duminică, 5 iulie 2026

Ce semnificația eu ultimele dezvoltări din Ucraina?


Operațiunea din Ucraina a intrat într-o nouă etapă. Ultima în granițele actuale! Ceea ce vedem acum este cimentarea unei așezări definitive a forțelor Rusiei în vederea asigurării unei centuri de siguranță extinse. „Cu cât mai multe crime sunt săvârșite împotriva populației noastre civile, cu atât mai mare va trebui să fie zona de siguranță pe care Federația Rusă trebuie să și-o asigure în teritoriul inamic” - a spus Putin, preluând de facto operațiunile militare împotriva Ucrainei. Iar „centura” este posibil să nu se refere strict la Ucraina!

Putin a anunțat oficial eliberarea orașului Konstantinovka și planul pentru vectorul Slaviansk-Kramatorsk. Toate aceste localități au fost ultra-fortificate de NATO și gândite să rezite unor asalturi de ani de zile. În realitate, după cum s-a văzut în cazul Konstantinovka,  rezistența a fost extrem de redusă, de doar două luni de zile. Elementul de surpriză al actualului război par a fi fost FAB-urile rusești, extrem de precise și surprinzător de ieftine. 

Dacă până acum lupta Rusiei era justificată de eliberarea teritoriilor republicilor care au votat pentru ieșirea din Ucraina și intrarea în Federația Rusă, acum doctrina s-a schimbat, lupta dându-se pentru stabilirea unei centuri de siguranță. Adică a unui teritoriu din afara republicilor respective. Și, nu în ultimul rând, pentru dezarmarea completă a Ucrainei. 

Sunt zile întregi de când Ucraina e bombardată metodic, căutându-se dezmembrarea întregului său complex militaro-industrial. Mulți se întreabă dacă nu e cam multișor de când Rusia tot bombardează acolo, rezultatele lăsându-se mult prea așteptate. Iar întrebarea este justificată. Inclusiv în Rusia sunt întrebări pe această temă. 

Doar că adevărul este mult mai monstruos decât pare. Complexul militar ucrainean este unul infernal de mare! Occidentul a investit și investește sume copleșitoare în fabricile morții din Ucraina. Sunt mii de startup-uri finanțate cu fonduri din Occident, se derulează programe paralele de transfer tehnologic, reușindu-se transformarea Ucrainei într-o mega-fabrică integrată de arme. Încă de la revoluția portocalie, investițiile occidentale s-au axat pe zonele care pot fi ușor transformate în producția de armament. Know-how-ul sovietic a fost completat de injecțiile tehnologice occidentale, reușindu-se dezvoltarea rapidă a unei industrii performante.  

Și uite-așa, războiul a devenit unul asimetric, în sensul în care orice lovesc ucrainenii pe teritoriul Rusiei este devastator, în timp ce ceea ce lovesc rușii în Ucraina este indiferent. De ce? Pentru că dușmanul real al Rusiei este Occidentul, nu Ucraina, iar din punct de vedere occidental pierderile Ucrainei nu contează. În schimb, pierderile Rusiei sunt victorii pentru ei. Rusia când atacă, atacă doar tentaculele caracatiței occidentale care se manifestă în Ucraina, nu capul care este întreaga zonă SUA-NATO. Mult prea multă vreme conducerea superioară a Rusiei s-a iluzionat cu gândul că loviturile care vor fi aplicate intereselor strategice ale Occidentului din Ucraina vor calma „revoluționarismul” occidental. 

Fals, Occidentul a fost cel care a escaladat continuu în Ucraina. Și va continua să escaladeze, cheltuind oricât de mult posibil deoarece ei sunt „all in” acolo. Nu-mi dau seama cum de Rusiei i-a fost atât de greu până acum să înțeleagă asta. Sau poate că au înțeles de la bun început, dar era nevoie să se ajungă în „punctul fără întoarcere”. Chestiunile, deși simple în esență, se complică teribil în politica mare.

