Însă, ceea ce trebuie înțeles este că SUA este mult mai mare decât o simplă gâlceavă ideologică, iar problemele pe care le are sunt infinit mai adânci decât lasă să se înțeleagă politicienii. Precum un copil răzgâiat, SUA arată cu degetul: „Rușii sunt de vină!”, „China e de vină!”, „Sud-americanii sunt de vină!” s.a.m.d. Asta-i retorica răsfățatului care dă vina pe oricine altcineva în afară de sine. De altfel același lucru se transmite și populației, care are o atitudine similară. Pasămite, nu faptul că mănânci ca un porc te face obez, ci „conspirația din mâncare”. Într-adevăr, nu neagă nimeni că mâncarea din SUA e printre cele mai mizerabile de pe planetă, dar cauza îngrășării excesive e, în primul rând, faptul că ăia bagă în ei ca-n batoze. Dacă în loc să bage prostește hamburgeri congelați luați din supermarket cu 50 cenți „la ofertă”, și-ar cumpăra mâncare calitativ superioară și ar mânca mai puțin, rezultatele s-ar vedea. Cam la fel stau lucrurile și pentru economia americană.
Mult mai dureros este că lumea încă trăiește cu impresia că Trump are vreo baghetă magică pe care o va învârti și va transforma totul ca în poveste. Ceea ce, desigur, e fals. Sunt nenumărate elemente care ne arată că SUA e în prag de colaps, dar pe care lumea și observatorii le ignoră. Dar dacă știm unde să ne uităm, așa-zisele „argumente” cu care suntem bombardați zilnic își pierd imediat din strălucire și ajungem să înțelegem cu adevărat care-i situația și ce va urma.
Realitatea pe care o veți înțelege este că protecționismul american, în ciuda promisiunilor sale, e o armă cu două tăișuri dintre care cel mai radical este tăișul intern, nu cel extern. De exemplu, vă voi aduce în atenție că, în perioada lui Trump, creșterea salariului mediu a fost de 2.5 ori mai mică decât creșterea prețurilor bunurilor sancționate de Trump. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că întreaga creștere de preț a fost resimțită nu atât la nivelul chinezilor ci, în special, la nivelul consumatorului american care a fost nevoit să scoată cam 900 de dolari pe an mai mult din buzunar pentru aceleași obiceiuri de consum. Chestiunea e simplă: punând taxe vamale mai mari, prețul acelei mărfi taxate crește, iar cel care achită nota e consumatorul tău. Atâta timp cât mărfurile respective nu sunt concurate de mărfuri din producția internă, activarea taxelor vamale e o prostie. Sincer să fiu, aș spune că inclusiv atunci când ai producție proprie e o prostie să lupți de la nivelul statului cu taxe vamale întrucât, în acest fel nu faci altceva decât să sporești lipsa de competitivitate a producției interne.
Însă cele mai mari probleme au fost cauzate de răspunsurile date de China politicii comerciale agresive a lui Trump. Probabil vă mai amintiți că răspunsul a lovit direct electoratul lui Trump: chinezii au impus sancțiuni diverselor categorii de produse agricole. La un moment dat SUA era cel mai mare furnizor de soia pentru China. După ce chinezii au impus restricții, importurile lor s-au reorientat către Rusia și Brazilia, iar fermierii americani s-au trezit cu pierderi imense. Trump a fost nevoit să pornească un mega-pachet de compensare în valoare de 28 mld. $ în perioada 2018-2020. Poate vă gândiți că a meritat deoarece s-a câștigat pe altă parte. Hmm, iluzii!
Un fenomen aproape similar celui de la nivelul mărfurilor de larg consum s-a văzut pe piața aluminiului și a oțelului. Tarifele suplimentare impuse de Administrația Trump nu au avut decât efecte marginale în ceea ce privește producția internă a SUA. Dar s-a văzut din plin în creșterea prețurilor de pe piața auto, unde producătorii locali s-au trezit pe cap cu produse mult mai competitive venite din Japonia sau Coreea de Sud. A crede că în economia generală a unei țări poți lua decizii așa cum o faci în prăvălia ta de la Mar-a-Lago e o greșeală imensă. De altfel asta s-a văzut și-n datele macro, care nu mint!
