Guvernul fantomă și marioneta perfecta

Cu toate că România se află într-o fundătură, cu toate că suntem în proximitatea momentului în care Guvernul nu mai poate lua decizii, Mucușor continuă cu negocierile sale absolut neconstituționale. S-a ajuns la cea mai lungă perioadă de desemnare a unui premier din istoria României. Toate aceste lucruri puteau fi intuite, pentru mine nefiind sub nicio formă surprize întrucât înțeleg exact tipologia.

Ca să tragi o concluzie trebuie să te uiți pe „performanțele” anterioare ale personajului. Sper că nu-mi veți spune de olimpiade, că o luăm razna. Așadar, ce anume a făcut omul ăsta în activitatea lui? Nu sunt pricinos, ci chiar obiectiv. Din ceea ce știe toată lumea, s-a opus diverselor chestii pe care nu le considera OK. N-o să judec dacă ceea ce a făcut a fost sau nu just. Doar constat că, înainte de a deveni primar, a avut o unică activitate, cea de blocare prin diverse acțiuni a Primăriei Generale. Cu sau fără succes. 

Bun, ce a făcut după ce a ajuns primar general? Am putea spune că nu a făcut nimic, doar că nu am fi corecți. Nicușor Dan a continuat să blocheze, dar de data asta de pe poziția sa de primar general. Povestea cu extinderea de la Sanador este doar una care exemplifică capacitățile sale. Cu alte cuvinte, omul ăsta e incapabil să construiască ceva, el neștiind decât să pună nativ bețe-n roate. Este programul pe care-l rulează psihicul său defect, singurul care îl face să se simtă „ca peștele-n apă”.

Aflându-se pe cea mai înaltă funcție în stat, face fix același lucru. E cât se poate de clar că fixația cu desemnarea Bolovanului este, la modul inconștient, modalitatea găsită de psihicul său pentru a se rula scenariul blocării: nu poți pune premier al unei coaliții un personaj care provine dintr-un partid care, probabil, acum nu ar mai intra în Parlament. Dar psihicul său o face cu bună știință. Știe că așa blochează. Dacă toți ar cădea de acord cu Bolovan, probabil că ar găsi vreo măsură care nu-i convine pentru a tergiversa. 

Acum, ajunși aici, vă întrebați care e soluția. În principiu nu e niciuna dacă el e în control total. Dată fiind afecțiunea sa psihică nu poate ieși din blocajul în care rulează decât într-un singur mod: prin frică. Doar dacă țipă cineva la el, în condițiile în care el îl percepe pe acel cineva ca autoritate, doar atunci se deblochează și execută instinctual ordinul. Acesta este motivul pentru care a fost pus președinte: păpușarul său știe exact cum să-l manipuleze, astfel încât avem la cârma țării marioneta perfectă, care execută exact ce i se spune, iar când e lăsat pe liber blochează totul întrucât acesta e „programul” în care rulează. E exact ca televizorul: când l-ai oprit, rămâne ledul aprins care semnalizează că așteaptă comenzile, iar când apeși butonul, răspunde instantaneu. Pentru Micușor, modul standby este cel în care-și rulează propriul program de blocare prin despicarea firului în patru.

Ce se întâmplă acum cu guvernul este ilustrarea perfectă a ceea ce am spus. Când se va dori constituirea guvernului, i se va da ordinul și totul se va face pe repede-înainte. Probabil acum, după tot ce v-am explicat, înțelegeți situația nefastă în care ne aflăm și motivul pentru care s-au făcut atâtea ocolișuri înainte de a fi împins pe funcție. 

Da, situația e crâncenă, dar partea proastă e că poate fi chiar mai rea decât atât. În genul acesta de afecțiuni, instabilitatea este una dintre reguli. Astfel, manipulatorul care acum îl rulează cu ușurință, își poate pierde influența ca efect al unei schimbări aleatoare petrecute peste noapte. În 1965, când Ceaușescu a fost ales Secretar General al PCR, a fost împins în față de sforari deoarece era manipulabil. Toată lumea știe că acea alegere a fost, de fapt, una de compromis întrucât mahării partidului nu se înțelegeau între ei. 

Ce s-a întâmplat după? Ceaușescu a conștientizat relativ repede că toate butoanele sunt ale lui și că, brusc, cei care îi dădeau ordinele îi sunt, în urma noii poziții, subordonați, astfel încât autoritatea lor a căzut. Și, în felul acesta, a devenit propriul său stăpân. E o diferență aici: afecțiunea psihică de care suferea Ceaușescu era una mult mai puțin pronunțată decât cea pe care o vedem la Mucușor. Ceea ce n-au înțeles manipulatorii săi este că, dacă marioneta scapă din „lanțul psihic” în care e ținut, totul se transformă în dezastru întrucât ajunge să-și execute în buclă propriul program distructiv. 

Istoria ne arată că, în general, marionetele caută inconștient să scape de manipulatori. Când nu reușesc, compensează. Aveți, de exemplu, picatul în mania curselor de lux a Plăvanului. Era forma sa de „revoltă”, compensându-și slugărnicia cu mania aruncatului cu bani. Ceea ce vreau însă să vă spun este că, dacă Mucușor ajunge să-și „concedieze” manipulatorul, vom intra într-un scenariu imposibil de imaginat. Atunci el poate trage întreaga țară în fantasmele sale psihice generate de defecțiunea propriei minți. Și-abia în acel moment vom conștientiza dezastrul absolut.