marți, 9 decembrie 2008

Intrarea in desertul lichiditatilor

Ieri, Ziarul Financiar anunţa pe prima pagină că BCR a spart piața economisirii prin introducerea unui depozit în euro cu dobânda de 7% pe an. Da, nu este nicio greșeala: BCR plătește 7% pe an la euro(asta după ce BCE a coborât dobânda la 2.5%). Desigur, sunt mulţi cei care se bucură de actuala stare de fapt. Acum câteva luni probabil nimeni nu s-ar fi gândit o asemenea dobândă. Mai ales că aceasta era o dobândă pe care am fi văzut-o mai degrabă la credite decât la depozite.

Ce s-a întâmplat nu putem şti. Cert este că o asemenea dobândă mă duce cu gândul la o foame teribilă de lichiditate pe care o are instituţia respectivă. Iar foamea cred că se va propaga la nivelul întregului sistem întrucât, dacă e să dăm crezare unor analişti, băncile autohtone au utilizat linii de finanţare pe termen scurt pentru acordarea de credite pe termen mediu şi lung. Cum criza a subţiat sursele de finanţare, iar băncile mamă probabil au alte probleme în ţările de origine, singura soluţie rămâne "întoarcerea către deponent". Aceasta evident este o soluţie de moment întrucât şi banii de pe piaţă sunt limitaţi.

Că fierbe ceva la noi este sigur. Cum BCR a făcut pasul către 7% probabil că şi celelalte bănci mici vor avea de-acum curajul să pluseze. Iar ceea ce vom vedea în viitorul apropiat cred că ne va teleporta într-o altă lume.

2 comentarii:

  1. banca transilvania a trecut la oferta de 7% inca de la inceputul lunii, care e banca mica, deci le-a luat-o inainte :)

    RăspundețiȘtergere
  2. o lectura foaaarte interesanta:

    http://www.bbc.co.uk/blogs/thereporters/robertpeston/newcapitalism.pdf

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)