Situația de acum, cea în care Rusia atacă la scară, dezmembrând piesă cu piesă infernalul complex militaro-industrial ucrainean, este una dintre ultimele încercări de a menține conflictul în chingile teritoriale ale spațiului ex-sovietic. Rusia încearcă să dezarmeze complet Ucraina deoarece, rămasă și fără soldați și fără arme, nu va mai putea reprezenta o amenințare. Ei știu că Occidentul va face totul pentru a menține statutul războinic al Ucrainei. De exemplu acum, când Ucraina nu mai are soldați, occidentalii au investit imens în transferuri tehnologice pentru dezvoltarea locală a dronelor terestre și a roboților de război, care să compenseze pierderile umane masive ale ucrainenilor. Asta în timp ce, în paralel, se fac operațiuni pentru împingerea în război a statelor de la granița cu Ucraina. 

Ați văzut în ce mod pervers au încercat ucrainenii să provoace un dezastru la Constanța. V-ați întrebat însă de ce România a închis fix consulatul de la Constanța? În termeni diplomatici, România a sărit artificial peste mai mulți pași, respectiv rechemarea pentru consultări a ambasadorului propriu, declararea de „persona non grata” a unor diplomați sau reducerea parității numerice. Sunt elemente definite clar de Convenția de la Viena în ceea ce privește escaladarea diplomatică. De ce oare România a sărit direct la închiderea Consulatului din Constanța? Oare pentru că știau că acolo se va organiza un atac sub steag fals, care va împinge România în război?

Dacă în Polonia doar jumătate din putere este subjugată interesului occidental, în România întreaga structură de putere este una absolut trădătoare, fidelă strict ordinelor primite din afara țării. Iar asta trebuie să ne pună semne serioase de întrebare deoarece se încadrează exact în direcția infamilor planificatori ai conflictului, cei pentru care națiunile nu reprezintă nimic. Polonia încă mai are reprezentanți precum Marek Jakubiak, care nu se feresc să spună lucrurilor pe nume. În România, atât puterea cât și opoziția nu-și pun problema intereselor României, ci cărei Porți externe să se închine și căreia să-i predea „cheile țării” .

Revenind la ceea ce se întâmplă în Ucraina, constatăm o schimbare masivă de atitudine din partea Rusiei, pe fondul escaladării teribile a Occidentului. Este probabil ultima înainte de extinderea devastatoare a conflictului. Trebuie însă să fim conștienți că, în cazul în care Ucraina va pierde, Occidentul nu va avea nicio problemă să-și împingă pionii la înaintare. Deja piticii baltici permit Ucrainei lansarea de drone de pe teritoriul lor, iar noi facem pași clari în direcția implicării.

24 de comentarii:

  1. Rusia - ca parte a "Axei=Aliantei Raului", alaturi de China, Iran, si RPDNC - inca mai cauta solutii pentru amânarea/dezescaladarea celui de-al 3 lea Razboi Mondial.

    Insa "liniile rosii", trasate acestei Aliante, de catre a 5 a Cruciada a Degeneratilor=DeNaturatilor, incep sa doară din ce in ce mai tare fals numitei "Aliante a Maleficientilor"!

    RăspundețiȘtergere
  2. Suntem considerați, "capu' berbecului". Și noi dormim in loc sa ieșim să-i dăm jos pe nenorociții puși de UE să ne bage in război.

    RăspundețiȘtergere
  3. De unde a stiut Eminescu cu aproape 100 de ani inainte, ca ultimul rege neamt al Romaniei, este un "gangav" .... cu gura stramba de paralizie?

    Nu voi putea trai treaz, ororile care vor veni asupra noastra:

    "cautate cu lumanarea" ... asa cum sustin si Calin Georgescu, si Sosoaca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ce i mâna pe ei în luptă,
      Ce au dorir acel Apus?"

