Situația de la ANCPI continuă până mâine. Așa spun ei. Teoretic, pe 22 iulie toate serviciile ar trebui să fie repornite. Acum, din punct de vedere strict IT, putem spune că „se mai întâmplă”. Că e inacceptabil să ai o asemenea oprire a activității, e altă treabă. Mai ales când e vorba de un astfel de serviciu care, realmente, a blocat întreg sistemul imobiliar al țării. Imaginați-vă că nu s-au putut face înscrieri sau ridicări de ipoteci, nu s-au putut face transferuri de proprietăți s.a.m.d. O bucată din economie s-a blocat.
Dar ceea ce trebuie să ne intereseze e altceva, iar, din acest punct de vedere, întreaga tărășenie de la ANCPI are tâlcul ei, de o importanță copleșitoare. Suntem în plin proces de invadare a vieților noastre de către digital. Nu doar că avem tot soiul de gadgeturi care transmit în demență date „la centru”, dar inclusiv statul e tentat să-și exercite tirania sa pentru digitalizarea vieților noastre. Agresiunea cu noua carte electronică de identitate e mai mult decât evidentă.
Să facem o teleportare imaginară într-un viitor apropiat. Nu mai există cash, totul e electronic. Plățile sunt fluide, aproape că nici nu mai ai noțiunea banului. Sau, mai bine spus, o ai doar atunci când banca te anunță că ți-ai atins limita de îndatorare, astfel încât nu mai poți cheltui nimic până când nu plătești dobanzile și mai adaugi bani. Dar e bine! Ți-e foame, e suficient să o spui: în zece minute ți se spune că masa este pusă. Trei feluri de mâncare, dintre cele preferate de tine. După care pleci. Te întâlnești cu prietenii. Nu mai ai habar de aprovizionare, de curățenie, de absolut nimic. Când vii acasă totul e lună. Niciun stres.
Mă rog, asta ar fi varianta ideală, la care unii speră din toată inima și care, pe cei cu capul pe umeri, îi sperie îngrozitor. Și-acum să introducem elementul neprevăzut, cel mai banal. Din cauza unor sabotaje în lanț, rețeaua de energie electrică pică. Inițial e un disconfort suportabil. Oamenii ȘITU că e ceva temporar și de aceea nu-și fac nicio problemă. Ba, mai mult, mai glumesc între ei la telefon. Pentru că telefoanele încă merg. Chiar dacă noi nu avem lumină, centrele de date, site-urile pentru comunicația mobilă, serviciile financiare s.a.m.d. merg fără probleme. Poți chiar să ieși la un restaurant deoarece plățile sunt procesate. Doar că totul se cam face pe întuneric.
După o zi începi să-ți faci probleme. Echipamentele din casă și-au cam terminat energia. Frigiderul trebuie dezghețat și spălat, iar mâncarea din el aruncată. Liniștea devine din ce în ce mai apăsătoare. Te trezești că nu mai funcționează nici gazele. Cauți cu disperare ceva de mâncare, dar nu ai decât prea puține chestii neperisabile. Ar trebui să mergi să-ți cumperi, dar cu ce plătești? În situația ta e toată lumea. Stați în fața magazinului așteptând o minune. Magazinul însă e ca un buncăr. Înainte de a-și epuiza energia, i s-au închis ușile. Doar prin zona de evacuare a gunoaielor e mișcare. Cu ultimele fire de energie din acumulatori, magazinul își golește stocul de mărfuri perisabile care, din cauză că au stat în căldură, au un miros greu. Oamenii se uită pierduți. Obloanele grele, din oțel, se lasă zgomotos, iar zăvoarele se aud din interior. E acel scenariu la care nu se aștepta nimeni, dar care e obligatoriu de implementat.
După încă vreo câteva zile rămâi fără mâncare. Și n-ai de unde să iei. Chiar dacă ai avea, nu ai bani, pentru că sistemele sunt închise. N-ai cui să-i ceri socoteală. Serverul care-ți ține gestiunea banilor tăi e undeva, departe. În realitate nimeni nu știe unde. Și chiar dacă ar ști, la ce-ar ajuta? Doar să te răzbuni. Așa că stai și te cuprinde un fir rece de transpirație pe șira spinării. Ești terminat și nu înțelegi ce ți se întâmplă!
