Treaba începe de mai mult timp, mai precis de la debarcarea lui Crin Antonescu. S-a făcut pentru a permite ca peștele mic - PDL - să poată înghiți peștele cel mare, PNL. Dar și pentru altceva, mai precis pentru reideologizarea PNL. Dacă veți compara PNL-ul de acum cu cel de atunci, veți înțelege că devierea spre neomarxism e monstruos de mare. Practic, la ora actuală, sunt diferențe infime între PNL și USR, iar venirea lui Bolojan a fost instrumentată special pentru ca tranziția să fie finalizată la sfârșitul acestui an.
Și-acum mergem pe cealaltă aripă, întorcându-ne în istorie la pierderea președinției de către Ponta. Mucosul a fost elevul silitor al mafiei mondiale, asumându-și transformarea PSD-ului din partidul cu rădăcini naționaliste într-unul de format european. Ce înseamnă asta? Păi tot tacâmul pe care-l cunoașteți: LGBT, minorități la tot pasul, imigrație, droguri, imbecilizare s.a.m.d. Când i s-a înscenat mizeria de la Colectiv a simțit nevoia să se răzbune pe cei care-l inventaseră. A făcut-o discret, pasând partidul în mâna lui Dragnea. Știa ce face, mai precis era conștient că Dragnea va prelua filonul naționalist-suveranist pentru a profita de valul care se forma. Și fix așa a fost, iar Dragnea, pentru că scăpase de sub control, a fost mutat la mititica.
Așa a apărut, din neantul laboratoarelor, Ciolacu, covrigarul cu față de căldărar. Misiunea sa? Curățarea PSD de orice element naționalist și reorientarea masivă spre stânga neomarxistă. Făcând asta, Ciolacu fusese încredințat că va primi președinția României. Și uite-așa ați văzut o curățenie mult mai eficientă. Dacă Ponta a lucrat cu DNA-ul și serviciile de forță, Ciolacu a lucrat cu media. Lucrătură finuță, cu informații calculate și scăpate pe la tot felul de pomanagii media, care apoi dau mai departe și fac din rahat bici. Recorder este mult mai conectat la PSD decât v-ați imagina! În ceea ce privește scandalul Nordis, bănuiala mea e că are ca originea într-o neînțelegere dintre Laura Vicol și un intermediar de-al Ciolacului. În stilul caracteristic, Ciolacu a scăpat câteva indormații la tovarășii pomanagii, dar care s-au prins că e mult mai util și bănos de băgat mizeria în campanie. Partea frumoasă e că toată însăilarea i s-a spart în cap covrigarului într-un mod pe care nu-l calculase. V-ați întrebat oare de unde au ieșit la iveală acele informații cu avioanele? Fiți deștepți, luați traseul invers, vedeți cine-a fost paradit și-o să înțelegeți și cine din interior a suflat informația! O fi fata blondă, dar nu-i deloc proastă!
Poate că acum vi se pare ciudat. Ponta, după cum a văzut toată lumea, a executat ordinele cu strășnicie și, cu toate acestea, a fost belit. Ciolacu, la fel. Parcă nu are logică, nu-i așa? De ce oare nu le-au dat ceea ce le-au promis? Vedeți, nici în ultima clipă n-ați înțeles schema, la fel cum n-au înțeles-o nici ei, inculpații! Uitați-vă la Ciucă: ați văzut vreo slugă mai perfectă decât ăsta? Și, cu toate acestea, i-au dat drumul la vatră în cel mai înjositor mod posibil. Era și el cineva, îl știa lumea de general, de șef al Statului Major. A fost târât în lături, tăvălit și scos pe tușă ca un prost. Tot nu înțelegeți? Sforarii nu au nicio obligație față de slugi! Când consideră că și-au îndeplinit misiunea, pur și simplu le aruncă.
Să revenim însă la subiect. Ce-a fost cu Ciolacu? I s-a instrumentat o farsă de zile mari. În toate sondajele, în toate opiniile, era prezentat viitorul președinte. Mereu pe locul întâi, cu tendințe clare de victorie. Și, pe turnantă, s-a trezit că de pe locul întâi a ajuns prima dată pe doi, după care pe trei. A simțit cum îi curge toată energia, la fel cum a simțit-o, probabil, și Prostănacul. Care-a fost treaba?
Dacă l-ar fi lăsat să ajungă la Cotroceni, covrigarul ar fi ajuns puternic și, la șmecheria care-l caracterizează, s-ar fi transformat imediat într-un tartore. Nu putea fi lăsat, așa că l-au îndepărtat atât din funcția visată cât și din cea de șef al partidului. Motivul? E timpul ca PSD-ul să treacă la nivelul următor, să se userizeze complet. În acest fel întreg spectrul politic va fi acaparat de forțe progresiste care vor avea puterea să facă absolut tot ce vor. Și ce vor? E vai de capul nostru!
