Ucraina, aproape de finish

Idioții pro-Ucraina sunt în culmea fericirii ca efect al „loviturilor reușite” ale Ucrainei împotriva Rusiei. Este adevărat că s-au reușit câteva lovituri care au îngreunat teribil situația exporturilor petroliere ale Rusiei. La fel de adevărat este că Ucraina a început inclusiv atacuri teroriste asupra petrolierelor rusești în apele internaționale, motiv suficient pentru ca spălații pe creier să radieze de fericire, fără a înțelege ce consecințe poate avea un astfel de gest. O să încep prin a explica ceea ce se întâmplă în realitate, pentru ca apoi să înțelegem unde ne aflăm și care este destinația.

În primul rând trebuie să conștientizăm că războiul din Ucraina nu este despre Ucraina, ci despre Rusia. Ucraina a fost gândită strict ca unealtă folosită de puterea hegemonică americană împotriva Rusiei. Așa cum în Al Doilea Război Mondial Hitler a utilizat banderiștii ucraineni împotriva URSS, la fel se întâmplă acum, când imperiul în derivă al Americii utilizează tehnica de manipulare nazistă pentru a instrumentaliza o agresiune asupra Rusiei. 

Ei știu bine ce fac și de aceea, de fiecare dată, au lucrat sub acoperire. Cel mai mare dezavantaj al Rusiei este acela că nu poate duce un război la scară împotriva Ucrainei. Motivul? Populația. Când 90% dintre ucraineni sunt vorbitori de limbă rusă și când mai bine de jumătate sunt atașați mai degrabă idealurilor „Maicii Rusia”, e greu să-ți organizezi atacul. De partea cealaltă, Occidentul știe bine ce face: utilizează scutul uman și instrumentează eficient agresiunea asupra Rusiei. E un joc pervers, pe care Rusia l-a acceptat așa, iar aici motivele sunt discutabile. Ceea ce este cert e că planificatorilor din spate nu le pasă de Ucraina și ucraineni, ci de rezultatele concrete ale agresiunii. Mai țineți minte atacurile asupra radarelor de avertizare timpurie Voronej? Sau atacul împotriva bombardierelor strategice rusești? Toate au avut un singur scop: slăbirea Rusiei astfel încât, la un moment dat, SUA să intre în joc precum cavalerul pe cal alb și să le spună rușilor că-s slabi și au nevoie de un nou deceniu nouă. Ceea ce e imposibil și nu se poate lăsa decât cu o iarnă nucleară.

Unii cred că venirea lui Trump a schimbat jocurile. Aiurea, nimic nu s-a schimbat! Trump a schimbat doar abordarea, însă rezultatul urmărit este aceeași, anume continuarea agresiunii. În timp ce se preface că moare de grija soldaților ruși(atenție la retorica de aici!), în realitate oamenii săi negri lucrează cot la cot cu țările care aparent se află în „disensiune” cu SUA, adică Anglia și Uniunea Europeană.

Cea mai recentă operațiune este cea pe care o putem numi oficial „Operațiunea Drona”: Anglia a lansat un pachet de ajutor pentru Ucraina constând în ... drone. 120 000 de drone spun ei, amintind, între altele, că sunt drone cu diverse utilizări, de la cele FPV până la drone cu rază lungă de acțiune. Oups, nu vi se pare că cineva s-a detonat? De fapt care e șmecheria? 

Anglia e doar o perdea de ceață. În realitate, pachetul pe care l-au dat Ucrainei a constat în cea mai mare parte în „drone ucrainene” cu rază lungă de acțiune. Cu toate că sunt fabricate în SUA și Anglia, sunt făcute să pară ucrainene, cu denumiri în ucraineană și tot tacâmul diversionist. De ce se face această mișcare acum? Simplu: Trump controlează petrolul din emisfera vestică și se gândește că dacă taie picioarele Rusiei și oprește Orientul Mijlociu în a furniza petrol Chinei, va reuși să câștige războiul economic prin întoarcerea tuturor la pupatul ghiului stăpânului american. Asta e strategia sa! 

Pentru a contracara mișcarea perversă instrumentată acum în Ucraina, Rusia a început să dea lovituri devastatoare infrastructurii feroviare. Vânează locomotive, pe care le face praf cu drone. Mișcarea e isteață: trenurile sunt „circuitul sanguin” al armatei Ucrainei. Distrugându-le trenurile, castrează capacitatea de aprovizionare a armatei de pe linia frontului, afectând minimal populația. Partea interesantă e că Occidentul nu prea poate ajuta aici deoarece Ucraina folosește căi ferate cu ecartament mare. Locomotivele distruse nu pot fi înlocuite de Occident cu altele pe care le are în uz, astfel încât dauna este majoră pentru perioada de vârf în pragul căreia ne aflăm.  

