Tot aud idioțenii de genul „De ce n-au terminat rușii conflictul în trei zile?” sau „De ce durează atât de mult războiul din Ucraina?”. Teoretic sunt întrebări legitime dacă luăm ca bază diferențele militare dintre cele două țări. Și, totuși, sunt aspecte pe care nu vrea să le înțeleagă nimeni. Culmea, dacă în ceea ce privește publicul de la noi confuziile sunt de înțeles - întrucât suntem permanent sub asaltul fake news-urilor propagandei de război coordonate de Marea Britanie, este de-a dreptul de neînțeles atitudinea bloggerilor militari ruși care, fără probleme, ar putea fi preluați de propaganda ucraineană. Vă spun sincer că dacă vrei să citești critici vehemente ale armatei ruse nu trebuie să mergi spre propaganda ucraineană, ci spre bloggerii ruși care uneori sunt într-o asemenea stare de vehemență încât îi bănuiești că au pactizat cu dușmanul.
Să vă dau un exemplu recent. A explodat presa pro-ucraineană în ceea ce privește mega-contraatacul efectuat de ucraineni care au reușit o spectaculoasă pătrundere de 20 kilometri în zona Zaporoja. Dacă stai și judeci logic, ai impresia că rușii sunt niște pămpălăi. Păi cum vine asta, te câcâi atâta ca să ajungi la periferia Zaporojei și vine ucraineanul și-ți trage o directă de te-a potolit! Dar stați, că n-ați citit ce spun rușii. „Incompetenta armatei”, „ucrainenii au intrat în noi ca-n brânză” și alte cuvinte grele de ziceai că mai e puțin și-ajung în Crimeea. Sunt, totuși, curios ce s-ar întâmpla dacă în „democratica Ucraina” cineva ar avea atitudinea unor bloggeri ruși gen Mihail Zvinciuk(Rybar) sau al Anastasiei Kașevarova. E drept că Igor Girkin(Strelkov) a ajuns la zdup pentru extremism, dar dacă citeai ce scria acolo în condiții, totuși, de război, efectiv te cruceai la aproape injuriile adresate conducerii superioare a armatei și previziuni care le depășeau în radicalism pe cele făcute de idiotul Ben Hodges.
Revenind la contraatacul ucrainean, s-a dovedit că, în realitate, a fost un fâs total. Într-adevăr, armata Ucrainei a intrat, dar într-o pungă ... unde nu era nimeni! Cu alte cuvinte, a găsit a fâșie liberă și-a pătruns acolo, în prezent fiind expusă la focuri din trei părți. Așa ceva e semn de incompetență crasă, nicidecum de eroism!
Dar sunt obișnuit cu astfel de elemente. Încă din primele zile ale războiului, mașina de mâncat rahat a propagandei din Ucraina a tot gonflat realitatea. De exemplu, inclusiv acum lumea are impresia că Rusia a pierdut bătălia de la Ivankovo, în condițiile în care a fost vorba de un succes răsunător. În mai puțin de 28 de ore armata rusă a învins și a forțat retragerea brigăzilor 14 Mecanizată și 95 Asalt Aerian, reușind să cucerească o întreagă rețea de orașe din zona metropolitană a Kievului și făcând joncțiunea cu cu trupele debarcate anterior pe aeroportul Gostomel. Inclusiv controlul unui cap de pod la trecerea râului Irpin. E vorba de un marș de aproape 100 kilometri, o pătrundere care s-a extins ca o pânză de păianjen, surprinzând și paralizând defensiva ucraineană. Ei bine, toată această operațiune de care nu știu ce armată din lume ar fi capabilă, a fost bagatelizată și transformată în ... victorie a Ucrainei. Propaganda de război, în acest caz, a excelat aproape la fel de mult ca fake-ul de la Bucea!
