Există în lume un singur producător de telefoane „triple-fold”(al căror ecran de împăturește de 3 ori). Tehnologia e extrem de problematică atunci când vine vorba să oferi un ecran care se împăturește în două locuri. La fel și software-ul care trebuie să gestioneze trei stări(neîmpăturit, împăturit o singură dată, împăturit total) plus numeroase alte situații generate de diversele utilizări. Probabil nu mai e nicio surpriză pentru unii pomenirea numelui firmei: Huawei.
Dacă mai țineți minte, Huawei e firma „distrusă” de sancțiunile lui Trump din primul mandat. Ce s-a întâmplat între timp? Firma a prins aripi, în ciuda sancțiunilor. Huawei de acum față de Huawei de acum 9-10 ani, este total de nerecunoscut. Firma s-a dezvoltat atât de mult încât a devenit un colos în adevăratul sens al cuvântului.
Noul telefon despre care vă vorbesc are absolut toate componentele(cu foarte mici excepții) dezvoltate de Huawei. De la A la Z! E incredibil. În plus, lucrează cu ... Tiantong. Dar ce e Tiantong? Primul sistem de sateliți capabil să furnizeze legături telefonice fără site-uri de comunicație, adică așa numitul direct-to-cell. Când te gândești la serviciile de comunicație prin satelit, automat îți vine în minte Starlink-ul lui Musk, doar că primii au fost Tiantong. Și istoria e deosebit de interesantă.
În 2008, cutremurul din Sichuan a distrus infrastructura terestră de comunicații, motiv pentru care autoritățile s-au confruntat cu probleme grave. Problema de atunci a fost motivația lansării sistemului Tiantong: sateliți pe orbita înaltă, cu o acoperire largă a teritoriului, pentru a suporta servicii de voce fără turnuri de comunicații. Încă din 2018 Huawei a reușit „împachetarea” unei antene speciale într-un telefon de-al său, astfel încât să ofere comunicație direct-to-cell fără alte echipamente.
Desigur, diferențele între Starlink-ul lui Elon Musk și Tiantong sunt fundamentale, Musk făcându-și rețeaua pe orbita joasă(LEO), astfel încât să beneficieze de o latență redusă. Dar să nu uităm că, inclusiv în acest domeniu există cel puțin doi concurenți chinezi: Guowang și Qianfan. Ce au însă toți acești jucători chinezi în comun? Compania Huawei care le oferă tehnologie ieftină și bună. Huawei e implicată și în Tiantong și în Guowand și în Qianfan. Și chiar mai mult de atât.
În 2023, Huawei și China Mobile au anunțat stabilirea unui record absolut în ceea ce privește lățimea de bandă, reușind o viteză de 1,2 terabiți pe secundă pe o distanță de 3000 km(lățime de bandă care acum e exploatată comercial!). Rămâi efectiv blocat. Iar dacă mai dăm și recordurile obținute de aceeași Huawei la transferurile 6G, înțelegi deplin că nu mai e de joacă cu chinezii.
Ceea ce mă blochează pe mine este capacitatea de a se întinde a companiei Huawei. Telefoanele lor deja nu mai folosesc Android(cu excepția celor exportate în Vest), ci un sistem de operare dezvoltat intern: HarmonyOS. E un sistem de operare construit de la zero(deci nu un Linux personalizat, așa cum v-ați gândi) și care funcționează pe orice dispozitiv: de la cele mici(ceasuri și alte device-uri) până la computere, oferind o integrare excepțională. HarmonyOS este deja al doilea sistem mobil de operare în China, unde a depășit iOS. Are acolo o cotă de piață de aproape 20%, iar statul chinez încurajează adoptarea sistemului de operare produs intern, pentru a se proteja de agresiunea Vestului.
Practic nu există domeniu în care Huawei să nu-și spună cuvântul. Motiv pentru care inclusiv Time i-a inclus între cele mai influente 100 de companii ale lumii. Cu toate că e un gigant, Huawei e doar unul dintre jucătorii de top ai Chinei.
Alibaba, BYD, DeepSeek, Unitree Robotics, Bytedance s.a.m.d. sunt giganți care-și pun amprenta asupra dezvoltării tehnologice a lumii. Giganți apăruți din nimic, având la bază strict dorința statului chinez de a evolua.
