Trump

Mă tot trage lumea de mânecă să vorbesc despre alegerile din SUA. OK, dacă voi vreți să vorbim, o facem! Să începem însă cu o chestiune aparent paradoxală: pe la noi, sunt unii care se bucură pentru că a venit Trump la putere, în timp ce alții sunt în culmea tristeții. De ce? În mod normal, fiind niște alegeri la „capătul lumii”, ar fi trebuit să ne preocupe ceva mai puțin. Doar că mai e un amănunt de care trebuie să ținem cont: suntem sub ocupație americană, astfel încât, ca orice slugi, ne uităm la ce e pe masa stăpânului.

Dar de ce sunt supărați cei supărați? M-am uitat la CTP-ul și m-am crucit. Bine, omul nu are de mult timp toți boii acasă(nici măcar pe sine), iar îndârjirea sa e deja de Bălăceanca. Ascultându-l, puteai avea impresia că mai e puțin și CTP-ul, cu structura sa scheletică-în-trening, va merge să bată cu pumnu-n masă, să-i tragă o zmetie lui Trump, s-o împingă pe Kamala pe fotoliul de la Casa alba, după care să spună cu năduf: „Să dea dreacu să vă mai dați voi în stambă că v-am spart!”. 

Radu Tudor s-a întunericit de tot, privindu-l pe Pândaru aveai impresia că are ștreangul de gât în timp ce în cazul lui Prelipceanu ai impresia că, dacă pune mâna pe vreo armă, cu siguranță va trage încercând să-și sinucidă neuronul singuratic din cutia craniană. Stați liniștiți, va scăpa: statistic e aproape imposibil să ochești un neuron care zboară precum o muscă în jurul moțului de la rahat. Despre cine să vă mai spun? Mândruță? Nu știu ce-i cu el. L-am mai văzut pe Pârvulescu, e de „Doamne ferește!”. Mă rog, așa a fost mereu. Și știți pe cine am mai văzut? N-o să ghiciți! Pe nulitatea aia de Pricopie. Frățioare, ce șarlatan! Ce-o făcea el pe echidistantul, fix ca atunci când au apărut dezvăluirile despre cum sociologii săi de top veolau(sic!) la studente. De ce sunt atât de triști, e limpede: nu prea vor mai veni bani pentru mâncat rahat, astfel încât muștele ăstea râioase nu prea vor mai avea prin ce bălegar să foreze. Și, deh, foamea e mare! Asta e limpede. 

În ceea ce-i privește pe cei care se bucură, îi înțeleg și pe ei. Sunt oameni care trăiesc pe propriile picioare, antreprenori sau specialiști de bază în zonele în care lucrează, care s-au săturat să fie „răpuși” de ideologie. Ceea ce trebuie să se înțeleagă bine este că cei care se bucură că a câștigat Trump sunt oameni care trăiesc bine indiferent de regim întrucât trăiesc pe picioarele lor. Însă demența propagandei i-a făcut să reacționeze deoarece tuturor li s-a luat de ESG, egalitate de gen, LGBT, încălzire globală sau de celelalte rahaturi mincinoase clamate ca „adevăruri obligatorii”. Omul practic gândește sănătos și nu vrea decât să fie lăsat în pace, iar alegerea lui Trump îi dă această speranță. Speranță pe care eu nu o am, dar să lăsăm opiniile mele de-o parte. Cert este că, în timp ce ăia care suferă o fac pentru că intuiesc probleme grave în viața lor de trântori, cei care se bucură o fac pentru că speră să nu mai fie stresați și agresați cu propaganda și anormalul. Iată adevăratul raport de forțe: trântori vs albine lucrătoare. 