Prima lege care va fi votată după investirea guvernului Bolojan va fi pachetul LGBT. Asta promisese și Ciolacu, doar că nu era credibil. Bolojan e omul lor, care nu va mișca nici unmilimetru în lateral! Următoarea mișcare va fi schimbarea Constituției pentru a permite mutarea de populații pe teritoriul României. Sub presiunea FMI va fi declanșat un amplu proces de PRIVATIZARE TOTALĂ a țării, iar banii încasați vor fi folosiți pentru achiziția de arme care vor ajunge pe frontul ucrainean. Și nu doar armele vor ajunge acolo, ci și soldații români, adică fiecare dintre noi! Însă nu doar acestea vor fi măsurile. Traiul va ajunge cocoșător de scump, taxele și impozitele îi vor obliga pe proprietari să vândă ieftin pentru a sta în chirie în apartamentele vândute către fonduri imobiliare specializate, care vor beneficia de facilități deoarece, nu-i așa?, trebuie cumva subvenționate prețurile chiriilor. Sună înfricoșător? Stați liniștiți, e doar o mică parte a coșmarului.
De ce-au ales-o pe Lasconi? Din același motiv pentru care l-au ales pe Biden: sforarii nu au nevoie de un conducător, ci de o carcasă care să execute fără să crâcnească ceea ce i se cere. băsescu făcea, dar comenta. De aceea, au avut grijă ca urmașul său să fie Plăvanul. Ăstuia nu i-a mișcat niciun mușchi, a executat totul ca la carte, doar că s-a dovedit puțin cam scump. Nu a fost o problemă, că doar nu de la sforari a luat, dar e nasol pentru imagine. Acum au inventat-o pe Lasconi. Deșteaptă ca noaptea și ușor de mulțumit: cu o sticlă de vodcă face fix ce i se cere, precum cățelul căruia i se arată bucățica de mâncare preferată. Asta e revoluția pe care sunteți condamnați s-o faceți de unii singuri.
Nu vă cer să mă credeți, vă cer doar să nu fiți proști! Știți bine că Lasconi nu merită, că în mod normal n-ați fi votat pentru ea nici dacă vi s-ar fi uscat mâna. Doar că acum v-au vrăjit, vă comportați de parcă ați fi hipnotizați. Startegia Moscovici lucrează cu motoarele turate la maxim! Creierul de copil pe care vi l-au activat se teme să nu i se ia jucăriile. Creierul de adult v-ar fi spus că n-au ce jucării să vă ia, dar, din păcate, acum judecați cu creierul de copil pentru că sunteți sub hipnoză. Adevărul e că n-am mai văzut un asemenea atac până acum. Întreaga forță a statului e concentrată pe „mișcarea strategică”: aceea de a te convinge să pui „de bunăvoie și nesilit de nimeni” ștampila pe Lasconi. E ca și cum te-ai duce să te auto-însemnezi, să-ți pui singur „semnul pe frunte sau pe mâna dreaptă”. Au nevoie de acceptul tău înainte de a te paradi.
OK, să presupunem că nu vrei să o votezi pe Lasconi, dar ți se pare inacceptabil să-l votezi pe „prorus”. Dar cine-ți interzice să stai acasă? Dacă tu crezi că Georgescu e diavolul, atunci stai mai bine acasă, nu face prostia să te auto-condamni votând o nulitate! Gândește-te bine la ceea ce ți-am spus și, dincolo de toate, GÂNDEȘTE CU CREIERUL MATUR! Evită să te arunci de bunăvoie în capcană!
Daca a fi patriot si ortodox a devenit sinonim cu filorus, încuiat, pericol public pentru democratie..cred ca a venit timpul sa facem alegerea : ori la bal ori la spital!
RăspundețiȘtergereAmin !
ȘtergereAmin!
ȘtergereCorect
ȘtergereFoarte adevarat. De aceea TREBUIE SA MERGEM LA VOT!
ȘtergereDacă Georgescu este pro-rus, și eu am fost cândva!!! În urmă cu vreo 15 ani am fost într-o excursie în Rusia (Moscova și Sant Petersburg).
ȘtergereAm fost impresionat de faptul că ziua nu erau mașini pe stradă, toată populația era la muncă. Se lucra și noaptea la construcții.
Era ordine, curățenie și siguranță.
Atunci am fost impresionat de Putin.
Acum, cu războiul, nu mai sunt de acord. Vreau pace!
Da. Dar eu voi merge la vot și voi vota Călin Georgescu! Aleg răul cel mai mic!
