joi, 21 mai 2026

China și noua lume


Vizita lui Putin în China e abordată cu discreție de media occidentală. Parcă și-ar fi dorit să nu existe. Doar că s-a desfășurat. Iar rezultatele sunt diferite față de propaganda desfășurată de fiecare parte. Le-aș numi surprinzătoare pentru toate părțile, dacă nu aș înțelege dimensiunea reală.

În primul rând trebuie înțeles că vizita era una necesară respectării acordului de informare proactivă a celeilalte părți cu privire la întrevederea cu SUA. De data aceasta, Xi a preferat să-l invite pe Putin, semn că discuțiile au vizat fațete multiple și au necesitat un nivel de contact direct. 

Din punct de vedere ar semnalelor discrete, acestea au fost mai mult decât evidente: lui Putin i s-a acordat o atenție mai mare decât lui Trump, fiind tratat efectiv ca un prieten. A fost întâmpinat de ministrul de Externe, un semnal cât se poate de clar în ceea ce privește alianța dintre cele două țări. La toate capitolele, vizita lui Putin a fost vizibil superioară din punctul de vedere al atenției acordate și, mai ales, a detaliilor tăcute.

Concret s-au semnat peste 40 de acorduri, acoperind diverse domenii de cooperare. În ultimii zece ani dimensiunea comerțului dintre Rusia și China s-a triplat. Noile acorduri deschid capitole importante și, automat, o creștere a schimburilor comerciale. Care, dacă e să ne luăm după cifre, sunt cât se poate de echilibrate.

Să abordăm însă frontal așa-zisele probleme. Opinia publică din Rusia este dezamăgită de faptul că nu s-au făcut pași concreți pentru conducta „Power of Siberia 2”(POS2). Toată lumea se aștepta ca noua conductă să primească verde și astfel Rusia să înceapă construcția, urmată de livrarea în China. De fapt, aici e vorba de mai mult decât de bani. Putin vrea să se răzbuna pe Europa. În cazul parafării POS2, Europa devine absolut la „și alții” din punctul rușilor de vedere. Pentru China, fiecare metru cub de gaz importat din Rusia scade din prețul piperat pe care-l plătește pe LNG. Deci totul este în avantajul ambelor părți. Și-atunci care sunt problemele?

E una singură, a Chinei. Care e cumva reciprocă și pentru Rusia. China nu vrea să fie dependentă de o singură sursă energetică. Intrarea gazului rusesc ar crește dependența Chinei față de Rusia. La fel, nici Rusia nu vrea să fie dependentă de China. De aceea nu a trecut cu arme și cu bagaje în corabia tehnologică chinezească, preferând să-și dezvolte singură tehnologiile. Dacă studiați cifrele, veți constata că Rusia exportă ceva mai mult în China decât importă. Excedentul balanței nu-l îndreaptă pe Putin către consum din China, cu toate că are nevoi multiple. De ce se întâmplă asta? 

Cele două țări, în ciuda alianței, aparțin unor sfere de influență diferite. China zonei asiatice, iar Rusia celei eurasiatice, mai mult spre Europa. Din punct de vedere teoretic, Europa este în aria de influență a Rusiei. Asta se va vedea clar după retragerea începută de Trump. China judecă întotdeauna pe termen lung, motiv pentru care inclusiv acum, prin temporizare, transmite un mesaj Rusiei, acela de a-și rezolva problemele din propria sferă de influență. Dacă Rusia trece cu arme și bagaje în Asia, deja vor fi prea mulți poli de putere acolo, ceea ce, în final, va conduce la război.

Înseamnă că POS2 nu se va construi? Nicidecum! În ritmul în care merge China, sigur va fi nevoie inclusiv de gazele rusești pentru a-și optimiza costurile viitoare. Însă temporizarea(care s-ar traduce cu întârzierea parafării cu aproximativ 6 luni) are loc ca semnal dat Rusiei: „Atenție, trebuie să-ți stabilizezi zona de influență!”. Este o judecată strict în termeni multipolari!

La fel a discutat Xi și cu Trump. I-a spus că e cazul să-și ia tălpășița din Iran dacă nu vrea să aibă pierderi catastrofale. De asemenea, i-a spus că nici Europa nu-i aparține. Și, mai mult, l-a asigurat că interesul Chinei nu e acela de a deveni viitorul hegemon, ci de a fi garantul unei evoluții multipolare. Astfel, dacă SUA se retrage în cochilia sa, va putea să-și continue dezvoltarea în liniște și cu mult mai puține cheltuieli.

