Azi e ziua în care se numește „Guvernul Panaramă”. Că ce poate urma în România, la modul logic, după un guvern catastrofă? Argoul „panaramă” cred că ilustrează cel mai bine ceea ce urmează să vedem. E adevărat, faptul că programul de guvernare n-a mai fost făcut cu AI-ul, că nu-i vom mai vedea pe Bolojan, Miruță, Țoiu sau țața aia de la Mediu, sunt elemente pozitive. Dar treburile se opresc aici.
Îmi place că cetățeanul, când aude de deficitul bugetar pe care croitorașii de la Guvern trebuie musai să-l dovedească, se simte dezarmat. „Ăstea-s chestii complicate” - își spune omul simplu fără să realizeze că n-are cum să fie complicat în condițiile în care vârful politicii noastre este cotropit exclusiv de boi. Păi dacă ar fi ceva complicat, credeți că ar mai vorbi cu atâta ușurință?
Pe scurt, statul are niște venituri și, așa cum intuiți, nișre cheltuieli. La sfârșitul anului faci diferența dintre Venituri și Cheltuieli. Dacă rezultatul este negativ ai deficit, iar dacă e pozitiv ai excedent. Nu-ți trebuie studii înalte ca să înțelegi noțiunea!
Acum, aritmetica de bază ne spune că dacă Venituri-Cheltuieli=Rezultat, atunci Venituri - Cheltuieli - Alte Cheltuieli nu are cum să dea același rezultat. Sau unul mai bun! Este fix ceea ce propune Guvernul Luca Niculescu: nu aducem surse suplimentare de venit pentru că suntem prea proști să găsim altele în afara celor de înrobire a proștilor, creștem X cheltuieli, dar spunem că, la final de an, deficitul bugetar ar fi mai mic! Este imposibil! Dar pe cine mai deranjează? Toată lumea știe că s-a introdus un program de guvernare ca să fie, fără nicio garanție că se va implementa ceva. Și asta pentru că politica guvernului e dictată, probabil, de DGSE.
Dar, în mod sigur, toată situația va escalada într-un alt circ fără sfârșit. Pesedeii vor acuza „greaua moștenire” de la Bolojan, care într-adevăr e grea. Dar ea își are originea în catastrofala risipă a Guvernului Ciolacu. Care risipă a lui Ciolacu a fost provenită din două surse: risipa din anul electoral(menită a menține la putere PSD&PNL) și gaura moștenită din guvernarea Ciucă. Care gaură, din nou a avut două surse: risipa „ostașului în slujba țării” și gaura moștenită de la Cîțu. Care Cîțu a umflat cheltuielile pandemice până la cer, cheltuieli care fuseseră anterior crescute aberant de Orban(ați uitat cu cât au cumpărat „isolete” sau cât au at pe ventilatoarele confiscate de Germania?
Cam asta este „istoria pe scurt”. Plăvanul a forțat eliminarea lui Dăncilă după ce a câștigat alegerile și și-a introdus nulitățile sale peste tot. Inclusiv în PSD-ul a fost preluat la ordin de nulitatea Ciolacu și transformat în partid progresist. Asta cu complicitatea tuturor „vedeților” care o fac acum pe nevinovații(gen gruparea Olguța). În esență, Viorica Dăncilă a lăsat un buget ca la carte(creștere economică solidă, scăderea datoriei publice, fiscalitate mică), pentru ca nătărăii împinși în față de Plăvan să distrugă tot! Asta e istoria reală, fără alte ocolișuri.
După arestarea lui Dragnea și debarcarea lui Dăncilă, totul s-a dus de râpă. Inclusiv PSD-ul care-a fost transformat într-o mizerie la fel de progresistă ca USR-ul. Personal, la ora actuală, mi se par mult prea puține diferențieri ideologice între așa-zișii pro-ioropieni. În esență, indiferent că vine la putere PSD, PNL, USR sau UDMR, e cam aceeași mizerie. Tot aia se face, adică fix ceea ce se dictează de-afară.
Iar pentru ce a ajuns PSD-ul acum, injuriile mi se par insuficiente. Cât de bou trebuie să fii, ca partid, să accepți un premier coadă de topor, doar ca garanție că nu o să sari gardul? Și cât de rău trebuie să te ardă buza ca să furi? Cum să intri în așa ceva? Am spus-o de mai multe ori și-o repet: PSD E DE NEVOTAT! La fel ca și PNL sau USR. Iar în ceea ce privește guvernul infatuatului Luca Niculescu, orice individ care îi dă votul e trădător. Cu subiect și predicat!

