Statul dator

Spuneam cu ceva timp în urmă că urmarea firească a actualei crize va fi extinderea ei la nivelul statelor. Ajutoarele pompate în bănci și piețe nu au avut efectele dorite(logic din punctul meu de vedere), însă au mutat o mare parte a poverii fiscale din curtea instituțiilor private în cea a statului. Astfel, în timp ce economia continuă să stagneze, statele încep să tremure deoarece puterea lor de intervenție s-a redus undeva foarte aproape de zero.

Marea eroare comisă de politicieni a fost reprezentată de estimarea greșită a dimensiunii crizei. Dacă până urmă cu câteva decenii intervenția statului în economie reprezenta arma supremă de rezolvare a problemelor, actuala criză a spoliat efectiv această percepție, scoțându-ne în evidență niște state mai degrabă impotente, încercând să stingă un incendiu de proporții cu găletuțe de copii. Ce a rezultat după se vede cu ochiul liber: creșterea gradului de îndatorare a țărilor pe fondul unei continuări a stagnării economice.

Marea întrebare care se pune acum nu este legată de economie ci de cum vor reuși statele să-și facă ordine în finanțe. Iar aici se produce intrarea într-un cerc vicios: pentru a pune ordine în finanțe este nevoie ca economia să mergă; în caz contrar se impun optimizări ale aparatului de stat, adică reduceri de personal și de costuri, măsuri care transmit impulsuri negative economiei reale.

În acest moment ochii comunității mondiale sunt ațintiți obsesiv asupra Greciei, iar criticile legate de practicile odioase utilizate de politicienii acestei țări sunt aspru criticate. Marea problemă este că acest sport echivalează cu observarea paiului din ochiul altuia în defavoarea parului din propriul ochi. Sunt tare curios de ce nu se discută mai aprins despre practicile similare ale Italiei(în parteneriat cu același diabolic GS) sau despre Germania și Franța care, dacă vor continua pomparea cu nemiluita de fonduri în economiile proprii, se vor transforma în groparii Europei. 

De-a dreptul ciudat este faptul că cei care aruncă cu noroi spre greci sunt americanii, a căror situație, dacă e să ne luăm după cifre, e dezastruoasă. Numai că acolo datoriile nu înseamnă altceva decât niște cifre într-un calculator, iar acestă specificitate a făcut ca accesarea unor produse derivate sofisticate să fie inutilă. Nu știu dacă minciuna oficială poate ține la infinit. La urma urmei, în momentul în care statul începe să joace strâmb și individul imită acest comportament. Privind din acest punct de vedere, până la urmă și America va trebui să facă ceva cu datoriile pe care le are și să înceapă să plătească din ele. 

Noua realitate globală pe care o vom percepe din ce în ce mai puternic va fi disperarea statelor pentru acoperirea găurilor. Ce înseamnă aceasta e simplu de intuit: taxe mai mari, presiune mai puternică asupra individului și înrăutățirea condițiilor de viață. Cu alte cuvinte, un imn global închinat ineficienței și prostiei.