Repet: gândirea Chinei este pe termen lung. Ce urmărește acum? Pur și simplu lichidarea totală a modelului hegemonic care se repetă de aproximativ 500 de ani. China consideră că lumea nu mai poate evolua într-un mediu imperialist sau pseudo-imperialist precum cel hegemonic american din prezent. De aceea nu vrea să preia puterea întrucât asta ar echivala cu menținerea pattern-ului de până acum. Atât Trump - din poziția de competitor - cât și Putin - din poziția de aliat - au propus Chinei, în esență, același lucru. SUA a cerut să rămână în continuare hegemonul mondial, în timp ce Rusia a mers cu propunerea de a împinge China spre preluarea rolului de hegemon. Niciuna dintre aceste propuneri nu sunt în interesul Chinei. Ambele vin din trecut, iar China vrea ca la nivel de politică globală să se treacă la paradigma viitoare.

Într-un fel, rușii au motive de supărare pentru că își imaginau o rezolvare prin prisma paradigmei trecutului. Doar că acum China trăiește deja în viitor, motiv pentru care le-a cerut partenerilor să se ridice la nivelul noii lumi. Semn că lumea deja s-a schimbat!

20 de comentarii:

  1. Nu cred ca e vorba de paradigme trecute sau viitoare in politica chinezilor.Chinezii sunt cel mai pragmatic popor din lume.Pentru ei banul e totul si asta inclusiv la nivel de individ.
    Problema e costul pozitiei de hegemon mondial pe care America l-a rezolvat la Btreton Woods in 1946 prin impunerea "exorbitantului privilegiu" al dolarului de moneda universala de schimb.Aceasta rol al dolarului permit Americii sa finanteze imense costuri militare pe care chinezii nu pot pot sa le sustina inca.Dupa ce se va trece de faza tripolara in care China probabil isi va surclasa partenerii,sunt convins ca nu va fi nici o problema pentru chinezi sa isi asume hegemonia.Dar pana atunci si China are probleme structurale cam grave si vine tare din urma India.
    Se pare ca in final demografia va invinge cu conditia ca globalistii sa nu puna in aplicare planurile lor de depopulare drastica.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ciudata analiza, mai ales cand se stie ca rusii au initiat si dezvoltat filozofia cu o lume multipolara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bufonul portocaliu s-a intors cu mana goala din China. Nu a fost semnat niciun contract, nu este confirmata nici achiziția celor 200 de rable Boeing nici deschiderea pieței din China pentru cipurile tsmc/nvidia (o lovitura de proporții).
    Asa ca ieri bufonul a mai lovit odată, promițând sa construiască 55 de spărgătoare de gheață ca sa-i depășească pe rusii răi care au 48, cele mai performante din lume. Americanii au nevoie de ele sa cucerească Arctica. Odata cu Groenlanda (Venezuela si Iran sunt deja, Cuba va cadea in 3 zile). Spărgătoarele de Aur americane (11 cica le va construi Finlanda) vor fi protejate de Domul de Aur. Si de portavioanele Bush si Lincoln avariate de iranieni. Fondurile nu sunt o problema, se vor tipări mai multi dolari, ce mai conteaza la 40 trilioane datorie externă. Domnule Dan Diaconu, SUA sunt un spital de nebuni!

    RăspundețiȘtergere
  4. Vă rog, ce zonă de influență credeți că are, în viziunea chineză, sionismul politic Chabad- Liubavici - Netaniahu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place de China. De acolo vor veni si robotii.
    Iar energie disponibila se va gasi, pentru ca va scadea populatia puternic in tot estul Asiei. Media fertilitatii e la 1, ceea ce se traduce intr-o injumatatire a populatiei pana in 2100. China, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Taiwan, Singapore... vor urma trendul si Filipine, Malaiezia, iar peste ceva ani Indonezia, Cambodgia, Laos, Vietnam.
    O alta surpriza e America de Sud, deci vor fi si resurse naturale. Oricum densitatea populatiei e mica si acum.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bun, hai să facem o diferență între schimbare și transformare. Schimbarea e pe orizontală, iar transformarea se face pe verticală. Iar cu cât te ridici, cu atât integrezi mai mult în viziune.
    Are China această înțelegere/înțelepciune? Care-i paradigma Chinei? Dacă rămâne la cea materialistă/tehnologică de suprafață, atunci e tot pe orizontală și e bine că lasă locul altcuiva, care să vină cu o viziune superioară. Deocamdată e temporizare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lumea se impanzeste de centre de date care vor asigura viitorul tehno-sclavagist. Pentru individ va mai avea oare vreo importanta care-i va fi stapanul atat timp cat se va afla intr-o supraveghere ubicua si va fi lipsit de liberul arbitru?

