Idioții pro-Ucraina sunt în culmea fericirii ca efect al „loviturilor reușite” ale Ucrainei împotriva Rusiei. Este adevărat că s-au reușit câteva lovituri care au îngreunat teribil situația exporturilor petroliere ale Rusiei. La fel de adevărat este că Ucraina a început inclusiv atacuri teroriste asupra petrolierelor rusești în apele internaționale, motiv suficient pentru ca spălații pe creier să radieze de fericire, fără a înțelege ce consecințe poate avea un astfel de gest. O să încep prin a explica ceea ce se întâmplă în realitate, pentru ca apoi să înțelegem unde ne aflăm și care este destinația.
În primul rând trebuie să conștientizăm că războiul din Ucraina nu este despre Ucraina, ci despre Rusia. Ucraina a fost gândită strict ca unealtă folosită de puterea hegemonică americană împotriva Rusiei. Așa cum în Al Doilea Război Mondial Hitler a utilizat banderiștii ucraineni împotriva URSS, la fel se întâmplă acum, când imperiul în derivă al Americii utilizează tehnica de manipulare nazistă pentru a instrumentaliza o agresiune asupra Rusiei.
Ei știu bine ce fac și de aceea, de fiecare dată, au lucrat sub acoperire. Cel mai mare dezavantaj al Rusiei este acela că nu poate duce un război la scară împotriva Ucrainei. Motivul? Populația. Când 90% dintre ucraineni sunt vorbitori de limbă rusă și când mai bine de jumătate sunt atașați mai degrabă idealurilor „Maicii Rusia”, e greu să-ți organizezi atacul. De partea cealaltă, Occidentul știe bine ce face: utilizează scutul uman și instrumentează eficient agresiunea asupra Rusiei. E un joc pervers, pe care Rusia l-a acceptat așa, iar aici motivele sunt discutabile. Ceea ce este cert e că planificatorilor din spate nu le pasă de Ucraina și ucraineni, ci de rezultatele concrete ale agresiunii. Mai țineți minte atacurile asupra radarelor de avertizare timpurie Voronej? Sau atacul împotriva bombardierelor strategice rusești? Toate au avut un singur scop: slăbirea Rusiei astfel încât, la un moment dat, SUA să intre în joc precum cavalerul pe cal alb și să le spună rușilor că-s slabi și au nevoie de un nou deceniu nouă. Ceea ce e imposibil și nu se poate lăsa decât cu o iarnă nucleară.
Unii cred că venirea lui Trump a schimbat jocurile. Aiurea, nimic nu s-a schimbat! Trump a schimbat doar abordarea, însă rezultatul urmărit este aceeași, anume continuarea agresiunii. În timp ce se preface că moare de grija soldaților ruși(atenție la retorica de aici!), în realitate oamenii săi negri lucrează cot la cot cu țările care aparent se află în „disensiune” cu SUA, adică Anglia și Uniunea Europeană.
Cea mai recentă operațiune este cea pe care o putem numi oficial „Operațiunea Drona”: Anglia a lansat un pachet de ajutor pentru Ucraina constând în ... drone. 120 000 de drone spun ei, amintind, între altele, că sunt drone cu diverse utilizări, de la cele FPV până la drone cu rază lungă de acțiune. Oups, nu vi se pare că cineva s-a detonat? De fapt care e șmecheria?
Anglia e doar o perdea de ceață. În realitate, pachetul pe care l-au dat Ucrainei a constat în cea mai mare parte în „drone ucrainene” cu rază lungă de acțiune. Cu toate că sunt fabricate în SUA și Anglia, sunt făcute să pară ucrainene, cu denumiri în ucraineană și tot tacâmul diversionist. De ce se face această mișcare acum? Simplu: Trump controlează petrolul din emisfera vestică și se gândește că dacă taie picioarele Rusiei și oprește Orientul Mijlociu în a furniza petrol Chinei, va reuși să câștige războiul economic prin întoarcerea tuturor la pupatul ghiului stăpânului american. Asta e strategia sa!
Pentru a contracara mișcarea perversă instrumentată acum în Ucraina, Rusia a început să dea lovituri devastatoare infrastructurii feroviare. Vânează locomotive, pe care le face praf cu drone. Mișcarea e isteață: trenurile sunt „circuitul sanguin” al armatei Ucrainei. Distrugându-le trenurile, castrează capacitatea de aprovizionare a armatei de pe linia frontului, afectând minimal populația. Partea interesantă e că Occidentul nu prea poate ajuta aici deoarece Ucraina folosește căi ferate cu ecartament mare. Locomotivele distruse nu pot fi înlocuite de Occident cu altele pe care le are în uz, astfel încât dauna este majoră pentru perioada de vârf în pragul căreia ne aflăm.
