neprietenoasa" pentru ca in '89 sunt cei care au daramat structurile militare si informative ale Romaniei, nimic diferit de ce au facut americanii la Kiev (ma rog, in '89 se intelesesera). Iar in anii '90 cu conflictele din R Moldova s-a vazut clar de pe unde sa-i iei ... Nimic schimbat de la testamentul lui Petru cel Mare incoace, de Buceag Putin n-a zis si nu va zice nimic, ceea ce se vehiculeaza este Bucovina de nord inapoi la Ro, presupunand ca se va negocia o pace, putin probabil. Off topic, ati vazut ca s-a dat drumul la autostrazi, se renoveaza cladirile (Foisorul de Foc, dupa ani de paragina, straluceste din nou). Oare pentru cine? Nu cred ca pt. Ucraina, iar daca ar fi fost sa fie pentru romani erau de mult facute ...
RăspundețiȘtergereMintea mea nu gaseste raspuns ,de ce romanii sa lupte si sa aloce niste sume imense pt moftul unui circar?
RăspundețiȘtergereBoul suprem a intrebat macar pe cei ce l-au votat daca vor razboi ?