ȘtergereVotez Călin Georgescu!
ȘtergereVotez Calin Georgescu! Si Partidul S.O.S. Am incredere! Daca nu mergem la vot , Lasconi ne va fura voturile. Si nu vreau!
ȘtergereCG președinte SOS parlamentare
ȘtergereAsta vor și useristii: sa stam acasă și sa voteze doar ei :)).
RăspundețiȘtergereGeorgescu e prorus cam cum ești și tu, domnu' Dan. Ar fi bine sa înțelegem in al doisprezecelea ceas, ca in Europa este o batalie pe viața și pe moarte între....
republicani și democrati!
In România USR-PNL-PSD sunt partidele democratilor. AUR este asumat de republicani. Georgescu este omul republicanilor.
Nu, nu a ieșit din spuma marii :))
Atenție la ce votati la parlamentare. Sau ma rog, stați acasă, e și asta o optiune politica.
Felicitări!
ȘtergerePlanul e foarte simplu și clar : One World, One Emperor, One God-O lume-Un împărat-Un zeu. Întru astea se silesc de fo 7 mii și jumate de ani !Taina fărădelegii lucrează intens; proiectul se apropie de delivery time.
RăspundețiȘtergereContrar părerii populare, cauza principala a dezastrelor și a declinurilor nu e banditismul ("hoția", cum le place romanilor să-i spună), ci prostia. Așa cum spune, printre alții, C. M. Christensen în "Paradoxul prosperității", perioada care a pus bazele solide ale prosperității SUA a fost una de corupție cvasi-generalizată. Însă era și una de efervescență intelectuală și (mai ales) antreprenorială fară precedent. Marii magnați nu s-au dat în laturi de la nicio ticăloșie "ca să reușească". Ce să reușească? Să creeze avuție. Așa cum "fluxul ridică toate bărcile", antreprenoriatul lipsit de scrupule care a creat avuție a ridicat nivelul de trai al tuturor americanilor. De fapt, singurul mod în care marii magnați puteau să fie din ce în ce mai bogați și mai puternici era să se asigure că oamenii sunt mulțumiți, astfel încât să fie mai productivi (pentru că erau motivați să fie astfel) și să nu le treacă prin capete să "răstoarne masa". Ceea ce a dus la declinul economic al Americii a fost declinul competenței și al hărniciei. Nu hoția e dușmanul prosperității unei națiuni, ci lenea și prostia. Conducătorii deștepți se vor asigura întotdeauna că "vaca dătătoare de lapte" e vie, sănătoasă și... fericită. Proștii nu se vor asigura de asta, fiindcă nu sunt CAPABILI să o facă. În lumina acestor "adevăruri evidente" (vorba părintilor fondatori), care e răul ce mai mic, Lasconi sau Georgescu?
RăspundețiȘtergereChestia asta cu prostia o tot aud. In timpul plandemiei a fost un laitmotiv pentru unii bine informati si culti, fata de noi astia mai prostavani si inapoiati. O aud in special de la oamenii care se inchipuie destepti. Din pacate, pentru ei, desteptaciunea te poate duce de manuta, foarte usor, catre mandrie. Si atunci cazi ''ca un fulger din cer''. Tocmai pentru ca ''bazele solide ale prosperitatii sua'' a(u) fost coruptia cvasi-generalizata - adica ticalosia - din aceasta cauza s-a si ajuns aici. S-a construit pe nisip. Iar adevarul - pentru ca este unul singur; ''mai multe adevaruri, niciun adevar'' - nu este evident pentru toata lumea. Este evident, in primul rand celor mentionati in prima fericire, celor smeriti. Adica opusul celor dashtapti. La ei, la cei smeriti, nu e dashtaptaciune, e intelepciune. Sunt doua sisteme de referinta total diferite. Unul e bazat pe iluzie, altul pe piatra din capul unghiului. Unul il pune pe om in centrul sistemului, celalalt il pune pe Dumnezeu.
