sâmbătă, 16 martie 2024

Românii nu sunt o națiune, ci o profesie


Titlul este mai aproape de zicerea originală. Ceea ce a spus Medvedev este o reinterpretare și ar trebui să ne măgulească. Știu că veți rămâne surprinși de afirmația mea, dar chiar așa e. Cu toate că, din punctul de vedere al rușilor, e o insultă, pentru noi ar trebui să fie o dovadă de mândrie. 

Ca să înțelegeți mai bine despre ce e vorba, vă voi cita un pasaj dintr-o carte excepțională(pe care am mai prezentat-o pe blog), „Convorbiri cu Stalin” a lui Milovan Djillas. Este vorba despre tranzitul său prin România aflată sub ocupație sovietică:

„Am fost uluiți de atitudinea arogantă a reprezentanților sovietici. Mi-am amintit ce oripilați am fost la vorbele comandantului sovietic din Iași:

- Of, mizerabilul ăsta de Iași! Și mămăligarii ăștia de români! 

A repetat, de asemenea, vorba de duh a lui Ilia Ehrenburg și a lui Vîșinski, referitoare la corupția și hoția din România:

- Ăștia nu aparțin unei națiuni, ci unei profesii.”

De fapt care-i problema? Rușii sovietici erau disperați de faptul că, în ciuda a ceea ce doreau să facă aici, nu reușeau. Populația trecuse la furturi extinse din zona ocupantului, iar ei, pur și simplu, nu mai făceau față. Cu toate că își impuseseră marionetele aici, la nivelul de bază se întâlneau cu atitudinea aceea care ne-a făcut invincibili de-a lungul timpului: spune ca ei, dar fă ca tine.

De ce spun că ar trebui să fim mândri? Pentru că ceea ce spune Medvedev demonstrează un complex istoric pe care rușii îl au față de noi. Nu-i puțin lucru pentru o țară irelevantă, precum cea a noastră! Să stai în coasta unui imperiu precum cel sovietic care, în ciuda faptului că primise controlul a 90% din România, nu reușea să-și impună așa cum dorea politica de aici, e ceva extraordinar. 

Scăpând această zicere a co-etnicului său, cu dorința vădită de a jigni, Medvedev nu face decât să confirme că România a fost întotdeauna o piatră tare. Pe noi însă, vorbele lui Medvedev n-ar trebui să ne jignească, ci ar trebui să ne lumineze. Înaintașii noștri au știut să le facă zile fripte ocupanților, ceea ce noi acum nu prea mai știm. Faptul că, de-a lungul istoriei, în ciuda unor victorii uneori zdrobitoare, ocupanții nu au reușit să se stabilească aici și nici să-și impună obiceiurile decât marginal, ar trebui să ne facă mândri. Întotdeauna am știut să ne opunem și să ne conservăm esența. Asrta trebuie să vedem din declarația pe care Medvedev a vrut-o impertinentă și jignitoare.

Doar că, ceea ce ne spune el se întoarce fix împotriva sa. Nu, nu ați putut să faceți nimic atunci când erați ocupanții acestei țări! Ați jefuit prin SOVROM-uri, dar mămăligarii au știut să vă facă șederea de aici un iad. Pentru ca un colos precum Rusia să-și amintească experiența ratată de aici, asta înseamnă că eșecul le-a rămas întipărit în memorie. Și ce poți face atunci când viermele amintirii te roade obsedant? Înjuri! Înjuri pentru că armata ta a plecat de aici deoarece nu mai putea sta. Înjuri pentru că mămăligarii, la un moment dat, s-au trezit și-au spus „STOP! Nu mai avem să vă dăm niciun ban!”. Și multe altele pe care nu le-ați fi așteptat!

Toată tărășenia cu ieșirea lui Medvedev a fost iscată de veșnica problemă a Tezaurului. Faptul că Tezaurul(de fapt a ceea ce ne-a mai rămas din el!) nu ni s-a întors în țară ține de prostia noastră absolută. Încă de când ne-am edificat ca națiune am avut în capul țării, într-o cantitate covârșitoare, numai idioți incapabili să gândească în termeni de interes propriu. Trimiterea Tezaurului la ruși a fost o prostie sforăitoare. Trebuie însă să recunoaștem că o prostie și mai mare este reprezentată de aurul nostru de acum care cică are „casă sigură” la Londra. De asta s-a uitat, iar cel care a impus o lege de repatriere a aurului a fost băgat la zdup. Dar să ne întoarcem la Tezaurul dat la ruși. Cine-a decis acea imbecilitate de atunci? Brătianu împreună cu curvulița Maria și marioneta Ferdinand. E drept că apetitul deosebit al nesătulei regine avea să ne aducă o victorie zdrobitoare după Război, când a reușit să obosească până la epuizare la Paris toate delegațiile masculine care contau. Astfel, ca efect al tăvălelilor reginei nesătule,  Transilvania a revenit mai ușor la patria-mamă. Asta în ciuda „patrioților” precum Maniu care „demonstrau” pe-atunci în Parlamentul de la Budapesta cum că românii pot fi buni unguri. Episodul ăsta s-a uitat!