Este fascinantă și unică epoca fanariotă. Citesc:
RăspundețiȘtergere1. Candidatul trebuia să ofere vizirilor, pașalelor și eunucilor de la curtea sultanului sume uriașe de bani (numite peșcheșuri sau plocoane oficiale). Tronul revenea adesea celui care oferea cel mai mult.
2. Împrumuturile de la cămătari: Deoarece sumele cerute de otomani depășeau averile personale ale fanarioților, aceștia se împrumutau masiv de la bancheri levantini, evrei sau armeni din Constantinopol. Cămătarii își trimiteau ulterior proprii agenți în Principate pentru a supraveghea colectarea taxelor și a-și recupera banii cu dobânzi uriașe.
3. Mucarerul (Reconfirmarea domniei): Domniile erau extrem de scurte (în medie sub 3 ani) și pline de instabilitate. Pentru a nu fi maziliți (revozați sau chiar decapitați), domnitorii trebuiau să plătească anual sau la trei ani o taxă de reconfirmare numită mucarer, reluând ciclul mituirii la Istanbul. Din acest motiv, unii domnitori au înregistrat recorduri absurde: Constantin Mavrocordat, de exemplu, a pendulat între tronurile celor două țări având nu mai puțin de 10 domnii fragmentate.
Din toată chestiunea de mai sus în ziua de astăzi lipsește doar mazilitul.
Atentie ... se pare ca sistemul de imprumuturi care supra indatorau statele isi are inceputurile in epoca fanariota. In mod similar si azi ( e drept nu Domnitorul se imprumuta pt ca cei care coduc azi sunt doar niste "administratori delegati" ) statul se imprumuta fix ca si atunci platind dobanzi si tribut "Inaltei Porti" care de fapt controlaza toate decizile politice administrative si externe ale statului acaparat.
ȘtergereO analiza pe care o vad corecta : https://www.luju.ro/romania-play-to-win-dr-in-economie-gabriel-marin-analiza-de-forta-pe-viitorul-romaniei-ue-e-in-agonia-finala-hai-sa-ne-dam-ori-cu-brics-ori-cu-americanii-ei-vor-castiga-europa-nu-mai-imi-poate-oferi-nimic-decat-saracie-in-romania-exista-o-lipsa-de-cultura
RăspundețiȘtergereO femeie a alergat direct printr-un fum negru și dens, trecând pe lângă o baricadă în flăcări, tratând haosul ca pe o sesiune de antrenament pe bandă de alergat, în aer liber.🤣🤣
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/DesiMemesTweets/status/2111692873016258605
Grupuri de francezi din generația „baby boomer” au continuat să danseze în timp ce clădiri din jurul lor erau incendiate, iar o ghidă turistică a fost filmată continuându-și prezentarea pentru vizitatori – zâmbind și indicând diverse obiective, în timp ce flăcările înghițeau, la propriu, orașul chiar sub ochii turiștilor.
🤣🤣🤣🤣
https://x.com/TruthTrencher/status/2111770022419075168
Așa e, cine vrea să alerge n-are ce să caute în aer liber. Omul normal își face abonament la o sală și se duce să alerge acolo, sau în cel mai rău caz își cumpără o bandă și aleargă pe ea acasă. Ăștia care aleargă în aer liber au ceva la cap dar asta e, s-a umplut lumea de nebuni, te apucă și râsul când îi vezi. Nu mai zic de ăia care merg cu bicicleta sau patinează.
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=SdjcrjGVqs8
"E adevărat, faptul că programul de guvernare n-a mai fost făcut cu AI-ul, că nu-i vom mai vedea pe Bolojan, Miruță, Țoiu sau țața aia de la Mediu, sunt elemente pozitive." -----si de Dogioaica,Gheorghiu,Turcan si alte poame din astea....
RăspundețiȘtergereSe pare ca Guvernu Romaniei e o usa rotativa prin care se succed la putere Germania si cu Franta.Nimic mai mult.Atata s-a putut.Va urma si mai multa risipa combinata cu asuprirea cetateanului de catre stat !Totul in numele UE si al lui Zelenskii.
TOTI SUNT DE NEVOTAT!!!
PS: a-ti auzit ce-a declarat Plicusor la conferinta aia in legatura cu discutiile care contravin narativului oficial?
Guvernul "Știrbete". Daca te uiți la prim-ministru, are ceva dinți lipsa. Păi ditamai oficialul iese in lume știrb, nu are bani sa și-i pună? Asa cum e primul ministru asa e și țara... de săraci si stirbi.