ȘtergereCorect
ȘtergereDragnea, din pacate, doar A MIMAT suveranismul, nationalismul etc. Tot ce a facut Dragnea, cu ditai electoratul in spate, de care astfel si-a batut joc, a fost sa incerce sa negocieze cu Sistemul!!! ATAT! De fapt striga intruna "hei, voi, secustistilor, hai sa cadem la intelegere, sa fim si noi la masa, ca uite, va pot face niste nasoale, ca am putere, dar nu o fac! Deci, vedeti ce baiat bun sunt, hai sa ne intelegem" Amintiti-va numai ridicolele lui amenintari cu comisia "Mandea" unde cica se tot invita, dar nu-l chema nimeni, sa spuna ce e cu Sistemul si securistii etc. Dragnea a fost bagat la puscarie pentru INSOLENTA! Cum sa vii tu si sa ai pretentii? In Sistemul globalist asa ceva nu e permis! Mai mult, Dragnea incercase sa discute si cu "niste evrei", adica sa le ia fata slugilor securiste, in fata Stapanilor, ceea ce i-a infuriat si mai tare! Nemernicul de Dragnea cu ce se putea prezenta in fata alora, daca nu oferind mai multa slugarnicie si incovoiere a Romaniei in fata lor? Deci NU, Dragnea a fost doar un nemernic las, care a sfarsit ca un gunoi ce-a fost! De aia e important pentru Sistemul Globalist ca sefii din fruntea statelor sa nu fie alesi, ca cine stie ce le trece prin cap si ce pretentii pot avea. Ei trebuie sa fie numiti, alesi prin frauda, fiind astfel total aserviti Sistemului!
RăspundețiȘtergereUSR+PNL+PSD sustin Lasconi = Anus contra naturii !!
RăspundețiȘtergereInteresanta ideea - dar tot stau si ma gandesc vazandul in ultima perioada pe Ponta f.f. implicat in PSD si destul de apropiat de Ciolacu oare nu o sa vrea sa isi ia revansa? Daca si sa le mai traga o "smetie" in stil Dambovitean ciracirlor de la butoane ? Cu siguranta cunoaste jocul si acum cu experienta dobandita poate anticipa niste miscari....!
RăspundețiȘtergereCiolacu poate trece la AUR.
ȘtergereSa faca ce?
ȘtergereTrebuie mers la vot si votat Calin Georgescu. Noncombatul, abținerea e catastrofala de data asta iar îndemnul de a sta acasă e unul greșit. Toată lumea la vit, votam Călin Georgescu -Președinte și SOS,POT și AUR pentru Parlament.
RăspundețiȘtergereHAI ROMÂNIA!
1. Cea mai bună comparație a mea pentru "aleșii instalați" este de hârtie igienică. Ce faci cu ea după folosire? O speli și o mai folosești odată? Nu. O arunci în wc și tragi apa.
RăspundețiȘtergere2. Am un exercițiu. Pentru ceu ce cred că Lasconi e o opțiune. Urmărește clipuri cu ea. Fără sonor. Doar privește privirea. Nebunia din ochi spue tot.
Noroc bun!
Lasconi seamana cu Chucky .
ȘtergereDe acord!
ȘtergereTavalugul "suveranist, nationalist, patriotic bla bla bla" a fost pornit(de cine trebuie) si nu va fi oprit (de cine nu trebuie). Totul merge conform STAS(i). Vedeti-va de vietile voastre si traiti aici si acum. Viitorul nu i-a fost promis(garantat) nimanui.
RăspundețiȘtergereL-am votat și-l voi vota iar pe Călin Georgescu! De riscat, n-am riscat nimic! Ăilalți ne duceau în prăpastie. M-a convins și Șoșoacă, dar au eliminat-o șmecherii din cărți. Sper că Georgescu Călin se va ține de cuvânt în tot ce a promis. Și faptul că ar fi pro rus îmi place. Îl admir pe Vladimir Putin, fără ruși ne făceau praf americanii și fără prietenia și colaborarea cu Rusia, România nu mai iese din starea dezastruoasă în care este.
RăspundețiȘtergerevotul pt Georgescu este vot pt pace; Votul pt Lasconi este vot pt razboi
RăspundețiȘtergereVotez SOS ROMÂNIA la parlamentare isr la prezidențiale Calin Georgescu.....Nu boicotați alegerile prezidențiale..voturile vor fi date Elenei Lasconi...voi de noi și de copilașii și nepoții noștri.
RăspundețiȘtergereSubcriu întocmai!
ȘtergereSubscriu.
ȘtergereDaca vine Kennedy sa-l sustina pe Georgescu, cum a scris cineva ieri si-am auzit aici ca i-a spus Becali lui Neamtu, povestea pare schimbata radical:
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=TdnIZBdORFs
Diferenta intre Ciolacu si Lasconi in turul 1 a fost de 0,03%. Oare de ce nu a facut constatie sa se renumere voturile?
RăspundețiȘtergereCa i-a transmis SRI ca e celula lui Dragnea libera in caz ca ii vin idei.
ȘtergereNu i s-a dat voie de către cei care îl păpușau!
ȘtergereCine se mai uita la "stiri" la TV, e prost!
RăspundețiȘtergereDar si mai prosti, sunt aia care inca mai platesc reclame la TVeu!