Mă întreabă mulți despre fascinația mea pentru China, iar răspunsul pe care-l dau e simplu: ai fost acolo? Într-un fel e China pe care propaganda o lasă să se dezvăluie și cu totul altfel e China reală. Cu atât mai mare e perplexitatea dacă te întorci în urmă cu 35 de ani, atunci când China arăta exact ca România. Cum a fost posibilă o asemenea evoluție? Simplu: prin investiții ale statului pe termen lung, în principal în educație. Acum face ravagii paradigma STEM(știință, tehnologie, inginerie, matematică). V-ați întrebat care e programa după care învață copiii noștri? Nici nu trebuie: dați doar un ochi pe declarațiile bulibașei de la învățământ și-o să înțelegeți imediat. Dacă vă mai spun și că respectivul impostor a ajuns academician, nu aveți de ce să vă mai mirați. Mă rog, nu e singurul impostor ajuns în Academie. Dacă mă gândesc că un alt ex-ministru al învățământului, Mircea Dumitru, imbecilul care a statutat că 4% nu reprezintă plagiat, mă apucă nervii.
Un alt element prin intermediul căruia China efectiv domină este dat de competența factorilor săi de decizie. Nu există la niciun nivel posibilitatea să se ia decizii altfel decât motivate de date concrete. Și dacă se încalcă această cutumă, cei care au stat la baza deciziei proaste nu doar că zboară din funcție, dar riscă să înfunde și pușcăria. Ați mai văzut vreo persoană competentă prin sistemul politic Vestic în general? De România nu vă mai întreb întrucât simțim pe pielea noastră cum suntem asfixiați de proști.
Competența factorilor de decizie a protejat China de dezvoltarea parazitismului, a hoției cu legea în mână care face ravagii în Occident. Chinezii au fost extrem de circumspecți în fața oricărei „deschideri”, analizând temeinic impactul posibil. Și astfel s-au protejat de toate șmecheriile de doi bani prin intermediul cărora societățile Occidentului sunt lăsate în sapă de lemn.
De ce am scris articolul de azi? Nu pentru a face publicitate vreunei firme sau vreunui sistem politic, ci pentru a vă avertiza asupra unui fapt care se petrece sub ochii noștri: China abia acum decolează! Și decolează în forță, depășind nu doar paradigma curentă de dezvoltare, de „management” social, ci lăsând în urmă absolut tot. Nu doar din punct de vedere tehnologic, ci mai ales al societății, al organizării și managementului social. Suntem deja la un moment de răscruce, după care nu vom mai înțelege nimic. Nici noi, nici vesticii. În mai puțin de cinci ani veți vedea zdrobindu-se întreaga civilizație Vestică. Va pica din cauza propriei sale irelevanțe. Știu, e greu de crezut, dar timpul va arăta, ca aproape de fiecare dată, că am avut dreptate.
Ruptura pe care o produce China e mai mare decât ruptura produsă de intrarea în Epoca Industrială. Iar imitarea ei se va dovedi la fel de futilă, la fel cum au fost tentativele Orientului de a imita capitalismul. Soluția găsită de China e unică și nu poate fi aplicată decât după ce e înțeleasă. Mai mult, nu are aplicabilitate la toate rasele, iar chinezii știu bine asta.
Asta inseamna un stat care inca mai este condus de ingineri si nu de avocati.
RăspundețiȘtergereBreakneck: China's Quest to Engineer the Future Hardcover
Dan Wang
https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=4136875273236778&id=100007430372239#
RăspundețiȘtergereInteresanta fascinatia dumneavoastra despre China, citindu-va acum parca recitesc ceea ce spuneau cei din Vest despre Uniunea Sovietica in anii 50-60-70, in diverse domenii (inginerie, productie, medicina, spatiu etc).
RăspundețiȘtergereNu neg dezvoltarea materiala a Chinei doar ca acolo exista o singura problema: nu exista libertate individuala.
Nu contest ca libertatea individuala a disparut si din Vest, de aici si declinul impresionant, doar ca as vrea sa mai vorbim despre China si peste 15-20 de ani, sper ca Dumnezeu sa ne acorde o astfel de sansa!