      Ștergere
    2. dinastia de la Dealul Înalt nu a fost germană , ci klingoniana.Apud N.Iorga.

      Ștergere
  4. Nu mi se pare că strategia de început a rușilor ar fi fost containment ul repetatelor agresiuni ucrane din perioada 2014-2022.Ce nu pot înțelege sunt două mișcări și o situație (absolut de neexplicat personal). Prima: întoarcerea armatei ruse de la mai puțin de 70 de km de Kiev, într-o fază a Operațiunii Spec maxim favorabilă rușilor și permiterea reinarmării ucranilor. A doua: acțiunile extrem de slabe a rușilor prin bombardamente asupra complexului militaro industrial ucran și a infrastructurii de război a ucriei. Ca situație, aparent pierderea de către ruși războiului pe inteligence în perioada 2014-2024.
    Rușii par a repeta greșelile din 1938-1941, când au crezut că pot negocia avantajos cu ghiavolul occidental; când le-a trebuit doi ani și milioane de pierderi omenești să trezească din iluzie și să contracareze.
    Rusia și bogățiile sale sunt ținta Occidentului de trei sute de ani, fiind subiect de invazie de trei ori în această perioadă. În timp ce rușii invadau spre sud estul european (România inclusă) și Asia Mică.
    Dacă ar fi să enumerăm toate acțiunile Occidentului-mai ales ale briților- în a împiedica Rusia să ajungă la Strâmtorile cândva ale Bizanțului, am fi la jumătatea distanței Pământ-Lună.
    Mai spun una: nu-l văd pe vladimir (nu degeaba numele lui înseamnă prințul păcii) acela care va răsturna Occidentul, cum este spus. Pentru asta, trebuie să vină unul rău-rău de tot. Care va veni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru că sunt diferite fețe ale aceleiași monede. 2RM la fel, s-au întâlnit să stabilească cine e omul rău pentru populație. Ei trăiesc pe când omenirea este subjugată suferinței și sacrificiului omenesc, spiritual pentru necurat. Rezolvarea stă în trezirea individului la această clică universală, sistemică și realizarea propriei suveranități individuale și apoi colective, ca puterea să nu mai fie cedată, ci condusă către lumină și viață.

      Ștergere
  5. Prostimea sărăcită și furată din toate direcțiile e in concedii. Ii doare la bască pe toți de ce se întâmplă și va urma. Majoritatea nici nu înțeleg ce reiese din acest text, despre ce vorbim?:)) Majoritatea nici măcar nu au înțeles care a fost treabă cu dronele. Domn Diaconu , practic suntem fără ieșire. Ușor ușor ne vor prinde și pe noi in malaxor. Prostimea sta la tv și l înjură pe Pașca iar in spatele cortinei se fac pregătiri de război. Suntem Intr o situație fără iesire

    RăspundețiȘtergere
  6. Din nou "sursele oficiale" au dat-o in gard cand sustineau ca nu pierde Ukr. Konstantinovka :))))

    Este limpede ca NATO cauta sa escaladeze razboiul nedeclarat impotriva Rusiei pe masura ce aceasta recupereaza tot mai mult teren in ukr. si in mod sigur calculele facute de startegii NATO impreuna cu toate Think-Tank-urile posibile si imposibile pe tema escaladarii si a intrarii directe in razboi a EU arata ca este nevoie sa se deschida inca 2 sau 3 fronturi ca sa mai elibereze presiunea de pe ukrainieni.Banuiesc ca strategii astia au ajuns la concluzia ca Rusia desi are capacitati militare uriase,acestea nu sint infinite si lupta si asa se duce pe front actual de peste 1000 de km.....