Să nu divagăm și să ne ocupăm de Tezaur! Așadar, prostia s-a făcut când s-a dat. Apoi, după ce se terminase Războiul, politicienii români au refuzat să discute cu autoritățile sovietice. Gestul gratuit și stupid s-a constituit în răzbunarea istorică de după al Doilea Război Mondial, când Stalin a luat Basarabia și a decis ruperea Bucovinei de Nord ca „pedeapsă și despăgubire pentru ocuparea ilegală a Basarabiei”. Puțini știu că după Revoluția din Octombrie, noile autorități sovietice aveau nevoie de recunoaștere internațională și ar fi făcut orice concesii pentru a semna anumite tratate. Noi, ca vecini, ar fi trebuit să dăm dovadă de ceva mai multă flexibilitate în gândire, să ne vedem interesul și să semnăm un tratat de bună vecinătate. Ni s-ar fi întors și aurul, iar Basarabia n-ar mai fi fost subiect de discuție. N-am făcut-o deoarece jigodiile vremelnice se  ghidau după obediențe, nu după interesul țării! Apoi a venit dezastrul Războiului, când am intrat de partea nemților, refuzând să ne menținem  neutralitatea. Nu avem cum să știm cum s-ar fi întors destinul dacă am fi rămas neutri. Ceea ce știm însă e că, la sfârșitul Războiului, am fost priviți ca niște caricaturi. Cu un fost rege deviant, condus de-o curvă aflată în slujba KGB-ului, cu un mult prea tânărul și prostovanul nou rege, devenit bătaia de joc a lui Stalin, România nu avea absolut nicio șansă. A avut un noroc istoric atunci când Horty s-a înors la 180 de grade, supărându-l pe Stalin care atunci declarat că „Transilvania va rămâne a românilor pentru totdeauna”.

În timpul ocupației sovietice, în 1956, „Tezaurul artistic” al României se întoarce în țară ca efect al unei acțiuni propagandistice decise la Moscova. Din acest paragraf ar trebui înțeles care e calea de recuperare a Tezaurului nostru. Restituirea se poate face doar dacă Rusia are un interes din asta. Doar că, de-a lungul timpului, o constanta cu care ne-am confruntat a fost nu obligatoriu aceea a refuzului rușilor, ci cea a renunțării noastre. Episodul în care lui Dumitru Prunariu(pe atunci ambasador în Rusia) i s-a interzis să mai discute despre Tezaur este cât se poate de relevant. Și, dacă vreți să cercetați, există multe alte dovezi ale refuzului autorităților noastre de a lua Tezaurul înapoi. Un episod interesant e relatat într-un serial în Cațavencii(citiți cât mai e disponibil episodul unu, episodul doi și episodul trei).

A crede că, brusc, pe oficialii noștri i-a prins așa, din senin, dorul de Tezaur e semn de nebunie. Însă a crede că, prin declarațiile sforăitoare făcute de nulitățile noastre de acum și susținute de nulitățile europene, vom reuși să ne recuperăm vreun sfanț de la ruși e semn de mare prostie! În primul și-n primul rând ar trebui refăcute comisiile istorice care au fost sabotate sistematic de ruși. Acelea sunt cele mai importante deoarece - chiar dacă pare pierdere de timp - sunt singurele care pot stabili traseul Tezaurului nostru. Din indiciile pe care le am, doar o mică parte a Tezaurului dus la ruși se mai află la Moscova. Cea mai mare parte a sa a fost transferată la Berlin ca plată a unei ipotetice datorii clamată de nemți pe vremea în care ocupaseră Bucureștiul. E un episod destul de tenebros, ocolit cu cerbicie de autorități. Dacă mai țineți minte, atunci când profesorul Radu Golban a dezvăluit datoria pe care Germania o are către România(ca efect al datoriilor comerciale ale statului lui Hitler), autoritățile de aici, în funcție cu cei de la Banca Națională, s-au grăbit să nege. Tot profesorul Golban a dezvăluit și câte ceva din traiectoria curioasă luată de Tezaurul nostru, dar, din nou, s-a pus batista pe țambal. 

Ceea ce sunt convins este că strategia actuală de recuperare a Tezaurului, în realitate nu are ca scop recuperarea în sine, ci agitarea spiritelor celor mai cretini dintre noi. De fapt, ceea ce se urmărește, este inflamarea prostimii pentru acceptarea achizițiilor de noi arme inutile, pe bani mulți și, eventual, împingerea noastră într-un război care nu ne aparține. Până una-alta, ar trebui să conștientizăm că Ucraina ocupă ilegal teritorii românești și că ține etnicii români într-o teroare absolută. Ceea ce i s-a întâmplat Mitropolitului Longhin Jar ar trebui să fie subiectul unei înghețări a relațiilor cu Ucraina. Doar că, în stilul slugarnic care ne caracterizează, punem batista pe țambal.   

E timpul să pun punct articolului de azi. În concluzie voi spune că e timpul să facem un recurs la memorie și să înțelegem modul în care noi, românii, am reușit nu doar să rezistăm ocupațiilor, dar și să le sădim ocupanților complexe istorice. Ceea ce mă nedumerește însă este motivul pentru care acum nu ne mai găsim resursele pentru a le face aceleași zile fripte ocupanților actuali. Ocupanți care în treizeci de ani au jefuit România mai mult decât au făcut-o otomanii și rușii de-a lungul întregii noastre istorii! Nu e o exagerare: doar la începutul acestui an datoria țării a mai sărit cu 5 miliarde de EUR! ȘI nimeni nu zice nimic!  

57 de comentarii:

  1. Simplu,
    Tehnologie - propagandă - spălarea creierului. Plus dependența de sistem. Niciodată sistemul n a avut o asemenea forță ca acum. Acesta i raspunsul, cred eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu are cine sa mai depună rezistenta. Cei tineri, sunt plecați din tara. Azi, cui nu-i convine in tara și e bun de munca, ia calea străinătății.