Oricum, foarte interesante aceste articole despre China, le citesc cu mare placere.
Ce e libertatea? Definiți. Nu neaparat filisofic (" libertatea este necesitatea înțeleasă "), dar accept (și) o definire creștină, avand in vedere ca imvocati pe Dumnezeu.
ȘtergereNici o surpriză aici , totul este stabilit de milenii . Mă gândesc că probabil din rasa galbenă vor apărea primii borgi din Star Trek . Cum locuiesc lângă o mică cascadă de pe Crișul Negru adică în natură parcă nu sunt foarte curios să-i întâlnesc. :)
RăspundețiȘtergereLa cafeneaua geopolitică, unde aroma cafelei se amestecă cu mirosul de interese și iluzii, patru mari decidenți ai țării judece soarta lumii de lângă o masă de stejar lustruită.
RăspundețiȘtergereDomnul deputat, frecându-și ochelarii aurii cu o batistă de mătase, dă tonul:
–Monșer, Occidentul s-a epuizat! A devenit o cocioabă istorică. Progresul acum sosește din Beijing, cu trenul de mare viteză – fără întârzieri, fără scandaluri, doar viteză și eficiență!
Domnul senator, sorbi din ceașca de porțelan cu o gravitate aproape religioasă:
–Firește! Chinezi sunt mesia secolului XXI, monșer. O Dacie 1310, dar cu rețea 6G și inteligență artificială. Iar noi? Noi stăm cu bocancii în noroiul istoriei și dezbatem dacă să fim pro sau anti într-o piesă de teatru în care nici măcar nu avem rol de figurant.
Domnul ministru, trăgând alene dintr-un trabuc cu aer de superioritate: –Iată paradoxul: progresiștii noștri au devenit cei mai fervenți conservatori. Se cutremură la umbra unui drone chinezesc, dar idolatrizează un Occident pe care nu l-au văzut decât în filme. „Țară ca afară” le place când vine vorba de salarii și privilegii, dar când e vorba de responsabilitate... hopa! Atunci suntem patrioți autentici, monșer, adică „a noastră e” și gata!
Domnul primar, înfulecând a treia plăcintă cu brânză, intervine cu o înțelepciune populară:
–„Afară” e acolo unde nu ești tu, monșer! Azi e Elveția, mâine China, poimâine o colonie pe Marte. Important e să sune bine în discurs și să aibă diurnă generoasă!
Domnul senator, ridicând o sprânceană în semn de profundă luciditate:
–Și, ironic, tot China va ajunge pe Marte primul. Iar Elon Musk, profetul capitalismului, va vinde bilete la intrare. Așa funcționează lumea, monșer: unii construiesc viitorul, alții vând accesul la el.
Domnul deputat, simulând un atac de tuse pentru a-și ascunde zâmbetul:
–Iar românul nostru nepoliticos va cumpăra primul bilet, va pune manelele la maxim și va cânta „China mea, viața mea” până îi vine rău de gravitație. Marțienii or să ne declare monument național al absurdității!
Chelnerul, aplecându-se cu o umilință studiată:
–Excelențe, să notez la catastif: istoria se scrie acum în ideograme, iar noi o citim pe diacritice.
Toți izbucnesc în râs, un hohot gros care scutură candelabrul de cristal. Domnul ministru lovește masa cu pumnul:
–Exact, monșer! Noi trăim o tragicomedie balcanică: Moromeții întâlnesc Star Trek, iar invitații speciali sunt extrași din Idiocracy. Și până ne hotărâm ce model de trecut vrem să replicăm, chinezul a și încheiat contractul pentru viitor.
Ridică toți paharele cu un Vin de Bordeaux plătit din fonduri europene:
–Trăiască progresul, monșer! Azi e made in China, mâine e made on Mars. Important e să fie pe credit, cu comision ascuns, și să iasă bine la știri!
Și astfel, în vreme ce China lansează sateliți și stabilește standarde pentru umanitatea viitoare, elita noastră luminează lumea cu înțelepciunea ei profundă: ce-i în rate nu se plătește niciodată cu adevărat.
