De ce impozitul pe proprietate este o fraudă?

Impozitul pe proprietate este o fraudă, în ciuda faptului că a fost practicat din cele mai vechi timpuri. O variantă coerentă a acestui tip de impozit o avem încă din timpul Imperiului Roman, atunci când erau taxate inclusiv animalele pe care le dețineai. Iată argumentul pe care se bazează fiscaliștii contemporani pentru a justifica jefuirea populației printr-unul dintre cele mai intruzive impozite, care ajunge să distrugă oamenii.

Ca să înțelegem fenomenul, ar trebui să renunțăm la „argumentul istoric” deoarece nu a fost înțeles. Explicația e simplă și logică întrucât e vorba de societăți radical diferite. În Imperiul Roman nu exista un mecanism productiv precum cel din prezent, impozitele respective fiind, de altfel, cam singurele care finanțau Imperiul. Presupunând că aș fi mers cu o linie contemporană de producție de săbii în Imperiul Roman, de taxat aș fi fost taxat la fel ca orice cetățean, pe construcție, pe teren și pe eventualele animale pe care le-aș fi avut. N-aș fi avut treabă cu vreun impozit pe profit, pe munca angajaților sau vreo altă aberație contemporană. Așadar, în Imperiul Roman și în restul societăților antice sau medievale, impozitarea locuinței, a averii, era printre puținele forme de finanțare a statului. 

În prezent statul are nenumărate forme de taxare și, cu toate acestea, e mai nesătul decât Imperiul Roman. Ca să înțelegeți, față de un cetățean roman, un cetățean român de azi plătește impozite de aproximativ 30 de ori mai mari dacă le denominăm în aur. Aici vor veni finanțiștii moderni care vor spune că, spre deosebire de Roma Antică, cetățeanul contemporan are mult mai multe beneficii de la stat, precum învățământul sau sănătatea. Oare merită atâția bani cele două domenii? Evident nu în condițiile în care învățământul e o fabrică de îndobitocire, iar sănătatea o haltă înainte de moarte în care se consumă inutil medicamente livrate de Big Pharma la prețuri piperate. 

Și, pe lângă aceste domenii asupra cărora se îndreaptă toți ochii, avem și altele, precum inutila Apărare, unde se șpăguiesc în sfidarea noastră, a tuturor, o cantitate de-a dreptul nesimțită de bani, sute de autorități de reglementare care iau alți bani de pe spatele oamenilor s.a.m.d.

Trăgând linie vom constata nu că statul ne oferă mai multe, ci, culmea, că statul se preface că ne oferă mai multe pentru a ne fura mai mulți bani pe care apoi să-i canalizeze mafiei din spate sau propriului aparat de menținere a terorii. Acesta e marele adevăr al impozitării aberante.

Dar să ne întoarcem la impozitul pe proprietate. După cum bine puteți realiza, față de societățile tradiționale, statul actual a întins coarda la maxim, taxând din ce în ce mai mult, pe măsură ce sursele de venit s-au diversificat. Taxează munca, taxează circulația mărfurilor, taxează aerul(nu uitați de aberantele taxe de poluare), apa, mâncarea. Taxează TOT! În aceste condiții în care, după cum limpede se vede, încasează infinit mai mult decât ar fi normal, de ce mai taxează proprietatea omului?

Proprietatea a fost taxată la momentul achiziției, deoarece atât banii plătiți pe proprietate au fost taxați, dar și transferul în sine e taxat! Au inventat asigurarea obligatorie care, indirect, e o altă taxă. Și anual taxează proprietatea. De ce? Trebuie să plătesc chirie la stat? Ce-mi oferă mie statul pentru că-mi ia banii respectivi? Vine și-mi face curățenie în casă, îmi vopsește fațada, îmi tunde gazonul? De ce plătesc banii ăștia? Dar poate veți spune că într-un fel e logic să se plătească taxele pe proprietate deoarece cei bogați trebuie să contribuie mai mult(vechiul slogan de sorginte comunistă). În fapt e absolut fals. Și-o să înțelegeți imediat de ce.

Unul care are mai multe case, probabil le închiriază, aducându-i venit. Impozitul pe imobil așadar nu-l plătește el, ci îl plătesc indirect cei care stau în chirie în imobilul său. Să luăm acum cazul unor bătrâni săraci care abia își duc zilele din pensie într-o garsonieră amărâtă. Ei se trezesc cu un impozit aberant deoarece garsoniera lor se nimerește a fi aproape de centrul orașului, cu toate că e una vai de ea, într-un bloc vechi, în care mai mult se tremură de frig, dar se plătește încălzirea. Acel impozit îl plătesc din pensia lor mică. Și, culmea, propaganda le spune că e mai bine așa deoarece „bogații plătesc mai mult”.

Realitatea pe care trebuie să o înțeleagă omul simplu este că bogații devin mai bogați ca efect al unei scamatorii vechi de când lumea: știu să eludeze legal legea întrucât legea a fost făcută pentru a fi eludată. Știu cum să-și transfere proprietățile astfel încât să nu-i coste nimic, știu cum să ocolească impozitele și știu că legea e aliata lor. În timp ce omul simplu plătește impozit pe muncă, TVA, alte impozite, taxe și tot felul de alte aberații, omul bogat nu plătește mai nimic din toate acestea. 

Dacă ar fi să fie corect, impozitul pe proprietate atunci ar trebui definit altfel. În primul rând nu ar trebui legat de prețul de piață al imobilului. De ce? Pentru că imobilul în care stai e o necesitate, nu un lux, nu un bun care se tranzacționează. Poți face altceva, anume să stabilești un minim de metri pătrați pe cap de locatar. Eu, ca individ, să spunem, am 25 metri pătrați considerați a fi un minim necesar de confort. Cu alte cuvinte, ca individ, am dreptul să locuiesc în 25 metri pătrați, ceea ce depășește acest spațiu fiind considerat excedentar, adică taxabil. Asta înseamnă că o familie de patru persoane care locuiește într-un imobil de 100 metri pătrați nu plătește impozit, dar dacă copiii se mută la casa lor, familia rămasă cu două persoane în spațiu va plăti impozit la 50 metri pătrați. Abia aici am putea considera că s-ar face dreptate. Iar, ca să fie treaba treabă, respectivele impozite s-ar putea deduce inclusiv din spațiul închiriat. Adică două persoane care stau în chirie într-un apartament de 50 metri pătrați, pe perioada de închiriere își pot deduce impozitul pe proprietate(proprietarul îl plătește, dar chiriașii și-l pot deduce, rezultând astfel un mecanism prin care își micșorează chiria).

Un asemenea sistem ar fi unul echitabil, care ar aduce ceva mai multă logică în actuala structură de impozitare. Doar că nu se face așa deoarece mafia care suge de la stat este deja supradimensionată, iar capacitățile statului de a o alimenta îi depășesc posibilitățile, chiar și la nivelul actual de taxare care a ajuns de-a dreptul aberant. 

Ideea de bază pe care o poate avea un stat deștept este aceea de a-și asigura finanțarea de la elementele productive, încurajând înmulțirea lor, astfel încât statul să încaseze mai mult. Când ajunge să taxeze omul simplu(de fapt să-l ultra-taxeze, așa cum face România), e clar că treburile merg spre o fundătură. Dar despre ceea ce ne așteaptă într-un  articol viitor.