Situația, cu toate că e preluată dintr-un ipotetic viitor, e absolut identică inclusiv azi. Constatăm cum un banal atac asupra unui registru - pentru că, în ultimă instanță, asta e respectiva instituție, are capacitatea de a bloca întreaga țară din punct de vedere imobiliar. Vă imaginați că un atac asupra Spațiului Privat Virtual de la ANAF ar putea pune pe brânci întreaga economie națională? Și aici nici măcar nu e vorba de bani virtuali, ci, pur și simplu, de niște instituții ale statului care au ajuns să fie - la modul inutil - cuplate la economie.
Poate că ar fi un exercițiu serios pentru oricine să-și evalueze reziliența proprie din acest punct de vedere. Dacă începând de mâine n-ar funcționa absolut niciun serviciu electronic, cât ai rezista? Sau, mai bine spus, ai rezista? Dacă serviciile centralizate(distribuțiile de utilități) ar crăpa, ce-ai face? Dacă nu ai avea apa, energie s.a.m.d. cum te-ai descurca? Te-ai gândit la posibilitatea asta? Știu că nu, dar ar trebui s-o faci. Nu de alta, dar într-un scenariu nerezonabil, asta face diferența dintre viață și moarte.

Eu chestia asta am discutat-o in casa si cu cine a vrut sa asculte . Cea mai banală : 60-70% stăm la bloc , in cartiere de blocuri , unul lingă altu , multe , se ia apa cîteva zile , unde te caci ? Un cartier intreg . Ca nu e buleftica , nu-i bai , nu-i căldură , nu-i bai , unde faci caca , acoli e bai . Dar mai e o chestie , daca nu-i mîncare , nu-i căcare . 🤣🤣
RăspundețiȘtergereIntr-un astfel de scenariu, hoardele de oraseni infometati ar navali in satele in care inca mai sint oameni care locuiesc la curte si au gaini, porci, vaci in grajduri si cotete, in gradina au meri, peri, pruni etc. Apoi mai au si fintina in curte, si pivnita sub casa, si cuptor pentru piine, si cirnati afumati in pod, si rezerve de zeci de kg de untura de porc, faina, orez, butoaie cu vin si tuica... Si... WC in fundul curtii.
RăspundețiȘtergereSi s-ar lasa cu moarte de om pentru o bucata de piine.
Sa crezi tu ca mai sunt multi cu WC in fundul curtii! Majoritatea locurilor unde mai gasesti asa ceva, sunt cele "administrate" de stat (unele scoli, dispensare, din astea). Rar, mai gasesti si pe la vreo persoana sau familie, prea batrani si prea saraci ca sa-si fi facut cele necesare in propria casa sau care au ramas cu ideea "Doamne fere, cum sa-mi fac nevoile unde dorm si mananc?!"
Ștergere…după care te ai trezit din somn. A fost doar un vis.
ȘtergereAcum la sate se cumpără de la Lidl nu are nimeni mai nimic prin casă decât șoareci și sobolani.
Pensionarii stau și sparg semințe în bătătură sau se plimbă cu trotinetele electrice ca coaiele n căldare toată ziulica prin sat sau duc sticlele de bere și vodcă la reciclare.
Așa că hoardele vor fi foarte dezamăgite că au bătut atâta drum degeaba.
Nu e chiar asa!
Ștergere@Anonim X, @Anonim 22 iulie 2026 la 11:06.
ȘtergereOooo, deci capitalismul a invins (si in Romania) la orase si sate! Pai, feliciteishan! Zau ca nu stiam, n-am mai fost pe plai de peste 30 de ani. Bravos, natiune! Ce e drept, eu eram cu gindul (si) la un cunoscut de-al meu, un inginer foarte priceput, care a facut foarte multi bani pina prin 2000 (in Romania) cind - satul de civilizatie, epuizat psihic - a vindut tot, a lasat orasul si si-a construit o casa 100% independenta de SISTEM, pe niste dealuri, departe de lume. Frigider natural, sapat in pamint, cu peretii "tapetati" cu piatra de riu, apa de izvor, lapte de la vaca (vaca personala) etc.