"Breaking News", gasiti in timp real doar in Online, pe Tik Tok!
mergeti la vot.NU PUNETI BOTUL
RăspundețiȘtergerePlanul trebuie sa fie unul singur:
RăspundețiȘtergere1) votat AUR, SOS, si tot ce este reprezentant de partid nationalist-populist la Parlamentare,
2) votat Calin Georgescu Presedinte!
Corect. Statul acasa e cea mai mare greseala. La parlamentare, chiar si un vot PSD sau PNL e mai bun decat statul acasa! La prezidentiale, toti pesedistii si penelistii vor vota globalismul, asa ca trebuie iesit in numar mare contra lor. Batalia nu e intre Georgescu si Lasconi, ci intre suveranism si globalism. Cum globalismul e un cult al mortii, batalia e de fapt intre viata si moarte!
ȘtergereCine voteaza cu homalaii, drogangii, DEI, asazisii progresisti sunt de fapt de partea Satanei, un procuror foarte abil nedrept ca secera si dur precum ciocanul.
RăspundețiȘtergereDa, Bolojan este in stare de orice. In Oradea si Bihor nu mai exista dreptul la proprietate, casele si terenurile sunt expropriate pentru a se face sensuri giratorii, locuri de parcare. Oamenii sunt evacuati iar pretul pentru casa/teren este stabilit de oamenii care lucreaza pt. primarie, deci total inechitabil. Nu-si mai pot cumpara o casa in oras ci trebuie sa se mute in satele din jur. Cei care refuza sa vanda sunt intimidati iar primaria castiga de fiecare data pentru ca justitia e de partea celui puternic. Anual se investesc milioane de dolari in presa pentru a lauda reusitele lui bolojan si a echipei lui dar totul este doar propaganda, judetul este subdezvoltat, preturile sunt printre cele mai mari din tara la utilitati, taxele printre cele mai mari, salarii foarte mici. S-a investit in betoane pentru ca sunt firme puternice care participa la licitatii si castiga foarte multi bani. Aceleasi firme sustin mai apoi pnl-ul, win-win situation. O sa vedeti cat poate bolojan, e chiar mai arogant decat iohannis!
RăspundețiȘtergereSa ne luam Tara inapoi, de la straini!
RăspundețiȘtergereO intrebare sa zicem retorica DD,pentru ca oricum ma cam cenzurezi cand ies din rand si nu-ti convine,dar e blogul tau si la tine acasa faci ce vrei,te inteleg perfect....dar revin,mi-ar placea sa stiu ce crezi vizavi de posibilitatea ca CG sa fie iepurele lui Lasconi si nicidecum invers! Eu ma tem sincer de treaba asta si am si indicii seriose,zic eu......poate gasesti vreo metoda sa-mi dai un hint....stii f bine ca la a 2-a a 3a sau a 10 a foaie de ceapa astia doi au aceeasi sorginte,inteleg perfect de ce trebuie votat el si nu ea ....dar....nu sunt deloc relaxat.......evident ca nu-mi doresc sa fiu publicat cu treaba asta dar incerc si eu marea cu degetul,poate chiar primesc un raspuns....sau poate si tu crezi treaba asta dar speri in minunea ca romanii printr-un vot masiv pot sa rastoarne caruta!? Sigur c-ar fi bestial dar avem de-a face cu forte care nu lasa nimic la voia intamplarii....oricum marea inginerie sociala nu este aia de pe tictoc si ,ca dupa 35 de ani,noi suntem pusi in fata acestei alegeri .....ingineriile sociale se fac in zeci de ani nu in 2 saptamani....
RăspundețiȘtergerePNLului nu i-a ajuns sanctiunea poporului de la prezidentiale. Prin sustinerea lui Lasconi, si-a semnat disparitia din politica din Romania.
RăspundețiȘtergerePNLului nu i-a ajuns sanctiunea poporului de la prezidentiale. Prin sustinerea lui Lasconi, si-a semnat disparitia din politica din Romania.
RăspundețiȘtergereCe repede a acceptat infrangerea tradatorul de Ciolacu PSD, la o diferenta de doar 0.06%, mai mult decat suspect de repede, parca a sunat telefonul de la controlorul lui si ia zis mars in spate ....
RăspundețiȘtergereSuspect de repede. Aici e ceva.
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=pcpHdbs5j0c
RăspundețiȘtergereUna dintre cele mai bune analize citite de mine ,felicitari. Sper ca romanii sa inteleaga ca trebuie sa tragem pt noi nu pt cai verzi pe pereti si sloganele unor criminali.
RăspundețiȘtergereMr.DD, alegerile nu se castiga stand acasa. Stati voi acasa, ca globalistii voteaza si pentru voi.