Cu toate a existat o creștere cu 5% a producției industriale în perioada 2017-2018, la sfârșitul mandatului lui Trump aceasta a scăzut cu 2.6% pe general. Mai vreți? Între 2014 și 2016, valoarea medie a deficitului comercial al SUA a fost de 400 mld. $. După începerea războiului comercial, deficitul comercial a crescut la 600 mld. $. Exporturile americane au crescut, e adevărat, cu ceva peste 200 miliarde $ în 2017. Tragedia însă e că această cifră a rămas constantă, la finalul mandatului lui Trump înregistrându-se un progres zero la acest capitol(pentru perioada 2017-2020)!
Lecția este cât se poate de clară: treburile nu funcționează cu măsuri simpliste. Trump a dovedit că nu-i foarte mintos atunci când vine vorba de politici economice, motiv pentru care mă aștept să-și continue politica perfect cretină. Singurele speranțe pentru el sunt date de atragerea unor oameni inteligenți care însă să fie și lăsați să-și facă treaba. Într-adevăr, este interesant modelul unei autorități de supraveghere a eficienței guvernamentale, unde au fost aduși Elon Musk și Vivek Ramaswamy. Cei doi au făcut o figură interesantă în întreaga campanie, iar sugestia lui Elon că va economisi 2 tln.$ pe an este impresionantă întrucât nu are cum s-o facă decât prin tăieri drastice de agenții guvernamentale. Fapt care, într-adevăr, ar fi salutar și ar conduce către o nouă abordare.
De fapt, problema reală este cea a necesității restructurării profunde a economiei americane. Exact ca un copil răsfățat, economia americană s-a tot alimentat din „primatul militar” al SUA, ceea ce, pe măsură ce trece vremea, se dovedește a fi o gogoașă din ce în ce mai nesustenabilă. După incidentele din Orient și picajul absolut din Ucraina, complexul militar american are nevoie să-și lingă rănile, iar industria trebuie să se descurce de una singură. De altfel acesta e un semn de necesară maturitate: trebuie să te descurci ca un om mare, fără să te mai bazezi pe agresiunea statului-tătuc. Iată provocarea mandatului lui Trump. Dacă va reuși, va pune SUA pe un loc rațional în noul context multipolar mondial. Dacă va eșua, praful și pulberea se va alege de SUA.
Lasa ca pompeaza romanii aiurea 6,5 miliarde luate pe datorie pt niste produse care vor fi livrate peste 10 ani. Vor mai fi si alti fraieri asemenea lor. Din taxele astea de tip fanariot platite de catre sclavii Imperiului se va relansa economia americana.
RăspundețiȘtergereObserv, ca ceea ce SUA a tot exportat in crestere, este produs de fapt in majoritate in coloniile americane de pe glob .... care sunt pe cale de disparitie, vezi Taiwan, dar si altele.
RăspundețiȘtergereDeci: '29-'33 scrie pe America ... cat si pe Ue.
Mie îmi plac analizele astea sofisticate, cu abundență de termeni și mecanisme complicate.
RăspundețiȘtergereEste încercarea economistului de a semăna cu inginerul.
În realitate, economia este super simplă. Produci lucruri de calitate, la prețuri ceva mai mari, poți avea salarii mai mari, cu care se cumpără lucruri ceva mai bune și mai scumpe.
"Chinezii" produc ieftinăciuni (chinezării) care se strică repede, cumperi mai mult și, cap-coadă, te costă mai mult.
Lucrurile bune se produc de către industrii performante și angajați educați. Adică ai nevoie și de învățământ.
Am pus "chinezii" în ghilimele pentru că, în ultima vreme, China investește în industrie și în educație, dacă "le iese", din furnizor global de chinezării va ajunge o țară "izolată în bunăstare".
Va lăsa pe alții să-și bată capul cu tăierile de costuri și compromisuri de calitate.
Mai concret, SUA, China, România și orice altă țară au nevoie de fabrici, reciclare, agricultură, irigații, diguri, locuințe, centrale, școli și locuri de muncă bine plătite. La ele acasă. Calculele economice de genul "importăm că e mai ieftin" sunt o prostie fără margini.
ȘtergereAnonim14 noiembrie 2024 la 10:47
Ceea ce nu stie inginerul, pentru ca nu are cunostintele necesare de istorie, este faptul ca traim intr-o lume condusa de un mic grup de mega-escroci si hyper-criminali, care se straduiesc de cca 100 de ani, sa puna stapanirea pe intreaga planeta, mai exact din anul 1913 cand li s-a permis banksterilor, cu insusirile anterior amintite, sa aibe tiparnita lor privata de Banc Note, si din clipa aceea au avut bani cu nemiluita, astfel incat sa poata "imprumuta" toate partile participante la razboiul planificat, organizat si bineinteles finantat tot de ei, cei care astazi prin urmasii lor, vor sa devina stapanii lumii, la fel ca unul Adolf.