In SUA sint tot mai multi care se izoleaza. Am un cunoscut, fost actor, care a devenit fermier: vaci, gaini etc. Viata la tara e grozava! Cel mai mult ii invidiez insa pe aia din tribul Amish.
ooo asta ar fi chiar interesant - sa fie puse in "bot" tot SPV-ul ANAF - cu toate declaratiile de impozite, cu toate platile cu toate declaratiile de la toate firmele... etc.....etc... Chiar ar fi curios ce dracu o sa declare politruci care se tot invart prin ANAF de ani de zile...
RăspundețiȘtergereEu , ocupandu-ma cu ...diverse optimizari fiscale (atat cat se poate, in limita legii), contabil, chiar ma gandesc: cum va fi?
ȘtergereTocmai ce s-a dat la protv filmul: "Alice:inteligenta letala" ,foarte interesant .
RăspundețiȘtergereSF de calitate.sau predictie de calitate..Dar stilul artistic e la locul lui aici.Si este foarte bine scris.parca (?) ar fi scenariu de film distopic.Felicitari!!
RăspundețiȘtergereMultumesc.
IQ100
Curentul "dispărut" nu dispare pe cale naturala. Vom înțelege că suntem aceiași șobolani rămași în plus de la pandemie, care trebuie torturați până mai crapă cate unul de foame, sete sau ca i-a dat cineva in cap!!
RăspundețiȘtergereDacă vom sta in continuare că șobolanii prin cotloane, apoi nu mai am nimic de adăugat.
Distribuțiile de utilități nu au cum crăpa, dacă nu le sugrumă cineva intenționat. Mai mult decât asta mă îngrijorează abulia concetățenilor !!
Șobolănimea nu stă în cotloane ptr că așa vrea ea…
ȘtergereMai gândește-te.
"Distribuțiile de utilități nu au cum crăpa"
ȘtergereDacă a picat curentul peste tot, nu mai ajunge apa la apartament, poate nici gazul.
Ma gandesc de mult la aceasta ipoteza! O luna fara energie electrica inseamna moartea a 10% (minim, cred) procente din populatia afectata. Daca vorbim de o zona intinsa, nu de vascautii din deal.
RăspundețiȘtergereRomănilor nu li se poate întampla o pană de curent prelungită pentru că au un sistem energetic mixt care produce energie electrică atat hidro, cat și pe cărbune, pe gaz, plus eolienele și panourile solare. Mai ales acum cu userușii la guvernare, haștagii oengisto soroșiști, care golesc lacurile, abandonează baraje, sabotează hidrocentralele, închid minele și termocentralele, cedează gratis gazul depozitat în Ukraina, pentru siguranță, în zonă de război, nu avem a ne teme de nimic. Cat e usereu-n floare/ Nici acolo nu ne doare. Doar că nația dispare!...
ȘtergereDar daca in urma evenimentului sa zicem ca au disparut niste terenuri de la domeniile statului. Cine verifica? Sau dintr-o data cineva este proprietar pe niste munti?
RăspundețiȘtergereEvident ca nu ai urmarit fenomenul! Te anunt ca muntii au fost deja "retrocedati". Si rîpele, baltile, mlastinile, in general toate acele terenuri care "nu intereseaza" pe nimeni. Si nu, nu e o prostie sa vrei sa fii proprietar doar ca sa platesti impozite aiurea. E ceva ce tine de procente din suprafata unui teritoriu, tara - in cazul nostru.
ȘtergereExact asa.
ȘtergereInstructiv articolul dar insuficient pentru a-i impresiona pe cei cu neuronii spalati, din toate categoriile de virsta .
RăspundețiȘtergerePina la urma, cred ca bosorogii care platesc la magazin cu cardul, intr-un timp de 2 - 3 ori mai mare decit cu numerar, fiindca se misca precum limacsii, dar sint mindri sa raspunda ''cu cardul'', cind sint intrebati, vor fi cei mai incremeniti in negare.
Despre politicienii gen ''bolovan'' sau ''cirlanii'' care nici nu respira fara a avea in mina telefonul, nici nu vreau sa comentez.
Astia sint iremediabil pierduti.