      Ștergere
  2. Ocupantii actuali au reusit sa ne convinga ca ne sunt prieteni, nu ocupanti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe cine să convingă? Poate pe cei cu doar doi neuroni în cutia craniană și fără cultură generală! Atitudinea și intenția reală a licuriciului și a slugilor sale vest-europene "a fost citită" de oamenii cu scaun la cap încă de la începutul anului 1990, când și-a trimis "echipe de filmare" - ca acoperire, în toate structurile de forță ale statului, pentru "a le cunoaște" direct și a incepe operațiunea de corupere fără menajamente.

      Ștergere
    2. Si sunt putini cei cu doar doi neuroni în cutia craniană și fără cultură generală?

      Ștergere
  3. România e un proiect masonic al Vestului pentru blocarea Imperiului Rus în drumul ei de a ajunge la stramtori și Marea Adriatica. Așadar, asta a fost "proiectul de tara" inițial. În virtutea acestui proiect, de 150 de ani suntem instrumentați sa fim utili (sa zic "idioți utili"?) pentru Vest, sa fim împotriva Rusiei ori de câte ori Rusia devine rivala Vestului, iar interesul propriu sa-l vedem doar cu ochelarii pe care ni-i pun la ochi stăpânii care ne-au "creat". Punct. De aceea suntem "o profesie", nu pentru ca am fi hoți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Profesia referită nu era cea de avocat, ci profesia cea mai veche din lume. Pentru că, la acea vreme, românii "au pornit către Moscova cu Hitler, și apoi au cucerit Berlinul cu Stalin". LOL!

      Ștergere
  4. Poate ca, daca Romania de astazi ar fi facut politica Ungariei lui Orban in raport cu Rusia, ar fi fost sanse bune ca rusii sa ne dea tezaurul inapoi, pt ca acestia si-ar fi dorit sa aiba si state prietene, dupa invazia Ucrainei, in conditiile boicotului si al sanctiunilor dure ale tuturor coloniilor ce tin de Occidentul Colectiv! Numai ca, la ordin extern, din 2004 toate nulitatile cretine care s-au perindat la conducerea Romaniei, au latrat intruna a paguba prin gardul NATO la Rusia, intocmai ca o potaie jigarita separta de Urs printr-un gard! Astazi, ochiurile plasei gardului NATO s-au largit, tocmai datorita actiunilor demente ale acestei Aliante asa-zis defensive, asa ca idiotii autohtoni care ne conduc, sunt pe cale sa ne puna iarasi de partea pierzatoare a Istoriei, de data asta nimicitor pt tara si neam! In schimb, Ungaria lui Orban stie sa-si joace exceptional cartea diplomatiei si a geostrategiei, navigand cu prudenta printre marile imperii si pastrand o anumita echidistantza fatza de acestea, dar apropriindu-se uneori de unul sau de altul, atunci cand interesul national o cere, pt a transmite acelei puteri care preseaza Ungaria, ca orincand poate trece in barca primului! De aceea, in cazul unei ocupari totale a Ucrainei de catre Rusia, Ungaria a sanse mari sa primeasca Transcarpatia ucraineana, in timp ce noi romanii vom primi in cel mai bun caz, un sut in fund!

    RăspundețiȘtergere
  5. România a făcut Unirea cu Transilvania, dar ne iese acum pe nas. Regina Maria nu a terminat ce a început. Tratatul este șchiop. Au fost Sute de procese între anii 1923-1930 între România și Ungaria. România a plătit despăgubiri de expropriere echivalentul a 100 tone aur de 24 karate la o Bancă din Basel, Elveția.
    Foștii marii și micii proprietari unguri erau numiți "optanți" . Nici Titulescu nu a putut face ceva. Dovezile de plată pot fi găsite în docum oficiale referitoare la clădiri, terenuri și păduri.
    Și arunci cum au fost returnate în natură după 1990 urmașilor ungurilor bunurile plătite acum 100 ani. Există documente și în arhiva MAE.
    Rușine să ne fie! Nu e cazul sa ne bucurăm, D-le Dan Diaconu.

    RăspundețiȘtergere
  6. s-a întâmplat să scriu un text cu o concluzie identică, complementar acestuia: https://telegra.ph/Glupost---fundamentalnaya-istina-nashih-otnoshenij-RF-i-Rumynii-03-16

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trupe rusesti pina-n 1990???
      Tu fiind din Republica Modova, venit recent in tara, probabil ca nu stii ca sub Ceausescu noi nu am mai avut trupe rusesti in Romania. Eh, acum stii.
      Restul eseului tau este relativ OK!

      Ceausescu, spre deosebire de alti presedinti din Estul Europei in caz ca nu ai inteles, a fost mereu cu fundul in doua luntrii. I-a placut si umbrela protectoare estica dar si imprumuturile cu plimbarile regale cu caleasca la Bukingam. De acolo, complementar altor exemple istorice si expresia ca a fi roman este o profesie.
      Socul capital a fost insa cind in 88-89 chiar si vestul lor iubit l-a rugat sa elibereze postul sau. Atunci i-a picat fata si s-a pravalit tot universul pe el si pe familia lui!
      Hai ca acum stii mai multe!

