Iranul, din nou în centrul atenției

Acum vreo trei zile, în Financial Times a apărut un articol semnat de ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Este un articol curat și cursiv, care oferă o imagine cât se poate de clară a recent declanșatului conflict din Orient și, mai mult, a cauzelor sale. Articolul semnalizează un punct de cotitură pentru ceea ce urmează în viitorul apropiat. Motiv pentru care voi oferi largi citate din articol, urmând ca spre sfârșitul articolului să vă prezint cum cred eu că vor decurge evenimentele în viitorul apropiat.

În primul rând, oficialul iranian dezvăluie un element care a fost trecut în umbră de actualul conflict, anume că Iranul negocia cu SUA un tratat și că discuțiile mergeau bine:

În doar cinci întâlniri pe parcursul a nouă săptămâni, trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și cu mine am realizat mai mult decât am realizat eu în patru ani de negocieri nucleare cu administrația Biden. Ne aflam în pragul unui progres istoric. Pentru a răspunde preocupărilor SUA că Iranul și-ar putea devia într-o zi programul nuclear pașnic, am purtat discuții detaliate și sincere - inclusiv despre viitorul îmbogățirii uraniului iranian. 

La fel de important, ne-am concentrat și pe încetarea sancțiunilor și pe implicarea SUA într-o cooperare economică mai largă, care ar fi constituit o oportunitate de un trilion de dolari. Iranul a fost deschis unei colaborări reciproc avantajoase, care ar electrifica economia iraniană și ar răspunde priorității președintelui american Donald Trump de a revigora industriile americane aflate pe moarte, cum ar fi sectorul energiei nucleare.

(...)Însă, cu doar 48 de ore înainte de o a șasea întâlnire crucială, Israelul a lansat un atac neprovocat asupra țării mele. Pe lângă instalațiile nucleare protejate, au fost bombardate locuințe, spitale, infrastructura noastră energetică esențială și chiar închisori. De asemenea, au fost comise crime lașe asupra unor cadre universitare și ale familiilor acestora. Aceasta a fost o trădare profundă a diplomației. Pe măsură ce dialogul Iran-SUA prindea în sfârșit avânt, bombardamentul nechibzuit a transmis un mesaj clar: Israelul preferă conflictul în locul rezolvării. 

Contextul știm bine că acesta a fost, iar descrierea lui Abbas Araghchi este cât se poate de fidelă situației care a declanșat nebunia. Doar că, ceea ce remarc în articol, este  absolvirea SUA de vina pentru ceea ce s-a petrecut. Spune el că: „progresele înregistrate în negocierile dintre Iran și SUA au fost sabotate nu de noi, ci de un aparent aliat al SUA”.  Practic, în acest punct în care arată cu degetul strict spre Israel, Abbas Araghchi face o „flotare diplomatică”, trecând sub tăcere vina SUA care a acoperit de fapt atacul neprovocat al Israelului. Poate țineți minte că v-am spus încă din timpul negocierilor că SUA, de fapt, doar îi ține de vorbă pe iranieni, în timp ce Israelul se pregătea să le dea lovitura fatală.

Fără doar și poate, Administrația americană este la fel de vinovată ca și Israelul în acest conflict. Ambele părți au fost ferm convinse că operațiunea de spionaj adânc, instrumentată impecabil de Mossad, va conduce la destructurarea regimului iranian. Repet, a fost o operațiune deosebit de complexă, implicându-l inclusiv pe măscăriciul acela de fiu al fostului șah al Iranului. Totul a fost pus la cale cu atenție de către Israel, cu suportul necondiționat al SUA. Se credea că, pe fondul problemelor economice generate de sancțiunile anti-iraniene, se vor putea dezvolta probleme sociale care ar fi accelerat căderea regimului. Totul pe fondul slăbirii cauzate de loviturile aeriene și al generării unor artificiale războaie etnice. 

Ceea ce s-a întâmplat a văzut toată lumea. Poporul iranian s-a strâns în jurul conducătorilor, Israelul a fost bombardat cum nu s-ar fi gândit niciodată și, în momentul în care era să rămână în fundul absolut gol deoarece nu mai avea rachete de interceptare pentru sistemul său de apărare, SUA a scos de la cutiuță metoda sa de pacificare: a efectuat un atac anunțat în prealabil, care a permis iranienilor să-și salveze uraniul îmbogățit și alte echipamente valoroase, oferind la schimb Iranului posibilitatea de a bombarda cea mai mare bază aeriană a SUA din Orientul Mijlociu. Asta după ce și-au retras oamenii de acolo. 

Motivul pentru care Abbas Araghchi uită în articolul său să incrimineze SUA este dezvăluit într-un paragraf cât se poate de relevant:

Deși Iranul a primit în ultimele zile mesaje care indicau că SUA ar putea fi pregătită să revină la negocieri, cum putem avea încredere în continuarea angajării? Iranul a semnat un acord nuclear cuprinzător cu șase țări în 2015, inclusiv cu SUA, pe care Washingtonul l-a abrogat unilateral trei ani mai târziu(e o trimitere la anularea acordului de către Trump!). Și după ce am fost de acord cu bună-credință cu noi negocieri, am văzut cum buna noastră voință a fost răsplătită printr-un atac din partea a două armate care dețin arma nucleară. 