Asadar, pina cind viata nu va oferi o experienta dura si CONCRETA cei din categoria ''platesc cu cardul'' vor vegeta in mirajul care le bintuie putina minte ramasa !!!
Cei mai mândri cretini sunt aia care platesc cu telefonul
ȘtergereEu nu platesc NICIODATA cu telefonul; nu imi dau numarul cardului pe NET, folosesc cat pot numerar .
Ștergerela o pana de electricitate totala, se opresc utilitatile : apa, gaz, canalizarea (pare greu de crezut !), telecomunicatiile de tot felul, transportul public partial, cfr partial, incalzirea centralizata pe timp de iarna, sistemul medical se opreste complet. cel mai greu va fi pt cei de la bloc, iarna apartamentele vor deveni cavouri.
RăspundețiȘtergereE un scenariu care, cred ca de mai bine de 2 ani, îl arunc din cand in cand unui prieten/ruda/sau chiar cunoștință/coleg. Cred ca marea majoritate ma cred intr-o ureche. Ma asculta, unii dau din cap a aprobare dar, dupa ce ne despărțim probabil își comanda o shaorma la Glovo si rad de mine. Nu-i bai, câteodată ma intreb si eu dacă nu sunt într-o ureche. Ce am facut eu? Putin, intr-un calcul sumar, cu proviziile pe care le am, aș supraviețui eu si consoarta intre 4 si 6 luni. ceva faina de grâu, ceva malai, ceva conserve, paste, gemuri etc. Apa de la puț, scos manual daca nu e curent. mâncare gătită la foc sau pe pirostrii; căldură de la in godin. Acum am gaze, curent, hidrofor. Dar mă îngrijorează ce o să fie mâine...Pe termen lung: am luat o căsuță cu 1.5 ha de teren intr-un catun ascuns prin dealuri. Ne chinuim sa o facem locuibila, mai avem mult că bani sunt ce mai ramane dupa coșul! zilnic. Dar avem credință ca poate i se va face mila lui Dumnezeu de noi si o sa ne putem muta acolo ... Nu zic ca o sa supraviețuim sigur...Dar avem o șansă...
RăspundețiȘtergereMulțumim, f frumos dar
ȘtergereAbține te de la da detalii, de la aruncă porcilor mărgăritare, prieteni..da
Am trăit blackoutul de la Madrid anul trecut. La aeroport am fost printre puținii care aveau cash ,deci am putut lua taxiul( șoferii erau marocani). În oraș nu se instalase panica ,iar singurii comercianți care s-au adaptat erau cei asiatici. Am reținut imagini cu oameni strânsi în jurul unui radio așteptând o veste care să-i scoată din coșmar. Străzile inundate de oameni și mașini( nu funcționau semafoarele), magazine închise, cozi interminabile la bancomate și ce să vezi poliția disparuse. Distanta dintre normalitate și haos e de 2-3 zile.
RăspundețiȘtergereAm citit cândva un articol postat de o persoană (userul Selco), care a supraviețuit 1 an întreg într-o zonă de conflict asediată ( un oraș din Bosnia cu peste 50k de locuitori), în timpul Războiului din Bosnia (1992-1995). Timp de 1 an, în acel oraș au dispărut lucrurile pe noi le considerăm normalitate: fără electricitate, apă curentă, combustibili, aprovizionare cu bunuri sau alimente! Forțele de ordine din oraș și-au dat mâna cu bandele de interlopi și oamenii simpli au devenit pradă pt noii “stăpâni ai zonei”. Pun link mai jos pt că, deși e un articol lung, merită citit de cel puțin 2 ori pt că e revelator cât de radical se pot schimba oamenii în situații extreme și cât de dificil e să te adapatezi la o situație care se degradează foarte rapid. Soluția de supraviețuire a fost una: unitatea dintre indivizii simpli ca mine și ca tine! Restul sunt povești de la Hollywood!
RăspundețiȘtergereLa finalul articolului este și link către care te-a scrisă de autorul relatării!
Link articol:
https://prephole.com/surviving-a-year-of-shtf-in-90s-bosnia-war-selco-forum-thread-6265/
"(userul Selco), care a supraviețuit... Soluția de supraviețuire a fost una: unitatea dintre indivizii simpli ca mine și ca tine!"