RăspundețiȘtergereMare atentie ca ma tem ca suntem in mijlocul unei mari lucraturi. Lasconi nu a ajuns candidatul USR din prost noroc, cu toate ca e proasta, ci a ajuns tocmai pentru ca e proasta. Exact la fel a ajuns si Biden cu proasta de Kamala la conducerea SUA. Globalistii au nevoie de lideri marioneta, pe care sa-i comande din umbra pentru a-si implementa agenda criminala. Care era rezultatul ideal in turul 1, pentru globalisti? Pai era fix asta care a iesit! Intai au eliminat-o pe Sosoaca, apoi Georgescu a fost impins puternic, probabil chiar fara stiinta lui! De ce? Ca sa se asigure ca in turul 2 intra un "extremist de dreapta"! Georgescu a luat votul anti sistem al nemultumitilor, distrugand astfel cele mai mari partide romanesti: PSD si PNL. In urmatoarele 2 saptamani va fi si el distrus, conform aceluiasi plan si va castiga Lasconi, candidatul marioneta al globalistilor. Va rog sa intelegeti ca globalistii v-au lucrat pana acum si daca stati acasa sau va lasati prostiti de propaganda globalista nu faceti decat sa va semnati propria condamnare la moarte.
Dacă nu erați anonim puneam un pariu...
ȘtergereDacă Lasconi va cîștiga împotriva lui Georgescu, vom avea dovada ultimă de care mai era nevoie că serviciile controlează total și dincolo de orice dubiu "mecanica" procesului care începe cu introducerea voturilor în urne și se termină cu numararea, centralizarea și publicarea oficială a numărului de voturi exprimate și a rezultatelor. Indiferent cîți români vor participa la vot, este absolut imposibil ca Lasconi să ia mai multe voturi decît Georgescu. Cred că lucrul ăsta e atît de evident încît nu e nevoie de nici o argumentare.
RăspundețiȘtergereChiar și eu, care am o părere foarte proastă
- despre mrgalomanul Georgescu,
- despre afilierile lui la organizații globaliste,
- despre poziționările lui politico-ideologice și religioase duhnind de ipocrizie și politicianism,
- despre nivelul său cultural amintind de brigăzile artistice de amatori ale căminelor culturale sătești din vremea lui Dej,
- despre posibilitățile sale intelectuale jenant de limitate (l-am ascultat vorbind de foarte multe ori), considerîndu-l, din cauza IQ-ului minuscul, un RISC serios pentru români din poziția de președinte, indiferent de eventualele lui bune intenții,
dacă m-aș prezenta la o secție de votare nu aș avea nici o ezitare să pun ștampila pe numele lui fiindcă alternativa Lasconi e pentru țară NEANTUL, vidul, prăpastia fără fund, o marionetă iresponsabilă în mîinile nu se știe cui. Țoapa Lasconi la Cotroceni este garanția pierderii totale și rapide a ultimelor rămășițe de independență și suveranitate ale României.
P.S.
Eu nu mai votez de zeci de ani fiindcă urăsc pur și simplu democrația; și o urăsc din aceleași motive ca și părinții fondatori ai Americii, care mi-au și deschis ochii asupra acestei abominații.
Apoi, e Ron Paul: The problem is that democracy is not freedom. Democracy is simply majoritarianism, which is inherently incompatible with real freedom. Our founding fathers clearly understood this.
Iar Ezra Pound a dat-o direct acum aproape o sută de ani:
https://shorturl.at/AdyeP
A propos de Pound, am descoperit ceva uimitor: era prieten cu Constantin Brâncuși!
Research Article
Ezra Pound and Constantin Brancusi: sculptural form and the struggle to ‘make it cohere’
Lucy Jeffery
Pages 237-247 | Published online: 16 Sep 2020
Abstract
This article takes an interdisciplinary approach in order to show the artistic importance of the friendship between Ezra Pound and Constantin Brancusi.
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/02666286.2019.1700450
Ezra Pound aparținea unei anumite comunități.
ȘtergereA fost infiltrat în lumea literară (în special în generația pierdută) pentru a supraveghea buna propagandă a ideilor marxiste. Mai târziu a fost infiltrat în Italia unde a făcut-o pe fascistul. O cârtiță. Prin Paris s-a lipit de Duchamp (alt agent) și de dadaiști iar la liberare, în ’45, a fost imediat recuperat de contraspionajul american și chipurile declarat nebun.
Asta cu Brâncuși nu mă miră. Modernismul a fost una din armele marxismului. Un Yuppie (Young Urban Professional - tefelistul lui Palada) care se respectă are în casă o reproducere de Bracuzi.
Panica din zilele astea e mai mare decât cea din criza rachetelor cubaneze. Văd că și DD își face bine treaba aruncând cu ulei pe foc. O să murim cu toții. Vin rușii. Începe războiul nuclear…
Capacitatea de control a populației de către Intelligence e greu de imaginat pentru cetățeanul lambda care trăiește cu un iepure în loc de creier.