      Ștergere
  7. Daaaa... rumânii trecuseră la furturi extinse din zona ocupantului, iar rușii, pur și simplu, nu mai făceau față. Cu toate că rușii își impuseseră marionetele aici, la nivelul de bază se întâlneau cu atitudinea aceea care ne-a făcut invincibili de-a lungul timpului: spune ca ei, dar fă ca tine. Doar cu ocupanții anglo-americani, franco-germani, spanioli, italieni, belgieni, olandezi, austrieci și unguri, care ne jefuiesc din 1990... noi, rumânii, n-am fost în stare să avem „atitudinea aceea care ne-a făcut invincibili de-a lungul timpului”.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce spun ocupanții rușii despre rumâni... spun, în exact aceeași formă, și ocupanții anglo-americani, franco-germani, spanioli, italieni, belgieni, olandezi, austrieci și unguri, care ne jefuiesc din 1990.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da doar că românii nu au curajul să strige afară din NATO afară din UE

      Protest anti NATO la Paris, cu mii de participanți: s-a cerut ieșirea din UE și din NATO - VIDEO https://inprimalinie.wordpress.com/2024/03/16/protest-anti-nato-la-paris-cu-mii-de-participanti-s-a-cerut-iesirea-din-ue-si-din-nato-video/

      Ștergere
  9. Urmeaza o preluare directă a controlului operațional al companiilor europene și, prin urmare, al economiei europene in 2 pasi.
    Toate acestea vin cu repere planificate aproximativ până în 2030, când toate acestea ar trebui să fie operaționale. Două dintre reperele sunt cel puțin extrem de interesante. Prima este programată provizoriu pentru 2026 și implică extinderea sistemului în afara Europei. În 2026 (sau poate mai târziu) toate companiile care vând mărfuri în Europa sau furnizează companii europene cu materii prime sau piese, vor fi obligate să respecte anumite aspecte ale acestui sistem. Se poate doar presupune că aceste cerințe vor crește în timp.
    În primul rând, pare clar că UE intenționează să condiționeze dobânda pentru împrumuturile corporative (și poate disponibilitatea) de conformare. Dacă vă conformați pe deplin, veți primi dobânzi mai bune la împrumuturi decât cei care nu se conformează pe deplin. Acest lucru implică un viitor cadru legal pentru sistemul financiar european, în care UE va dicta băncilor cui pot împrumuta și cât de costisitoare vor fi aceste împrumuturi. Aceasta implică și o preluare virtuală de reglementare a sistemului financiar european. Împrumutul este ceea ce fac băncile, iar dacă UE controlează creditarea, atunci UE controlează de facto băncile.
    Asumați controlul total al economiei UE până la nivel corporativ, inclusiv deciziile operaționale la fiecare nivel al companiei. Acest obiectiv este însoțit de persecuția și eliminarea evidentă a companiilor și sectoarelor care acum sunt fie prea mici pentru a fi controlate în acest fel, fie prea independente în natură. Acest lucru se aplică companiilor mici din Europa, care probabil vor fi înfometate prin mijloace tehnice și legale și apoi uzurpate de marile afaceri – și în sectoare precum agricultura, cu fermieri prea mici și încăpățânați pentru a fi controlați. Agricultura este o fundație prea critică pentru ca societatea să fie lăsată în afara controlului UE – iar acest control va fi implementat prin mutarea întregului sector către afaceri mari prin falimentarea fermierilor prin măsuri de reglementare și creșterea costurilor.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "iar acest control va fi implementat prin mutarea întregului sector către afaceri mari"
      Interesant ce spui. Si care, ma rog, sunt afacerile alea "mari" in pregatire bazate(auzi tu!) pe distrugerea/lichidarea sursei de mancare? Wc-urile comune?

      Ștergere
  10. Motivul pentru care acum nu ne mai găsim resursele pentru a le face aceleași zile fripte ocupanților actuali, care în treizeci de ani au jefuit România mai mult decât au făcut-o otomanii și rușii de-a lungul întregii noastre istorii, ar putea fi acela că ocupanții ruși au fost mai omenoși decât ocupanții Occidentali (sau, spus altfel: că ocupanții Occidentali s-au dovedit a fi mult mai inumani decât ocupanții ruși).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este corect, cind Oltenia a trecut la austrieci pentru 40 de ani pe la 1775, s-a spus ca jugul de lemn otoman a fost inlocuit cu jugul de fier austriac; au fost revolte reprimate foarte dur, in stil lor asa cum au facut si mai inainte in Transilvania, dar in final au plecat ! Acum nu se mai poate; conducerea Romaniei este efectuata de afara, cei de la virf sint sau oligofreni sau iude, vinzatori, si aproape toti daca nu chiar toti nu sint romani ! Poporul este redus la jumatate, putin oameni de isprava inghititi de masa de prosti care a fost formata cu grije in ultimii 30 de ani; planul a fost ca cei care erau impotriva nu mai erau arestati erau si sint liberi sa plece, si uite asa s-a ajuns aici.

      Ștergere
  11. Când chinezii imită un stil irlandez și copia depășește originalul.... vedeti video din link:

    https://www.facebook.com/100015321545048/videos/799565535516165/

    Ceea ce inseamna ca cand chinezii vor imita romanii, vor fura totul din Vestul obosit si vor depasi originalele. Chinezii spre deosebire de noi nu au renuntat la comunism (furtul din proprietatea comuna) pe cand romanii s-au "privatizat", acum avem toti proprietate privata. iar UE vrea sa readuca comunismul inapoi. Ce inseamna comunismul occidental, ei inca nu stiu, adica se va da liber la furat din averile occidentalilor ca devine totul la comun. Dar nu noi le furam, ci Guvernul care va trece toate averile sub obladuirea lor. Abia dupa ce averile occidentalilor vor deveni proprietate comuna, romanii mai scoliti decat restul vor incepe sa prospere cu adevarat si sa se faca noii proletari.