Planul Rusiei e unul total, anume distrugerea din temerii a actualei Ucraine, adică a banderismului și asta fără a afecta sentimentele majorității populației. E clar că Federația Rusă nu va mai sta ca în comunism, să vâneze banderiștii pentru ca apoi să fie parazitată de mafia ucraineană. Cel mai probabil, planul Rusiei va fi acela de a aduce în interiorul său regiunile de graniță și sudul. Mai precis, Rusia țintește: Sumî, Harkov, Luhansk, Donețk, Zaporoja, Herson, Mykolaiv, Odesa și, desigur, totul va veni la pachet cu Transnistria. Acela este cordonul sanitar de garantare a intereselor Rusiei.
Scenariul post-război nu lasă loc de dubii. Cel mai probabil, aripa radicală ucraineană va fi masată într-o republică formată din Ternopil, Ivano-Frankivsk, Liov, Volînia și Rivne. Aceasta se va învecina la est cu o republică tranzitorie, formată din Jitomir, Vinniția, Ceraski și Kiev. Iar locul rămas, mai precis Kirovohrad, Dnipropetrovk și, posibil, Poltava pare rezervat „Entității K”. Restul regiunilor ori vor fi împărțite, ori vor forma ele însele regiuni de sine stătătoare. Exact ca în filmul „Sluga Poporului”.
Ce se joacă acum? Părerea mea e că ne aflăm în preajma „ultimei strigări”. Industria rusă are în lansare mai multe modele de drone autonome long range, care-i vor ieftini teribil costul războiului, dar o vor pregăti inclusiv pentru o interacțiune dură cu Occidentul, dacă va fi cazul. Alături de greii S-70 Okhotnik și Grom, cel mai probabil vedeta va fi Geran 5 , deja testată și aflată în faza de scalare a producției. Toate, în paralel cu un avans semnificativ în ceea ce privește lupta anti-dronă. Întreg complexul industrial rusesc este concentrat pe scalarea soluțiilor deja existente. Pantsir-SMD-E este probabil cea mai bună soluție din lume, combinând muniția ieftină(mini-rachete) cu o precizie extremă. Dar în afara acestuia mai avem o duzină de soluții care sunt combinate într-o strategie multi-strat de apărare.
Problema nu este însă capacitatea de doborâre a dronelor, aceasta fiind de mult rezolvată de tehnologiile multistrat existente. Problema e detecția. Acesta este motivul pentru care Rusia introduce o rețea de radare novatoare stratificată pe care o vom trece pe scurt în revistă. Soluții precum RLS-P18-2 „Cameleon”(conceput special pentru a detecta ținte care zboară la firul ierbii), Valdai -Sistemul 1RL248(este stratul imediat următor, combinând un radar 3D cu camere termice și un sistem de goniometrie) sau sistemul „Borshchevik”(conceput inițial pentru a detecta terminalele Starlink și adaptat pentru a identifica fluxurile video transmise de dronele FPV către operatori) sunt soluțiile de linie. Acestea urmează să stea în spatele unei rețele de senzori audio-optici care se instalează practic pe toate turnurile și zonele înalte din vestul țării și care este coordonată de un software dotat cu AI pentru identificare timpurie. Avantajul rețelei este acela că poate identifica ușor o dronă, o poate diferenția de păsări și poate avertiza în timp util, „desenându-i” inclusiv traiectoria. La fel ca și în cazul celorlalte elemente, aici e vorba de scalare, unde Rusia vrea să se bazeze strict pe capacitățile sale. Și o să înțelegem imediat de unde vine obsesia sa pentru internalizare.
S-au făcut avansuri incredibile inclusiv pe linia frontului, unde soldații au în buzunar un avertizor de dronă, care identifică spectrul de radiofrecvență și avertizează soldatul înainte ca drona FPV să ajungă în zona sa vizibilă și să fie prea târziu.
De fapt ce avem aici? După ce Rusia a contracarat toate provocările „de ultimă oră” ale Occidentului(tancuri, dispozitive de artilerie de ultimă generație, dispozitive antiaeriene s.a.m.d.), a rămas doar cu această vulnerabilitate, dată de spațiul imens pe care trebuie să-l apere. După ce va termina operațiunea aceasta, practic Occidentul care luptă în Ucraina va avea mâinile legate. Ucraina nu mai are soldați deoarece ori au fost omorâți, ori sunt grav răniți, deci neutilizabili, iar mafia mega-coruptă nu mai are cum să se apere.