Exact la fel ca la noi se întâmplă și în SUA. Votanții lui Trump sunt de două categorii: baza reală a societății, adică adevărata clasă muncitoare americană, completată cu cei din vârful societății. Aici e ghidușia care a fost trecută sub tăcere: nu doar proștii sunt cei care-l sprijină pe Trump, ci aproape tot ceea ce se găsește de la jumătatea superioară a clasei medii în sus. Cele două falange i-au strivit pe democrați deoarece, în realitate, segmentul de trântori este unul redus. Și asta cu toate eforturile făcute de democrați, prin impulsionarea imigrației ilegale. Și mai e ceva: segmentul de susținători al Partidului Democrat a îmbătrânit. Tinerii sunt reacționari la corectitudinea politică, ceea ce înseamnă că de-aici înainte politica actuală a democraților va avea o bază din ce în ce  mai problematică deoarece e reprezentată de săraci îmbătrâniți și pasivi. Acea zonă frustrată a societății care conta pe vremea când avea tinerețea de partea sa s-a cam dus. Democrații seamănă din ce în ce mai mult cu ramolitul Biden.

Să vă mai spun un paradox. În 2016, Trump a fost acuzat că a avut o campanie înșelătoare prin intermediul celor de la Cambridge Analytica. De data aceasta Trump nu a mai avut Cambridge Analytica în spate, ci întreg Twitter-ul, redenumit X de către Musk. Iar acum nu mai zice nimeni nimic că ar fi fost ceva imoral. Asta e ceea ce se numește „opinia publică”. 

Ar trebui să privim cu atenție la jocurile făcute de marile companii tehnologice. Meta a făcut un pas lateral deoarece amenințarea lui Trump adresată lui Zuckerberg a fost cât se poate de clară și pe care deviantul de la frâiele companiei a înțeles-o, lăsând mai moale agresarea susținătorilor lui Trump. Microsoft a fost „all in” în zona democraților. Google a jucat tot lateral, dar mai mult cu democrații. Singurii care au jucat pe față cu Trump au fost cei de la X. Victoria lui Trump arată că gradul de influență al Twitter/X este copleșitor față de concurența sa. Ceea ce se vede limpede este o pierdere de viteză a Facebook/Instagram și, mai ales, a Google. În ceea ce privește Microsoft, cu toate că au jucat cu democrații, jocul lor n-a contat, compania având capacități foarte slabe la capitolul „influență publică”.

Însă, ceea ce ar trebui să înțelegem este că inclusiv la nivelul sponsorilor treburile au stat cât se poate de clar: Trump a avut în sparte companiile dinamice și marii miliardari, în timp ce Kamala Harris a fost susținută mai degrabă de bogătașii ieșiți din zona dinamică a business-ului, gen Bill Gates sau George Soros. 

Să trecem acum rapid la proiecția a ceea ce urmează. Față de primul său mandat, Trump este în mod clar mult mai pregătit, cu o echipă mai puțin eterogenă și o capacitate sporită de a prelua frâiele statului. Mă aștept ca de data aceasta să vedem o putere mult mai mare concentrată în mâna lui Trump, gestionată cu o eficiență sporită. Sper din tot sufletul ca J.D. Vance să-și acopere marile hibe pe care le-a arătat în campanie și să compenseze eficient golurile lui Trump, pe care acesta nu și le mai poate acoperi. Așadar, mă aștept ca, de data aceasta, să vedem o conducere mult mai pragmatică. Doar că...

Trump moștenește o Americă secătuită, incapabilă să facă față lumii în care se află. V-am dat suficiente informații economice pentru a înțelege că America este într-un real dezastru: supraîndatorată, cu o economie la pământ și incapabilă să se redreseze, țara este asemenea leului ajuns la bătrânețe și mușcat de hiene. Nu cred că retorica lui Trump va funcționa în ceea ce privește actualele conflicte. Trump gândește simplist. El crede că dacă-i dă Ucraina înapoi lui Putin, Rusia se va îndrepta împotriva Chinei, ceea ce e fals din două considerente: în primul rând Putin nu vrea Ucraina, ci vrea doar să le taie picioarele ucrainenilor pentru a nu mai reprezenta o amenințare la adresa Rusiei. Nu are chef să-și bată capul luând o țară aflată într-un dezastru absolut. Ucrainenii abia de-acum înainte vor înțelege în ce rahat i-a băgat Zelenskyi! De asemenea, Putin nu are de ce să se îndrepte împotriva Chinei deoarece BRICS-ul reprezintă viitorul, în timp ce unipolarismul american e trecutul. Cel mult, Putin poate să-l invite pe Trump să adere la BRICS, mai precis la principiile lumii multipolare. 