Planul Rusiei e unul total, anume distrugerea din temerii a actualei Ucraine, adică a banderismului și asta fără a afecta sentimentele majorității populației. E clar că Federația Rusă nu va mai sta ca în comunism, să vâneze banderiștii pentru ca apoi să fie parazitată de mafia ucraineană. Cel mai probabil, planul Rusiei va fi acela de a aduce în interiorul său regiunile de graniță și sudul. Mai precis, Rusia țintește: Sumî, Harkov, Luhansk, Donețk, Zaporoja, Herson, Mykolaiv, Odesa și, desigur, totul va veni la pachet cu Transnistria. Acela este cordonul sanitar de garantare a intereselor Rusiei.  

Scenariul post-război nu lasă loc de dubii. Cel mai probabil, aripa radicală ucraineană va fi masată într-o republică formată din Ternopil, Ivano-Frankivsk, Liov, Volînia și Rivne. Aceasta se va învecina la est cu o republică tranzitorie, formată din Jitomir, Vinniția, Ceraski și Kiev. Iar locul rămas, mai precis Kirovohrad, Dnipropetrovk și, posibil, Poltava pare rezervat „Entității K”. Restul regiunilor ori vor fi împărțite, ori vor forma ele însele regiuni de sine stătătoare. Exact ca în filmul „Sluga Poporului”.

Ce se joacă acum? Părerea mea e că ne aflăm în preajma „ultimei strigări”. Industria rusă are în lansare mai multe modele de drone autonome long range, care-i vor ieftini teribil costul războiului, dar o vor pregăti inclusiv pentru o interacțiune dură cu Occidentul, dacă va fi cazul. Alături de greii S-70 Okhotnik și Grom, cel mai probabil vedeta va fi Geran 5 , deja testată și aflată în faza de scalare a producției. Toate, în paralel cu un avans semnificativ în ceea ce privește lupta anti-dronă. Întreg complexul industrial rusesc este concentrat pe scalarea soluțiilor deja existente. Pantsir-SMD-E este probabil cea mai bună soluție din lume, combinând muniția ieftină(mini-rachete) cu o precizie extremă. Dar în afara acestuia mai avem o duzină de soluții care sunt combinate într-o strategie multi-strat de apărare.

Problema nu este însă capacitatea de doborâre a dronelor, aceasta fiind de mult rezolvată de tehnologiile multistrat existente. Problema e detecția. Acesta este motivul pentru care Rusia introduce o rețea de radare novatoare stratificată pe care o vom trece pe scurt în revistă. Soluții precum RLS-P18-2 „Cameleon”(conceput special pentru a detecta ținte care zboară la firul ierbii), Valdai -Sistemul 1RL248(este stratul imediat următor, combinând un radar 3D cu camere termice și un sistem de goniometrie) sau sistemul „Borshchevik”(conceput inițial pentru a detecta terminalele Starlink și adaptat pentru a identifica fluxurile video transmise de dronele FPV către operatori) sunt soluțiile de linie. Acestea urmează să stea în spatele unei rețele de senzori audio-optici care se instalează practic pe toate turnurile și zonele înalte din vestul țării și care este coordonată de un software dotat cu AI pentru identificare timpurie. Avantajul rețelei este acela că poate identifica ușor o dronă, o poate diferenția de păsări și poate avertiza în timp util, „desenându-i” inclusiv traiectoria. La fel ca și în cazul celorlalte elemente, aici e vorba de scalare, unde Rusia vrea să se bazeze strict pe capacitățile sale. Și o să înțelegem imediat de unde vine obsesia sa pentru internalizare.

S-au făcut avansuri incredibile inclusiv pe linia frontului, unde soldații au în buzunar un avertizor de dronă, care identifică spectrul de radiofrecvență și avertizează soldatul înainte ca drona FPV să ajungă în zona sa vizibilă și să fie prea târziu. 

De fapt ce avem aici? După ce Rusia a contracarat toate provocările „de ultimă oră” ale Occidentului(tancuri, dispozitive de artilerie de ultimă generație, dispozitive antiaeriene s.a.m.d.), a rămas doar cu această vulnerabilitate, dată de spațiul imens pe care trebuie să-l apere. După ce va termina operațiunea aceasta, practic Occidentul care luptă în Ucraina va avea mâinile legate. Ucraina nu mai are soldați deoarece ori au fost omorâți, ori sunt grav răniți, deci neutilizabili, iar mafia mega-coruptă nu mai are cum să se apere.

Așa se văd lucrurile prin ochii rușilor, dar așa cum v-am spus, tabloul este mai complex de-atât. Trump urmărește să dea lovitura devastatoare întregii lumi și să-și asigure supremația pentru următoarea perioadă. Cum? Prin „subvenționarea” de conflicte. Retrăgându-se oficial din Ucraina a „vândut franșiza” Europei și Marii Britanii. În Orientul Mijlociu vrea să facă același lucru „vânzând franșiza” statelor arabe, iar cu China și-ar dori un conflict în care coaliția să fie japonezo-coreeano-indiano-taiwanez. Dacă vreți, este vorba de un soi de „Anaconda Multipolară”. 

În Europa pare a-și fi găsit idioții care au ajuns să bagii banii în conflictul din Ucraina din credință. În Orientul Mijlociu pare că singurii idioți utili rămași pe masă sunt statele satelit ale Israelului: Iordania și Emiratele Arabe Unite. Prea puțin. Iar în Asia? 

