Olimpișor și oastea trădării

Vreau să vă amintiți că în perioada imediat următoare votului din primul tur de scrutin al prezidențialelor din 2024, atunci când toată lumea se crucea văzând scorul lui Georgescu, un singur individ, într-o emisiune TV de doi bani, a dat linia pe care s-a mers. Numele său? Nicușor Dan sau Nicu Psihicu, așa cum îi zic eu. Un individ absolut prăjit la creieri, diliu în ultimul hal, care într-o societate normală ar putea fi președinte doar în salon la Bălăceanca, a fost cel care a dat linia anulării alegerilor.

 

Încă din seara alegerilor, într-un studio al unei televiziuni tip cocină ideologică, Nicu Psihicu a prezentat întregul program, suindu-se pe „teoria conspirației” conform căreia Georgescu a fost adus în față de ruși prin mijloace neortodoxe. În zona aceleiași televiziuni, zălghitul care azi e președinte a fost invitat continuu pentru a-și prezenta aberațiile, generându-se astfel un curent de opinie în media tefelistă ți culminând în extrem de scurt timp cu o isterie publică efectuată ca la carte, prin „mijloacele specifice”.

Cunoașteți toate aceste elemente, dar ele sunt importante de menționat în articolul de față deoarece trebuie înțeles că personajul caricatural amintit a fost, în realitate, beneficiarul întregului scenariu absolut aberant în care a fost tăvălită România. Eu cred că îl cunoașteți deja destul de bine pentru a înțelege că o astfel de cârpă de doi bani se află într-o imposibilitate de a avea chiar și-o brumă de creativitate. În esență, Nicu Psihicu este o dronă umană, iar ceea ce vreau să afirm este că întreaga sa prestație din noaptea alegerilor cred că survine unui training la care a fost supus de cei pe care-i are în spate și care, în final, l-au pus președinte.

Toată lumea se întreabă cum e posibil ca un astfel de personaj să ajungă președinte. Îl vedeți doar, e greu de caracterizat întrucât în minte îți vin doar cuvinte grele. Se vede clar că nu-i funcționează creierul și - de parcă n-ar fi suficient - ies la suprafață din ce în ce mai multe elemente controversate în ceea ce-l privește. Traseul studiilor e o poezie: le-a fentat prin strategii de evitare astfel încât nu a terminat facultatea, dar și-a luat un doctorat despre care cei care l-au studiat spun că e plagiat. Apoi a fost angajat ilegal la stat și-a tot mers din ilegalitate în ilegalitate până s-a cocoțat pe scaunul suprem în stat, după o campanie electorală finanțată absolut dubios!

Începând cu perioada loviturii de stat date de CCR, m-am documentat puternic pentru a înțelege fenomenul, iar în continuare vreau să vă prezint concluziile la care am ajuns. Ca idee, studierea evoluției lui Nici Psihicu este suficientă pentru a înțelege un pattern, un șablon al fabricării unei oști macabre, care ajunge să lupte vârtos împotriva României și a cetățeanului de bună credință de-aici. Și, culmea, în final tot cetășeanul ajunge să-i plătească pe toți ticăloșii.  

Mecanismul infernal are o bază, care constă în recrutarea tinerilor. Cum se face? Prin burse, premii, granturi sau alte strategii prin care tinerilor li se dau niște bani , care nu-s foarte mulți, dar suficient de babani pentru un tânăr care n-are de niciunele. Tipologia preferată? Ori nulitatea de nivel mediu - cei de nota 5-6 - ori personalitățile accentuate(categoria la care se încadrează nicu Psihicu). De la acest nivel, urmează ONG-ul. Ce este în esență un ONG? Un fel de PFA al activistului vândut, o formă de a primi plăți din partea „sponsorilor externi”. ONG-ul nu primește banii de pomană, ci prin intermediul unor granturi, adică bani care vin pentru efectuarea unor acțiuni așa-zis civice. De exemplu, dacă „sponsorul” are interesul să înfunde un politician pe motivul generic „că are probleme cu justiția”, atunci grantul va suna ceva gen „Îmbunătățirea conștientizării importanței Justiției în dezvoltarea societății”. Astfel, ONG-ul X va veni cu proiecte în această direcție, care vor fi evaluate de sponsor și de selectat vor fi cele care oferă impactul maxim. Astfel, între un proiect gen „Educarea școlarilor în ceea ce privește sistemul juridic” și un altul numit „Miting de conștientizare a importanței justiției în societate cu cel puțin 5 000 de participanți”, ghiciți care va câștiga. Eliberarea banilor se face și ea treptat, în funcție de îndeplinirea condițiilor, astfel încât nu prea poți păcăli. 

