Situația la zi din Iran

Ieri am asistat la două evenimente teribile în importanța lor. Și vi le voi spune detaliat pentru a înțelege exact contextul în care ne aflăm. Iar pentru a completa tabloul, voi adăuga materialului de față și niște știri secundare care nu circulă în spațiul public. Veți înțelege imediat de ce.

Să începem cu prima și cea mai importanta știre: Iranul a anunțat că refuză să mai negocieze ceva cu Administrația Trump. Este cea mai grea lovitură pe care o putea primi clovnul de la Casa Albă. Culmea, acum caută să plece din Golf și să-și clameze victoria, cu condiția ca Iranul să accepte redeschiderea Ormuzului.

Iranul a spus-o clar: ajungerea la o înțelegere cu SUA nu se poate face decât dacă SUA va plăti 300 de miliarde de dolari în compensații, va elibera cei peste 100 de miliarde de dolari în active înghețate, va ridica toate sancțiunile, va retrage toate trupele din întreaga regiune și va accepta taxele de tranzit pentru fiecare navă. Practic e vorba de o capitulare de facto a SUA. Doar că, în cazul în care nu se conformează, iranienii spun că vor ține Ormuzul închis până în 2029, când o altă Administrație va veni la Casa Albă. Trump e atât de inconștient încât nici nu are habar ce înseamnă asta pentru el. Iranul deja nu mai participă la război. E direct implicat în alegerile americane!

Cea de-a doua știre este ombilical legată de prima. Rezervele de petrol ale SUA au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 46 de ani. Ce s-a întâmplat? Pentru a compensa închiderea Ormuzului, Trump a scos petrol din rezerve. La fel cum a făcut și Biden atunci când a început conflictul cu Rusia. Doar că acum lovitura e dublă: Ormuzul închis până în 2029 înseamnă falimentul SUA. Iranienii sunt conștienți de asta și chiar sunt hotărâți să meargă până la cap. Încă de la începutul conflictului, conducerea Iranului a recomandat populației să nu-și facă probleme deoarece există rezerve ale produselor de strictă necesitate pentru 3 ani! Dacă acești 3 ani înseamnă sfârșitul SUA, iranienii sunt dispuși să rabde!

Rețineți: doar în ultima săptămână a fost necesară retragerea a 6.1 milioane de barili de petrol pentru a se putea menține prețurile la pompă din SUA. V-am mai spus care-i situație rezervei. E de așteptat ca ea să se înrăutățească, iar Congresul va fi nevoit să aprobe eliberarea de petrol sub plafonul actual. 

În acest context, dacă SUA au parte de vreo surpriză în Venezuela, va fi jale. Ideea e că acum SUA sunt o putere doar pe hârtie, neavând muniție. Armata americană așteaptă ca furnizorii să se țină de cuvânt și să livreze cele 10 rachete Tomahawk lunar pentru a avea ce să folosească în Iran! E de râsul curcilor. Dacă e să fim corecți, la ora actuală Venezuela poate susține un război cu SUA! Doar că acolo e o complicitate a structurii politice.  

Și acum să vedem sursele adiționale. Mai multe canale israeliene vorbesc despre atacuri constante ale Iranului asupra navelor care încearcă traversarea neautorizată a Ormuzului, dar și asupra bazelor americane. Ceea ce spun israelienii este că aceste atacuri nu se mai raportează public deoarece Trump își păstrează opțiunea de a-și decreta victoria și de a o șterge englezește de acolo și să încerce să acopere povestea cu vreo prostie de politică internă. 

O altă informație interesantă este cea legată de alianța statelor islamice. Pakistanul, Turcia și Arabia Saudită au anunțat formarea unei alianțe similare NATO în regiune. Având în vedere că e vorba de o alianță între vecinii Iranului, alianța pare destul de anti-iraniană. Doar că, tot mediile israeliene vorbesc despre această alianță ca despre una care ar fi, în esență, anti-israeliană. O asemenea concentrare de forțe, din care face parte și un Pakistan cu puteri nucleare, nu este deloc comod pentru Israel. Motiv pentru care mediile politice de acolo vorbesc despre posibilitatea ca Israelul să facă o alianță militară cu Emiratele Arabe Unite și ... cu India! Chiar dacă ni se poate părea într-un anume fel, alianța proaspăt creată va avea mult mai multe consecințe decât cele care ar rezulta dintr-o analiză superficială.

Nu în ultimul rând aduc în atenție o analiză statistică realizată de Wall Street Journal care contrazice total concluziile Administrației americane în ceea ce privește pierderile din conflictul cu Iranul și costurile acestuia. Putem spune, fără doar și poate, că Administrația americană este pusă la colț în propria-i țară.

Însă, inclusiv acum, prin căutarea cu disperare a unei soluții de redeschidere a Strâmtorii Ormuz, strâmtoare care funcționa fără probleme înainte de începerea conflictului și care acum pare a fi pe punctul de a-și schima statutul, arată că Alianța Epstein a pierdut rușinos confruntarea. Este realitatea care se vede cu ochiul liber pe teren.

Când ajungi să-ți epuizezi muniția într-un conflict cu un jucător pe care l-ai desconsiderat,  când ajungi să rămâi în fundul gol în mijlocul confruntărilor, se numește că ai pierdut rușinos. Situația la care s-a ajuns descrie perfect conceptul din teoria militară de „Punct Culminant al Victoriei”, teoretizat de Carl von Clausewitz), din care citez mai jos:

„O ofensivă nu crește la nesfârșit. Ea are o limită naturală — Punctul Culminant. Dacă treci peste el fără a obține victoria definitivă, balanța se înclină inevitabil împotriva ta.”

Puteți constata logic că am depășit de mult nivelul „punctului culminant”, iar Alianța Epstein n-a realizat absolut niciunul dintre punctele sale inițiale. Poate că, din punct de vedere teoretic sunt mai avansați tehnologic, doar că războiul asimetric al Iranului a funcționat. Nu mai vorbesc despre evoluțiile spectaculoase înregistrate de Iran. Acum, rachetele lor pot să-și schimbe brusc direcția către un alt obiectiv, mult după ce au fost lansate. Operatorii le pot transmite o altă coordonată în mers, iar algoritmii AI cu care au fost dotate le fac capabile să evite antiaeriana rivală. Inclusiv în dezvoltarea apărării Iranul a făcut pași uriași prin sistemele sale optice pasive, care au determinat o diminuare a incursiunilor în interiorul frontierelor sale.

E o lege veche de când lumea a actorului mai slab dintr-un conflict: acesta, pentru a câștiga,  nu trebuie să-și înfrângă dușmanul, ci să nu piardă. E o nuanță cât se poate de discretă, dar și limpede. Întotdeauna marile imperii, la disoluția lor, nu s-au confruntat cu mari înfrângeri, ci cu incapacitatea de a câștiga decisiv. 

Exact aici este locul în care se află SUA. Iar o analiză strictă a istoriei recente ne spune limpede că: 

• nu a câștigat Irakul, ci, din contră, nu mai are nimic de spus acolo, țara transformându-se într-un aliat al Iranului;
• nu a câștigat nimic în Afganistan, fiind obligată să se retragă rușinos, abandonând echipamente militare de miliarde de dolari; 
• nu a câștigat în Ucraina ci, din contră, este obligată să abandoneze deoarece nu mai are muniții nici pentru sine;
• nu a câștigat în Iran, unde a deschis absolut aiurea frontul, iar acum se vede ștrangulată de o situație critică pe piața petrolului, pentru care întreaga lume o consideră vinovată.

N-am ce să mai adaug, vă las să trageți singuri concluziile care se impun.