ȘtergereCu diferenta ca ABSOLUT TOTI YUGOSLAVII AVEAU ARME REALE DE ASALT CU MINITIE LETALA plus PREGATIRE MILITARA, ceea ce romanii nu au, situatie in care inclusiv betivul satului ajuns la disperare te poate face harcea-parcea cu un banal cutit si tu stai mut si cu ochii mari si umezi ca mielui!
Eu raman uimit de faptul cum absolut toti pampalaii si pulifricii care in mod evident ca la viata lor nu s-au batut nici macar in curtea scolii prin copilarie, dau lectii de supravietuire in situatii critice, inclusiv aticni cand vine vorba de supravietuire.
Ia vezi, "povestea" asta s-a scris si turnat pe la Hollywood?
Daca vrei o doza de realitate, arunca o privire pe la filipinezi, pe la un Doug Marcaida sau pe la ceva de genul Pekiti Tirsia Khali, etc. Nu de altceva, dar le vezi inclusiv prin filmele alea de pe la Hollywood.
https://youtu.be/vi7TPa1eQ8w
https://youtu.be/BtjAdhKlgTs
https://youtu.be/CskPbM0hCDs
https://youtu.be/nrNdC2wzWUU
https://youtu.be/CJJ3tH3dOms
https://youtu.be/kb4Uy8sU5eI
https://youtu.be/Dj10iXDKdxo
Când a început nebunia asta s-a spus că a fost hăcuit site-ul PNNR (contracte, mânăreli, aia-aia...), apoi că și ANCPI și cu asta s-a pus CEARCEAFUL pe țambal. Acum toată lumea vorbește numai de cadastru, care cred că a fost mârlit numai ca să fie o fumigenă mare-mare și să uite lumea de ticăloșia cu "penenere".
RăspundețiȘtergerePentru că ți-e mai aproape cămașa ANCPI (apartamentul, terenul, vila) decât paltonul PNNR (multele miliarde scurse, tot ale noastre dar parcă mai vag).
Așa că să continuăm să ne rupem părul din cap pentru cadastrul pluii.
Fii sigur ca ai mai mult decit o sansa,atit timp cit crezi cu adevarat in Domnul nostru Iisus Hristos!
RăspundețiȘtergereAsa este!
ȘtergereÎți dau un link..Te rog mai spune-ne ceva despre cel care ne duce râzând ca proasta la cearceaf curat înspre prăpastia rm3.
RăspundețiȘtergereUite aici ; nu mai publica comm ul, dar spune ceva despre oligofrenul ales de helite să păstorească mioarele României aici și acum.Vai! Vai ! Românie, pe ce mâini ai ajuns !
https://gandeste.org/wp-content/uploads/2026/07/nd-e1784582749266.jpg
Eu cred că nu trebuie diminuată gravitatea situației. Avem “n” instituții ale statului care se ocupa cu informațiile, cu securitatea și protecția noastră. S-a dovedit că niciuna nu este pregătită pentru ceea ce s-a întâmplat la ANCPI. Degeaba se încearcă explicații, care mai de care favorabile structurilor menționate, românul când îl înșeli se prinde imediat.
RăspundețiȘtergereStatul român trebuie reformat prin comasare sau închiderea instituțiilor inutile.
O doare pe Securitatea fix in cur de protectia noastra. Asta e o organizatie mafiota, care paraziteaza poporul roman si lichideaza pe oricine i se opune. Parerea ta (a mea etc.) despre ce trebuie facut in statul roman nu intereseaza pe nimeni. Dar am si o vorba buna pentru tine: ai produs gluma zilei, a saptaminii, a anului si chiar a secolului: "românul când îl înșeli se prinde imediat". Foarte buna! Hahaha. Dupa care, se duce din nou la vot imediat ce i se iveste ocazia. Evident, dupa ce s-a informat de la televizor si s-a lamurit care e candidatul/partidul bun si care sint extremistii rai. Oricine mai participa, votind, la circul electoral e un BOU. Si oricine indeamna oamenii sa voteze face parte din mafia securista.
ȘtergereIn 3 luni fara apa potabila, va dispare 70-80% din populatia oraselor. Dizenteria, febra tifoida, si holera vor face ravagii.