Însă realitatea cea mai crâncenă, ascunsă cu dibăcie de propagandă este cu totul alta și ține de cifrele brute. Rusia a început conflictul din Ucraina cu o armată de 175 000 oameni. Ucraina, de partea cealaltă, avea în jur de 300 000 de soldați(250 000 armata regulată plus 50 000 strânși în perioada pre-invazie), iar până în mai a ajuns la cel puțin 700 000 de soldați. Rușii abia în septembrie au făcut o mobilizare, ajungând la un total de 300 000 de oameni pe front. În condiții de un soldat rus la cel puțin patru soldați ucraineni, rușii au cucerit Mariupolul, au făcut joncțiunea terestră cu Crimeea, au intrat în Est eliberând o mare parte a Donbasului, reușind menținerea pe poziții. Retragerea din Herson a fost văzută ca un dezastru, dar armata aia de până în 200 000 de oameni a ținut un front de o mie de kilometri, menținându-se în atac și având inițiativa în teren. Abia acum rușii urmează să aibă aproape 600 000 de soldați pe linia frontului. Asta în condițiile în care estimez că ucrainenii au pierdut aproape două milioane de soldați în conflict și reușind să aibă acum în jur de opt sute de mii de soldați. De fapt tocmai aici este discuția referitoare la „penuria de soldați” de-acolo. În urma topirii a două armate, Zelensky nu mai are de unde recruta, iar rușii tind să lupte pentru prima dată aproape de la egal la egal cu ucrainenii - din punctul de vedere al numărului de soldați. Ar mai trebui adăugate daunele de peste un trilion constând în ajutoare acordate Ucrainei de către Occident, credite, armament, muniție, dar și distrugeri înregistrate în infrastructură civilă și militară. Asta în condițiile în care Rusia și-a impus un război curat, fără pagube civile. Dacă aveți ceva de reproșat, comparați cu ceea ce se întâmplă în Gaza unde s-ar fi putut face ordine cu forțele de poliție, nu cu armata!
Inclusiv în ceea ce privește cucerirea fortărețelor Bahmut, Ceasiv Iar, Avdiivka, toți au arătat cu degetul la pierderile rusești, uitând adevărul jenant al imenselor pierderi ucrainene. Inclusiv în primul contraatac major al armatei Ucrainei, cel în care a cucerit Izium și Lîman, se uită că întreaga cucerire s-a făcut pe strategia înecării mitralierelor adverse, iar armata rusă s-a retras cu pierderi minime. Cam asta e realitatea.
Mai e însă ceva, care sperie adversarii Rusiei. Războiul ăsta - în realitate unul NATO-Rusia - a reușit să trezească ursul. Am spus-o de mai multe ori: Rusia se afla într-o perioadă romantică, în care, în ciuda puterii militare, nu era standardizată în ceea ce privește războiul modern. În doi ani Rusia și-a făcut o strategie coerentă în ceea ce privește dronele, făcând un upgrade major artileriei. Zona navală care era, de asemenea, rămasă în urmă, a compensat în timp record cu progrese absolut uimitoare. De la dronele de suprafață GRYLIAN, Molnîia(echivalentul acvatic al Geranului) sau Vizir și până la dronele subacvatice de ultimă generație gen Poseidon, Argus sau Octavia(stație subacvatică de încărcare a dronelor și de preluare a datelor colectate de acestea, fără a mai fi nevoie să iasă la suprafață), toate au ca scop trecerea Rusiei către o forță navală ieftină, scalabilă, capabilă de a opera oriunde pe glob și aliniată noilor realități. Vremea portavioanelor și a masivelor vase de război a trecut!