    RăspundețiȘtergere
  12. Istoria este vitală pentru noi, dacă vrem să proiectăm un viitor! Există un proverb românesc care prezintă adevărul etern: Buturuga mică răstoarnă carul mare!
    Citesc cu mare bucurie articolele dvs. ! Primesc uneori confirmări , iar alteori informații relevante în contextul actual!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Istoria este vitală pentru noi, dacă vrem să proiectăm un viitor!"

      Hehe,
      Cu ce planuiesti sa proiectezi viitorul, cu imprumuturile(transfuziile) semestriale de la BM pentru pensii speciale si credite si salarii babane si pentru inca ceva firimituri?

      Hai ca esti amuzanta cu proiectul de viitor!

      Ștergere
  13. Draga domnule Diaconu,
    Stiti mai bine decat mine (referitor ca nu mai stim sa sabotam asupritorii) ca diferenta o face abordarea problemei. Sa ma explic. Cand eram copil un nene avea un berbecut pe care-l lasa, legat cu lant, sa pasca pe un teren. Acolo, veneau diferite persoane care-l provocau pe berbecut "sa dea cu capul", sa impunga. Ca sa-l poata deplasa fara sa fie lovit, proprietarul trebuia sa-l tina "din scurt" (lantul cat mai aproape de lagatura de la gat sau coarne). Aceasta este diferenta dintre unchiul Sam si unchiul Iosif Visarionovici: unchiul Sam te tine "din scurt"....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect ! Intreaba-l totusi pe domnul pe domnul Diaconu cum ar fi fost lumea astazi fara Unkiu Sam ? Ca astazi aproape toti dam cu piatra in el...unii o fac fiindca asa e trendul ! Cum ar fi aratat lumea astazi cu unchiu Ivan sef peste unchii mai mici ? Intreaba-l daca poate sa faca o proiectie impartiala .......

      Ștergere
  14. Dacă a intrat si UE in "Hora Tezaurului", cred că ni se pregateste ceva măreț. Ceva de genul: să le dăm românilor banii pe care Rusia îi are blocați in băncile occidentale, in contul Tezaurului. După care, România trebuie să: cumpere armament, sa de bani Ucrainei, să-si achite datoriile etc... Adică banii rusilor, vor fi returnati TEORETIC românilor, dar PRACTIC nu va ajunge niciun șfanț la noi. Noi vom fi doar proștii care vor scoate castanele din foc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu s-a intrat in nici o hora. Sunt doar pastile aruncate la misto, la gramada cu altele.

      Ștergere
  15. Acum, tefelistii de orice vârstă sunt slugi corporatiste și au impresia ca sunt la fel ca ocupanții. Cum să se opună când ei sunt niște cățeluși fraieri

    RăspundețiȘtergere
  16. Merita de citit articolele dlui. Golban referitoare la traseul aurului Romaniei care s-ar afla acum in Franta: https://www.cotidianul.ro/tezaurul-romaniei-lucruri-pe-care-bruxelles-ul-nu-ar-vrea-sa-le-aflati/
    si, mai recent: https://www.cotidianul.ro/guvernatorul-bnr-plange-la-mormant-strain/
    Totul e sustinut cu documente.

    RăspundețiȘtergere
  17. Mă tot întreb; de ce până și șeicii nisipurilor au făcut averi și au construit zgârie nori din aurul negru de sub nisip, iar noi am instrainatb acest cel mai valoros tezaur, resursele naturale, parcă avem și uraniu, cine o fi pus laba pe el? Acum nu mai avem voie să exploatăm gazele, auzi inepție să nu mai avem centrale termice, cred că și Miorița va dispărea cu lână cu tot!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu avem uraniu de calitate ci doar din cel pe care il au mai toti238, care se gaseste pe toate drumurile dar nu poti face nimic cu el.

      Ștergere
  18. Ia calculati cat ar veni 93 tone de aur in dolari la pretul zilei, vreo 6 miliarde ? Pai astia sunt banii de seminte cazute pe jos in ultimii 20 de ani de cand suntem sub managementul lumii libere, noilor comisari, la care suntem partasi. E adevarat ca nu se pune la pret de zi , fiind mai mult decat atat, dar doar asa pentru comparatie. Cat este exportul de capital anual ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Considerații:

    1. E corectă afirmația că rușii nu ne vor da aurul când suntem în conflict cu ei. Adevărul e că nu ni l-au dat (vb de rezerva de aur, nu de artefacte) nici când eram prieteni!

    2. Pe de altă parte, contractul depozitării aurului a fost semnat între România și Imperiul Țarist. E irelevant dacă o parte (sau tot aurul) a fost trimis de ruși nemților. Nu face parte din contract, nu s-a făcut cu acordul României! Rusia e succesoarea de drept a URSS și a Imperiului Țarist și e responsabilă pentru onorarea contractului (returnarea aurului). Exact ca și banii, aurul e fungibil. Dacă nu mai sunt lingourile noastre există alt aur, cu aceeași puritate, care poate fi trimis la schimb. A susține altceva e manipulare jalnică. Oare ce ar spune d-l Diaconu dacă depozitează la bancă niște bani, se schimbă CEO-ul băncii care stabilește trimiterea banilor dânsului unei alte entități, de la sine putere, fără acordul d-lui Diaconu?

