Drumul terorii

Mă uit la alegerile din Turcia și înțeleg ceea ce e de înțeles. Adică elementul despre care v-am mai povestit în treacăt și asupra căruia vreau să ne concentrăm astăzi. Ce s-a întâmplat în Turcia? Mai nimic. Erdogan a pierdut marile orașe. Iar pierderea marilor orașe înseamnă pierderea țării. Cu alte cuvinte, „narativul a luat fața realității”. 

Ne putem întreba logic ce anume au făcut pentru turci șoarecii care-și clamează victoria? Nimic. Absolut nimic. De fapt, ceva ceva au făcut: în trecut au fost artizanii îngenuncherii Turciei. Dacă Turcia a fost o colonie cu care s-au jucat cum au vrut americanii, aceasta s-a întâmplat deoarece înaintașii actualilor victorioși i-au vândut pe turci ca la târg. Iar turcii au stat în sărăcie lucie până când Erdogan a tăiat prima dată tentaculele hidrei, iar apoi chiar a decapitat-o. Însă nu a fost suficient. Degeaba o faci pe eroul dacă prostimea din spate nu are conștiința luptei pe care trebuie s-o ducă. Iar prostimea nu are absolut niciodată conștiință. Își dorește un eliberator, dar fără să facă prea mare efort pentru a-și îndeplini dorința. Și dacă, până la urmă, eliberatorul acela apare, după ce și-a revărsat binele asupra prostimii, aceeași prostime se plictisește și-și caută „altă aventură”. Știți, e ca în bancul cu femeia care-și dorește un soț bogat, elegant, politicos, romantic, atent la toate dorințele ei, foarte bine situat în societate, apreciat de ceilalți s.a.m.d., iar atunci când și-a bifat toate dorințele fuge cu un artist nespălat din dorința de aventură și neprevăzut. V-am rezumat esențialul din cursul referitor la psihologia prostimii.

Iată de ce prostimea trebuie tratată fix ca ceea ce e, adică prostime. Iată de ce a aștepta recunoașterea din partea prostimii e o prostie incomensurabilă. Și iată de ce, a face bine prostimii trebuie să țină mai mult de milă. În niciun caz nu trebuie să ai prostimea ca aliat deoarece un asemenea aliat e echivalentul șarpelui pe care-l ții la sân. Știu că sună extrem de dur, dar realitatea trebuie privită în față. Trecem mai departe.

Mă uit peste Ocean. Trump pare în cărți, dar are o grămadă de probleme inventate. În timpul primului mandat a avut problema amestecului în Rusiei și a unei inventate conspirații de-a sa cu rușii. O chestie pe cât de tembelă pe atât de eficientă din punctul de vedere al reactivității statului subteran american. Când s-a dovedit că totul a fost o înscenare deja era prea târziu. Arhitecții haosului îi pregătiseră scenariul COVID care l-a îngropat definitiv. Acum e diferit. Trump nu mai are o problemă, ci mai multe. Judecătorii și procurorii lui Soros îi inventează probleme pe bandă rulantă. Probleme care, deși sunt false, îl afectează. Mai mult, sunt gândite ca, în caz de eșec, să continue și după ce își ia în primire mandatul pentru a i-l face imposibil. Adică aceeași chestie multiplicată. 

De ce vă aduc în lumină acest element? Pentru a vă reaminti faptul că absolut toate aceste strategii au fost probate aici, la noi. DNA-ul lui Koveși a fost terenul de antrenament pentru ceea ce se numește în limbajul statului subteran „strategia juridică”. Aici și-au reglat armele, transformându-ne pe noi în cobai cu concursul trădătorului băsescu și al statului său subteran(care, spre finalul mandatului, s-a despărțit iremediabil de marinar predându-se cu acte în regulă stăpânilor externi). Ceea ce se vede cu ochiul liber este congruența dintre „cruciada juridică” pe care tiriplicii justițiari ai regimului o porniseră împotriva oricui ridica vocea. „Cine țipă, țipă mort!”, parcă ăsta era sloganul de la Chilia din port, nu-i așa? 

Observ cu surprindere cum acea sămânță canceroasă se multiplică acum necontrolat. În SUA au pornit „războiul sfânt” împotriva lui Trump. În caricaturala Republică Moldova, tiriplicul șef al mafiei juridice, ciudatul Cristi Dănileț, face saltul de la statutul de gâde juridic la cel de lichidator financiar. Nu știu cum o vedeți, dar pentru mine arată fix ca o metastază. Celulele toxice ajung să se multiplice în toate organele paralizând întregul organism. 

Poate vă veți gândi să cele prezentate sunt elemente mult prea disipate pentru a putea sta în același loc. Aiurea! Sunt pese de puzzle ale aceleiași imagini. Puse în ordine, ne prezintă fața reală a lumii, dincolo de narative și propagande ieftine. Despre ce e vorba? 

Societatea occidentală e un cancer al lumii. Un cancer care, odată ce reușește să atingă un alt organism îl îmbolnăvește iremediabil. Vă vine sau nu să credeți, Turcia va intra în sistem începând cu noile alegeri. Partida lui Erdogan își pierde forța și e posibil chiar să nu mai încheie mandatul. De ce? Pentru că, în ciuda tratamentului aplicat de Erdogan după lovitura de stat, tumoarea din interiorul statului turc a reușit să se refacă. Iar acum, cel slăbit e Erdogan, care-a fost incapabil să-și asigure succesiunea. 

Partea proastă e că boala de care vă vorbesc a atins întreaga lume, fără diferențe prea mari. Chiar dacă la suprafață vedem bătălii ideologice între părți, de fapt viermele toxic e multiplicat peste tot. Asta e vestea tristă pe care trebuie să o digerați. Personal, la cum arată lucrurile, nu văd nicio speranță de salvare a normalității. Poate că vă gândiți la Rusia, cea care a făcut pași concreți în direcția protecției de viermele anormalității. Sau la China care, discret, a stopat propaganda anormalului. Așa e, sunt elemente cât se poate de clare, dar fiecare țară în parte are vulnerabilitățile proprii și fiecare s-a atins cumva de viermele occidental. Iar asta e rețeta dezastrului deoarece, odată atins focarul, e aproape imposibil să nu se dezvolte tumoarea în interiorul organismului care s-a atins.

Am văzut asta la COVID, iar COVID, în ciuda a ceea ce cred unii, nu e un subiect închis. Și, în ciuda faptului că unii au scăpat, asta nu înseamnă o victorie, ci o retragere temporară a narativului respectiv. Rețineți: o retragere temporară! În spate, statele continuă politica impusă, iar acesta e un alt semn de tumoare!

Concluzia e cumva logică: societățile noastre tind nebunește spre anormal, iar drumul pare unul imposibil de ocolit. Luați-vă gândul că de la nivel statal se mai poate face ceva. Nu, nu va exista niciun Făt Frumos care să vină să vă elibereze! Și asta pentru simplul fapt că acel Făt Frumos va fi devorat de prostime. De aceea singura modalitate de protecție este cea discretă, pornită de jos în sus. Adică de la individ și familia sa, la comunitatea din jurul său. E singurul mijloc eficient. Și, probabil, de aceea se investește atât de mult în atomizare. Oile trebuie să rămână oi.