Așa se văd lucrurile prin ochii rușilor, dar așa cum v-am spus, tabloul este mai complex de-atât. Trump urmărește să dea lovitura devastatoare întregii lumi și să-și asigure supremația pentru următoarea perioadă. Cum? Prin „subvenționarea” de conflicte. Retrăgându-se oficial din Ucraina a „vândut franșiza” Europei și Marii Britanii. În Orientul Mijlociu vrea să facă același lucru „vânzând franșiza” statelor arabe, iar cu China și-ar dori un conflict în care coaliția să fie japonezo-coreeano-indiano-taiwanez. Dacă vreți, este vorba de un soi de „Anaconda Multipolară”.
În Europa pare a-și fi găsit idioții care au ajuns să bagii banii în conflictul din Ucraina din credință. În Orientul Mijlociu pare că singurii idioți utili rămași pe masă sunt statele satelit ale Israelului: Iordania și Emiratele Arabe Unite. Prea puțin. Iar în Asia?
Aici e întrebarea: cine va avea curaj să ridice mâna împotriva Chinei? Este doar una dintre întrebări. Cealaltă este dacă putem fi siguri pe actuala direcție a Chinaei. Știu că sună dubios pentru unii, dar China nu este o țară care să-și facă un ideal din a conduce lumea. Istoric, China a fost o societate închisă și nici acum nu este diferită. Ea își este ultra-suficientă sieși, nu nu a avut niciodată și nu are nici acum chef să se bată pentru supremația mondială. Gândirea îi este neschimbată de-a lungul vremii. Acum China se află într-o poziție facilă, dată de piața americană, care achiziționează orice rahat, indiferent de zona în care este produs. Dacă există un deranj al Chinei, acesta este dat de schimbarea arbitrară a regulilor jocului. Teoretic, China nu-și dorește un conflict cu SUA și doar imbecilitatea politicienilor americani poate genera așa ceva.
E esențial să înțelegem aspectul acum, în condițiile în care, începând de miercuri, vom avea o vizită la nivel înalt a lui Trump în China. Și aici e posibil să se întâmple ceea ce unii vor considera „trădarea Chinei”. Nu spun că se va întâmpla, spun doar că se poate petrece. În ce constă „trădarea”? În semnarea unor acorduri cu Trump care vor justifica încălcarea acordurilor și a „prieteniei eterne” declarate anterior Rusiei. Dacă se întâmplă, va fi, probabil, cea mai mare fractură geopolitică, prin intermediul căreia SUA își va putea prelungi puterea încă vreo 10-15 ani.
Până acum relațiile ruso-chineze au fost impecabile, însă în condițiile în care doar Rusia a avut contacte la nivel direct cu SUA și s-a ținut de termenii tratatului care prevede informarea proactivă a celeilalte părți cu privire la rezultatul întâlnirii, la subiectele discutate și acordurile semnate. Acum e rândul Chinei să-și demonstreze hotărârea de a merge pe linia multipolară. Iată așadar motivul pentru care Rusia a respins până acum dependența de China, cu toate că acolo și-ar fi putut găsi calea către scalarea eficientă a întregii industrii militare. Rusia a preferat să acționeze prin ea însăși, astfel încât, în scenariul în care China ascultă cântecul de sirenă al SUA, să fie pe propriile-i picioare.
În esență, Trump știe că nu China este dușmanul numărul 1 al său, ci Rusia. Și asta pentru că Rusia, din punct de vedere militar și al resurselor este auto-sustenabilă. China e mai ușor de pacificat, chiar dacă e o forță redutabilă atât economic, cât și militar. Vulnerabilitatea sa sunt resursele naturale, mai precis cele energetice.
Sunt mulți idioți care au impresia și chiar se bucură de posibilitatea ca China „să-și ia Siberia înapoi”. Dacă privim din punctul de vedere al SUA, balansul între China și Rusia e un joc extrem de riscant. Mergând pe scenariul extrem, în care Chinei i s-ar promite Siberia în urma unei înfrângeri a Rusiei(scenariu care, sincer, e mai degrabă fantastic), ce faci după? Mai ești capabil tu, ca hegemon american, să faci față unei copleșitoare forțe economice, care are și resursele energetice, naturale și, mai ales, pe cele militare și geopolitice? Poți lupta împotriva unei construcții de acest tip?