    Scott Ritter zicea ca dronele FPV au ajuns sa fie fabricate de tot felu de vaduve/casnice in ukraina prin printare 3D la ele acasa.Daca e pe bune,asta arata disperare....
    A 2 a chestie,cica ar fi vreo 20,30 de mii de soldati nord-coreeni dislocati in Belarus care sint in stand-by gata sa intervina in ukr. daca se impute treaba,desi Lukasenko a declarat ca ramane neutru (deocamdata,ca s-a vazut ce ar vrea Zelenski sa faca acolo)

    Se pare ca desi in mai toate tarile UE exista programe de voluntariat militar (mai mult sau mai putin voluntar) nu prea se inghesuie "publicul tinta" la centrele de recrutare si ma tem ca vor face iar armata obligatorie.....Si ar mai fi si problema ukrainienilor de virsta militara si fara vreun handicap sau alta scuza,care se lafaie prin toata UE in loc sa fie impachetati si trimisi urgent sa-si apere patria,ca a-ti vazut deja ca prin Germania se vorbeste (doar) despre trimiterea lor inapoi acasa si interzicerea patrunderii in UE a altora.

    Am mai auzit ca daca e sa fie vreo implicare a NATO in ukr.,ar trebui acum cat inca e vara si se pot muta echipamente grele,ca alfel daca vine toamna cu ploile aferenta,s-a zis pe anu asta la ce noroaie au acolo....

    Poate asta-i si miza ramanerii la putere a Plicusorului si a Bolojafului,ca va mai aduceti aminte ce vizite externe aveau cei 2 inainte si dupa alegeri....Bolo,cat era presedinte interimar a convocat CSAT-ul,imediat dupa vizita la Macron,una din teme fiind exact daca sau nu trimitem trupe "coalitiei de vointa"....iar dupa ultima sedinta CSAT,au anuntat ca vreo 5500 de militari pune Romania la dispozitie pt. "operatiuni externe" in 2027.......Deci,mare atentie la ceea ce urmeaza !

    RăspundețiȘtergere
  7. "România întreaga structură de putere este una absolut trădătoare, fidelă strict ordinelor primite din afara țării."

    Si te asteptai la altceva?!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am spus inca de acum doi ani ca Federatia Rusa, daca nu va ataca decisiv, daca nu va distruge absolut toate elementele de infrastructura economica, energetica, militare, dar si tot ceea ce inseamna hoarde teroriste occidentale nato, in cele din urma va fi epuizata si va pierde intr-o anumita masura sustinerea populatiei civile ruse. Am mai spus ca Belarus va trada Rusia si eu cred ca asa se va intampla. Pentru relatia China Rusia nu am argumentat sau contragumentat pentru ca personal, am o neincredere viscerala in conglomeratul militaro politic chinez. Loviturile impotriva Federatiei Ruse vor continua si vor fi ucigatoare. Este vina lor absoluta. Trebuiau de mult timp pedepsiti exemplar occidentalii. Nu au facut-o.
    Intr-adevar, nazismul ukrainian nu este decat o interfata terorista a occidentului. Si da, am spus si aceasta, curvele occidentale au resurse nesecate de a lovi Rusia. Absolut toate prostiile lor politice declaratii in care recunosteau ca sunt slabi , ca nu au resurse vezi doamne,toate leprele americane care aparent admira Rusia in podcasturile lor, care+i sufla in fund spunandu-i ce tare e,ce mare e, ce slaba-i sua samd a fost si este propaganda perfida occidentala. Un cantec de sirena imputita, la care rusii, pt a nu stiu cata oara in istoria lor au pus botul. Puternici, inteligenti, buni luptatori, f bine organizati militar,au cazut prada trufiei proprii. Se intampla. E trist. Imi pusesem speranta ca in lipsa revoltelor populatiilor europene, Rusia va duce intr-un fel treaba noastra si va slabi sandramaua globalist marxista. Acum doi ani am inceput sa realizez ca nu este de fapt asa si ca Federatia Rusa va fi pusa intr un moment de mare cumpana. Daca nici acum nu ca calca pe gat hidra imputita bruxeleza, britanica si americana, cu mult mult foc si radiatii si mai multe, in mai putin de 10 ani vom vedea cea mai mare impartire a unui fost teritoriu, pana nu demult o tara: Federatia Rusa. Si chiar ca 1000 de ani de acum incolo vom mirosi boașele imputite ale deviantilor globalisti. Au gresit, au gresit ingrozitor rusii. Sunt in al doisprezecelea ceas. Daca nu inteleg si nu pulverizeaza macar tactic tot ce este occident la vest de ungaria...
    Flaviu