RăspundețiȘtergereAvem guvern avem hoți
RăspundețiȘtergerehttps://www.bugetul.ro/romania-locul-1-mondial-la-insolvente-pana-la-final-de-an-si-in-2027-tot-mai-mul/
RăspundețiȘtergereAsta este situatia reala actuala a Romaniei, situatie care in scurt timp va deveni mai adanca si care va dura o foarte mare perioada de timp, ca nimeni nu este atat de cretin incat sa-si mai riste banii si sa-si iroseasca viata aiurea mai ales dupa ce ti-ai batut joc de ei, i-ai umilit si abuzat constant si dupa ce i-ai devalizat continuu tratandu-i ca pe niste sclavi decenii intregi.
Nu mai intorci falitul de la groapa si nici emigrantul inapoi sa mai vina cu afacerea si cu banii, plus cu munca si cu experienta sa te slugareasca dupa ce decenii intregi ti-ai batut joc de persoanele lor, de munca lor si de banii lor. Mai mult de atat, implementarea de aberatii digitale, controale si restrictii suplimentare, plus mariri si introduceri de noi accize, taxe si impozite la care se adauga marirea taxelor pe (orice fel) de proprietate "la nivelul pietei", restrictionarea cashului fizic si introducerea "SCORINGULUI FISCAL", acelasi rahat cu vechiul "CNP fiscal" la care balea un retardat analfabet ca Ciolacu si un popa scapatat curist si muist ca Bolos, plus cireasa din varful tortului, "EXIT TAX-ul", iti vor garanta ca in cateva luni, de la legiferarea unei asemenea idiotenii si pana la intrarea ei in vigoare, orice om cu creier functional capabil sa castige cateva mii de euro pe luna paraseste definitiv Romania impreuna cu corporatiile straine ce mai produc cate ceva local, ca investitorii si detinatorii de capital vor face acest lucru instant prin cateva clickuri. Aceste lucruri au fost anuntate in mod public in mod repetat, de neumarate ori in ultimii sase ani de cand idiotii au oprit economia fortat si au rupt tara in bucati cu furturi, cu devalizari, cu datorii, cu taxe, cu restrictii si cu abuzuri.
Oamenii inteligenti au avut o gramada de ani sa-si lichideze activele din Romania, sau macar sa-si mute banii si investitiile in afara, sa-si cumpere o locuinta si sa-si obtina alta rezidenta. Acum este ceasul al doisprezecelea si este mai costisitor si mai complicat decat in trecut, iar in curand va fi imposibil sa pleci fara sa fi jefuit ca in codrul mare, adica exact asa cum meriti: ca ultimul prost! Cand sarlatanii si hotii care conduc te anunta ani la rand de nenumarate ori in mod public ceea ce au de gand sa faca, iar tu nu-i iei in seama sau pur si simplu nu pricepi nimic cand iti spun in mod public ca vor implementa legi prin care te vor jefui legal, nu ai cum sa fi altceva decat un prost sinistru si meriti sa fi jefuit fara mila.
Prostia si distractia intotdeauna s-au platit scump!
Daca Romania ar fi ramas fara guvern, ar fi putut doar astfel sa fie evitate violentele ca-n Franta!
RăspundețiȘtergereHaz de necaz
RăspundețiȘtergereIn mijlocul circului și trădării cine a fost vedeta serii?
Bolojaaaaa😂😂😂
Ba fraiere marș la Oradia degeaba faci tu gargară și dai cu tifla că a ieșit un guvern și n-ai rămas tu 🤣🤣 degeaba faci jet roșu pe susținătorii tăi 🤣🤣🤣
https://www.facebook.com/reel/2260237164544687
Daca te uiți la Marian Neacșu ce mufa de infractor și golan are. Ăla e bun de instalator și nu de ministru. Doamne ferește ce karmă grea are Romania
RăspundețiȘtergereE destul de evident ca intelegerea intre Germania si Franta, e ca, jenant, dar aproape public, sa calareasca, pe rand, capra Romania
RăspundețiȘtergereDespre cuvântul panaramă cu Nicușor:
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/100043992705692/posts/3330342230376700/
Partea tragică este că cei mai mulți români cred că în sfârșit a venit un guvern mai bun decat cel condus de mafiotul si trădătorul de la Oradia, dar se vor înșela amarnic. Pt că, acest slugoi marxist-globalist, cu figura de reptilă si cu un rânjet plictisit, absent, dar plin de sarcasm la adresa romanilor, are ordin ferm de la Bruxelles să introducă imediat ID-ul digital si e-waletul UE si sa uneasca toate bazele de date destinate controlului si supravegherii populatjei intr-una singură detinuta de guvern si de președinte, cu care pot controla si santaja pe oricine. De altfel el insusi, intrebat in vreo 2 interviuri că prioritatea lui esențială este digitalizarea țării, nu tu finante, economie, agricultura, nu tu creșterea nivelului de trai, nu tu micsorarea datoriei externe si a ajutoarelor de miliarde de euro catre Ucraina și Moldova, nu tu micsorarea sau macar inghetarea taxelor, nu tu preocupare pt scaderea drastica a consumului! Este evident ca nu poate fi vorba de o digitalizare pt debirocratizare si in beneficiul populației, ci de cea necesara creerii Lagărului digital si a scorului de credit social!