Ca idee, privind acum prin prisma întregii table de șah geopolitic, putem constata că ne aflăm într-un moment limită. Dacă discuțiile cu China se vor sfârși în direcția „pacificării” față de SUA, situația se va complica pentru Rusia care va fi nevoită să închidă ecuația ucraineană printr-un război rapid la scară, fără reguli și fără limite. SUA, în paralel cu subvenționarea Europei pentru continuarea războiului cu Rusia, vor forța atacul multi-vectorial asupra Iranului, bazându-se pe no-combat-ul chinezesc. Și nu-mi este foarte clar modul în care Rusia va putea să se implice și în conflictul iranian pentru apărarea celor de-acolo.
În schimb, dacă întâlnirea Trump-Xi nu va decurge conform dorințelor lui Trump, este de așteptat o integrare accelerată ruso-chineză și o imposibilitate de acțiune în Iran pentru armata SUA. De asemenea, în Ucraina Rusia va acționa conform scenariului pe care vi l-am descris întrucât masarea naziștilor ucraineni la granița cu Polonia le va face polonezilor zile fripte, în lipsa „dușmanului rus”. Fără doar și poate, petrolierele flotei fantomă a Rusiei vor fi militarizate prin intermediul capacității de scalare a Chinei, iar regulile traficului internațional vor fi schimbate pentru totdeauna. Într-un asemenea scenariu, disoluția SUA se va produce mai repede, în maxim 5 ani, după care nimic nu va mai fi la fel pe Continentul Nord-American.
În mare, cam așa arată fotografia geopolitică a lumii de acum. După vizita din China vom avea și confirmarea direcției pe care se va continua.
.png)
Dan, privește un pic mai în spate și apoi mai departe. SUA, Rusia, celelalte state angrenate în războaie și crize, conduse aparent de "oameni", sunt doar jucători.
RăspundețiȘtergereUrmărește banii. Unde se acumuleazăl profiturile? Și încă mai important: cine organizează aceste ritualuri sângeroase, cumpără suflete, răsplătesc cu poziții vremelnice OBEDIENȚII?
De ce ne omoară ?
RăspundețiȘtergerehttps://vm.tiktok.com/ZNRsKfNMd/
Cred că cel de-al doilea scenariu are cele mai multe șanse să se îndeplinească. Pur și simplu nu văd cum ar accepta chinezii să fie de acord cu dorințele lui donald trump (sic!)!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereBINGO!
RăspundețiȘtergereCare dintre cele doua, petrol sau datorie, este de fapt strategia SUA?
RăspundețiȘtergereControlul resurselor energetice pentru a înfrânge Rusia și China, sau forțarea piețelor globale să absoarbă datoria americană?
Sau sunt două părți ale aceleiași strategii?
@Trump controlează petrolul din emisfera vestică și se gândește că dacă taie picioarele Rusiei și oprește Orientul Mijlociu în a furniza petrol Chinei [...] va reuși să câștige războiul economic [...]. Asta e strategia sa!
Intr-un interviu recent numit
Jiang Xueqin: "We Are Already in World War 3"
https://youtu.be/RWTvTzWYG0o?si=RAuvWWMNDU7RTrEp
se afirma ca " America is trying to do is it's trying to force the world to absorb the $39 trillion in in debt." (Ceea ce încearcă America să facă este să forțeze lumea să absoarbă datoria de 39 de trilioane de dolari.)
Dacă este doar petrol atunci are sens să lași voit Iranul să blocheze Strîmtoarea Ormuz, să nu te grăbești să câștigi și tu să îi blochezi pe iranieni și pe ruși, dar dacă este doar datorie atunci nu are sens să îți fie bombardate toate bazele tale americane din țările arabe care îți cumpărau datoria americană. Deci strategia SUA pare confuză și neclară!
Ce înseamnă sintagma "Entitatea K"?
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergerein interviul Sergey Karaganov: How Russia Will Win the New World War, acesta afrima ca Rusia isi modifica acest an doctrina n ucleara care ii va permite sa devina invingatoare intr-un razboi nuclear si poate ataca baze subterane si noduri de aprovizionare militara in Germania, din cauza programului SAFE de militarizare a Germaniei, lucru interzis de castigatorii celui de al doilea razboi mondial.
Deci pe scurt banii SAFE incalca toate conventiile de dupa al doilea razboi mondial si duce la emilitarizarea Germaniei si Rusia isi schimba doctina nucleara ca sa prevada acest ucru, ceea ce inseamna ca toti banii SAFE luati de Romania pe 40 de ani se vor duce pe apa sambetei si noi vom sta sa imbogatim creditorii 4 decenii deoarece dupa ce Rusia isi schimba doctrina va incepe bomardamentul nuclear al Germaniei si al tarilor care au luat banii SAFE dupa modelul Iranului care a bombardat toti vecinii arabi care au luat banii americanilor.