CONU IANCU:
ȘtergereCe vă zisei eu, dom’le! Chinezu’ ne bagă pumnu’ în gură cu Tik-Tokul și cu ceaiul lor! Acum și marea lor o fac ocean planetar!
NEA LIXANDRU:
(serios, dă din cap)
Păi da, că asta-i tot de la americani. Ei le dau voie. Să nu crezi că nu știu ei ce fac. Totul e un plan. Global!
TITI ANALISTU’:
(sprijinit în cot, cu aer misterios)
Domnilor, eu am o sursă la Bruxelles care mi-a zis clar: China, Rusia și Iranu’ fac un pact secret, o alianță de tip „Shanghai Suprem”. NATO știe, dar nu poate să intervină. Sunt manevre!
GOGU EUROATLANTICU’:
(stând cu un aer superior, tastează ceva pe tabletă)
Guys, haideți să fim realiști. EU și US au soft power. Soft power, înțelegeți? Chinezu’ și rusul sunt cu hard power. Dar noi avem democrație. Rule of law. Valori!
CONU IANCU:
Ce valori, bre Gogu? Că ne-au scumpit gazul și roșiile! Pe mine nu mă convingi cu „soft”. Eu vreau putere pe calorifer, nu în power-point!
NEA LIXANDRU:
Exact, să zică și ăla de la FMI dacă e altfel! Rusia, de exemplu, da, o fi cum o fi, dar măcar nu se joacă cu poporu’! Ține cu ai lui. Noi, ce avem? Dăm gazul pe nimic și luăm libertate scumpă.
TITI ANALISTU’:
Între timp, America vine cu portavioane în Marea Neagră. E clar! Se pregătește ceva mare. Eu zic să ne mutăm economiile în crypto și să ne luăm conserve.
GOGU EUROATLANTICU’:
Fake news! Nimic din ce spuneți n-are sursă verificată. Eu citesc Politico, nu bloguri obscure. NATO are strategia de containment. Rusia e deja în colaps. A zis și CNN!
CONU IANCU:
A zis și CNN?! (bate cu palma în masă) Atunci e clar, suntem pierduți!
NEA LIXANDRU:
(sta jos, oftând)
Mă duc să-mi iau o cafea mică, fără zahăr. Ca viitoru’ țării...
CONU IANCU:
ȘtergereCe vă zisei eu, dom’le! Chinezu’ ne bagă pumnu’ în gură cu Tik-Tokul și cu ceaiul lor! Acum și marea lor o fac ocean planetar!
NEA LIXANDRU:
(serios, dă din cap)
Păi da, că asta-i tot de la americani. Ei le dau voie. Să nu crezi că nu știu ei ce fac. Totul e un plan. Global!
TITI ANALISTU’:
(sprijinit în cot, cu aer misterios)
Domnilor, eu am o sursă la Bruxelles care mi-a zis clar: China, Rusia și Iranu’ fac un pact secret, o alianță de tip „Shanghai Suprem”. NATO știe, dar nu poate să intervină. Sunt manevre!
GOGU EUROATLANTICU’:
(stând cu un aer superior, tastează ceva pe tabletă)
Guys, haideți să fim realiști. EU și US au soft power. Soft power, înțelegeți? Chinezu’ și rusul sunt cu hard power. Dar noi avem democrație. Rule of law. Valori!
CONU IANCU:
Ce valori, bre Gogu? Că ne-au scumpit gazul și roșiile! Pe mine nu mă convingi cu „soft”. Eu vreau putere pe calorifer, nu în power-point!
NEA LIXANDRU:
Exact, să zică și ăla de la FMI dacă e altfel! Rusia, de exemplu, da, o fi cum o fi, dar măcar nu se joacă cu poporu’! Ține cu ai lui. Noi, ce avem? Dăm gazul pe nimic și luăm libertate scumpă.
TITI ANALISTU’:
Între timp, America vine cu portavioane în Marea Neagră. E clar! Se pregătește ceva mare. Eu zic să ne mutăm economiile în crypto și să ne luăm conserve.
GOGU EUROATLANTICU’:
Fake news! Nimic din ce spuneți n-are sursă verificată. Eu citesc Politico, nu bloguri obscure. NATO are strategia de containment. Rusia e deja în colaps. A zis și CNN!