Si cum se spune ca vremea "vremuieste" iata ca astazi ne aflam in repriza a 3-a a Marelui Razboi pentru ocuparea=acapararea planetei.
Doar ca in timpurile actuale, nu mai este nevoie de atat de multi muncitori, pentru ca s-au facut linii automate si robotizate de productie, si mai exista si Inteligenta Artificiala, care poate inlocui cu succes patura de intelectuali, si iata ca se poate reduce radical populatia planetei, pentru ca poolimea in dorinta ei de comfort, rste in stare sa consume toate resursele naturale ale planetei, create de "dumnezeu" bineinteles pentru acel popor ales de el.
Asa ca nu ne mai trebuie alte industrii, si nici ale tari, pentru ca este suficienta o singura tara pe tot globul, adica Tara LOR a globalistilor = a marilor bancsteri mega escroci si hyper criminali.
Si revenind la istorie, eliberarea Constantinopolului si a Ierusalimului, sunt planuri vechi, dintr-o carte de istoria uitata, si cu probleme si teme care nu mai sunt actuale.
Acum a ramas o singura mare intrebare, si anume, cine sunt cei care vor deveni Stapanii Lumii?
Sa fie oare grupul de bancsteri mega escroci si hyper criminali care doresc reducerea radicala a populatiei planetei? ... (vir...vax ,,,sau Raz....)
sau poatebva invinge lumea normala a celor care doresc sa traiasca in pace si armonie conform traditiilor ei/lor milenare?
Noi de care parte ne situam?
Asta vedem la alegeri...
In sfarsit o remarca realista si documentata MagdaG
ȘtergereAsta e gandirea lui nea Nicu. E buna, dar costa.
ȘtergereOmul poartă deplina povară a libertății și a auto-determinării. Însă, din nefericire, el nu a folosit în mod corespunzător această libertate și, de aceea, s-a înstrăinat de Dumnezeu prin păcat.
RăspundețiȘtergereTotuși, chiar și în această condiție decăzută, omul este responsabil
de deciziile sale și poate să aleagă binele sau răul.
Chiar dacă moartea face încă parte din experiența umană, prin
moartea și învierea lui Cristos, oamenii vor fi înviați pentru a răspunde de
faptele lor. Pentru moment, trupurile sunt depuse în mormânt, iar sufletele
sunt coborâte în Hades, unde așteaptă ceasul judecății. Judecata nu este
făcut numai sufletului, ci omului întregit prin înviere.
La revenirea Sa, Cristos îi va învia din morți, atât pe cei drepți, cât și pe cei nedrepți. El îi va judeca după faptele lor, căci destinul etern al omului
ține doar de opțiunea fiecăruia.
In sfera politicii nu se pot face alegeri între bine și rău,
Ștergereci între preferabil și inacceptabil ...
Dan@Trenduri: „este interesant modelul unei autorități de supraveghere a eficienței guvernamentale, unde au fost aduși Elon Musk și Vivek Ramaswamy. Cei doi au făcut o figură interesantă în întreaga campanie, iar sugestia lui Elon că va economisi 2 tln.$ pe an este impresionantă întrucât nu are cum s-o facă decât prin tăieri drastice de agenții guvernamentale. Fapt care, într-adevăr, ar fi salutar și ar conduce către o nouă abordare.”
RăspundețiȘtergereREALITATEA este că DOGE n-are nicio autoritate, niciun buget și niciun mandat. Adică e o struțocămilă care se plimbă într-un acvariu !
S-auzim de bine !
Și dacă mutantul Yielon ar reusi aceea, i-ar trebui 100 de ani sa acopere deficitul acumulat. Despre ce vorbim aici ?!
ȘtergereAnonim14 noiembrie 2024 la 12:57
Ștergere"REALITATEA este că DOGE n-are nicio autoritate, niciun buget și niciun mandat."