RăspundețiȘtergere1. lăbăjean stia dinainte că o să fie validat/investit LN și altă echipă. 2. în perioada de interimat s-au sters urme; 3. ce urme? știe grindianu si neacsu; și lobo, si ciolac, si ciuc, helvig, drulă, bode, enache, simina….toti stiu. 4. poate nu înțelegeți dar de la scandalul rosia montană încoace avem la conducere oameni de paie; 5. de ce am pomenit de rosia montană? simplu: pt că este vorba de resurse. 6. ce resurse? aur petrol lemn metale rare. 7. ce e cu ele? străinii vor resursele noastre. 8 de ce le vor pe ale noastre? că sunt mai bune , mai ieftine de procesat, mai aproape. 9. cum fac? ne vand capitaluri, active si servicii la prețuri asteonomice, așa încât să tragă in jos balanța conturilor curente; se infiltrează în viata sociala si destabilizează public si privat prin oengeuri si alte vehicule. cumpără acțiuni și active interne cu potențial și le închid, eliminând potențialul; cu banii repatriați din profituri regionale și vânzari mascate tip transfer pricing cumpără influență politică; penetrează siguranța națională prin furnizare de avantaje competitive si schimburi de tip santaj economic “dacă nu-mi dai, nu-ti fac, n-ai loc, nu te primesc”, vezi cazul șenghen; și, când astea n-ar fi de ajuns, în interior se sfâsie bruma de avuție strânsă de popor cu sudoarea frunții și transformată în biruri nedrepte, de către o mână de ființe mizerabile ai căror părinți au mânjit cu scurt timp înainte pereții închisorilor cu sangele neatârnării a 3 generatii de oameni liberi și luminați. 10. consecința? un popor de suflete libere scapate de la exterminare ca prin urechile acului, cu fii si nepoții lor, curați în constituție dar mutilați de frică și nevoi, diminuat numeric, aflat in derivă, sabotat din toate părțile de semeni alogeni fără de onoare, demnitate, inerți și stinși emoțional, sugrumat persistent in formă continuată atat din interior cât si exterior, fără prieteni - ne-au părăsit din lipsă de prezență și implicare (ochii care nu se văd, se uită), - cu slabe sanse de redresare , probabil unice. 11. este nevoie de fiecare braț de român autentic, de fiecare suflet de om născut în Neamul ăsta, de fiecare voce si de fiecare minte spre a îndepărta răul creat prin ignoranță, lipsă de implicare, delăsare, uitare, izolare…
RăspundețiȘtergerecei puțini să-i cheme, să-i adune pe cei mulți, să le arate calea și să se asigure că o urmează, braț la braț, să oprească uniți, împreună, pierderea avuției, drepturilor si libertăților catre schimnicii asupritori. 12. nu este nevoie de nici un partid; este nevoie de toți oamenii poporului, să pornească sincron, din toate orașele, satele, într-o singură suflare, cu un singur gând, o singură simțire, un singur glas: România, Pământul ăsta scăldat în sângele aparătorilor Neamului NU este de vânzare (!), ci va rămâne inspre ocrotire către urmașii urmașilor noștri în adâncul veacurilor iar ei vor ști că noi ne-am unit pentru el și l-am apărat, si ei vor face asemenea nouă, ori de câte ori va fi nevoie si soarta o va impune. Cei ce au rămas aici și simt încă românește, porniți lupta/ spargeți lanțurile, căci de aceea am/ați rămas și asta e soarta noastră, iar istoria își va aminti de noi/voi, de fiecare braț și nume în parte.
Dacă vă referiți la faptul că ăștia vor lua NATO pe persoanele lor fizice, pretinzând că reprezintă state, pot să vă asigur că nu greșiți cu o iotă.
RăspundețiȘtergerePanarama însă va lua conotații din limbi pe care regret că nu le-am măcar aproximat, deși mă pornisem vijelios. Deci nici circ, nici trădare.
https://sovereignista.com/2026/10/21/brazil-two-roads-one-sovereignty/
RăspundețiȘtergere