Si uite asa se implineste si profetia lui Aresenie Boca cu racheta in Cladirea Parlamentului Romaniei si cu faptul ca ne vor taxa si lua tot ce avem pe decenii.
Banii SAFE sunt Cutia Pandorei, vor sa redeschida al doilea razboi mondial dand arme nemtilor ca sa putem reedita un nou razboi in Europa si Romania sa se discrtuga de la un simplu credit luat de noi si dat tot la Germania sa se militarizeze fara UE dar cumva mascat sub umbrela lor. daca era pentru UE de ce nu se deschid fabricile alea in Romania, Bulgaria, Grecia, Ungaria? De ce doar GERMANIA?
Sutem chiar atat de cretini incat sa vrem sa-si schimbe Rusia doctrina nucleara?
https://youtu.be/2Gd5jdl36cg?si=UsnlbVItytSxDGLB
Da...Las că știe Dumnezeu ce și cum să fkă cu ei !
ȘtergereAvem o întreruperea a lanțurilor de aprovizionare pentru petrol, gaze naturale lichide, sulf, heliu și uree.
RăspundețiȘtergereAvem Green Deal, schimbarile climatice si incalzirea globala.
Avem granitele deschise si zeci de milioane de migranti ilegali.
Avem agenda transhumanista, transghender, LGBT,etc.
O noua pandemie ne bate la usa; covid a fost un exercitiu.
Razboiul din Ukraina va continua cu toate eforturile si costurile aferente.
Probabil ca acest an va fi ultimul in care vom mai avea vacanta si ceva libertati.
Ne vom pierde libertatea si protectia in numele "Sigurantei copiilor si a cetateanului".
OMS si cei care guverneaza stiu mai bine decat noi de ce avem nevoie.
Avem UE, marea noastra familie europeana, cu exceptionalul program DEI (Diversity, Equity, and Inclusion).
Diversitate, echitate și incluziune!
Doamne ajuta!
Ce e clar este că s-au terminat acest an toate vacanțele.
ȘtergereDe curand am avut o discutie cu cineva care este foarte sus intr-o mega corporatie. Zicea sa in maxim un an va urma ceva nemaivazut, sa ne pregatim. A fost foarte amicala discutia, insa nu a dat mai multe detalii, doar ca insista ca va fi major si nemaivazut. Sunt convins ca nu vorbea postii.
RăspundețiȘtergereMa mira faptul ca aud ca si pe la noi pe la servicii aud ca unii vorbesc de pregatiri pentru a trai retras, fie off-grid, fie in anumite locatii specifice.
Din 2012 urmează doar lucruri nemaivăzute.
ȘtergereÎn 2027 e programată venirea extratereștrilor, o spun multe surse. Unii că va fi o venire fake prin care se demonizează extratereștrii și alte surse spun despre o arătare pe bune a lor.
Deci nimic nou sub Soare ☀️
Dar ceva nemaivăzut este ca toți "Frații, jmenarii, peștii, hoții, drogații, târfele, gaborii" din politica|* lumii, toți care știu că merită să fie la pușcărie pe viață să îi vedem în cătușe arestați și la tribunal să fie judecați ⛓️💥 ASTA AR FI CEVA NEMAIVĂZUT, ceva demn să fie numit NEMAIVĂZUT, ceva NOU sub Soare ☀️
|* - versuri B.U.G. Mafia -Poezie de stradă
În ceea ce privește locomotivele, europenii le pot înlocui relativ repede, chiar dacă au ecartament diferit. Au nevoie doar de boghiuri cu ecartament lat, iar Ucraina dispune din belșug de așa ceva. Întotdeauna trenurile care traversau frontiera fostei URSS schimbau boghiurile la graniță.
RăspundețiȘtergereCât despre în cate părți va fi împărțită Ucraina după război, asta pentru ruși oricum nu contează. Într-un fel sau altul toate viitoarele state sau entități apărute pe teritoriul unei defuncte Ucraine, vor fi administrate într-un fel sau altul de la Kremlin. Altfel, rușii sunt conștienți că în câțiva ani o vor lua de la capăt, și asta este scenariul pe care Kremlinul nu îl va accepta. Rusia are nevoie de toată Ucraina, și de tot ceea ce a pierdut în anii 90 Boris Yeltsin. Atunci Yeltsin a făcut ceea ce s-a mai putut face. Azi rușii vor face, nu ceea ce cred alții că ei vor face, ci ceea ce vor avea tăria să facă.