    3. Mișcarea prin care reprezentanții României au împins votarea și condamnarea în Parlamentul European a confiscării tezaurului de către ruși e foarte bună. În cazul în care activele rusești sunt confiscate de Occident, e posibil să primim și noi echivalentul în valută a tezaurului. Oricum nu România va decide confiscarea activelor rusești, dar dacă asta se întâmplă ... obținem și noi ceea ce ni se cuvine de drept!

    4. Sunt politicieni români care au vorbit deschis despre teritoriile românești intrate în componența Ucrainei. Mă refer la Claudiu Târziu, George Simion (AUR) și Diana Șoșoacă (SOS). E o dovadă de curaj care trebuie apreciată 👍

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi că trei comentarii mai sus, în cel referitor la Radu Golban, ai niște link-uri interesante din care vei înțelege cum s-a făcut tranzacția de către Banca Națională a României, aflată sub ocupație germană.

      Ștergere
    2. BNR nu este si nu serveste Romaniei , sa zic mai mult nu face bine dorm bine pe perna mea ....inca !

      Ștergere
  20. Când Ceaușescu i-a pus problema lui Brejnev, acesta din urma a fost surprins total. Nici nu știa problema. După cercetari, actele lor nu dau 100% cu cele pe care le avem noi. Asta e dubios. Că au retinut o parte din ceea ce recunosc ca au primit, da. Dar nu pentru Basarabia, ci pentru ca am fost cu armata si la Odesa, si la Cotul Donului și la Stalingrad. E ceva si cu Basarabia, dar e alta socoteală acolo. Problema e ca rușii sustin ca noi cerem ce nu le-am dat si ca ei au inapoiat ceea ce au primit. Dar asta nu ni se spune nouă, noi am fost învățați ca rușii sunt hoți, tâlhari si violatori. Părerea noastră inclusiv despre tezaur a fost construită in zeci de ani de propagandă. De asemenea, cand se fură ceva la nivelul ăsta sigur nu se fac acte. Dar sa trimiți atâta aur intr-o țară a nimănui este o dovadă suficientă că a fost un act premeditat. Urmele corpului delict însă nu vor putea fi dovedite vreodată. Istoria nu detine niciodată toate datele, iar regula celor care fac istoria cu adevarat este sa nu vorbeasca nici ei vreodată. Nici inainte de ultima suflare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BREJNEV ILICI LEONID - curios nume ? Va este teama sa sapati mai in adancul problemei ? Isotoria detine TOT , doar ca INTERESELE fac sa para ca lucrurile sunt in bataia vantului !

      Ștergere
    2. Cand vei gasi jidan prost merg eu si ma calugaresc !Hai shalom sau pace tie....cititorule !

      Ștergere
  21. O, da! Sa fii român? Chiar cred ca e minunat! Stiu toate alea, care e stiute si spuse de rău! Tot ne comparăm si suntem comparați cu tot felul de alții! Slabă idee! La câte am pățit, cred ca puține neamuri rezistau! Noi am dainuit! Si ne-am aparat cum am putut, cum am stiut si cu ce am avut! De ce sa duc lupte pe care nu le pot câstiga, neavând armele si tot ce mai au ăia veniți peste mine? Scopul e sa ii fac sa plece! Sa nu le convină sa mai stea pe aici! Imi pare o tactica excelentă! Până si Regina Maria, care ne-a si ințeles, a folosit ce avea! Si ce dacă? Jos pălăria! Cu rușii, am avut numai sefi tâmpiți! Nu au știut ține cu neamu, nu i-au ințeles pe ruși! Nici ei pe noi! Acum, suntem incăierați râu de tot! Nu ne stim descurca cand e doar un licurici! Ce putem face, e sa iesim din uenato! Sa arătăm ca e posibil! Si zicem ca vrem cu bricșii! Mulțumim frumos lu uenato, nu vrem bătaie cu ei! Doar ne câutăm de interesu nostru! In fine, asta cu tezauru la ue, e o ceva care arata impotența si saracia de idei a lu ue! Sigur nu ne vom alege cu nimic!

    RăspundețiȘtergere
  22. Cineva trebuie sa distruga aceasta ''lume libera'' pentru ca Lumea sa devina libera !
    Oricine ar fi acel cineva, trebuie ajutat si sustinut !

    RăspundețiȘtergere
  23. Domnule Diaconu, sincer spun că dacă trebuie să ne lăudăm din istorie cu niște defecte e ceva trist. Faptul că austriecii sau retras din zonele ocupate din Oltenia acum câteva sute de ani datorită comportamentului acestora nu a fost o victorie strategică, năravul a rămas peste timp și culmea e că acum ne „îngroapă”. Nemții au fost ocupați (statal), și probabil rușii nu au avut asemenea probleme , ei (rușii) au plecat și nemții și-au menținut educația și modul lor de viață. Chiar dacă conducătorii lor sunt temporar niște proști la ei totul se va reseta și materialul e bun , deci viitorul nu e sinistru. La noi poți să resetezi zilnic , materialul e prost ( rușii doar au constatat) și indiferent de moment metehnele rămân . Dar ce e mai grav..., e că cei ce ne controlează s-au prins și folosesc cu succes acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  24. VLADIMIR ULIANOV - Daca numele asta va spune ceva , atunci sa va raportati la el cand vorbiti de perioda post tarista a Rusiei ! IOSIF VISARIONOVICI STALIN-asta pentru ceilalti care din diverse cauze nu au avut acces la cartita ! For madar rasia ...... am iesit eu V.V.P !

