Yen Carry Trade

Am văzut multe prostii despre ceea ce s-a întâmplat ieri pe piețe, motiv pentru care voi mai amâna cu încă o zi postarea despre Anglia. Ne vom concentra azi, așadar, pe studierea efectelor văzute în piețe. De altfel, încă de sâmbătă am dat pe Telegram un clip video despre despre consecințele care se vor vedea, dar fiind vorba de elemente necunoscute marelui public nu a avut impactul scontat. De aceea o să facem un scurt rezumat, în cuvinte simple, pentru ca tot omul să înțeleagă contextul.

Dacă mai țineți minte, în perioada în care FED-ul și celelalte bănci centrale creșteau dobânzile, Banca Japoniei a hotărât să adopte o politică separată, căutând cumva o izolare față de exterior(element care nu e posibil). Motivele sunt multiple și țin, în primul rând, de structura financiară a Japoniei. Cu o datorie de peste 260% din PIB, Japonia se mișcă într-o bandă extrem de sensibilă, care face ca orice creștere a dobânzii de intervenție a Băncii Centrale să se resimtă ca un tsunami. Faptul că aproape întreaga datorie externă a Japoniei e deținută de Banca sa Centrală face ca politicile țării și ale Băncii Centrale să fie cumva convergente. Acesta este motivul pentru care Banca Japoniei a ales „opțiunea solitară”.

Având așadar o dobândă mică și predictibilă, Japonia a devenit în sine o mega-oportunitate de profit și așa a luat naștere fenomenul denumit „Yen Carry Trade”(YCT). Ratele pe termen scurt ale dobânzii din Japonia sunt cele mai mici din lume și, în plus, secretul lui Polichinelle este că aceste dobânzi nici nu au cum să crească nepredictibil, dată fiind datoria Japoniei. Așadar, schema care-i răsare în cap oricărui ageamiu este următoarea: mă împrumut în yeni la o dobândă rahitică, schimb banii în dolari, cumpăr datorie americană sau instrumente cu venit fix cu randamente mari și diferența de dobândă reprezintă profitul meu, cu un risc minor. Dar ceea ce am văzut acum este ceva ciudat: dominant în tot contextul YCT a fost faptul că, cea mai mare parte a fenomenului s-a manifestat pe piața japoneză. Adică te împrumutai ieftin în yeni, schimbai în dolari și cumpărai obligațiuni în dolari de pe bursa japoneză. Sau produse mixte. Sau, uneori, nici nu mai făceai schimb, ci profitai de diferențele de dobândă. 

Ce s-a întâmplat pe 31 a șocat pe toată lumea. Banca Japoniei a crescut dobânda cu 25 de puncte de bază în condițiile în care cei care se așteptau la o majorare nu se așteptau ca aceasta să depășească 10 puncte. Doar că aici e surpriza: cei care se așteptau la o majorare erau ultra-minoritari. Mai precis, conform unui sondaj Bloomberg desfășurat între 17 și 22 iulie, doar 29% dintre respondenți au declarat că se așteaptă la o majorare. De-aici vine șocul.

După cum am văzut, cea mai mare parte a loviturii a fost înghițit de Japonia, unde bursa a scăzut sever. Dar nu este singura piață. Dolarul a pierdut 5% din valoarea sa față de yen ca efect al mișcării surpriză a Băncii Japoniei,  întrucât a existat o cerere masivă de yeni pentru a-i duce în Japonia unde să închidă pozițiile de debit. Astfel, piața americană a fost și ea lovită, cunoscând cea mai mare corecție din octombrie 2022. De fapt, turbulențele atrag - în conformitate cu standardele pieței - ieșiri de pe activele riscante și intrări pe cele mai puțin riscante. Și ce ne spune „manualul”? Că cele mai puțin riscante active sunt titlurile de Trezorerie.

Teoretic, pentru SUA asta e o mișcare bună deoarece oricum are probleme masive cu găsirea de cumpărători pentru titlurile sale. Doar că nu cred că se va realiza un plus foarte mare întrucât, cel mai probabil, cei care cumpără acum pe titluri de trezorerie abia dacă acoperă pe cei care au ieșit(sau vor ieși) de pe aceste titluri pentru a-și duce sumele în Japonia.

Marea întrebare care se pune este dacă aceasta se va constitui în prăbușirea SUA despre care tot vorbim. Cu toate că e o oarecare probabilitate să vedem asta, tind să cred că avem de-a face cu un al doilea glonț tras în animalul hăituit(primul glonț fiind reprezentat de falimentele bancare de anul trecut). Iată-ne așadar ajunși la o nouă tură de hăituire a animalului, care s-a lăsat cu o nouă rană adâncă. Probabil nu-i va fi fatală, dar va continua să sângereze, contribuind la epuizarea în care-l va găsi ultimul glonț. 

Nu cred că va mai dura mult până când vom vedea adevărata cădere, cel mai probabil prin toamnă. Nu știu ce capacitate de fentare a realității mai au cei de la FED și din zona executivului american, dar e cât se poate de clar că, în condițiile de față, nici nu poate fi vorba de vreo revenire masivă. Doar că trebuie să punem o paranteză întrucât e bine să ducem povestea până la sfârșit. 

Ceea ce s-a întâmplat acum seamănă ca două picături de apă cu Black Monday din 1987. Și atunci tensiunile erau mari, economia SUA fiind într-o poziție destul de sensibilă. Doar că atunci, investițiile SUA în dărâmarea URSS au dat roade și, doi ani mai târziu, piețele și-au reluat optimismul. Acum, ceea ce speră americanii este să producă o nouă cădere a Rusiei, astfel încât să-și acopere găurile din cadavrul marelui înfrânt. Vor reuși asta? Pentru răspuns trebuie să ne uităm cu atenție atât în Ucraina cât, mai ales, în Iran. Nu cred că Israelul a făcut de capul său atacul terorist din Teheran, ci, mai degrabă, că a fost folosit ca un pion pentru ca Iranul să răspundă. Un conflict extins Israel/SUA - Iran ar putea avea ca efect o victorie a SUA care, astfel, și-ar reîntări statutul de „polițist mondial” și ar putea conduce spre o fragilizare a Rusiei. 

Cărțile încă nu sunt jucate, dar dacă rezistă și Rusia și Iranul, China oricum e o pleașcă mult prea mare, astfel încât situația SUA se va deteriora accentuat. Ceea ce trebuie să vedem acum este dacă vom avea o simplă replică a Iranului prin proxy sau chiar va fi un atac la scară. Sunt încă multe necunoscute, dar și foarte puțin nisip rămas în clepsidră!