Însă, de departe cel mai avansat proiect este Sfera, noua paradigmă rusească de utilizare a spațiului cosmic. Nu prea se știe mare lucru din capacitatea noilor sateliți, dar, printre rânduri, vă pot da câteva detalii. Este vorba despre o mega-constelație de 600 de sateliți cu un design novator, structurată pe asigurarea unor servicii absolut SF pentru mulți. Primul segment este cel de observare(i se mai spune „Ochii Sfera”), compus din sateliți Berkut-X/XLP(sateliți radar care oferă imagini indiferent de condiții meteo sau de lumină), Berkut-O/VD(sateliți optici de înaltă și foarte înaltă rezoluție pentru poze detaliate), Berkut-S(de supraveghere cu spectru larg, folosiți pentru monitorizarea schimbărilor rapide la sol) sau Smotr(Sateliți dedicați monitorizării infrastructurii de gaze și petrol). De unde vine noutatea absolută a „Ochilor Sfera”? Din faptul că rușii reușesc prin noua lor tehnologie monitorizarea în timp real a întregului glob. Estre ceva absolut revoluționar! Cel de-al doilea segment este cel de internet și date, denumit „Vocea Sfera” și compus din Skif(sateliți pentru internet broadband), Marafon-IoT(constelație de sute de sateliți mici dedicați „Internetului Lucrurilor”, care vor conecta senzori de pe conducte, vehicule autonome și echipamente militare) și Express-RV(sateliți pe orbite eliptice înalte, concepuți special pentru a oferi semnal stabil în zonele polare, unde sateliții geostaționari obișnuiți nu ajung).
Inclusiv în ceea ce privește avioanele, proiectele în lucru sunt de-a dreptul incredibil de novatoare. Dacă știrile referitoare la SU-75 - avion de generație a cincea, menit a fi ieftin și bun - sau cele despre SU-57 - care trece în producție full de serie, cu îmbunătățiri semnificative la motor și instrumentar - par știri banale, proiectele în lucru despre care nu s-a spus prea mult sunt de-a dreptul de domeniul SF. De exemplu, interceptorul MIG-41(urmașul MIG-31) se dorește a fi un avion capabil să atingă viteze hipersonice și să opereze la altitudini extrem de mari, aproape de spațiul cosmic. Proiectanții ruși susțin că MiG-41 va putea lansa rachete interceptoare de sateliți și va fi dotat cu arme cu energie dirijată(lasere). De asemenea, un alt proiect „de frontieră” este bombardierul strategic invizibil, care e proiectat să înlocuiască bombardierele Tu-160 și Tu-95. Va fi de tipul „aripă zburătoare” și are ca scop transportul rachetelor nucleare și convenționale pe distanțe lungi fără a fi detectat de radar. Primele teste la sol ale unor componente au fost raportate recent.
Iată-ne ajunși la sfârșitul articolului de azi. Cu toate că mulți vor repeta șabloanele cu „propagandistul pro-rus”, singurul scop al articolului de față este acela de a vă arăta că, în spatele propagandei absolut aberante, se ascund realități care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la lumină. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. Și, la fel ca de fiecare dată, cei care se vor trezi prea târziu din beție, vor fi loviți în moalele capului. Ceilalți, cel puțin, știu la ce să se aștepte.

Se stie ca orice tara ca se respecta isi "ascunde" patriotii. Girkin e doar varful iceberg-ului...
RăspundețiȘtergereNu este așa.
ȘtergereAtunci de ce au fost lichidați Motarola, Măzgavoi, Ghivi și alții.
No, rușii concurează cu chinezii la tehnologie. Dar cu cine concurează la Conștiință? Nu mi-aș implica soldații, cu atât mai puțin civilii, așa cum o face Puțin împins de Siloviki.
RăspundețiȘtergereCe-ar spune Sun Tzu, dacă ar afla că se mizează pe tehnologie, nu pe oameni, subliniez: oameni, fiecare cu propria conștiință sădită de Creator pentru a uni și a construi?
Realist textul. De nota 10 concluzia din paragraful final.
RăspundețiȘtergereAș mai adăuga grija față de populația civilă majoritar de naționalitate rusă din zonele de război.
RăspundețiȘtergereAvântă-te, suflet, prin dulce cântare
RăspundețiȘtergereȘi spune la lume, când este trădare,
Ca s-o deșteptăm!
Căci dulcea-ne țară trădată greu este;
Române, la arme! Poetu-ți dă veste,
Cu toți să luptăm!
Învinge-vei oare? Nimic nu reține
Torentul ce curge și spre mare vine,
De însuși împins.
Zdrobește odată și lanțul sclaviei,
Iar după-aceea te dă bucuriei,
Când tu ai învins!
Vezi cine-n tăcere, pumnalu-și gătește!