RăspundețiȘtergereTelefonul fix de pe vremea lui n.c. a fost desfiintat, s-au furat firele de cupru, acela mergea in orice conditii, a mers in 1977 dupa cutremur.
RăspundețiȘtergereIn casa avem de ani de zile sticle umplute cu apa (sticle din sticla). Cei care au trait cutremurul nu uita.
Am privit cu suspiciune epoca idioteniei, inca de cand am avut primul e-mail intr-un institut de cercetare in 1995. Facebook mi s-a parut intotdeauna o capcana de spionaj, n-am muscat niciodata momeala.
"După încă vreo câteva zile rămâi fără mâncare. Și n-ai de unde să iei. Chiar dacă ai avea, nu ai bani, pentru că sistemele sunt închise. N-ai cui să-i ceri socoteală. Serverul care-ți ține gestiunea banilor tăi e undeva, departe. În realitate nimeni nu știe unde. Și chiar dacă ar ști, la ce-ar ajuta? Doar să te răzbuni. Așa că stai și te cuprinde un fir rece de transpirație pe șira spinării. Ești terminat și nu înțelegi ce ți se întâmplă!"
RăspundețiȘtergereMergem la vânătoare de urși că tot avem în exces 🤣🤣🤣🤣🤣
Bolojane, ia aminte! Așa începe un guvern care spune că vrea să relanseze economia.
RăspundețiȘtergereÎn prima zi de mandat, noul premier al Marii Britanii, Andy Burnham, nu a anunțat taxe noi și nici nu a cerut „solidaritate” de la cetățeni.
A anunțat eliminarea completă a TVA-ului de 5% de pe facturile de energie electrică ale gospodăriilor, începând cu 1 octombrie 2026.
Măsura va aduce o economie de aproximativ 45 de lire sterline pe an pentru fiecare gospodărie și are un cost estimat pentru buget de aproximativ 850 de milioane de lire anual.
Întrebarea firească este: de unde ia banii?
Nu din buzunarul contribuabililor.
Guvernul britanic a anunțat că renunță la programul național de identitate digitală, evaluat la 1,8 miliarde de lire în următorii trei ani. Cu alte cuvinte, preferă să taie un proiect al statului decât să lase oamenii să plătească mai mult pentru energie.
Asta înseamnă o reformă, domnule Bolojqn și micuților sectanți useristo-bolojenisti:
- mai puține cheltuieli ale statului.
- mai puține taxe.
- mai mulți bani rămași cetățenilor.
Și Marea Britanie nu este singura.
Germania a redus permanent TVA în Horeca de la 19% la 7%.
Irlanda a redus TVA în Horeca la 9%.
Spania a redus TVA la electricitate în timpul crizei energetice.
Polonia, Cehia, Finlanda și Austria au redus taxarea energiei sau TVA-ul pentru produse și servicii esențiale.
Toate au înțeles același lucru: economia nu se relansează prin taxe mai mari.
În România, exact în aceeași perioadă, Guvernul Bolojan a mers în direcția opusă.
TVA mai mare.
Accize mai mari.
Impozit pe dividende mai mare.
Noi poveri fiscale pentru companii și populație.
Rezultatele încep să apară.
Numărul firmelor intrate în insolvență este cu aproximativ 15% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Consumul încetinește, mediul privat este tot mai apăsat de fiscalitate, iar investițiile sunt descurajate.
Asta este diferența dintre două filozofii economice.
Un guvern caută ce cheltuieli ale statului poate elimina pentru a reduce taxele.
Celălalt caută ce taxe mai poate inventa pentru a acoperi cheltuielile statului.
Iar diferența o plătesc, de fiecare dată, cetățenii și antreprenorii.
Te pripesti cu Andy Burnham. E exact la fel ca asta care a plecat. O sluga proasta. Aceiasi stapini. O sa te lamuresti cu timpul.