    RăspundețiȘtergere
  25. Domnu Dan, nu se publica tot sau undeva sunteti scurtcircuitat de baietii de la niste structuri?
    SUA se pregateste de la revedere, Germania va da o puternica lovitura Washingtonului, dar Securistii romani iar au ales gresit alianta sau vor Trada, ca mereu?! W si B se dusmanesc de moarte in SRI. E razboi fratricid:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te-ai cam grabit , inca nu e batut in cuie cine cui va tine prohodul !

      Ștergere
  26. totusi, daca sapati mai adanc veti descoperi ca tezaurul a ajuns in Franta, unde a si ramas...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da' da unde tibi!
      N-are nimeni chef sa sape. Majoritatii ii place varianta ca rusu' ne-a luat tezaurul. Care Franta, Anglia, Elvetia? De acolo vin ceasuri si haine frumoase, genti, se schiaza, au euro, te spargi in fente. Esti copil? Nu-i acolo tezaurul, e la rusnaci!

      Ștergere
    2. A ajuns in Fr
      anta dar a reprezentat contravaloarea costurilor revolutiei din noiembrie 1917...Toti refuza sa spuna adevarul...Urmariti perioada de doua saptamani a depunerii tezaurului si daca aveti,, cap ,, gasiti raspunsul...

      Ștergere
    3. Teoretic suntem prosti cu totii , practic ramane de vazut cati si in cata masura ! Unde plm ai vazut tu rusul sa dea o prada altuia .......si mai ales cui ? Frantei!? Noi astia mai prosti asa, nu stim sa sapam , da-ne mura in gura cum a ajuns in Franta ,sa aprindem si noi o lumanare la vii sa te pomenim ca ne-ai luminat , ca ne-ai scos din intuneric !Doamne Ajuta !

      Ștergere
  27. PUNCTE CHEIE
    Spirala descendentă a companiei a început miercuri seara, când a surprins investitorii cu vestea că trebuie să strângă 2,25 miliarde de dolari pentru a-și consolida bilanțul.
    „A fost o rulare bancară indusă de isterie, cauzată de VC”, a declarat Ryan Falvey, un investitor fintech al Restive Ventures, pentru CNBC.
    În total, clienții au retras un depozit uimitor de 42 de miliarde de dolari până la sfârșitul zilei de joi, potrivit unui dosar de reglementare din California.
    Acum, cei care au rămas la SVB se confruntă cu o cronologie incertă pentru recuperarea banilor.


    https://www.cnbc.com/amp/2023/03/10/silicon-valley-bank-collapse-how-it-happened.html

    RăspundețiȘtergere
  28. In presa suveranista (Ioan Coja) am gasit ipoteza ca tezaurul a fost virat bancherilor germani si
    usandezi care i-au sponsorizat pe Lenin si pe ceilalti comunisti. Bijuterii de ale Coroanei ar fi fost vazute la evreice bogate newyorkeze.

    RăspundețiȘtergere
  29. https://evadare.ro/media/cum-functioneaza-sistemul-de-control-de-pe-internet/

    RăspundețiȘtergere
  30. #Opinia Mariei Zaharova

    💬 Parlamentul European a cerut Rusiei să returneze României aurul trimis în Rusia în 1916.

    Odată, Rusia a transferat deja rezerve semnificative de aur guvernului român. Potrivit materialelor istorice, în 1935, guvernul sovietic, în semn de bunăvoință, a trimis la București 1.436 de tone de bunuri de valoare (17 vagoane!) rămase din vremea țarismului. La mai puțin de 6 ani mai târziu, România a atacat URSS împreună cu al Treilea Reich.

    Dar aproape toată datoria României față de Uniunea Sovietică pentru necazurile și distrugerile cauzate poporului și țării noastre în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei a fost iertată de Moscova încă din 1949. În ciuda tuturor atrocităților pe care aliații români ai lui Hitler le-au comis pe pământul nostru. Și aceasta este nu mai puțin de 300 de milioane de dolari în reparații, adică, dacă este convertit în banii de astăzi, va fi ceva în jurul valorii de 4 miliarde de dolari.

    Dacă numărăm toate datoriile românești față de Rusia și Uniunea Sovietică, după cum cred unii experți, este cca 1365–1665 de tone de aur, adică de 20–25 de ori mai mare decât valoarea întregii rezerve de aur românești trimis în Rusia în 1916–1917. În plus, Rusia a returnat aproape tot aurul românesc și alte bunuri de valoare în timpul dezvoltării relațiilor sovieto-române. În special, Ceaușescu a scris în jurnalele sale că 80% din rezerva regală a fost repatriată în România în 1948–1949.

    În 2012, Ministerul rus de Externe a vorbit deja pe această temă: „Nu este prima dată când parlamentarii români încearcă să internaționalizeze un subiect care și-a pierdut de mult actualitate. Credem că încercările de a răscoli trecutul în condiții moderne sunt contraproductive și nu pot decât să trezească emoții inutile și să distragă atenția de la rezolvarea unor probleme specifice cu adevărat presante ale cooperării bilaterale.”