Vezi sub aste roze c-aspida-și târăște
Un corp veninat,
D-aceea acuma, la arme, române!
Nimic decât lupta, alt nu-ți mai rămâne,
Când ești oprimat;
Când legea cea sanctă vedea-vei călcată...
O lege prin lupte ce fu proclamată!...
Nu! Nu vei tăcea;
Sub stindardul țării, cu toți ne vom strânge;
Călcătorii legii vor zace în sânge;
Ne vom răzbuna!
Române,-ți trebuie, spre a te conduce,
Un cap unde mintea, mai mult va străluce,
Și tu-l vei găsi!
Un om ce renunță la tot pentru țară,
Nu unul ce este o cumplită hiară
Când poate zdrobi!
Dane daca este asa ...inseamna ca Rusia este impreuna cu USA si China ca un tot unitar( umar la umar ) ...pentru realizarea visului de aur al ,, degeneratilor ,, pentru infaptuirea Noii Ordini Mondiale ...Se explica altfel de ce Etienne Rodchilld a fost la Putin in data de 22 februarie 2022 cu doua zile inainte de inceperea razboiului...si au pus la cale planul...( sau mai bine zis i a prezentat planul si beneficiile )...Este un mare blat ordinar asa cum au fost toate razboaiele dupa anul 1776 pana in prezent...cel mai mare pacat este ca mor oameni...milioane de oameni! Cel mai mult ma fascineaza cum dracu au putut ,, degeneratii ,, sa puna stapanire pe intreaga lume...?
RăspundețiȘtergereai mare dreptate :(
ȘtergerePăi dacă degeneratii sunt stăpânii banilor! Pot ORICE!
ȘtergerePei nu!?
Se pare că te deranjează eticheta pusă - aia de propagandist. Ai face bine să n-o mai amintești, demonstrezi că - pe undeva - te roade. Și-n felul ăsta îți evidențiezi punctele slabe.
RăspundețiȘtergereIar acum ți-aș mai da un sfat (nesolicitat, dar nu-mi pasă, oricum „aterizez” rarisim pe propria-ți secțiune): evită bloggerii ruși, citește-i pe naționaliști! Vei constata nu numai diferențele de rafinament scriitoricesc, ci și amănunte pe care puțoii-caligrafi de dincolo nu le dețin. Învață limba rusă, fiindcă expresiile oferă alte conotații frazelor.
Pe de altă parte, Rusia a predat SUA un plan în 7 puncte, plan care a fost preluat de porcăria de Bloomberg și „analizat”. Washingtonul s-ar retrage din negocierile privind Ucraina. Nu cred. Nu pleacă, ci se transformă.
Zelenski, între timp, a ținut un discurs referitor la posibila retragere a forțelor armate ucrainene din Donbass și organizarea unui referendum pentru încheierea păcii cu Rusia. Iarăși un fals. Ăsta nu face concesii, nu va recunoaște rezultatele, nu-i pregătit deloc pentru pace. Rusia trebuie să continue războiul până-și atinge obiectivele.
Reale sunt rapoartele false primite de Putin de pe front. S-a descoperit măgăria și s-au luat măsuri de epurare în liniște, fără prea mult tam-tam în presă. Urmărește emisiunile lui Soloviov, are invitați care merită să fie ascultați. Dacă o vei face, nu vei mai demonstra incertitudini prin expuneri. Știu, nu te fute grija de impresia altora, dar ți-aș recomanda să-ți pui egocentrismul de-o parte, așa cum ai așeza o carte alături după ce-ai parcurs-o, și să te gândești bine.
Fii sănătos!
De când a murit Jirinovsky , un inițiat de TOP, emisiunea lui Soloviov nu mai face multe parale.
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=XS5uxBvioFk
RăspundețiȘtergeremp3:
https://world79.spcs.bio/music/view/8924126/?Link_id=1091867
"Зачем вы пришли? Вам в России итак мало горя?
[...]
Но я умоляю, прошу: 'Уходите солдаты!'"
Știe cineva la ce se referă cântecul ăsta?
