marți, 24 februarie 2026

De ce plătim atât de mult energia sau adevărul despre piața românească de energie(pe înțelesul tuturor)


Pentru a preveni o creștere accelerată a prețului la gaze, guvernanții au venit cu o idee creață: transformarea Romgaz în distribuitor, pe modelul Hidroelectrica. Cu alte cuvinte, Romgaz, care oferă gazul cel mai ieftin și e deținut de stat, e obligat să intre pe piața de distribuție pentru a forța scăderea prețului. Pare interesant însă sunt două chestiuni care nu-mi dau pace. 

Prima e cea imediată, anume întrebarea: „va scădea într-adevăr prețul”? Avem un răspuns? Păi văzând situația de la Hidroelectrica putem spune simplu că NU. De ce? Sunt o grămadă de motive, dar analizând exact ce s-a întâmplat cu Hidroelectrica putem înțelege inclusiv ce se va întâmpla cu Romgaz. 

După ce numărul clienților săi a explodat(peste 1 milion de consumatori casnici și industriali), Hidroelectrica a fost nevoită să își schimbe radical strategia în ultimii doi ani, trecând de la profilul de exportator net de energie la cel de cumpărător activ din piața liberă. Cauza principală a fost o așa-numită "foarfecă operațională”: în timp ce portofoliul de clienți a explodat, producția proprie a scăzut semnificativ din cauza secetei prelungite. Astfel, în 2024 a cumpărat 0.8 TWh, în timp ce în 2025 a ajuns la un incredibil 2.2 TWh! Cele trei forțe acționând asupra Hidroelectrica(seceta care a condus la scăderea producției, creșterea numărului de clienți care a mărit cererea și necesitatea menținerii unui preț scăzut - cerută de stat) s-au constituit într-o forță care i-a epuizat profitul. Iar prețul, în ciuda strădaniei sale, a crescut. Probabil că, în condițiile în care ar fi avut o producție mai mare, altfel ar fi stat lucrurile, dar prețul, din punctul meu de vedere, tot mare ar fi fost.

Cazul Romgaz este și el unul cu cântec. Compania a fost obligată de stat să cumpere concesiunea ExxonMobil din Marea Neagră(pe care americanii o primiseră gratis!), iar acum este implicată în platforma NeptunDeep, însă acolo operator este OMV-Petrom. Cu alte cuvinte, gazul se împarte la doi, dar Romgaz trebuie să plătească celor de la OMV prestația. Și-aici totul devine cu cântec întrucât, cel puțin teoretic, gazul va fi mai ieftin pentru OMV Petrom și nu e foarte clar cât va fi diferența. Mă rog, chiar și-așa, până să ajungă în ograda Romgaz, gazul din Marea Neagră va mai fi „vămuit” și de către Transgaz. Așadar, gazul acela nu va fi la fel de ieftin precum gazul propriu, ceea ce va afecta „media”. În plus, nu e clar ce se va întâmpla cu Romgaz dacă, pe lângă gazul propriu va fi nevoit să cumpere gaz din import pentru a satisface nevoile clienților săi. Pun punct aici dilemelor în ceea ce privește prețul pentru a intra de fapt în miezul problemei, anume la a doua poveste care nu-mi dă pace.

Ce-avem noi în energie este o dovadă a jafului la scară largă practicat imediat după Revoluție. Așadar Hidroelectrica e cel mai mare distribuitor din țară, iar Romgaz promite să aibă o traiectorie similară. OK, nu vă sare nimic în ochi? Păi dacă am presupune că Hidroelectrica ar cumpăra Transelectrica, iar Romgaz ar cumpăra Transgaz, am avea practic refăcută structura „odioasei moșteniri” din vremea lui Ceaușescu, cea pe care „consultanții” FMI și ai Băncii Mondiale ne-au obligat să le spargem pentru că sunt monopoluri. Și-acum ce facem? Refacem „monopolurile”? Și pe ce bani! Asta în condițiile în care, peste rețelele locale s-au făcut șefi niște neica nimeni care n-au investit niciun sfanț. Ați văzut cum, în cazul blocului din București, vinovată a fost infrastructura Distrigaz, dar evident că nimeni nu-i învinuiește întrucât e interzis să te iei de francezi. Aveți idee în ce au constat „noile rețele” adăugate celor ale distribuitorilor? În cea mai mare parte au fost investiții ale primăriilor care, pentru a putea duce gazele la cetățeni, au fost obligate să doneze rețelele distribuitorilor. Cu alte cuvinte, distribuitorii nu au făcut nimic altceva decât să se trezească stăpâni peste niște investiții publice. Curat murdar, monșer!

