joi, 3 decembrie 2009

Actualitatea din tara lui Zeus


Cu o datorie publică de 108% din PIB(cf. FMI) şi cu un deficit bugetar estimat la 12%, Grecia se află pe un drum destul de dubios. Conducerea asigurată de socialiştii PASOK a fost "amendată" în octombrie de Fitch prin scăderea ratingului de ţară. Aceasta a făcut ca bondurile emise de guvern să decoleze, iar încrederea în capacitatea Atenei de a face faţă situaţiei actuale să se afle la cel mai scăzut nivel din ultimii ani.

Turismul, elementul central al economiei greceşti, a scăzut în acest an cu aproximativ 20% din cauza crizei şi a concurenţei puternice din partea Turciei. Pentru anul viitor perspectiva este în continuare negativă, pe fondul unui 2010 destul de incert. De asemenea, nu trebuie uitat că în ultima perioadă Turcia a investit puternic în infrastructura tursitică, în timp ce în Grecia investiţiile au stagnat. Aceasta pune sub semnul întrebării "cota" turistică pe care o revendica în perioada viitoare.

Banca Centrală a Greciei, destul de bine ancorată în realitate în ultima vreme, a atrans atenţia instituţiilor financiare din subordine că ar trebui să revină cu picioarele pe pământ şi să se obişnuiască cu ideea că banii împrumutaţi nu sunt ai lor. Este vorba de cei patruzeci de miliarde de euro luaţi de la Banca Centrală Europeană cu o dobândă de 1% şi care, mai devreme sau mai târziu, vor trebui înapoiaţi. Băncile susţin că sunt într-o stare destul de bună şi ignoră avertismentele. Cu toate acestea, problemele din Dubai ridică multe semne de întrebare referitoare la proiectele în care sunt implicate băncile greceşti, în timp ce plasamentele pe care acestea le au în Balcani, Ucraina şi Rusia sunt departe de a fi considerate sigure.

Marea întrebare a acestor zile este dacă Grecia va intra în default. O asemenea perspectivă ar avea implicaţii mult mai mari decât îşi imaginează unii. Randamentele mari ale bondurilor greceşti au atras investiţii din partea unui număr foarte mare de bănci europene(în special germane); în cazul unui gripaj al mecanismului, criza s-ar propaga rapid în tot sistemul bancar european. Aceasta, probabil, îi face pe guvernanţii greci să stea foarte confortabil pe poziţie şi să promoveze aceeaşi politică economică duplicitară de până acum, bazându-se probabil pe o intervenţie de susţinere a UE în cazul în care lucrurile vor lua o turnură proastă. Există însă şi posibilitatea ca UE, din dorinţa de a da un exemplu clar celorlalte membre, să refuze ajutorarea elevului indisciplinat, lăsându-l în mâinile mult mai aspre ale FMI.

11 comentarii:

  1. Ce pana mea ... si Grecia/grecii/bancile lor ???

    Mai e cineva pe planeta asta care sa se fic comportat rezonabil in ultimii ani ???

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, grecii erau de mult pe lista. La noi intre ei si austrieci se da batalia pentru prima banca falimentara. Cestiune veche, se face imediat anul de cand avertizam pe tema asta. Intre timp s-a mai strans funia nitzel.

    Dar oportunitati pentru startul showului sunt multe: Letonia, UK, Dubai dadeau si ele semne de mai bine de jumatate de an ca vor sa candideze pentru deschiderea spectacolului. Ma indoiesc insa ca americanii le vor lasa aceasta "onoare".. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. P.S. Dane, cum mai stai cu investitiile in aur ? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nicio tara din UE nu va intra in default. Riscul de propagare in tot sistemul este mult prea mare pentru a-si permite cineva sa lase Grecia sa cada. Cu totii suntem bail-out nations!

    RăspundețiȘtergere
  5. Atunci e riscul foarte serios sa crapam toti impreuna si sa se duca naibii/sa fie serios pus sub semnul intrebarii conceptul de UE ... :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Flavian: Asa cum stii, nu consider aurul o investitie si nu am incredere in piata pe care se desfasoara tranzactiile. Daca vrei sa sugerezi ca am pierdut vreo oportunitate, te avertizez ca in august am spus ca e posibil sa vedem aurul la ~1250. Asta insa nu m-a facut sa intru la cumparare.
    In alta ordine de idei, cred ca e bine sa vorbim despre investitii in momentul in care si facem investitii. De pe margine e usor sa chibitezi si sa propui scenarii transante. Daca ar fi insa vorba de banii tai nu cred ca ai mai fi atat de categoric! :-))

    RăspundețiȘtergere
  7. E hai, nu te basica acuma... :-)

    Trebuia sa fi pus "investitii" in ghilimele ca sa priceapa tot omul. Banii mei sunt bine mersi, mi-am urmat de mult propriile sfaturi. Aur am luat doar cat sa nu raman fara nimica in buzunar cand or pica bancile, stii doar ca nu ma pasioneaza specula. Tu numai la bani poti te gandesti ? Merita stresul ? Unde mai e distractia ? ;-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mia: mergand in stilul asta e posibil sa ajungem si acolo. Dar mai intai o sa crape america :)
    Dan: ca tot veni vorba, daca nu e secret, pe ce asseturi ti-ai impartit portofoliul tau si in ce proportii? tks

    RăspundețiȘtergere
  9. America nu crapa, introduc reforma monetara.
    Taie cate doua zerouri si schimba banii pana la limita de 100 de dolari (ca sa aiba de tigari). Pentru hrana au deja cupoane de masa.

    RăspundețiȘtergere
  10. Aia se cheama cica "stabilizare monetara" nu "reforma monetara" si au aplicat-o de doua ori comunistii in Romania - in '47 si '52 daca imi aduc bine aminte din cartile de istorie. :)

    Inclusiv pe vremea lu' Ceasca atunci cind se constata ca ramin mari stocuri de produse greu vandabile prin depozite se lansa de catre "zvoneri" chestia ca e iminenta o noua "stabilizare" ( cu pretexte din cele mai stupide ... de ex. tin minte ca prin '88 se zicea ca vrea sa faca asta deoarece nu apare nea Nicu' pe nici o bancnota ceea ce e inacceptabil ) si imediat lumea mai scotea de la saltea banutii, cumpara cite o masina de spalat - care se strica oricum in 6-7 luni - sau mai ingramadea o mobila kitchoasa prin casa s.a.m.d. ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Mia, poate nu te-ai prins ca era un misto la adresa americanilor, apropo de povestea ultimelor zile Coreea: denominare plus confiscare nu înseamnă revalorizare

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)