    Și acum, în loc să construiască relații constructive cu vecinii săi, Bucureștiul a început să zdruncine situația din Republica Moldova vecină. Astăzi, contrar voinței poporului moldovenesc, el deschide de fapt calea către absorbția unui stat independent pe Nistru de către agenții săi, înrădăcinați în înalte funcții la Chișinău. România, fost aliat al lui Hitler, folosește platforme rusofobe, de exemplu, Parlamentul European, care este pregătit pentru orice umplutură anti-rusă, pentru a încerca să atârne de noi datoriile sale fantoma de un secol, aparent cu scopul de a corecta deplorabila situație din economia națională pe fondul grevelor agricole în toată țara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tezaurul nu a fost trimis in 1916...ci in 1917 ...cand guvernul s-a tretras la Iasi ...iar acest tezaur a fost cv. reusitei revolutiei bolsevice ...la fel cum guvernul Germaniei a trimis lui Lenin cateva vagoane cu aur...Cine sta in spatele acestei operatiuni ? Aceiasi care stau in spatele lui catu,orban,ciuca si ciolacu...adica niste paraziti ...pe spatele unor prosti...( a nu se intelege poporul roman ci doar al celor care ii conduc...)

      Ștergere
  31. In Romania tariful de distribuție al energiei electrice este de 4 ori mai mare decât costul de producție al energiei electrice.

    Avem cel mai mare tarif din Uniunea europeană și pe locul doi din Europa după Anglia.

    Poză cu tarifele tuturor țărilor Europei:

    https://t.me/RoMatrixOffChannel/11764

    La salariul românesc de 2079 Lei plătim pentru toți europenii să o ducă ei bine.

    Concluzia este că România duce în spate Uniunea europeană că să aibă ei salarii mari și avantaje economice.
    Dacă nu era Romania Uniunea europeană dădea faliment.
    De-aia am și eu salariul de 2079 lei, ăla 300 € pe lună să nu se prăbușească uniunea.
    Când Romania va ieși din Uniunea, uniunea că da faliment. Atât de bogată e Romania și atât de săracă e uniunea că au nevoie de resursele noastre și de furtul din salarii.

    Ne impun de la Anu sa dam salariile mari imigrantilor.
    Să punem barieră așa zisei rute ale imigrației.
    Și imigranții vor avea salarii duble față de români în România.
    Deja o au.
    Vietnamezi srilankezii și pakistanezii erau plătiți în 2022 și 2023 cu 4000 de lei, românii sub 2000 de lei , iar de la 1 ianuarie 2024 cu 2079 lei.

    Atât de bogată e Romania.
    Ei au doar sclipici și ambalaje de foiță de aur. Noi avem aurul brut și murdar cu noroi.




    RăspundețiȘtergere
  32. ⛓🌎☠️ Orașe de 15 minute, ghetou-închisoare climatică, control, oraș inteligent, AI, 5G.

    Elita globalistă vrea să ne limiteze la centre urbane în care totul se află la 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta.

    În ochii populației distrate, aceste așa-zise orașe de 15 minute par a fi locuri idilice în care totul funcționează eficient pentru a ne spori bunăstarea și a ne susține sănătatea, fiind "ecologice".

    Ar fi mai corect să le numim "ghetouri" sau "orașe-închisoare", unde ne pierdem libertatea prețioasă și drepturile fundamentale.

    Guvernele, instituțiile și companiile combină tehnologiile pentru a colecta date, a îmbunătăți comunicațiile și a face schimb de informații prin intermediul infrastructurii urbane, creând orașe inteligente.

    Orașele inteligente sau orașele de 15 minute vor prinde umanitatea în capcană, pe măsură ce oamenii se vor muta în aceste lagăre de concentrare în aer liber.

    Video din SUA cu primul oraș de 15 minute așa numit Orașul Închisoare:

    https://youtu.be/IPgZotBrUkA?si=ynBMZD_16K_2S8Fe

    RăspundețiȘtergere
  33. Legat de postarea cu hainele.
    Hainele in vise se interpretează că realități in care omul își desfășoară activitatea, realități care și le crează singur.
    Hainele din punctul de vedere al realităților au o anumită vibrație și frecvența. Cu cât mai înaltă vibrația cu atât dăinuie mai mult.
    Vibrația înaltă a hainelor cele mai vechi o vedem în hainele cultelor și religiilor.
    Credința în Dumnezeu Este cea mai Veche Haină.
    Treningurile sunt special concepute pentru a transpira in ele din abundență.
    Blugii au vibrația văcarilor și muncii la grajduri.
    Când văd atâția blugi pe stradă și în cluburi vibrația lor acolo te duce la grajduri.
    Și vă mai dau un indiciu și gata.
    Mafia Italiană e cea mai longevivă mafie din cauză că știau Micul secret al vibrației hainelor și de aceea mereu erau la 4 ace din cele mai bune materiale.
    Rackeții și-au ales vibrația de transpirați, așa se nasc și așa mor.

    RăspundețiȘtergere
  34. https://ziare.com/franta/franta-lege-haine-ieftine-china-taza-de-mediu-fast-fashion-1858607

    Franța, prima țară cu o lege pentru limitarea exceselor „fast fashion“. Suprataxă de mediu pentru hainele ieftine chinezești

    Camera inferioară a Parlamentului din Franța a votat un proiect de lege care sancționează articolele de modă ultrarapide sau așa-numitele « fast fashion », vândute de companii care promovează consumul în detrimentul calității, fără respectarea mediului și a normelor ecologice și care duc la acumularea deșeurilor textile.

    RăspundețiȘtergere
  35. Si totusi: https://www.g4media.ro/surse-opt-militari-romani-de-la-baza-mihail-kogalniceanu-retinuti-pentru-furt-de-combustibil.html

    RăspundețiȘtergere
  36. Daca treaba cu Tezaurul ar fost o chestiune comercială, asa cum apare in cele trei episoade din Cațavencii, de ce nu au spus acum: noi am vrut sa vi-l dam dar voi nu l-ati vrut?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)