Se hrănesc cu frica noastră.
Dacă votul ar schimba ceva, demult ar fi fost interzis.
Cât despre democrație, orice organizare a societății e una totalitară. Fie democrație, anarhie, dictatură, femei fertile aduse în sclavie și folosite doar pentru a naște copii, societatea umană e una piramidală. O elită de primate alfa scrutează încruntate zarea și se luptă pentru supraviețuire.
Nu se stie in mana cui este Lasconi? Ba da se stie: in mana globalistilor satanisti. Nici eu nu votez de mai multi ani si nici la primul tur nu am votat. Dar la turul 2 voi vota, pentru ca de data asta e prea important.
ȘtergereIlya? ✡️? Vreun nepot de-al lui Ilya Ehrenburg? 😎️ Chiar daca ti-ai fi luat un alt nickname, dupa cum si ce scrii tot la un hasbaragiu care "a uitat" sa-si faca aliyah m-ar fi dus gindul.
Ștergere"Ezra Pound aparținea unei anumite comunități."
Ahhhh... Ce interesant! Si cit de subtil! Ai lasat-o aluziva fiindca nu ai dovezi, dar acuzatia trebuie ventilata la orice ocazie. Fisa postului oblige.
"A fost infiltrat în..."
Alta scoasa din palarie. Character assassination. Fiindca omul nu v-a menajat deloc, trebuie defaimat de cite ori vine vorba. Cind nu aveti nici dovezi, nici argumente, le inventati pur si simplu si aruncati cu etichete in toti cei care nu va plac.
OK, ai semanat indoiala aruncind niste vorbe goale, adica ti-ai facut treaba pentru care esti aici. Sa fii sanatos, dar pentru mine esti total neinteresant! Am cunoscut multi ca tine.
"Panica din zilele astea e mai mare decât cea din criza rachetelor cubaneze."
Si? Ar trebui sa fie mai mica? Egala?
"Văd că și DD își face bine treaba aruncând cu ulei pe foc."
DD o fi "aparținind (si el) unei anumite comunități"... NU? Nu asta voiai sa zici?
Mie mi se pare ca tu esti cel care apartine unei anumite comunitati. Cea care, pentru a provoca razboiul NATO-RUSIA, le sugereaza occidentalilor ca Putin e slab, bolnav, speriat de moarte si va face cite un pas inapoi, linie rosie dupa linie rosie, de cite ori vor ridica ei miza, pina cind va fi cu spatele la zid. Si nici atunci nu va indrazni sa atace decisiv si cu toata forta. Asa ca nu riscam nimic daca ne incolonam si noi, romanii, luam o pusca in mina si trecem Prutul sa-i batem pe rusi de sa le sune apa in cap.
"Cât despre democrație, orice organizare a societății e una totalitară."
Sigur ca da. Ce sa mai umblam dupa cai verzi pe pereti. O fi nasoala democratia, dar si celelalte sint la fel. Gata, raminem cu democratia, m-ai convins. In fond, ce daca Ezra Pound a vazut acum 80-90 de ani ceea ce, azi, vad pina si copiii de pe tiktok?!
Sau tic-tac...? Cum se zice corect?
Fabricarea consimțământului e o banalitate pentru elite, agent Smith.
ȘtergerePentru că nu se rezumă la evenimente izolate ci e o muncă continuă.
Nu se rezumă la influențarea directă a minții oamenilor, ci mai degrabă la modificarea în permanență prin agenți a unui întreg decor pentru menținerea Fricii.
Nu se rezumă la alegerile actuale în România, ci e un proces global care durează de secole.
Oamenii gândesc ce primesc din câmpul tactic, din Matrix, din Frică. Atâta vreme cât decorul e falsificat în permanență prin eforturile agenților, al Algoritmului, consimțământul e obținut foarte ușor.
Că va câștiga agenta Lasconi sau agentul Georgescu nu are importanță. Că era Ciolacu, Ciucă, Simion… tot aia.
Nu ne va salva nimeni.
Crezi că lui Putin, Trump sau oricăror oratori/opozanți cu podcast le pasă de noi? Sunt membrii aceleiași echipe care luptă pentru controlul stupului în care noi suntem albinele.
Adevăratul scop al "Mișcării pentru adevăr", al opoziției, al bombelor nucleare, al războiului din Ucraina e fabricarea Fricii și producerea necontenită a Schimbării (economice, ideologice…) - cea mai profitabilă afacere.