Doamne, ce naiv ești, Dan! "În esență, Trump știe că nu China este dușmanul numărul 1 al său, ci Rusia." Trump e prea idiot. A demonstrat suficient că e manipulat de jevrei prin umorile lui. Păi, nu bolșevicii au căsăpit la ruși cu revoluțiile lor? Iar bolșevicii erau și sunt jidani. Talmudul spune clar: evreii să-i căsăpească pe neevrei și să stăpânească Pământul. Talmudul tălmăcește Vechiul Testament pentru evrei. Dacă citești Vechiul Testament, te lămurești.
RăspundețiȘtergereAșa este, asta nu înseamnă ca autorul analizei este naiv ci doar un analist cu viziune. Într-adevăr Talmudul este foarte clar fiind cea mai rasista religie, cei ne evrei, goi mii după Talmud nu au ce căuta pe această lume, este posibil ca acest lucru să fie axplicatia originii tuturor conflictelor sângeroase provocate de ei și apoi transformarea lor în afaceri oneroase la care se adaugă o tehnică parșivă de autovictimizare evident cu interes economic!
ȘtergereCorect.Un mare moment. Cum poate nu a mai fost pana acum.Se va decide intre sclavie si libertate.
RăspundețiȘtergereChina nu va trăda! Președintele Xi nu va trăda!
RăspundețiȘtergerePrețul problemei – TAIWAN: China le arată SUA locul lor…
ȘtergereDa, vizita actuală a lui Trump în China, deși similară ca aparență cu cea din 2017, este radical diferită de cea de atunci. Cei nouă ani care au trecut de atunci au făcut China mult mai puternică, iar SUA mult mai slabe. Și dacă data trecută Trump a reușit să încheie la Beijing o înțelegere a secolului de pe poziții de egalitate (chiar dacă neîndeplinită ulterior), de data aceasta, direct de pe scara avionului, președintele Xi l-a întrebat pe Donny pe față: „Ei bine, dragul meu, ce facem cu Taiwanul?”
Adică nu numai că nu se cuvine ca Statele Unite să sprijine rebelii, dar este complet inacceptabil să le mai furnizeze arme sau alte forme de ajutor. Astfel, liderul chinez a stabilit imediat tonul acestor negocieri și a indicat SUA… noul lor loc în lumea nouă.
În plus, Statele Unite nu au cu ce să răspundă la astfel de ieșiri venite din partea Imperiului de Mijloc. Nu au reușit să doboare Iranul, pe plan intern Trump va fi în curând ca într-o cetate asediată, iar lumea le alunecă vădit printre degete. Chiar și o victorie rapidă în Venezuela a pălit cumva și nu mai reprezintă un factor important în discuția dintre liderii celor două țări. De fapt, Trump are nevoie de ajutorul Chinei pentru soluționarea problemei Iranului, iar Beijingul i-a stabilit imediat „prețul” pentru acest serviciu.
Taiwanul trebuie să devină parte a Chinei, și punct. Și atunci… Beijingul se va gândi cum ar putea să ajute Washingtonul să iasă fără prea multă rușine din impasul din Orientul Mijlociu. Iar Trump, pentru început, trebuie să declare acest lucru clar în public. Interesant, își va asuma oare riscul?
Pentru că dacă își asumă riscul, democrații vor începe să îl atace și din această direcție (insistând că a trădat interesele naționale ale țării). Iar dacă nu își asumă riscul, atunci… președintele Xi îi va zâmbi chinezește și va continua să bată cuie în sicriul hegemoniei americane.
📱InfoDefense
Israelienii nu sunt evrei și Tucker Carlson este atacat pentru propunerea lui, de aceea testarea ADN este interzisă în Israel, dar ei își schimbă 'narrative'-ul după cum convine lăcomiei lor:
RăspundețiȘtergerehttps://youtube.com/shorts/KvuM147VV44?is=W72OyzfxdYg89J8i
Fosta PR-istă a lui Zdrelensky se confesează lui Tucker şi ajunge pe lista scurtă a celor care sunt căutați spre a fi lichidați de ucrainici:
RăspundețiȘtergerehttps://m.youtube.com/watch?v=Pkz2-cWHPbg
Am vazut tot interviul,i-a detonat nuclear imaginea de "erou" a lui cersensky care este un dictator si un tiran.
Ștergere1. "Anglia a lansat un pachet de ajutor pentru Ucraina constând în ... drone...
RăspundețiȘtergereAnglia e doar o perdea de ceață."
Anglia este FALITA si din cauza politicilor economice, financiare si sociale neomarxiste, neoconservatoare si neoliberale luate in ultimii 30 de ani se afla in pragul disolutiei ca tara si ca natiune!