ȘtergereToată lumea vorbește și comentează, încărcați fiind cu o doză extrem de mare de pesimism și chiar deznădejde. De Dumnezeu nu pomenește nimeni. Despre îndemnul de a se întoarce lumea cu fața către Dumnezeu, către pocăință, către biserică și de a pune început bun vieții creștinești nu văd pe nimeni! Oare daca lumea ar face aceste lucruri, Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții nu ar interveni în ajutorul nostru și al țării? Oare nu acest lucru așteaptă Dumnezeu de la noi? Avem ca exemplu de urmat pe Sfinții Închisorilor comuniste și pe toți martirii neamului! Poate că acum este rândul nostru să mărturisim dragostea de Dumnezeu, de țară, popor și familie! Nădejdea doar la Dumnezeu fraților și nu va mai mirați că diavolul vrea pierirea noastră trupească și sufletească . Întotdeauna a vrut să ne termine și a activat prin slugile sale! Dar nu uitați că Dumnezeu nu ne părăsește niciodată când trăim după Voia Sa și urmăm Voii Sale. Maica Domnului să aibă în pază poporul român!
RăspundețiȘtergereAmin! Hristos a înviat!
ȘtergereEsti din UK? Fiumeu este rezident UK si nu spera la...prea multe. Este licentiat UK ? Si-a dat 'masteratul" acolo....
RăspundețiȘtergereRaiul este un nivel al conștiinței, este o stare în care omul intră atunci când se trezește din frică și iluzii, din separare, din rolul de datornic veșnic. Acesta este spațiul interior al libertății, iubirii și clarității, accesibil aici și acum. Dar dacă se recunoaște că raiul este în interior, că nu este distribuit de biserică, că nu este legat de moarte, atunci se prăbușește întregul sistem de control. De aceea, și învățătura conform căreia raiul este o stare a conștiinței, și nu un loc, a dispărut.
RăspundețiȘtergereCa tot vorbesti de "rezilienta",
RăspundețiȘtergereCu dedicatie speciala pentru "autarhii" care vor trai "independenti" facand "troc" pantru o infinitate de generatii:
https://agrointel.ro/354859/lege-noua-inchisoare-pentru-fermierii-care-folosesc-ilegal-apa-sau-stropesc-culturile-cu-pesticide-interzise
https://agrointel.ro/355092/madr-sustine-ca-nu-stia-despre-legea-care-introduce-inchisoarea-pentru-folosirea-apei-din-puturi-sau-rauri
https://www.activenews.ro/stiri/Incepe-prigoana-fermierilor.-Desi-demisa-Diana-Buzoianu-vrea-inchisoare-pentru-utilizarea-apelor-subterane-si-de-suprafata-cum-a-fost-in-Cazul-Lunguletu-206656
https://www.activenews.ro/stiri/Faci-fantana-in-curte-si-ajungi-la-inchisoare-NU-e-FAKE-NEWS.-Pedeapsa-pentru-susceptibilitate-nu-pentru-dauna-dovedita-Dreptul-la-supravietuire-este-dat-de-Dumnezeu-nu-de-stat-sub-amenintarea-inchisorii-206755
Asta este viitorul:
- mai intai:
https://www.stiripesurse.ro/anaf-case-drone_3815766
https://jurnalul.ro/stiri/observator/guvern-drone-amendare-soproane-cotete-gaini-fara-autorizatie-1006906.html
https://www.capital.ro/statul-va-spiona-cu-dronele-proprietarii-romani-de-case-nu-mai-pot-schimba-nimic-in-curte-primaria-trebuie-sa-aprobe-tot.html
-apoi:
https://agrointel.ro/204053/fermier-apele-romane-m-au-obligat-sa-pun-apometru-la-fantana-din-curte-veche-de-100-de-ani
Primiti exact ceea ce ati votat impreuna cu familiile voastre timp de 36 de ani!
_____
Si o doza de realitate mioritica:
Radu Goergescu:
"De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc în toate rapoartele economice publicate de Eurostat (Comisia Europeană).
Prăpastia economică care a aparut între Romania și restul țărilor europene este atât de mare, încât graficienii de la Eurostat au probleme serioase sa faca graficele. Pur și simplu, România iese din orice grafic economic. Vezi graficul cu inflatia pe iunie 2026.