    Pitestiul global, adevaratul comunism, este pe cale sa se instaureze. Impartirea sferelor de influenta e un subiect marginal.

    RăspundețiȘtergere
  8. Super super intersant cum gandeste China. Stiu ca pare neverosimil, dar asa gandea si regretatul de unii: impuscatul sau ceasca. Oare era gandirea lui propie sau a celor care se ocupau cu dezvoltarea destinelor tarii? Dupa cum a cazut el in capcana platirii datoriilor, ca sa se infrupte altii din placinta tarii, nu prea-mi vine sa cred ca era gandirea lui. Era el, taica, geniul Carpatilor si fiul care se-naste la 1000 de ani sau la 2000 chiar. Pacat, ca uite cat de departe a ajuns China, si uite cum am ajuns noi ca tara, mare diferenta. Au disparut toate fabricile din tara si au facut Mall-uri in locul lor, si importam aproape tot, in afara de borduri si panselute pentru drumuri si trotuare. Cat de meschin este totul, si cat de bine putea sa ne fie si noua. Ciudat, ciudat. Si nea Diaconu asta, nu vrea sa ne fie si noua Prim Ministru sau Presedinte, ca sa ne calauzeasca si pe noi, pe taramurile economiei mondiale moderne, asa ca ne-am cam ars ca tara, credeti-ma. Daca nu avem oameni destepti in tara, mai bine ne dam noi singuri cate una in cap, ca dupa ce se va duce totul, nu stiu ce o sa ne mai facem. Puteam sa ajungem si noi o China mai micuta, aici in Europa, dar deh, cine a stat sa se uite la asta, lasa mai bine, la bere, la mici, la meci si asa mai departe. Bravo popor.

    RăspundețiȘtergere
  9. china nu doreste sa fie hegemon?
    a preluat hong-kongul ca sa nu fie hegemon, vrea sa preia taiwanul ca sa nu fie hegemon, pusese mana pe canalul panama ca sa nu fie hegemon, investeste in draci in africa si in toata lumea ca sa nu aiba influenta?
    toata lumea vrea sa fie hegemon si lacomia este identica la fiecare imperiu.. fiecare vrea sa conduca intreaga lume

    poate ca totusi nu va fi lasata pentru ca nu-i bine sa tii toate ouale in acelasi cos si satanistii stiu asta
    totusi mortul de la groapa nu-l mai poti intoarce, de sua vorbesc, sunt terminati din cauza economiei, coruptiei, ca toate imperiile dinaintea lor dealtfel
    iar rusia nu cred ca este dorita ca pol de putere de catre satanisti
    nici europa nu pare dorita din moment ce ne distrug cu migratia
    si-atunci vrei nu vrei china devine buricul pamantului si ne va atrage pe toti pe orbita ei
    si desi satanistii nu vor o china prea puternica au nevoie de ea pentru a imprastia comunismul privat pe intreaga planeta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hong Kong, Taiwan, erau ale ei, furate de altii, cu pretentii de hegemon. Ce legatura are?

      Ștergere
  10. S-a schimbat de chiloti ca erau prea murdari. Ce sa se schimbe daca numai 3 (trei) banci nationale nu sunt ale lui Rothschild (Iran, Corea de Nord si Cuba)? Dumneata dle Dan Diaconu crezi ca sosia lui Putin conduce Rusia? Nu, conduce secta hasidica Chabad Lubavitch. La fel si in China. Nu te intrebi de ce nu se mai termina razboiul cu Ucraina, de ce Taiwanul nu trece la China, care numai comunista nu e? Caci nu vrea Rothschild.