Indiferent ce va face, tot in gaura iese. Daca nu se potoleste are cele mai mari sanse dintre natiunile europene de a primi o scaltoaca zdravana de la rusi, iar stapanii de peste ocean doar "vor protesta vehement" neavand tupeul de a trage nici macar o capsa de piscarici contra rusilor.
Uitati-va la rezultatele ultimelor alegeri locale din acest weekend si veti intelege atat "bomba sociala" care sta sa explodeze in intregul UK cat si faptul ca in viitor, odata cu schimbarea clasei politice, mai toate politicile actuale se vor schimba.
https://reason.com/2026/05/08/reform-wins-big-in-british-local-elections-reshaping-the-u-k-right/
"Simplu: Trump controlează petrolul din emisfera vestică și se gândește că dacă taie picioarele Rusiei și oprește Orientul Mijlociu în a furniza petrol Chinei, va reuși să câștige războiul economic prin întoarcerea tuturor la pupatul ghiului stăpânului american...
Acum China se află într-o poziție facilă, dată de piața americană, care achiziționează orice rahat, indiferent de zona în care este produs."
SUA este FALITA!
NU EXISTA om sanatos la cap care sa aibe discernamant si IQ de nivel mediu si care sa vrea sa cumpere de bunavoie un produs amercian. Absolut TOATE produsele americane sunt niste ciurucuri invechite tehnologic si nefiabile vadute la preturi astronomice.
De peste 50 de ani americanii merg pe strategia:
"Selling yesterday's technology at tomorrow's prices"!
Asta este si motivul pentru care au fost pulverizati de pe o gramada de piete, inclusiv la ei acasa de catre produse straine. Vezi de ex cum si-a furat-o industria auto americana de la europeni, japonezi si coreeni. Le fel se intampla si acum cu autoturismele chinezesti daca nu interziceau complet importul acestora.
De o gramada de timp in SUA nu exista decat patru industrii care functioneaza:
1. Industria de armament ce produce si vinde prostilor ciurucuri nefiabile si inutile la suprapret. Imbecililor le vinde pe datorie prin credite americane. Plus razboiul cu alte state si furtul resurselor minerale.
2. Manipularea capitalului, a pietelor de capital si a burselor in interes atat national cat si personal, asa cum a facut FED-ul tot timpul si exact cum face si dobitocul asta de Trump acum impreuna cu toata familia lui de sarlatani si ciumpalaci ce se cred mari afaceristi si investitori
3. Interminabilele valuri cu credite "doar cu buletinul" pentru consum si mai ales pentru imobiliare care explodeaza periodic producand pagube majore inclusiv la nivel international. A-si trage tepe financiare unii altora este sport nationl practicat la ordinea zilei. Nu uitati ca la ei a aparut expresia "house poor".
https://www.investopedia.com/terms/h/housepoor.asp
4. Industria servicilor IT, ca de produse reale nu se poate pune problema. Putinele produse americane oricum sunt Made in China. Inclusiv ciurucurile Apple ridicate in slavi de prosti elitisti si de analfabeti tehnologic.
In ziua de astazi cu tot IT-ul si AI-ul lor au mai adaugat inca o noua strategie economica nationala:
"Using tomorrow's technology to do yesterday's work"!
Problema este ca din cauza politicilor si strategiilor retardate au inceput sa si-o fure peste bot pe tot mapamondul. Si nu ne referim aici doar la China care le-o trage de la productia de baza a componentelor IT, tranzistori, microprocesoare si pana la LLM-uri AI/ML.
https://flux24.ro/kathimerini-face-dracula-aranjamente-dar-vai-nu-din-cele-3-600-de-cazuri-instrumentate-de-kovesi-doar-aproximativ-60-au-avut-un-rezultat/
RăspundețiȘtergereLe chapeau bas, Dan Diaconu !
RăspundețiȘtergereValoare geopolitică densă, viziune, previziuni de interes enorm. M-a marcat mult această analiză ! De-abia aștept zilele următoare...
Cand a fost Siberia a Chinei? Sugerezi in mod repetat aceasta informatie si eu nu am gasit nimic de genul acesta
RăspundețiȘtergereE drept că regiunile din Nord (Harkov), Est (Donbas) si Sud (Crimea, etc) sunt covârșitor / preponderent rusești, dar "dragostea" ruso-ucraineana are de fapt, răni și falii adânci, începând cu represiunile îngrozitoare ordonate de Petru cel Mare (ucrainenii se aliasera cu regele Suediei, care invadase Rusia și a fost infrânt definitiv), continuând cu Stalin ( Holodomor-ul (8...12 milioane de ucraineni asasinați prin înfometare) + Gulagul siberian), apoi (WW II) sutele de mii de ucraineni fie înrolați de armata germană, fie solați din Armata Roșie, căzuți prizonieri la nemți, ceea ce le-a adus, de-a valma, condamnarea la moarte (tot sub Stalin).