    RăspundețiȘtergere
  9. Si am mai spus ceva, cand cu drona, cred ca pe ddwall: a fost mana britanica , sri romanesc, o factiune din armata romana . Dronele au fost lasate la apa in dreptul Tuzla, radioghidate de pe malul romanesc. Prima trebuia sa faca acele ravagii si s-a impiedicat. Din acel moment celelalte trei au fost intoarse intr-adevar in spatiul ukronazist. Daca prima reusea, celelalte trei ar fi lovit secvential intreaga rada a portului.
    Dar... nimeni nu m-a crezut. Sistemul inseamna gasca de sri-isti, sie si doar partial dgia,gasca total conectata la murdaria vestica. Politicieni,jurnalisti etc sunt doar fecalele scalambaiate care exerseaza teatrul de papusi in fata cretinilor cetateni romani. Deci...
    Flaviu

    RăspundețiȘtergere
  10. pentru aparare sau atac am luat irondomul israelian? in ambele cazuri suntem in rahat dar o meritam la cat de prosti suntem

    RăspundețiȘtergere
  11. Problema Rusiei este că Putin l-a numit ca sef al armatei pe Gherasimov suspectat de mulți ruși ca fiind agent CIA. Acțiunile sale sau mai degrabă spus neactiunile sale dovedesc ori trădare ori pură stupiditate.

    RăspundețiȘtergere
  12. Este de înțeles Cine și De Ce în europa/ue/nato se încăpățânează spre o "victorie" a la Phirrus, cu orice preț, în confruntarea proxi cu Rusia.
    Dar așa cum imbecilii de la "Bruxelles" și alte capitale europene sacrifica ucraina și poporul ei, nu pricep că în același mod și cu aceeași detașare și nepăsare vor fi sacrificati chiar ei și, cel puțin, obiectivele lor militare măcar, curând, într-o confruntări directă!
    Li s-a spus doar : ceea ce VA FI, NU VA MAI FI ca-n Ucraina!!!
    Rusia nu va mai menaja pe nimeni. Cel puțin pe cei apropiați, că va fi o provocare în Kaliningrad sau Belarus, golful Finic, Karelia, Murmansk sau steag fals în Transnistria /Moldova ( despre Armenia nici nu poate fi vorba! ).
    Nici Germania sau Polonia nu sunt scutite.
    Din păcate, noi și balticii suntem cei mai "la îndemână" și chiar asta ne-ar mai trebui, un conflict cu Rusia, frânghie în casa spanzuratului!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. ... poate ca asa o fi ... un lucru e clar ... rusii s-au miscat incet/chirurgical in teritoriile care au votat cu ei ... Donbas & Co ... ... sunt curios cum se vor misca dupa ce trec de ai lor ? ... cred ca mult mai repede/brutal.

    ... apropoo de cordon de protectie ... depinde cum il faci ... daca e cu nucleare tactice ... nu il faci langa hgardul tau sa nu te afume ... il faci la gardul urmator ... asa populatia aia ramane izolata intrezona radioactiva si rusia =>adica poate ca avem noroc si nu neda noua in cap!

    p.s.
    vad ca ... subiectul cu azilele de la bihor ... nu le-ati clarificat ... vin mascatii sa ii ingrijeasca pe batrani ...