CONU IANCU:
A zis și CNN?! (bate cu palma în masă) Atunci e clar, suntem pierduți!
NEA LIXANDRU:
(sta jos, oftând)
Mă duc să-mi iau o cafea mică, fără zahăr. Ca viitoru’ țării...
Anonim31 august 2025 la 02:09
Ștergere🤣🤣🤣🤣💪💪💪
Bravo 👏👏👏
Rezumatul articolului:
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=kK6HlmkZp1U
Foarte interesant este articolul și merge pe aceeași linie cu Dan Tomozei care recent a fost la Marius Tucă și îl recomand pentru că sunt, ca și în acest articol, informații destul de relevante despre China. Și nici nu mai aveți nevoie de a treia sursă pentru a vă confirma.
RăspundețiȘtergereSunt foarte secretosi. Nu stim noi ce si cum este la ei, de fapt nimeni nu stie cu adevarat situatia de acolo desi zonele de coasta iti iau ochii.
RăspundețiȘtergereVedem graficele de NEVOI DE ENERGIE care se duc exponential in sus si confundam acel grafic cu graficul GENERARARII de energie electrica.
Mare greseala!
Deficitul energetic este in cazul lor, absolut coplesitor si grav in contextul lor economic.
In SUA de exemplu acelasi grafic al NEVOII de curent a ramas relativ stabil pe orizontala dat de desfiintarea marilor consumatori si optimizarea temporara. Insa IA-la si Centrele de DATE va schimba totul insa deocamdata inca mai taraganeaza. Asta este o alta discutie pe care o dorim dezvoltata de DD.
Tot respectul pentru naționalismul înțelept al conducătorilor chinezi din ultimii 50 de ani....dar mă tem de chinezi, chiar când aduc daruri--ca să parafrazez o expresie antică. ȘTIU că vor invada Siberia, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și poate--deși mă rog să nu fie așa--și Europa de Est.
RăspundețiȘtergereÎmi amintesc că România a fost admirată și ascultată de China, pe vremea lui Zedong și chiar pe cea a lui Deng. Și uite unde am ajuns noi, cu adulația Occidentului iudaizat în secret și decadent....Cu dorința de *blugi, ciungă, cafea și Kent* !
China … un lagăr cu fața “ umanizată “… unde creditul social ierarhizează fiecare cetățean … unde se experimentează și aplică ceea ce elitele vor să aplice și în vest …cu toată tehnologia “ avansată “… tot niște comuniști au rămas …
RăspundețiȘtergereNu știu daca ai asistat în copilărie la discuțiile între veterani în special , sau între veterani și ceilalți bătrîni . Ăia știau atunci că rasa galbenă va domina planeta . Aia știu sigur că am fost prezent la unele discuții între ei . Și ca ori ce copil abia asteptai să te lase să îi asculți . Acum alt ceva . Ai fost în China ? Fizic . Cred că e o diferență foarte vizibilă . Eu nu am fost . Sper . Întrebarea este : cam care este reacția unui Chinez cînd vine în Europa ? Cam din punctul lui de vedere . Că a ajuns în epoca fierului ? Părerea mea . Părerea ta care ar fi ?
RăspundețiȘtergereDa, eu o auzeam chiar pe mama mea, că rasa galbenă va domina planeta. Mama mea era casnică. Mi-am amintit de multe ori de ceea ce a spus în anii '70.
ȘtergereRasa galbenă va stăpâni pământul este una din profețiile din cartea Apocalipsa a Bibliei. Ca și restul profețiilor din Sfânta Scriptură, se va împlini și aceasta.
ȘtergereEsti un conservator de dreapta fascinat de un stat progresist de stanga. :-)
RăspundețiȘtergereChina a dovedit superioritatea comunismului fata de capitalism.
In plus a dus comunismul pe culmi nebanuite nici de Parintele Fondator.
China nu mai e comunistă. E o țară în care guvernează un singur partid, care-și zice comunist, dar care e, în realitate, confucianist
ȘtergereDaca scapa de infectia evergrande si de datoriile uriase ...
RăspundețiȘtergereInseamna ca investitia in bursa chineza de pe acum este recomandata?
RăspundețiȘtergere