RăspundețiȘtergereNu trebuie să omitem că războiul Ucrainei cu Rusia a fost planificat inca din 1994 - conform studiului de la Harvard, privind un conflict militar ruso-ucrainean ( comparația capacităților militare, economice, a resurselor umane (populație), analiza dezavantajului geografic al Ucrainei), iar anumiți lideri religioși (din SUA) și-au exprimat deschis (in scris) planul ca slavii (rușii și ucraineenii) să se măcelărească reciproc.
In acest moment, deși Zelensky e luat la țintă ( v. interviul luat de Tucker Carlson, fostei purtătoare de cuvânt a lui Zelensky, Yulia Mendel, care dezvăluie speculanții de război și îl numește ( pe Zelensky) „dictator”), iar corupția generalizată e făcută publică ( "Cutremur la Kiev: Procurorii cer arestarea fostului șef al administrației lui Zelenski"; "Noi detalii: Fostul șef al administrației lui Zelenski a spălat 10 milioane de dolari in blocuri de lux lângă Kiev "), Ucraina + SUA + UE + NATO nu dau semne că vor ca masacrul să se apropie de final :
- Ucraina va desfășura mii de vehicule terestre fără pilot pe linia frontului, afirmă oficialii
https://www.naturalnews.com/2026-05-12-ukraine-to-deploy-thousands-ugvs-front-lines.html
- Ministerul Apărării din Rusia raportează aproape 9.000 de încălcări ale armistițiului, comise de Ucraina, pe durata încetării focului
https://www.naturalnews.com/2026-05-12-russia-reports-ceasefire-violations-by-ukraine-during-truce.html
I-auzi ma, ce zice Stubb, presedintele Finlandei/Vasluiului:
RăspundețiȘtergere"Rusia se prabuseste!" 🤣
Vodca Finlandia - rachiul de vaslui - a bagat Vodca Stolijnaia sub masa! 🤣
De la Irak, dar mai ales de la Afganistan incoace, NATO este doar o Gogorita/Holograma de aparare, odata cu retragerea rusinoasa a Americii din Afganistan!
Atunci: Nato era America, si viceversa! Era o forta reala unica/comuna a accidentului colectiv!
Intre timp a ajuns doar o Alianta de Carton! O Coalitie din Hartie!
O "cioaca" masonica!
Un documentar din 1989 arată fuga Teresei dintr-un „cult satanic” brutal și ritualuri bizare | 60 Minutes Australia
RăspundețiȘtergereAcesta este cultul bancar psihopatic și parazitar din spatele fiecărui război, al pandemiei, al minciunilor medicale, al istoriei false, al catastrofelor economice, al ONU, al FMI, al NATO, al WEF, al BRICS, al fraudei climatice, al sionismului, al Hollywood-ului, al divertismentului, al programelor spațiale false, al tehnologiei/invențiilor îngropate, al monopolului alimentelor otrăvitoare, al tehnologiei închisorilor SMART (doar versiunea avansată a sistemului de inventariere a tatuajelor IBM din Holocaustul celui de-al Doilea Război Mondial), etc.
Ei dețin monopolul BlackRock/Vanguard. Aceștia doresc un sistem global de inventariere SMART, de supraveghere, care depinde de extinctiona umanității, în favoarea transumanității, ale cărei celule au fost fuzionate cu nano-tehnologia, astfel încât să poată trafica literalmente toată viața de pe Pământ pentru orice scop doresc. Aceste ritualuri sanguine sexuale reprezintă baza sistemului lor de valori. Airika
Ce înseamnă "republica tranzitorie"de centru și, altfel, ce/cine este" entitatea K"?
RăspundețiȘtergereBlackRock?
Şi nu ați menționat de fel Cernăuțiul( Bucovina de N). Nici Transcarpathia, țara rușinilor.
Deci?
Din nou o analiză foarte bună a situației actuale! De unde naiba le scoți? Cred ca dintre marile puteri doar China și Rusia au strategii coerente și viziune de ansamblu, SUA din păcate , pierde teren și este la mâna marilor corporații care își văd de afacerile lor . Restul lumii? Nu prea contează decât ca masa de manevră!
RăspundețiȘtergereO analiza serioasa.
RăspundețiȘtergereCred ca se referă la entitatea Khazara! Cea care de fapt conduce lumea din umbră
RăspundețiȘtergere