    RăspundețiȘtergere
  14. Dincolo de atrocitatile si distrugerile primului si celui de al doilea razboi mondial
    dincolo de caderea tarii in zona bolsevic -comunista cu resetarea brutala a societatii romanesti
    dincolo de lovilutia din 89
    dincolo de anii parcursi in democratura , in mod haotic , fara a ajunge la limanul istoric al salvarii depline pentru neamul nostru ,chinuit ,lovit , calcat in picioare , de toate regimurile impuse , care s-au succedat intr-o obsedanta , implacabila planificare
    urmeaza sa traim , sa asumam cea mai teribila alegere existentiala din ultimii 500 de ani , cea mai mare incercare prin care neamul romanesc este chemat sa treaca .
    Dupa ce Rusia va rezolva cazul Ucraina , va fi nevoita sa fringa zonele inamice din proximitatea imediata sau mai indepartata care au sustinut in acesti ani agresiunea impotriva sa .
    Sper ca nu vom singera prea tare , sper sa avem una la mie sansa sa nu disparem din istorie .

    RăspundețiȘtergere
  15. Cred ca in anul infiintarii Bancii nationale cheile tarii au fost definitiv predate .

    RăspundețiȘtergere
  16. Nicușor Dan, suspendat!
    [..] Adevărurile dure în această țară nu se rostesc decât în șoaptă. Pe la colțuri. România se vrea să fie târâtă în războiul din Ucraina. Un prim adevăr dur. Complice este președintele României Nicușor Dan împreună cu parte din serviciile de informații. Servicii care ar trebui să deservească România. Dar care, în realitate, deservesc interese oculte străine. [..]
    http://www.napocanews.ro/2026/07/nicusor-dan-suspendat.html

    Ucraina vrea ca jumătate dintre infanteriști să fie voluntari străini. Ce salarii oferă Kievul pentru a lupta cu rușii
    https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/ucraina-vrea-ca-jumatate-dintre-infanteristi-sa-2541126.html

    Polonia ar putea denazifica rapid Ucraina fără să tragă niciun foc, dar Tusk refuză să facă acest lucru. Ar fi suficient să amenințe că va întrerupe livrările pentru UCRAINA, de echipamente militare și tehnice ale NATO prin Polonia, privând-o astfel de 90% din aceste importuri.
    https://reseauinternational.net/la-pologne-pourrait-rapidement-denazifier-lukraine-sans-tirer-un-seul-coup-de-feu-mais-tusk-refuse-de-le-faire/

    ROMÂNIA TACE: Mega scandal în Polonia cu livrările suspecte de rachete Patriot către Ucraina
    https://flux24.ro/romania-tace-mega-scandal-in-polonia-cu-livrarile-suspecte-de-rachete-patriot-catre-ucraina/

    Sondaj : Ucrainenii nu mai cred în victorie. Două treimi vor încheierea rapidă a războiului, prin negocieri
    https://www.activenews.ro/stiri/Sondaj-bomba-Ucrainenii-nu-mai-cred-in-victorie.-Doua-treimi-vor-incheierea-rapida-a-razboiului-prin-negocieri-206437

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înalt comisar ONU cere Ucrainei să înceteze imediat, tortura aplicată prizonierilor de război ruși
      https://www.ziuanews.ro/externe/inalt-comisar-onu-cere-ucrainei-sa-inceteze-imediat-tortura-aplicata-prizonierilor-de-razboi-ru-i-1595079

      Incendiu la rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, după un atac ...
      https://www.libertatea.ro/stiri/incendiu-la-rafinaria-din-omsk-cea-mai-mare-din-rusia-dupa-un-atac-aerian-o-regiune-din-siberia-se-afla-pentru-prima-data-sub-alerta-de-drone-5807023

      Ghidaj american împotriva radarelor lui Putin. Serviciile secrete ale SUA au ajutat dronele ucrainene să distrugă rafinăriile ruse
      https://www.ziuanews.ro/externe/ghidaj-american-impotriva-radarelor-lui-putin-serviciile-secrete-ale-sua-au-ajutat-dronele-ucrainene-sa-distruga-rafinariile-ruse-1595095