Sunt unii care deja le plâng de grijă spunând că, prin prețurile practicate, riscă să rămână fără clienți. Aiurea! În afara clienților care le rămân în gestiune pentru că omul n-are habar cum să-și schimbe furnizorul, cei care au migrat la Hidroelectrica sau ROMGAZ trebuie să plătească „ocupanților rețelei”. În cazul energiei electrice, tariful este de 25%-35% din valoarea facturii, iar în cazul gazelor 55-75 lei pe MWh. Cu alte cuvinte, distribuitorii, ca deținători de infrastructură, iau bani frumoși doar din tranzit. Și, părerea mea e că le convine mai mult așa! Și-abia acum, omul simplu începe să se dumirească.

Așadar, după Revoluție ni s-a spus că trebuie să trecem la o economie de piață, iar spargerea „monopolurilor” energetice va conduce la o piață concurențială, deci la prețuri mai mici. OK și-atunci de ce sunt prețurile mai mari? Păi fix de-aia, pentru că ați/am înghițit sloganuri pe pâine ca proștii! Hai să revizuim situația ca să înțelegem unde anume e prostia. 

Spuneți-mi vă rog un concurent al Transgaz-ului sau al Transelectrica! Cunoașteți vreunul? Nu, pentru că nu există. Așadar, în ceea ce privește transportul de energie elctrică/gaze avem de-a face cu situații cvasi-monopoliste. Bun. Spuneți-mi vă rog ce concurenți au PPC în București, Banat, Dobrogea, ce concurență au cei de la Electrica(DEER) în Cluj, Brașov, Ploiești, ce concurență au cei de la Delgaz Grid în Iași, Bacău, Suceava și ce concurență au cei de la Envyro în Craiova, Pitești, Târgu Jiu. Nu vă chinuiți, vă spun eu: ZERO. Fiecare e stăpân pe regiunea sa. Cu alte cuvinte sunt monopoluri locale. Dar la gaze, ce concurență are Distrigaz Sud în sudul României și Delgaz Grid în nordul și vestul României? ZERO(mă rog, mai sunt unii, dar insignifianți), deci monopoluri. 

Și-abia acum vine întrebarea: cum naiba să fii atât de prost încât să ai pretenția că transformi o structură care n-are cum să fie altfel decât monopolistă în structură de piață? În fapt, marele monopol energetic al statului a fost spart în zeci de componente pentru ca diverși șmecheri occidentali să își tragă hălci din piață, ocupând monopoluri locale sau sectoriale. Iar atunci când un intrus reușește să pună mâna pe un monopol e prost dacă nu profită.

Asta e povestea reală a prețurilor record pe care le plătește românul la energie. De fapt, pe lângă prețul normal, plătește lunar și bir către tătucii occidentali care s-au așezat stăpâni peste ceva ce, de drept, aparținea fiecărui român. 

Ei bine, mai există ieșire din situația asta? În mod evident, da. Dacă cineva ar vrea să facă ceva pentru cetățeni, ar reuni marii producători de energie ai statului cu Transelectrica(pe partea de electrică) și Transgaz(pe partea de gaze), astfel încât să avem o structură energetică coerentă. Iar în ceea ce privește distribuitorii regionali, aici trebuie, în primul rând, verificat contractul de privatizare cu fiecare în parte. La privatizare fiecare dintre ei a promis investiții care, părerea mea e că nu s-au materializat. Și oricum, pasul doi e de făcut totul exact ca în Ungaria: o reglementare conform căreia distribuitorii nu pot fi decât societăți nonprofit, care-și investesc profiturile în dezvoltarea rețelelor. 

Ceea ce v-am scris până acum este rețeta înjumătățirii prețului la gaze și energie electrică. S-ar putea face în doi timpi și trei mișcări, rezultând doi coloși extrem de competitivi. Dar cine vrea așa ceva? Trădătorii din vârful statului?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)