Asta spune si Peter Schiff. Dar si explica in amanuntime de ce Trump’s Department of Government Efficiency is doomed to fail. Se pare ca DOGE va fi doar un ONG, ca oricare altul, lipsit de putere si de parerile caruia nu e nimeni obligat sa tina seama.
https://t.me/geopolitics_live/37196
Sunt convins ca infrangerea electorala a Angelei Merkel si a crestin-democratilor in Germania la ultimele alegeri a fost una voita.Cancelara stia desigur ce s-a planificat pentru 'infrangerea strategica a Rusiei", stia ca Germania nu se poate deroba si,spre deosebire de multi altii, a banuit si cum vor decurge lucrurile. A preferat sa nu-si implice partidul in aceasta aventura. Dar daca in SUA dam peste aceasta situatie ? Lipsa de vigoare a campaniei democrate, netrucarea scrutinului, perfect posibila si, mai ales, acceptarea senina a rezultatului ma face sa ma gandesc la lucruri dubioase. Asta ar insemna ca in SUA sunt minti lucide, care cunosc situatia reala si care au preferat sa-l lase pe "nebun" sa se discrediteze, asa cum s-a discreditat pe viata Scholtz. Cum va reactiona insa Trump ? Si cum o vor scoate la capat SUA dupa mandatul Trump.?
RăspundețiȘtergereSa speram ca nu va reusi.....
RăspundețiȘtergereSi cum mai?
RăspundețiȘtergereElon Musk si Trump Jr. il vor ghilotina cu mana lor pe ieroul global Zelenski, taindu-i alocatia de saltimbanc?
Abia astept sa vad asta, desi nu cred ca se va intampla. Ci, cred ca Nato va escalada peste rusi, conform planului initial.
Pina se se ajunga la prabusirea SUA, eu cred ca se va incerca din nou, salvarea SUA printr-un mare razboi mondial.
RăspundețiȘtergereSi asta chiar daca Trump, in modul cel mai sigur, nu doreste acest mare razboi mondial
Dar sa nu uitam ca aceia care conduc lumea din umbra, sunt si stapanii peste Armata SUA dar si a NATO. asa ca aceste satane vor hotari daca va fi pace sau razboi, si nicidecum noul presedinte ales al SUA
Pentru ca sa puteti trage o concluzie corecta, iata va propun un exercitiu de aritmetica geo-politica de tip regula celor 3 simple:
Primul element al problemei, este faptul ca armata rusa a luat-o la vale catre Odesa cu o viteza de cca 5 km /zi, care va face posibila la eliberarea Odesei (populata majoritar de rusi, printr-o posibila insurectie), de sub jugul faascist banderovist in cca 3 luni.
2 Conform MassMediei occidentale exista deja un mare conflict intre Rusia si tarile NATO, cu precadere Anglia, privind respectarea Tratatului de la Montreux care prevede interzicerea intrarii in Marea Negra a navelor militare ale tarior neriverane, fapt care nu convine statelor NATO care vor neaparat sa pastreze portul Odesa, motiv pentru care vor sa aduca nave de razboi.
3 In acest context vizita lui Ciolanu in Franta si Marea Britanie va fi cu adevarat istorica, pentru ca aceste tari au nevoie de o tara riverana ca Romania, sub a carui umbrela pot strecura pe furis, navele lor de razboi in Marea Neagra.
Asa ca aceasta vizita de "succes" a lui Ciolanu va fi de istorica chiar de 2x, odata ca va duce la marele razboi pentru apararea Odesei, portul cel mai important din Marea Neagra, dar va stabili si stapanirea asupra Marii Negre
Si al doilea motiv istoric va fi acela ca Romania in urma acestei "vizite istorice" va fi impinsa in razboiul sinucigas impotriva Rusiei.
Iar stregerea Romaniei e pe harta Euroei, in urma acestui razboi. chiar ca va fi un eveniment istoric, mai ales pentru istoria Romaniei.
Sau poate credeti ca aceste nave de razboi ale tarilor NATO vin intr-o plimbare pasnica de curtoazie in Marea Neagra, tocmai acum cand Odesa sta la un pas sa se "reuneasca" cu Rusia?
Acțiunile Ursului trebuie privite în contextul profețiilor despre asaltul Ursului asupra Orașului lui Contantin și mai apoi, asupra Orașului Păcii.Orice harta de Stat Major a Ursului arata ca singura cale terestra viabila către cele doua obiective amintite anterior este pe litoralul vestic al Marii Negre, adk prin Mikolaiv-Odesa-Constanta-Burgas-Stambul-Alep și Yerushalhaim.Varianta caucazica a Georgiei este exclusa, din motive de relief și de teren neprietenos Ursului.
