miercuri, 2 decembrie 2009

Perfidul Albion si momentul adevarului

În mai multe rânduri am discutat despre Anglia şi economia ei. Aşa cum am mai amintit, economia Regatului Unit este o formă fără fond, iar în perspectiva crizei actuale lucrurile arată chiar mai prost. Multă vreme hibele nu au fost observabile din cauza avântului băncilor englezeşti. Astfel, Anglia a fost(şi încă mai este) un fel de centru financiar al lumii, un depozitar al cunoştinţelor financiare şi de business. Criza actuală a lovit însă fix în sectorul care constituia motorul principal de creştere, iar viabilitatea "reparării mecanismului" este din ce în ce mai des pusă sub semnul întrebării.

Am amintit de mai multe ori în cursul acestui an despre ratingul de ţară al Angliei, atrăgând atenţia că triple A nu va rezista pentru foarte mult timp, însă nu au fost semne că vreo agenţie ar putea ameninţa ratingul tradiţional al englezilor. Toate acestea până ieri, când într-un raport Morgan Stanley îşi exprimă îndoiala faţă de capabilitatea Westminter-ului de a combate criza actuală, sugerând că, în cursul anului viitor, este posibilă o scădere a ratingului de ţară. Cu toate că poate fi privită ca o problemă care ţine exclusiv de politică şi de configuraţia Parlamentului, analiza are rolul de a trage un puternic semnal de alarmă. Vestea este extrem de proastă şi deja a provocat un scurt-circuit în insulă, unde nu cred că există ziar care să nu fi preluat ştirea. Şi, pentru a turna puţin gaz pe foc, voi aminti că în raportul menţionat nu se face vorbire despre Dubai, unde statul s-a delimitat de acţiunile companiei Dubai World, lăsându-i practic pe creditori în voia sorţii.

O scădere a ratingului Angliei poate provoca o reacţie în lanţ în toată Europa, care se va trezi cu o bombă de proporţii în propria ogradă. Economia englezească mult prea umflată şi încătuşată în tradiţii victoriene nu va face altceva decât să se constituie într-o veritabilă piatră de moară pentru întreaga construcţie europeană, provocând un scandal de proporţii. Vom avea oare anul viitor acest scenariu? Şi dacă da, cum va fi depăşit? Sunt întrebări grele, care nu pot obţine un răspuns tranşant. Privind în istorie, putem trage concluzia că, de fiecare dată, englezii au găsit formula magică de a ieşi din bucluc. Când au rămas fără lemne au început exploatarea cărbunelui, când aceasta s-a dovedit anevoioasă au inventat echipamente mecanizate punând bazele revoluţiei industriale, s.a.m.d. Acum, la finalul economiei abstracte, au nevoie de altceva, dar nimeni nu ştie dacă vor avea puterea să se reinventeze.

8 comentarii:

  1. Ratingul lor a fost pus de Fitch sub observatie cu perspectiva negativa de o luna de zile .Reprezentantii Fitch au declarat ca M.Britanie se confrunta cu cea mai mare ajustare bugetara dintre tarile cu rating AAA.Guvernul intentioneaza sa emita obligatiuni in valoare de 220 mld GBP pina la sf anului fiscal, in martie 2010.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm ... nu mi se pare ca englezii au fost asa de inventivi de-a lungul istoriei.

    Mai degraba avantajul lor a fost ca au reusit - la momentul cheie - sa profite de pozitia lor insulara si de flota lor de exceptie pentru a-si proteja traficul cu bumbac/produse finite si a impune un protectionism feroce fata de cine trebuie si un "liber-schimbism" la fel de feroce fata de ... altii. :)

    Declinul lor a inceput de fapt dupa Primul Razboi Mondial ... e posibil ca acuma sa vedem doar ultima faza a sa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca exista o similitudine intre "puterea" unei tari si cea a unui individ in modul de a parcurge o criza (pastrand proportiile fiecarui entitati). Cu cat caracterul global al functionarii este mai "palpabil" (la nivel de individ se zice "Meseria-i bratara de aur") cu atat capacitatea de a "supravietui" este mai ridicata. La nivel de state, as paria pe cele "producatoare" (Japonia, China, India,...) decat cele consacrate in domeniul "intermedierilor financiare" (Anglia, Elvetia,...)

    RăspundețiȘtergere
  4. Da - s-ar putea ca aceasta sa fie "razbunarea statelor ce au pariat pe productie in loc de speculatie financiar-bancara" dar si in cazul asta as paria pe cele ce produc si au si inteligenta mai multa inglobata in produsele lor ... gen Germania, parti din SUA etc. ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. 1. exista asa zisul British Commonwealth care va ramane solid chiar daca Anglia se clatina, sa fim seriosi

    2. exista o zicala care spune ca evreul e intrebat de un muncitor care pleca la lucru dimineata unde se duce si evreul zice ma duc sa fac bani ca nu am timp sa lucrez.
    morala in cazul asta ar fi ca degeaba se pariaza pe tari producatoare, exista tari producatoare si tari speculante si e un ecosistem in care ambele au un rol, nu exista una fara cealalta, asa a fost intotdeauna

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa vezi cate mii de MW sunt in Offshore pe urmatorii ani. E aproape inca o data aceeasi putere instalata pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  7. UK-ul ca UK-ul, dar despre englezi nu prea vorbeste presa "libera"; la fel si peste ocean, Obama si cu neoconii sunt America, mass media ignora pe restul de 99.9 la suta...

    The Independent: Britain faces return to Victorian levels of poverty

    http://renegadeeconomist.com/news/independent-britain-faces-return-victorian-levels-poverty.html

    Food Stamp Use Soars, and Stigma Fades

    http://www.nytimes.com/2009/11/29/us/29foodstamps.html?_r=2&hp=&pagewanted=all

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)