Nu are importanță ce fizionomie avea Ezra Pound. Memoria se șterge cu timpul. Omul și-a făcut treaba și a mai fost și premiat pentru poezie la azilul de nebuni după război.
Eu stiu ce presedinte vreau pentru Romania:
RăspundețiȘtergereCalin Georgescu!
Si de Ziua Nationala a Romaniei, voi vota doar senatori si deputati nationalisti si populisti romani, in special pe cei din partidul POT.
M-ați dezamăgit profund, dle Diaconu !
RăspundețiȘtergereAcum două săptămâni dădeați cu sistemul de pământ cu un simplu chenar desenat cu pixul pe buletinul de vot, și acum vreți să stăm acasă !?
De data asta nu mai merge treaba cu chenarul !?
Dacă-l mai desenăm o dată poate se clatină sistemul de tot și scăpăm de el !?
Nu ?
S-auzim de bine !
6060l
Tovarășe, poate-mi spui unde anume ți-am spus eu să stai acasă! Pune naiba mâna și citește ce-am scris și dacă nu înțelegi, mergi la alfabetizare!
Ștergere"Habemus Papam!"
RăspundețiȘtergereLa dacii liberi: Consiliul Inteleptilor= Calin Georgescu+POT!
Luati-va soarta in propriile maini, si traiti "in umbra Marelui Urs", nu in Lumina Falsa/Artificiala a Reflectoarelor Obscurului Cuantic!
Ca va iradiati de pomana, si va mai si distrugeti Imunitatea Divina!
Si eu voi vota Calin Georgescu si SOS. Diana Sosoaca e mult mai potrivita ca prim ministru si Calin Georgescu e mult mai potrivit sa ne reprezinte ca presedinte. Din acest punct de vedere se completeaza reciproc. Avem nevoie de un presedinte pentru Romania gen Victor Orban (care e prim ministru, adevarat) pentru Ungaria. Orban se intelege bine cu toti (Putin, Xi, Trump). Noi nu suntem capabili sa o facem? Ne tot ratoim la ce mai puternica armata a lumii cu o aemata cu care abia umpli un stadion mai acatarii. Chiar nu ne revenim din somnul ratiunii?
RăspundețiȘtergereIn anul 2024, dacă ești patriot înseamnă că ești pro-rus. Daca tii cu țara ta,cu românii, ești pro-rus și anti-UE.
RăspundețiȘtergereDaca votezi cu cine "trebuie" ești deștept. Daca nu votezi cu cine "trebuie" ești etichetat că și comunist și jignit cu "retardat" și "zdruncinat psihic".
Și cel mai rău lucru este că, luni seara, in Piața Universității, pe pancardele a doi tineri, către Dl Calin G. scria așa "Un Crăciun precum lui Ceaușescu".
I s a dorit moartea lui și celor 2 milioane de români care l-au votat.
Așa arată democrația și respectul față de alegerile oamenilor
Păi Calin nu este cu globaliștii si asta ii enervează pe ăștia groaznic.
RăspundețiȘtergereAu și pornit mașina "mind control" aka MKUltra sau cum or mai fi chemând-o acum, aviz celor afectați!
E mason
Ștergerehttps://www.mediafax.ro/externe/tatal-lui-elon-musk-sustine-ca-nasterile-umane-ar-trebuie-sa-ia-modelul-reproducerii-la-caii-de-rasa-22578102
RăspundețiȘtergereCe se naste din eprubeta, o parea uman, dar nu e omenesc!
Pentru ca este inapt pentru viata naturala ... si sa traiesti in dependenta de stiinta, inseamna doar sa supravietuiesti in chinuri/fara fericirea de a exista.
Lumea habar nu are care-i "combinatia" cu "razboiul" actual. Ca si asta face parte tot din stratagema generala. Se lasa spalati de informatiile din media pe care le accepta ca fiind "adevarate" si evita sa verifice si in alte surse. De acolo si expresia prorus. Subliminal se pune foarte mult acces pe comfort; si daca din diferite motive vor aparea noi restrictii, oameni deja sunt obisnuiti cu acceptarea(vezi restrictiile covid). Si pt ca tin foarte mult la comfort vor accepta restrictiile cu placere. Ca deh, nu mai poate sa mearga la mall dupa aia... :) Cat despre Lasconi, ma bucur ca inca exista oameni ca voi cei care comentati cat si autorul articolului, care vad mai mult decat vede ochiul :) Nu suntem singuri! Succes!
RăspundețiȘtergereȘi dacă se porneste o noua rivulutie, CG 11 "furat din tastatura" fiind în repriza a doua, cu boborul mamaligii ieșit în strada sa strige Unde sunt voturile noastre?!Explodează sau nu mămăliga cu fitilul CG11 ?!
RăspundețiȘtergere