      Președintele Finlandei, mesaj șoc la Ankara: „Ucraina trebuie să lovească și mai tare Rusia”
      https://jurnalul.ro/stiri/externe/presedintele-finlandei-mesaj-soc-la-ankara-ucraina-trebuie-sa-loveasca-si-mai-tare-rusia-1038226.html

      Ursula von der Leyen: „Ucraina are nevoie urgentă de apărare antiaeriană”. Zevzecul Mucea Dan sare cu banu’… din banii românilor
      https://ortodoxinfo.ro/2026/07/06/ursula-von-der-leyen-ucraina-are-nevoie-urgenta-de-aparare-antiaeriana-zevzecul-mucea-dan-sare-cu-banu-din-banii-romanilor/

      Germania cere încetarea ajutorului acordat Ucrainei, ca urmare a implicării în atentatul asupra conductei Nord Stream 2
      https://ortodoxinfo.ro/2026/07/06/germania-cere-incetarea-ajutorului-acordat-ucrainei-ca-urmare-a-implicarii-in-atentatul-asupra-conductei-nord-stream-2/

      Putin a pierdut contactul cu realitatea?
      https://www.national.ro/politica/putin-a-pierdut-contactul-cu-realitatea-876126.html/

      Ștergere
  17. Sancțiunile occidentale nu au oprit dezvoltarea Chinei în domeniul memoriilor DRAM, ci doar au încetinit-o.
    Ritmul de recuperare este mai rapid decât se anticipa, iar CXMT începe să amenințe poziția companiilor dominante din Coreea de Sud.
    Supremația occidentală monopolizată de ASML olandez devine inutilă. Înseamnă ocolire și depășire tehnologică.
    Previziunile se prăbușesc. La fel și profiturile. Următorul pas este colapsul financiar al burselor ținute în viață de cip-uri. Ei încă se miră că chinezii pot produce ceva mai bun decât în occident.

    https://www.zerohedge.com/technology/china-cxmt-testing-production-line-next-gen-bonded-dram-closing-tech-gap-korea-far ce spune pe scurt

    RăspundețiȘtergere
  18. Mizerabil gestul UCR de a trimite drona navala in zone sensibile și periculoase ! Terminal petrolier și depozit de azotați,zone cu potențial explozive și de distrugere foarte mare !Acțiunea s-ar fi soldat cu zeci de mii de morți și distrugeri nerecuperabile ! Apoi atitudinea de dispreț a UVR față de RO ! Resursele imense ale Rusiei,sunt obiectivul puturoasei Europa aflată în situație critică de ineficiența funcțională și cădere economică gravă !

    RăspundețiȘtergere
  19. Până acum trei luni autoturismele cu număr de ukraina erau conduse de femei. Au început să apară bărbați la volan, și nu pensionari. Bărbați în putere și cu vârsta de încorporare. Mașinile trec cu bacul pe la Orlivka-Isaccea și circulă spre Constanța și înapoi. Și mai circulă multe autocare, tot pe aceeași rută.

    RăspundețiȘtergere
  20. Analiza dvs. ar fi fost completă dacă prezentați și partea pozitivă a situației noastre ca țară. Noi am fost exploatați, jefuiți, siliți să plecăm din țară, am plătit din banii nostri securiștii care au avut grijă să se poată întâmpla toate acestea în liniște, occidentalii au plătit doar trădătorii de la vârf. Comparativ cu Uk o nimica toată. Așa că dacă ne bagă în război, toți tații care lucrează ca sclavii în afară și nu și-au văzut copii de mult vor venii bucuroși să se înroleze și să termine odată cu toți trădătorii noștrii (care dacă ne gândim bine nu sunt așa de mulți). Alegerea rămâne la latitudinea complicilor acestor trădători... viața alege întodeauna binele!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)