După ce „ai reușit” în domeniul ONG, urmează etapa în care rețeaua nevăzută te propulsează într-o funcție publică. Există două motive ale acestei mișcări. Prima și cea mai logică este cea urmărită de rețea, anume penetrarea structurilor statului cu activiști care astfel pun în aplicare interesele rețelei. Iar cel de-al doilea motiv este unul de natură mult mai pământeană, anume cel de suportare a costurilor: agentul rețelei nu mai e plătit(preponderent) de rețea, ci de stat. Cu alte cuvinte, rețeaua ilegitimă de trădare are atât un rol de jaf în interesul puterilor externe, dar și de parazitare prin suportarea plății salariilor agenților săi. 

Și uite-așa se structurează o întreagă armată de trădători compusă la bază din idioții utili(lipitorii de afișe de prin ONG-uri împreună cu tefeleii care „aderă” în mod tembel la ideologia ONG-ului deoarece „li se pare cool”), continuată cu deținătorii ONG-urilor respective și care folosesc ONG-ul ca pe PFA-ul lor de încasat salariul și vârfurile care au penetrat instituțiile statului și care reușesc să încaseze salarii ultra-babane, în ciuda faptului că, în majoritate, sunt de o prostie și-o incompetență incomensurabile!

Probabil vă interesează care-i dimensiunea. Din studiile pe care le-am efectuat mi-a rezultat că, la nivelul agenților plătiți într-o formă sau alta, „Oastea Trădării” numără pe la vreo 150 000 de oameni. E o structură gigantică și problema imediată pe care trebuie s-o înțelegem este modalitatea de finanțare. Aici, din nou, avem de-a face cu un fenomen economic în sine, menit a minimiza costurile menținerii întregii structuri de presiune.

ONG-urile au aproape 1,5% din PIB, ajungând să pape anual peste 5 miliarde EUR. Dintre aceștia, aproximativ 20% sunt asigurați din donații(ale idioților utili care donează impulsionați de propagandă, dar și ale companiilor ale căror afaceri sunt impulsionate de existența respectivelor ONG-uri). Alți 20% din bani vin din activitățile comerciale ale ONG-urilor(diverse șușe din care-și trag bani și în urma cărora, uneori beneficiază de scutiri fiscale). Între 10% și 15% vin din ... subvenții de la stat! Grosul banilor însă - adică vreo 50% din total - vin din fonduri europene. Vă vine sau nu să credeți, dar doar din exercițiul financiar anterior ONG-urile au păpat 2.5 miliarde EUR fonduri europene. Și-aici avem un mod de operare. Mai țineți minte când făcea Ghinea „desena arhitectura programelor” pentru accesarea de fonduri europene? Mai țineți minte când au „șlefuit” useriștii PNRR-ul? Care au fost constantele? Maximizarea fondurilor accesate de ONG-uri pentru programe de așa-zisă educație! Banii aceștia pe care-i trag cu nesaț oengiștii, sunt tot bani publici, de-ai noștri, doar că au un circuit puțin mai lung: pornesc de la buget spre Comisia Europeană, care apoi distribuie o parte din ei sub formă de fonduri. Încă o chestiune ciudată: România plătește mai mult la UE decât fonduri efectiv atrase! Ca să nu mai vorbim că multe dintre fonduri de fapt nu sunt nerambursabile, ci ... împrumuturi. Înțelegeți?

În aparatul statului e o inflație de paraziți de-ai rețelei, cozi de topor care nu fac altceva decât să penetreze sistemul și să ușureze implementarea cerințelor. Dacă luăm în calcul aparatul total al statului, avem probabil peste 30 000 de vârfuri de lance implantate peste tot. E mult, e puțin? Ca să înțelegeți amplitudinea, vă voi spune doar că, după tentativa eșuată de lovitură de stat din Turcia, Erdogan a eliminat aproximativ 30 000 de astfel de oameni din structura statului, reușind despăducherea profundă a Turciei. Este însă un amănunt aici: Turcia are o populație de 92 milioane de oameni!!!

Și acum, puși în fața imaginii reale, puteți înțelege de ce România nu mai are absolut nicio șansă. Pentru ca jigodiile acestea să pice, trebuie să le pice sistemele din statele sub a căror ocupație ne aflăm. Ceea ce mă întristează pe mine nu e obligatoriu faptul că acum sunt atât de mulți, ci constatarea că așa a fost mereu pe-aici. Priviți istoria și veți înțelege că de la Bicilis încoace numărul șobolanilor născuți dintre noi a fost mereu mult prea mare. E o genă ticăloasă a trădării pe care-o avem în noi și din care ia naștere toată această oaste a trădării. De aceea, dacă e ceva de la care ar trebui început e fix de-aici, de la gena trădării. Dacă am ști cum s-o extirpăm, brusc ne-am trezi că facem parte dintr-un popor excepțional. Dar nu putem și, cel mai probabil, nici nu vrem!