Batranul (macroeconomist) si marea (dilema) - 2

Când vine vorba de curs şi monedă, lucrurile capătă sens pentru oamenii din turn. Ei privesc banul ca pe o marfă, marfa lor căreia, la urma urmei, au tot dreptul să-i fixeze preţul. Exact aşa cum ţăranul fixează preţul la cartofi, tot aşa ei sunt cei care fixează preţul banului. Numai că, această viziune este una falsă deoarece banul nu este o marfă. Probabil pentru un om care a activat toată viaţa pe o piaţă de peşte, toate lucrurile devin cuantificabile în peşte: "vând o tonă, îmi iau maşină, pentru casă trebuie să vând X tone" s.a.m.d. Cu toate acestea, peştele nu este monedă, ci o marfă. Reciproca este la fel de adevărată, iar aici este o mare capcană în care cad bancherii. Pentru unii totul se reduce la bani şi statistică lucruri care produc percepţii false. Aşa cum am arătat în mai multe rânduri, pentru contracararea unei viziuni pur monetariste, ar fi fost necesară o politică economică bazată pe o viziune coerentă. Neavând o asemenea contra-forţă, viziunea BNR devine singurul element coerent în politica economică naţională.

Ultima provocare a personajului nostru este trecerea la euro. Este marele peşte pe care trebuie să-l prindă înainte de a pleca din turn. De asemenea, este şi o predare totală a frâielor puterii către BCE. Implicaţiile acestei mişcări sunt diverse şi surprinzătoare. Cu toată experienţa acumulată până acum, nu cred că cineva poate face o proiecţie asupra a ceea ce va fi. Procesul este atât de complex şi include atât de multe variabile încât este practic imposibil să ţii cont de toate datele problemei. Esenţial însă va fi nivelul cursului la care se va face trecerea la moneda unică deoarece va fi echivalentul setării unui curs fix pentru totdeauna. În această privinţă persistă viziunea simplistă conform căreia intrarea cu un curs mic ne va face mai bogaţi în euro, în timp ce un curs mare ne va sărăci. Problematica este mai complexă decât atât deoarece trebuie văzut ce se va întâmpla şi la momentul imediat următor trecerii. Un curs mic va obliga atât statul cât şi oamenii de afaceri să facă un efort suplimentar pentru asigurarea salariilor în euro. Aceasta este numai una din consecinţele intrării cu un curs fals apreciat. Nici o devalorizare excesivă a monedei nu este benefică deoarece experienţa de până acum arată că trecerea către euro conduce la o creştere generală a preţurilor, iar o devalorizare prea mare poate creşte costurile sociale. Cum limpede se poate observa, înainte de momentul zero trebuie făcut un acord extrem de fin al cursului pentru a evita atât o sărăcire excesivă cât şi o pseudo-bunăstare care s-ar finaliza în câţiva ani cu un duş rece deosebit de dureros.

Calculele bătrânului macroeconomist conduc deocamdată la nivelul de 4.2(la valoarea actuală a monedei unice). Personal i-ar plăcea să-şi vândă marfa mai scump, dar a intuit pericolele. Până acum a experimentat diverse valori şi a evaluat, în funcţie de acestea, posibilele consecinţe. Cu toate acestea nu cred că cifrele pe care se bazează reprezintă realitatea. Oricât de mult ai face simulări pe date macro nu poţi intui ceea ce se întâmplă cu adevărat în realitate. Parafrazând, putem spune că în această ultimă partidă de pescuit sunt trei posibile rezultate: ori peştele va fi prea mare şi va răsturna barca, ori va fi prea mic şi familia pescarului va muri de foame, ori, în cazul ideal, va fi exact atât de mare încât să se sature toată lumea şi destul de mic pentru a-l putea duce la mal fără a răsturna barca. Poate oare să ştie cineva care va fi cu adevărat această valoare? Nu cred. Probabil în toată această ecuaţie deosebit de complexă elementul hotărâtor va fi climatul general economic al acelei perioade. Dar deja intrăm pe un alt tărâm despre care vom mai avea posibilitatea să discutăm în  viitor.