Discuția telefonică Trump-Putin dintr-o altă perspectivă

După ce ucrainenii au atacat un element al triadei nucleare rusești, în regim de urgență Trump l-a sunat pe Putin. La momentul respectiv s-au tot înaintat ipoteze în ceea ce privește ceea ce s-a discutat, dar cert este că nu a răzbătut prea mult. Acum, după ce a mai trecut timp, elemente din discuție au început să răsufle prin zona diplomatică.

Sunând, Trump a vrut să-l asigure pe Putin că SUA nu a știut nimic despre ceea ce au făcut ucrainenii. Probabil pentru a preveni un atac al Rusiei. Doar că nu ai cum să pretinzi că serviciile tale de informații nu știu nimic în condițiile în care cei care furnizează informații de toate tipurile Ucrainei sunt americanii și europenii. În particular, putem spune că serviciile americane coordonează serviciile ucrainene, astfel încât tentativa lui Trump a fost una de-a dreptul penibilă. 

Sunt însă câteva elemente interesante legate de cadrul discuțiilor. În primul rând, cu o durată de 75 de minute, discuția telefonică o putem considera a fi fost una scurtă, raportată la gravitatea situației. De ce? În primul rând pentru că Putin a vorbit doar în rusă, iar fiecare replică a fost tradusă(în rusă, respectiv engleză). Cu toate că vorbește și înțelege engleza, Putin de data aceasta, a ales să vorbească exclusiv prin transaltor. Ca să înțelegem: Putin vorbește doar în rusă la orice întâlnire bilaterală. Doar că atunci când e vorba de limbile pe care le cunoaște, nu mai așteaptă să i se livreze traducerea, ci dă replica, fapt care mărește timpul dedicat convorbirii. De data aceasta însă a ales să se comporte ca și când nu ar înțelege limba, fapt care a scurtat destul de mult convorbirea. De ce?

Semnalele au fost date în mediile de informare ruse(TASS, RT, etc.) și, în mod sigur, au fost recepționate peste tot în condițiile în care Trump s-a grăbit să sune. Aceasta ne indică un moment de maximă tensiune. De altfel, problema serviciilor americane este că au lucrat prost, lăsând peste tot urme. 

Chestiunea devine și mai interesantă dacă punem în balanță perioada de început a operațiunii, anume în urmă cu un an și jumătate. Aceasta înseamnă undeva pe la începutul lui 2024. Se știe că Biden era afectat de demență senilă, astfel încât în ultimul an nu a condus Casa Albă. S-a văzut, de altfel, la confruntarea cu Trump, când comportamentul lui  Biden a fost mai mult decât penibil. Imaginați-vă că la acea confruntare a venit luat pastile, cu training făcut și cu eforturi monumentale din partea staff-ului său să arate cât se poate de normal. S-a văzut însă clar că e în ultimul stadiu. În plus, după cum aveam să aflăm după ce și-a terminat mandatul, Biden suferea și de cancer, boală care a fost ținută la secret. Cred că e limpede pentru oricine că, cel puțin în ultimul an de mandat(dacă nu în tot mandatul!), Casa Albă a fost condusă de forțe obscure ale statului subteran american.

Originea în acel punct a operațiunii ne arată nu doar cine conduce SUA, ci și că există o probabilitate foarte mare ca Trump să fie, în realitate, la fel de „puternic” precum Biden. E inexplicabil cum s-ar fi finalizat o asemenea operațiune în mandatul său dacă avea cu adevărat puterea. Putem să bănuim inclusiv că Trump e atât de tembel încât a dat OK-ul. Ceea ce însă e clar e că cineva trebuia „să dea verde”. A dat Trump? Înseamnă că e dus cu pluta. N-a dat Trump? Înseamnă că nu conduce el.

Există posibilitatea ca ucrainenii să fi luat decizia de capul lor? Hmm, e și aici o posibilitate, însă asta înseamnă că serviciile americane au continuat să furnizeze Ucrainei imagistică sensibilă, din zona triadei nucleare, adică au acceptat tacit „defecțiunea”. 

Așa cum am mai spus, avioanele respective stau pe câmpuri deoarece așa este prevăzut în Noul Tratat START. La fel se întâmplă și la americani, fiind o măsură de monitorizare a facilităților nucleare ale adversarului, conform tratatului.

Și-aici ajungem la punctul sensibil. Se știe bine: când ești atacat, ai obligația să dai replica. Aproape instantaneu, mediile de presă - cumva interfața publică a Kremlinului - au acuzat două capitale: Londra și Washington. Mai țineți minte ceea ce v-am spus cu ceva timp în urmă? Dacă vor vrea să dea o lecție, rușii nu vor ataca Washingtonul, ci pe ceva sclăveți ai acestuia. Acela ar fi momentul în care Rusia ar spune: gata că arde! Iar pentru un asemenea moment, cu brio se califică Londra. De aceea sunt unii care susțin că mesajul lui Trump a fost ceva de genul: „OK, înțelegem că s-a ajuns prea departe, dar nu ataca Londra”. Care-i prețul pe care l-au înaintat americanii? N-avem cum să știm. Doar că încep să se vadă lucruri.

Zelenskyi, după toată tărășenia, nu s-a mai întors în Ucraina. Nimeni nu știe pe unde e, iar ieri a venit o informație din zona ucraineană de putere cum că piticul ar urma să-și dea demisia și că nu mai poate sta în Ucraina din cauză că nu are securitatea asigurată. Ciudat! E de văzut cine va prelua frâiele puterii și cu ce mandat. Mulți arată spre Zalujnîi, doar că, fără alegeri, efectiv „nu are culoar” pentru a prelua funcția. Pe moment nu putem merge pe ipoteză decât după ce e deja confirmată!

Ceea ce însă e cât se poate de clar este că se tulbură rău apele. Dacă Trump ar fi vrut să facă pace în Ucraina, ar fi făcut. N-a făcut ori pentru că nu poate să facă, ori pentru că nu e lăsat să facă. Și, indiferent de cursul discuției, Putin știe destul de bine că poziția lui Trump e una fragilă, astfel încât nu se bazează deloc pe el.

Și-atunci de ce a acceptat discuția? E simplu: Rusia a livrat către SUA, mai precis către ceea ce e adevărata conducere a SUA, dovezi în ceea ce privește o intruziune majoră în interesele Rusiei. Astfel de elemente sunt dure, putând conduce la măsuri severe de retorsiune. Dacă, spre exemplu, anumite bombardiere americane sunt paradite după modelul rusesc? E posibil? Mai mult ca posibil! Dar pot fi numeroase alte măsuri, gen sabotaje severe sau loviri directe în interesele SUA. Poate Rusia să le execute? Fără doar și poate! 

Momentul e unul critic. De obicei, după astfel de momente trebuie făcut un sacrificiu la vârful statului prins cu ocaua mică. Va fi interesant de văzut sacrificiul. Istoria ne demonstrează că în asemenea momente încep turbulențe. Îmi vine în minte „sacrificiul Eisenhour”: după ce a fost prins cu spionajul, iar rușii au furnizat dovada, și-a paradit propriul candidat, pe Nixon. Așa a apărut Kennedy. Dar aici e o altă poveste pe care o vom discuta cu alt prilej.