Daca eram la tenis, Romania in 2026 a reusit „Marele Șlem”
Romania este pe primul loc in toate rapoartele Eurostat din 2026:
- Cea mai mare inflație din Europa
- Cea mai mare scădere a consumului populației
- Cea mai mare scădere a serviciilor
- Cea mai mare scădere a producției industriale
- Cea mai mare scădere a puterii de cumpărare
- Cea mai mare scădere a salariului real
- Cea mai mare dobandă plătită la credite
- Cel mai mare deficit de Cont Curent
Cu toate aceste cifre oficiale, observ în secțiunea de comentarii a postărilor mele o categorie de oameni care susțin că „România este pe drumul cel bun din punct de vedere economic”.
Oricât de mult aș încerca să fiu empatic și deschis la opinii diverse, poti sa ma bati, dar nu pot sa inteleg această perspectivă.
Cred că cei care văd un viitor luminos în aceste statistici se încadrează în doar 3 categorii:
- Nu trăiesc în România
- Nu au nicio legătură cu banii – nu merg la cumpărături, nu plătesc facturi, nu au credte și nu administrează un buget de familie sau de companie.
- Sunt mari cinefili.
În lumea filmului, există premiul: „Zmeura de Aur” pentru cel mai prost film.
Publicul râde, actorii își asumă (sau nu) eșecul, iar viața merge înainte.
În economie, însă, cel mai prost film economic nu se premiază cu trofee .
În economie, filmul prost se taxează direct și dur prin sărăcirea populației și sufocarea firmelor.
Să fie economie!"
lasa ca e bine. Poate aflam si noi pe la cine sunt parcate averile nejustificate in imobiliare. Sa vedem si noi matusile Tamara. Sa ne loveasca transparenta.
RăspundețiȘtergereAșa este! Trebuie să ne punem nădejdea în ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos! În aceste vremuri tulburi să ne rugăm mai mult, făcând fapte bune și Preasfanta Treime pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, ale Puterilor Cerești și cu puterea Sfintei și preacinstitei Cruci va izbăvi neamul nostru românesc! Doamne ajută tuturor românilor de pretutindeni!
RăspundețiȘtergereCe inseamna in mod real sa fi un dobitoc si sa te tragi dintr-un popor de dobitoci.
RăspundețiȘtergereDa cunosc povestea cu "strainii", cu "agenturile", cu "masoneria" si mai ales pe cea cu "confluenta marilor imperii"!
https://ziare.com/importuri-petrol-romania/conducta-cpc-kazahstan-avertisment-specialisti-2025655
https://www.activenews.ro/ucraina/Nicusor-Dan-nu-vrea-sa-dezvaluie-cate-miliarde-de-euro-a-Romania-Ucrainei-in-ajutor-militar-Este-mai-bine-sa-ramana-un-secret-206710
https://www.activenews.ro/opinii/Roland-Catalin-Pena-Nicusor-Dan-ne-a-vandut-azi-la-Kiev-teritoriile-ocupate-in-urma-Pactului-Ribbentrop-Molotov-condamnat-chiar-de-UE-206697
Sa nu cumva sa uitam si de proasta asta sinistra, Moartea Pulii, tot romanca adevarata "verde ca bradul", ce nu-si dezminte originile de sluga infecta lingatoare de cururi.
https://www.activenews.ro/opinii/Claudia-Marcu-Puscarie-pentru-consumul-de-apa.-UE-a-cerut-3-ani.-Ministrul-USR-Diana-Buzoianu-vrea-10-ani-206805
https://t.me/UraganasupraEuropei/47552
https://t.me/UraganasupraEuropei/47495
https://ciranoelcid.substack.com/p/centrele-de-date-minciuna-prin-omisiune
Numai cretinii idealisti si ratatii mai raman sa traiasca in tara aia!
Așa cum am mai spus. Este mare greșeală a înjosi țara și neamul tău. Mai mult, tăvălugul care vine peste toată Europa va afecta din plin statele iar în România noastră, în zonele rurale va mai putea rezista cineva. Conducătorii aceștia fără conștiință și care nu reprezintă interesele poporului său sunt aici și ca urmare că noi nu mai trăim după morala și învățăturile sfintei credințe ortodoxe. Dacă ne-am ruga mai mult și mai multe fapte bune, atunci am avea și conducători buni. Doamne ajută românilor de pretutindeni!
Ștergere