Așadar, ce înțelegem de aici? SUA a transmis mesaje că ar fi gata să negocieze. De altfel, se văd schimbări masive inclusiv din partea lui Pinioocchio Netaniahu. Brusc, tonul nu-i mai e deloc incriminator. După ce l-a propus pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, distincție pe care clovnul american pare să și-o dorească din toată inima(probabil pentru că o are Obama), a mai avut loc un eveniment. Invitat la Casa Albă împreună cu soția, Netaniahu n-a mai avut același limbaj violent la adresa Iranului. Trump l-a aruncat din nou la înaintare pe Steve Witkoff(un papagal și ăsta) să anunțe că negocierile cu Iranul s-ar putea relua de săptămâna viitoare.

De fapt ce se întâmplă? Cei doi clovni jalnici, Netaniahu și Trump, s-au prins că sunt ambii în rahat. Primul din cauză că un atac acum al Iranului i-ar nivela țara, iar celălalt din cauză că același Iran poate provoca alungarea SUA din Orientul Mijlociu. Surse diplomatice vorbesc despre întâlniri secrete care au avut loc la Casa Albă cu lideri din zonă. În cadrul acestora, Trump s-a confruntat cu realitatea, anume că toată lumea e revoltată de nebunia lui Bibi și că oricând situația poate degenera. 

Între timp, Iranul a semnat acorduri importante de achiziții de arme. Deoarece rușii nu și-au putut onora contractul de dotare a armatei iraniene cu SU-35-urile promise(pe fondul conflictului din Ucraina), Iranul va cumpăra pentru început avioane chinezești Chengdu J-10. Acestea sunt avioane de generația 3-4, utilizate de pakistanezi în recentul conflict cu India. Cu toate că generația poate părea mică, anumite extensii pot transforma J-10 într-o armă redutabilă. Oricum, Iranul evoluează de la o putere aeriană practic de nivel zero, la una care se va dezvolta teribil. Rușii au trimis masiv sisteme S-400(fals botezate S-300, pentru a nu stârni apele). Acestea însă trebuie integrate într-o rețea ceva mai coerentă și mai rezistentă la sabotaje pentru a nu se mai petrece ceea ce  s-a întâmplat la începutul conflictului.

Oricum, ca și rezumat, elementele ne arată că Iranul a obținut o teribilă victorie, iar acum atât SUA, cât mai ales Israelul, sunt interesate să se semneze o înțelegere rapidă. Devine cât se poate de clar de înțeles că Iranul nu mai poate fi stopat și că Israelul trebuie să se obișnuiască cu ceea ce se vede la fața locului: un Iran care e lider regional de necontestat și care are un cuvânt greu de spus. Sau, dacă e să cităm din articolul ministrului iranian de externe, 

Iranienii nu vor fi niciodată de acord să capituleze. Iranul este o civilizație milenară care a depășit nenumărate invazii, ieșind mai puternic de fiecare dată. Întotdeauna am preferat pacea, însă noi am fost mereu cei care au decis când și cum se va termina agresiunea împotriva poporului nostru. După cum au dovedit greșelile de calcul ale regimului israelian, iranienii se unesc invariabil împotriva agresorilor.

Ceea ce devine cât se poate de clar este că, în lumina noilor realități geopolitice, SUA trebuie să ia decizii teribile, iar Israelul să se supună deoarece timpul nu mai are răbdare. Dacă la începutul farsei din Gaza era cât se poate de clar că Israelul dorește să se extindă pe teritoriile palestinienilor, acum nu-mi mai e atât de clar acest lucru. Părerea mea este că Israelul va trebui să se obișnuiască în teritoriul pe care-l deține și, mai ales, să-și aleagă noi conducători capabili să negocieze cu statele din zonă. Personal consider că, prin colaborare sinceră, zona poate crește fabulos. Dar repet: e vorba de sinceritate. Poporul evreu vine după o grămadă de vreme în care a fost educat că toți vecinii săi îi sunt dușmani. La fel, vecinii săi au fost educați că evreii trebuie exterminați. Cum rezolvi situația? Lăsând fiecare câte ceva de la el. Altfel nu se poate. 

Ce ne va rezerva viitorul vom vedea. Cert este că nimeni nu se poate opune dorinței legitime a unei țări de a evolua, de a oferi o viață mai bună cetățenilor săi. Înțeleg că sunt numeroase frustrări după Revoluția Iraniană, dar lucrurile trebuie luate ca atare, așa cum și ceilalți, treptat, s-au obișnuit cu statul Israel și, mai ales, cu Nakba. Ceea ce s-a întâmplat acum arată că o a doua Nakba nu mai este posibilă, așa cum ar fi dorit Netaniahu în Gaza.