Aici e întrebarea: cine va avea curaj să ridice mâna împotriva Chinei? Este doar una dintre întrebări. Cealaltă este dacă putem fi siguri pe actuala direcție a Chinaei. Știu că sună dubios pentru unii, dar China nu este o țară care să-și facă un ideal din a conduce lumea. Istoric, China a fost o societate închisă și nici acum nu este diferită. Ea își este ultra-suficientă sieși, nu nu a avut niciodată și nu are nici acum chef să se bată pentru supremația mondială. Gândirea îi este neschimbată de-a lungul vremii. Acum China se află într-o poziție facilă, dată de piața americană, care achiziționează orice rahat, indiferent de zona în care este produs. Dacă există un deranj al Chinei, acesta este dat de schimbarea arbitrară a regulilor jocului. Teoretic, China nu-și dorește un conflict cu SUA și doar imbecilitatea politicienilor americani poate genera așa ceva. 

E esențial să înțelegem aspectul acum, în condițiile în care, începând de miercuri, vom avea o vizită la nivel înalt a lui Trump în China. Și aici e posibil să se întâmple ceea ce unii vor considera „trădarea Chinei”. Nu spun că se va întâmpla, spun doar că se poate petrece. În ce constă „trădarea”? În semnarea unor acorduri cu Trump care vor justifica încălcarea acordurilor și a „prieteniei eterne” declarate anterior Rusiei. Dacă se întâmplă, va fi, probabil, cea mai mare fractură geopolitică, prin intermediul căreia SUA își va putea prelungi puterea încă vreo 10-15 ani.

Până acum relațiile ruso-chineze au fost impecabile, însă în condițiile în care doar Rusia a avut contacte la nivel direct cu SUA și s-a ținut de termenii tratatului care prevede informarea proactivă a celeilalte părți cu privire la rezultatul întâlnirii, la subiectele discutate și acordurile semnate. Acum e rândul Chinei să-și demonstreze hotărârea de a merge pe linia multipolară. Iată așadar motivul pentru care Rusia a respins până acum dependența de China, cu toate că acolo și-ar fi putut găsi calea către scalarea eficientă a întregii industrii militare. Rusia a preferat să acționeze prin ea însăși, astfel încât, în scenariul în care China ascultă cântecul de sirenă al SUA, să fie pe propriile-i picioare.

În esență, Trump știe că nu China este dușmanul numărul 1 al său, ci Rusia. Și asta pentru că Rusia, din punct de vedere militar și al resurselor este auto-sustenabilă. China e mai ușor de pacificat, chiar dacă e o forță redutabilă atât economic, cât și militar. Vulnerabilitatea sa sunt resursele naturale, mai precis cele energetice. 

Sunt mulți idioți care au impresia și chiar se bucură de posibilitatea ca China „să-și ia Siberia înapoi”. Dacă privim din punctul de vedere al SUA, balansul între China și Rusia e un joc extrem de riscant. Mergând pe scenariul extrem, în care Chinei i s-ar promite Siberia în urma unei înfrângeri a Rusiei(scenariu care, sincer, e mai degrabă fantastic), ce faci după? Mai ești capabil tu, ca hegemon american, să faci față unei copleșitoare forțe economice, care are și resursele energetice, naturale și, mai ales, pe cele militare și geopolitice? Poți lupta împotriva unei construcții de acest tip?

Ca idee, privind acum prin prisma întregii table de șah geopolitic, putem constata că ne aflăm într-un moment limită. Dacă discuțiile cu China se vor sfârși în direcția „pacificării” față de SUA, situația se va complica pentru Rusia care va fi nevoită să închidă ecuația ucraineană printr-un război rapid la scară, fără reguli și fără limite. SUA, în paralel cu subvenționarea Europei pentru continuarea războiului cu Rusia, vor forța atacul multi-vectorial asupra Iranului, bazându-se pe no-combat-ul chinezesc. Și nu-mi este foarte clar modul în care Rusia va putea să se implice și în conflictul iranian pentru apărarea celor de-acolo. 

În schimb, dacă întâlnirea Trump-Xi nu va decurge conform dorințelor lui Trump, este de așteptat o integrare accelerată ruso-chineză și o imposibilitate de acțiune în Iran pentru armata SUA. De asemenea, în Ucraina Rusia va acționa conform scenariului pe care vi l-am descris întrucât masarea naziștilor ucraineni la granița cu Polonia le va face polonezilor zile fripte, în lipsa „dușmanului rus”.  Fără doar și poate, petrolierele flotei fantomă a Rusiei vor fi militarizate prin intermediul capacității de scalare a Chinei, iar regulile traficului internațional vor fi schimbate pentru totdeauna. Într-un asemenea scenariu, disoluția SUA se va produce mai repede, în maxim 5 ani, după care nimic nu va mai fi la fel pe Continentul Nord-American. 

În mare, cam așa arată fotografia geopolitică a lumii de acum. După vizita din China vom avea și confirmarea direcției pe care se va continua.