Când sancțiunile funcționează ceas

Boeing - firma aia care face obiecte zburătoare des prăbușibile, menite dependenților de ruletă rusească - are pe lista de comenzi, în proporție de 98%, modelele 787 Dreamliner și 737 Max. Ca în orice avion modern, pe măsură ce combustibilul se consumă, rezervoarele sunt umplute cu un gaz inert(azot) pentru a preveni transformarea combustibilului rămas într-un mix exploziv. Acel gaz inert este produs de un generator specific și, în afara umplerii rezervoarelor, mai este folosit în instalațiile de răcire și în sistemul de aer condiționat din cabine.

Ei bine, întreg sistemul este dependent de niște schimbătoare de căldură care ... sunt produse în Rusia. De fapt, ca să subliniez și mai adânc șmecheria, aceste schimbătoare de căldură sunt produse DOAR în Rusia. Acum nu vreau să par absurd și să sugerez că n-ar putea fi produse în altă parte a lumii. La urma urmei, sunt niște schimbătoare de căldură. Problema este că Boeing certificase și testase aceste schimbătoare de căldură, iar înlocuirea lor va cauza o grămadă de bătaie de cap, proceduri birocratice și bani la greu, întrucât producția din Rusia era ieftină și performantă. 

Deja compania fusese lovită în moalele capului de sancțiuni, întrucât o mare parte a titanului necesar construcției aeronavelor sale era luat din Rusia. Chiar și acum, o grămadă de titan este de proveniență rusească, dar achiziționat pe alte canale mai obscure și, desigur, mai scumpe. Problemuța schimbătoarelor de căldură este însă una esențială întrucât de ele depinde funcționarea unui sistem vital. Și uite-așa înțelegem, între altele, de ce furau sau importau rușii mașini de spălat și frigidere: ca să fure schimbătoarele de căldură de pe ele pe care apoi să le revândă americanilor de la Boeing! UM Digi, ai cuvântul!

O altă boacănă vine tot dintr-o sancțiune. SUA le-a cerut în 2019 operatorilor săi de telecomunicații să reducă la zero dependența de hardware-ul chinezesc pe care să-l înlocuiască de urgență cu unul de proveniență occidentală. Desigur, era o miză în utilizarea de către operatori a hardware-ului de la Huawei și ZTE: prețul extrem de mic pentru o performanță superioară. Operatorii s-au opus măsurii pe care au considerat-o absurdă și, prin presiuni, au obținut subvenționarea parțială a înlocuirii acelor componente printr-un program de 3 mld. $. Că așa e în capitalism, cu subvenția. 

Programul de înlocuire este finanțat de FCC și cunoscut sub numele „Rip and Replace”. Toate  bune și frumoase, însă mărețul program, în al cincilea an de funcționare, a ajuns la un deficit de finanțare de 3 mld. $. Cu alte cuvinte, „nu mai e bani”(sic!). Și asta se întâmplă din două motive. În primul rând pentru că prețul a crescut și în al doilea rând pentru că trebuie să înlocuiască echipamente vechi. Fiecare dintre aceste elemente e de râsul curcilor.

Să începem cu începutul: de ce au crescut prețurile echipamentelor? „Elementary, my dear Watson, purely elementary”. Păi când s-au trezit deștepții gen Trump să sancționeze firmele chinezești cu intenția clară de a le scoate de pe piață, de fapt au făcut un cadou nesperat propriilor lor ploșnițe tehnologice care abia mai răsuflau din cauza imposibilității concurării chinezilor. Astfel, după ce s-au dumirit care-i chestia, producătorii occidentali au făcut ce știu ei cei mai bine: au mărit prețurile că doar rămăseseră jupâni pe piață. Și uite-așa, costurile inițial estimate au sărit la cer, iar acum Congresului i se cer alți mulți bani pentru a compensa pierderile. Marfă, frățioare!

Doar că problemele nu se opresc aici. Mai e ceva, anume faptul că tehnologia care trebuie înlocuită rapid este una care s-a învechit deja, anume cea 4G. Producătorii occidentali s-au concentrat pe 5G întrucât aici e un ban serios de luat, iar vechile linii de producție ale hardware-ului 4G au cam fost abandonate. Cei care mai produc au pretenții să obțină profituri similare și din business-ul ăsta, dar cum nu prea pot au temporizat producția(pentru că nu ma au linii fizice). Deci nu doar că echipamentele sunt scumpe, ci și rare, ceea ce le face și mai scumpe!

Acum problemele operatorilor s-au înmulțit deoarece nu doar că nu mai primesc banii promiși de stat, dar se confruntă și cu sume mai mari pe care trebuie să le decarteze. Știrile dinspre Congres nu sunt favorabile. Din cei aproape 5 miliarde de dolari de care era nevoie, Congresul a aprobat doar 1.9 miliarde din cauză că „nu mai e bani!”(sic!). Și-aici apare dilema operatorului. El ce să facă? Legea îl obligă să schimbe echipamentele respective, dar Congresul nu decartează subvenția, iar producătorii s-au nesimțit de tot cu prețurile. Ei bine, în condițiile acestea, soluția optimă e una singură: să oprească serviciile. Doar că aici apare dauna majoră. Numeroase comunități izolate sunt dependente de comunicațiile în tehnologie veche deoarece nici naiba nu are bani să investească acolo. Asta înseamnă că treaba e oablă și numeroși americani își vor regăsi liniștea deoarece fără dementele comunicații de date vor avea răgaz să mediteze la ceea ce contează. Și uite-așa, vor ajunge la concluzia că era mia bine pe vremea lui Trump. Extremiști, ce să mai faci.

Am dat două exemple dintre mult prea numeroase alte exemple. De fapt se vede limpede că, la fiecare pas, există disfuncționalități generate de sancțiunile care trebuiau să-i omoare pe ceilalți. Și dacă tot am ajuns aici, constat cu satisfacție că previziunile mele în ceea ce privește Apple încep să se îndeplinească. Compania americană e cuprinsă de o banalitate absolută întrucât îi e imposibil să inventeze un nou Jobs. În schimb, faultatul Huawei e pe val, profitul crescându-i aproape cu 600%! Ce se întâmplă? În China cererea de Apple s-a prăbușit în timp ce telefoanele de la Huawei mai au puțin și se vând „pe sub mână”. Cu alte cuvinte, sancțiunile funcționează ceas! Până la prăbușirea totală a lor, că celor sancționați văd că le merge bine.