ȘtergereRomâniei i s-a spus sa lase Ursul sa treacă liber prin Dobrogea, către obiectivele sale sau va suferi distrugeri mari pe calea Ursului.Personal, cred ca României ii va lipsi înțelepciunea în acel moment, ca o plata karmica pentru măgăriile conducatorilor Tarii din ultimii 35 de ani. Sa dea Domnul sa mă înșel...
in primul rand, profeția este despre România, Ursul, Vulturul și Fiara de peste Ocean sunt marginali. Din Romania va începe reincrestinarea Lumii Noi. Asta e important. Da, Ursul va ajunge la Yerushalayim, dar acolo vor fi învinși toți. oricum, vin vremurile lui Antihrist, de după război. Atunci va fi cel mai crunt
Ștergere@Dan 14.11.24
ȘtergereCum sa fie marginali,bro, când ei sunt primadonne în show-ul care se arata la orizont?!?! Asta cu reincrestinarea Lumii Noi de către români, mai multa modestie face bine la... ten ! Că noi suntem varza acasă la noi: biserici goale sau cu grizonati, Hell O' in-uri și Untolduri la greu; sângele copiilor abort pana la genunchi,sclavie la străini și înțepături zombificatoare.Mai am, da'nu mai am chef sa le spun...
Frate, că bro e sinistru. Reincrestinarea va începe din Romania, din motive pe care nu le voi dezvolta aici. De aia sunt și turbate satanele și ne vânează cu furie. Dar, atenție: in Romania sunt extrem de puțini români, foarte mulți romanofoni., care e cu totul altceva. Samanta aia buna care mai e pe aici va rodi. Fara frica. Primadone sunt peste tot in show-uri,dar la sfârșit mor. Pentru aia puținii mai tine Dumnezeu Lumea
Ștergere@16.06
ȘtergereÎmi place optimismul tău, frate!Poate ca mai sunt un sfert romani de rasa veche prin România...Cu cât se lungește, cu atât se urâțeste,inraieste și razvrateste împotriva Creatorului.Stie El mai bine decât noi care e momentul optim de adevarat Reset :Iată, Eu fac toate lucrurile noi !
E doar cernere. Și e foarte bine! Nimic spurcat nu v-a intra in Împărăție. Ne ilisionam crezând că vom chibița la computer, in timp ce "cineva" ne va elibera...
ȘtergereOdessa este punctul culminant, apoi urmează deznodământ
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereZamfiroiu Spiridon
Viitorul poporului american va fi cam asa :https://www.memo.ru/ru-ru/collections/archives/structure/
A picat infowars!
RăspundețiȘtergerehttps://www.politico.com/news/2024/11/14/onion-buys-alex-jones-infowars-00189555
Vor fi probleme la inaugurare daca KH devine presedinte pana atunci. Pentru a inlocui actualul sistem financiar cu stablecoins (temporar) e nevoie de o amplificare a conflictului in golful Persic insotita de un cyber attack. Avand in vedere ca toate evenimentele sunt corelate cu traiectoria cometei C/2023 A3 care ajunge in constelatia Delphi dupa 22 februarie, inseamna ca ne putem astepta la schimbari importante pe plan politic/militar/financiar in acea perioada. C/2023 A3 este cometa Arend-Roland (1956) si cometa C/1811 F1 din constelatia Aquila (exact langa Delphi) din decembrie 1811.
RăspundețiȘtergereSandokhan,
Ștergerealegerile s-au castigat de Trump!
KH e oale si ulcele!
Americanii au zicale deosebit de practice, printre care si: "if it's too good to be true, then it probably is". Cine va fi presedinte cand va incepe urmatoarea pandemie? Cine va declansa noua runda de carantine? Urmatorul predesinte va fi unul temporar, cateva luni, pentru a declansa conflictul civil.
ȘtergereDesi o sumedenie de marfuri provenire din China sint de calitate mediocra , generalizarea marfa proasta = chinezarie este gresita. Cine scrie asemenea articole in mod evident nu are acces la produsele de top, fabricate in China, probabil jude a economia prin prisma tarabelor. Va asigur ca in alte tari, nu Romania, produsele chinezesti de virf concureaza si depasesc pe cele occidentale. Daca nu ai access / nu stii de aceste marfuri, sigur vei generaliza ca toata marfa chinezeasca “e proasta”. Plus, marile branduri vestice / USA au capacitatile de productie tot in China. Un exemplu popular este Apple. China este o forta tehnologica ce nu mai poate fi ignorata, si mai ales greu de stavilit in comertul mondial.
Ștergere