Fața descompusă a Putinului care declara operațiunea specială de evitare a realităților nu se poate compara cu fața aceluiași, mulți ani și mare masacru în interval.
RăspundețiȘtergerePuțini au fost cei care s-au declarat surprinși de ciudățenia acestui război, similară tăcerii de 9 luni pe frontul de vest. Și totuși escrocheria acestui război îi va devasta pe toți, pentru că finalmente un război se poartă cu decapitări, nu cu bagatele de milioane de oameni.
Altfel sunt erori de documentare, cifrele sunt altele, timpii sunt alții, dar cum noi nu avem nevoie să știm concret pentru a descoperi lovitura năpraznică, cea imagologică, nu e o critică, ci o adăugire.
Ieri am ascultat circa un ceas ce spunea colonelul Beaud, elvețianul interzis prin decretul UE-anonim (ca noi toți, sau chiar mai mult). M-am speriat ce capacitate e acest tip, comparativ cu analfabeții organelor noastre. Speriați de vorbele proprii, tac și când își deplâng soarta.
Ideea e că anonimitatea UE lucrează periculos. Sigur că e un joc, dar eu îl consider prea periculos, după perorația incredibilă a lui Beaud cel elvețian specialist în dezinformări, arestat oriunde s-ar deplasa. Swissbox conversation, sau ceva, noroc că mi-am amintit de Heinrich Muller, nu de copii belgieni refugiați în Helvetius.
Doar noi putem ști, că la noi nu s-a schimbat nimic niciodată, indiferent ce cred cabotinii angajați ca zilieri de mare anvergură, nu doar ai propagandei dezlânate merinos, deși aurite în sacrificiul ei monumental.
Ceee?
ȘtergereDar armata romana e un zid care nu se teme de Baiazid. Punem baionetele si ne ducem la vanat de drone Geran.
RăspundețiȘtergerePe doua drone navale le interceptam rapid cu cele doua distrugatoare cumparate de la englezi. Rachetele Iskander le interceptam cu avioanele F16 parcate pe vreun aeroport, iar pe Oreshnick cu centrala de la Cernavoda si cu cladirea guvernului.
nu e bre, se pare ca chaverii rusi, nu au banii alaorlalti ca sa cumpere generatii, adica la airsoft-power nu au bile, au ceva planuri de perspectiva cu ceva forte care nu si-au aratat fata ca mordor din stapanu inelelor, dar totusi ce au invatat cica chinejii e ca in primele minute vor decapita pe chaverii lor cu microcipuri de peste garla.
RăspundețiȘtergereO propaganda jenanta, este si ceea ce face guvernarea Bolovan&Co.
RăspundețiȘtergerePur si simplu, la toamna nu vor mai avea pe cine sa resusciteze, si va trebui ca sa importe imigranti ca populatie inlocuitoare, nu conlocuitoare!
Așa și care-i problema să folosești o tehnologie ( importul de amărâți asiatici) aplicată cu mult succes în occident?
ȘtergereAcum suntem pe cont propriu. Oricine era alături de noi deja s-a dispersta, au făcut act de prezență altundeva. Dar nu doar că îi înțeleg, ci le-aș fi ordonat asta, dacă aveam putere.
RăspundețiȘtergereE minunat, suntem, unii dintre noi, eu mă refer doar la mine, liberi. E minunat să te dai peste cap fără motiv și fără să te ofuschezi, chestie de libertate învățată cu trudă.Dacă supraviețuiești rezultă că totuși nu a fost degeaba un hobby, în cazul strict al meu foarte plăcut. Onoare lor, tipilor, care știau că nu-mi place să mă rostogolesc, darămite să cad. Ca un prost.Deci ceva am învățat, și mi-a devenit natural, ciudat, mulți ani după.
Altfel totul e de bine. Sunt convins că toți vor regăsi reflexul de a cădea fără se rănească. Redevenind ei înșiși.
L'humain, source d'énergie et cloud ?
RăspundețiȘtergerehttps://prospective2.blogspot.com/2026/02/lhumain-source-denergie-et-cloud.html