    RăspundețiȘtergere
  11. o rezolvare prin prisma paradigmei trecutului?
    Rusia încă mai gândește ca într-un joc de șah clasic de aceea caută rezolvare prin prisma paradigmei trecutului. China spune că mumu jucăm șah clasic. Acum regulile sunt altele –> lumea multipolară, toți jucătorii sunt de acord să nu mai existe un singur rege, să aibă fiecare propriul teritoriu și să colaboreze fără a-l domina pe celălalt la jocul cu sumă zero, câștigul unuia NU MAI înseamnă pierderea altuia!!!!

    În cazul ăsta România va juca la 3 poli: Rusia, Turcia, ce rămâne din UE. Mă aștept la cooperare energetică cu Rusia sub supraveghere europeană și investiții chineze în porturi cu respectarea normelor UE.

    China îi spune lui Trump să iasă din Iran, și Rusiei să-și stabilizeze propria zonă. Deci fiecare pol își vede de curtea lui. România va face parte din vecinătatea comună a mai multor poli și nici unul nu are voie să domine.

    În acest caz pro-ieuropenii să se mute la Cluj si Oradea, pro-rușii să vină la Iași și Bacău - si pro-Turcii și pro-Chinezii sau pro-koreenii (K-Pop, ăia ce muncesc pe rupte) să vină la București.

    Deci Bolojane du-te maică acasă pe moșia ta și nu mai fi hegemon că s-a încheiat perioada hegemoniacă, și nu urla! că degeaba ești spân, a trecut vremea. Acum avem baroni locali mai puternici decât hegemonii. Așa că nu ne face să și zicem Marș pe moșia ta! fi și tu odată politicos ca persanii, învață ceva de la Arafat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte interesantă abordare și corecta!

    RăspundețiȘtergere
  13. Faină analiză ! Să nu uitați vorbele unor bărboși-uscați-boșorogi-în haine negre, care au zis că Dragonul Asiei va ataca pe la spate Ursul, atunci când acesta va porni *să mănînce și mai multă carne* (în Europa și Orientul Mijlociu) și că *Împăratul de la Răsărit(Kina) își va da fata de soție Împaratului de la Apus*(Rusia)-adk o (h)aleanță-beton, iar apoi se vor ataca reciproc. Mare este nmrnkia nmrnknlr ! Live to see !

    RăspundețiȘtergere
  14. Cica daca nu vrea nici Rusia nici China, Romania se ofera sa devina hegemon.

    RăspundețiȘtergere
  15. O analiză pentru liniștea noastră! Așa aș numi veștile bune, zic eu, pe care ni le aduci, Dan Diaconu.Și totuși, să nu moară urât un Mare Imperiu, cum era regula ? ! E meritul lui XI și al Chinei ?

    RăspundețiȘtergere
  16. Presa romaneasca de canal (ex. Realitatea TV),comenteaza, ''savant'' si diversionist, in sensul ca vizita lui Putin a fost un insucces, ca Putin a plecat din China cu ''mina goala si nemultumit'', fapt pentru care si-a anulat conferinta de presa planificata inainte plecarii.
    Ce zici de asta ?

    RăspundețiȘtergere
  17. Dedicatie pentru trotineta de acum doua articole:"Martin Arthur Armstrong este un prognozator economic american condamnat pentru fraudă investițională. A executat 11 ani de închisoare pentru o schemă Ponzi care a înșelat investitorii cu 700 de milioane de dolari și a ascunde active în valoare de 15 milioane de dolari de la autoritățile de reglementare." Adica un escroc face reclama altui escroc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca ala care joaca anonim la bursa pe pretul petrolului tot timpul cu o jumate de ora inainte de tweeturile contradictorii ale lui Trump de pe Thruth social si face sute de milioane de fiecare data e investitor cinstit...

      Ștergere
  18. Multipolaritatea – O franciza globală a unui vechi sistem de control – „Marea Resetare” deghizată. Lumea se schimbă. Puterea imperială a Statelor Unite, odinioară dominantă, se clatină, erodată de corupție, suprasolicitată de aroganță, măcinată de cancerul urii, al naționalismului și al lăcomiei. Chiar și potrivit propriilor mijloace de propagandă, America a „devenit personajul negativ”, este „oficial un imperiu în declin”, iar noi asistăm la „actul său final”. Și, pe măsură ce … [..]
    Multipolarity – A global franchise for an old system of control – Great Reset in disguise – https://tapnewswire.com/2026/05/21/multipolarity-a-global-franchise-for-an-old-system-of-control-great-reset-in-disguise/

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)