În ceea ce privește conflictul cu China, nu cred că vom vedea o confruntare militară. Și, de asemenea, sunt ferm convins că inclusiv liderii chinezi și-l doreau pe Trump la putere în locul unei conserve goale precum Kamala. Mao spunea că, din punct de vedere practic, „China preferă să negocieze cu zona de dreapta a politicii occidentale și nu cu stânga deoarece dreapta este pragmatică, în timp ce stânga e ipocrită”. De asemenea, prin intermediul BRICS China și-a format deja o structură de parteneriate care-i permite să evadeze din siajul Vestului. De altfel, o mare parte a produselor sale merg acum pe alte piețe, iar dependența de SUA și Europa, cu toate că e mare, nu mai este una existențială. De fapt există o dependență inversă. Mi-au picat ochii pe o statistică extrem de relevantă în ceea ce privește dependența SUA de China: peste 70% din mărfurile vândute pe Amazon sunt fabricate în China și doar 30% în SUA. Asta spune multe. Poți inventa oricâte taxe vamale, atunci când ai o asemenea dependență trebuie să fii conștient că fiecare taxă se va revărsa asupra oamenilor tăi.

Personal consider că Trump este Gorbaciovul SUA, acel Gorbaciov revenit la putere după tentativa de lovitură de stat în care fusese arestat undeva în Crimeea. Ceea ce are de făcut acum Trump este o misiune istorică, iar de reușita acesteia depinde viitorul SUA. Trump trebuie să fie mai deștept decât Gorbaciov și să implementeze o perestroika reală în SUA. Statul american trebuie tăiat masiv, pentru a ajunge la mai puțin de o treime față de cât e acum, datoria trebuie restructurată, iar deficitul bugetar trebuie strâmtat semnificativ. În același timp, trebuie să impulsionezi economia pentru a se auto-restructura. Pare o misiune imposibilă și-o să înțelegeți mai bine de ce. 

Statul American a crescut nu în zona federală, care a rămas oarecum la dimensiunile sale tradiționale. De crescut a crescut în zona agențiilor guvernamentale, dar mai ales, în zona aparatului statelor componente ale statului american. Și-aici e greutatea. Practic Trump va trebui să-i convingă pe progresiștii din California sau New York să se auto-despăducheze și să-și restructureze aparatul mult prea umflat. E infernal de greu. Cum poți să tratezi cu cretini absoluți precum Gavin Newsom, Kathy Hochul sau Tim Walz, care vor invoca „dreptul lor” de satrapi locali? Aici e problema. 

În ceea ce privește economia, SUA trebuie să încerce să ajungă din urmă China în pragul unui nou ciclu Kondratiev lung, ciclu în care pasul decisiv va fi făcut de China. Cu alte cuvinte, trebuie să încerce să acopere diferențele ciclului anterior în timp ce China și aliații săi pășesc în ciclul următor. E imposibil. De asemenea, nu se poate păși în ciclul următor fără o producție internalizată. Aici e provocarea care va face ca SUA să fie nevoită să se reîntoarcă în propria-i carapace pentru a se reface. 

Subiectele prezentate aici le vom dezvolta în articole viitoare astfel încât prefer să n-o mai întind azi. Voi mai spune doar că, în ciuda faptului că nu mă aștept ca ceea ce va face Trump să fie ceva extraordinar, sunt ferm convins că alegerea sa este „separarea apelor” care marchează intrarea într-o nouă eră. De-acum înainte schimbarea lumii se va accelera. Suntem într-una dintre cele mai mari confluențe ale ciclurilor din istorie. Nimic nu va mai semăna cu ceea ce-a fost!