Alchimistii

În mai multe rânduri am discutat pe acest blog despre suspecta piaţă a aurului. Metalul care ne domină în bună măsură din cauza a ceea ce eu consider a fi un complex istoric, riscă să producă în scurt timp cel mai mare scandal din istorie. Privind retrospectiv nu putem să nu remarcăm că, cel puţin în secolul XX, aurul a fost subiectul unor manipulări masive de preţ operate atât de cei care aveau interese politice cât şi de entităţile aflate în spatele "pieţelor libere" de tranzacţionare a aurului.

Ca şi structură, piaţa aurului(şi a argintului) este dominată de LBMA(London Bullion Market Association), o entitate care grupează marii distribuitori de pe piaţă. Ca şi procent, LBMA tranzacţionează peste 90% din aurul mondial ceea ce-i transformă în campionii acestei pieţe. Din statisticile publicate de LBMA, analistul Adrian Douglas a calculat că zilnic LBMA tranzacţionează o cantitate netă de douăzeci de milioane de uncii, adică aproximativ 25% din producţia mondială anuală de aur(vezi sursa). Cu alte cuvinte, alchimiştii de la Londra au reuşit să găsească modalitatea de a produce aurul din nimic. Evident, un cârcotaş ar putea spune că se ajunge la aceste cantităţi din cauza contractelor care se anulează reciproc şi că, dacă am anula aceste "perechi" de contracte, s-ar ajunge la valori substanţial mai mici. Chiar şi aşa, cantităţile manipulate sunt suspect de mari pentru a putea fi deţinute de membrii LBMA. 

În realitate, lucrurile se pare că stau cu totul diferit faţă de cum sunt percepute de către marea masă. Nu este vorba decât despre un mega sistem fracţional având la bază aurul. Vânzătorii emit hârtii cu acoperire în aur şi stochează o cantitate pe care ei o consideră suficientă pentru a asigura livrarea în cazul unui scenariu negativ. Experienţa ne arată că nicio estimare de acest gen nu are sorţi de izbândă. De asemenea, din raţiuni de optimizare a business-ului, este logic ca vânzătorul să încerce reducerea cheltuielilor. În acest caz, cea mai facilă modalitate de "optimizare" este reducerea cantităţii de aur deţinută şi mărirea cantităţii de hârtii emise. Pentru mulţi, ceea ce spun acum poate suna a delir, dar în realitate chiar aşa stau lucrurile.

Misterul în ceea ce priveşte posibilitatea emiterii de hârtii fără acoperire reală în metal preţios este explicat chiar pe site-ul LBMA, la definiţia pentru unallocated accounts:

This is an account where specific bars are not set aside and the customer has a general entitlement to the metal. It is the most convenient, cheapest and most commonly used method of holding metal.
The units of these accounts are one fine ounce of gold and one ounce of silver based upon a 995 LGD (London Good Delivery) gold bar and a 999 fine LGD silver bar respectively. Transactions may be settled by credits or debits to the account while the balance represents the indebtedness between the two parties.
Credit balances on the account do not entitle the creditor to specific bars of gold or silver, but are backed by the general stock of the bullion dealer with whom the account is held. The client is an unsecured creditor.

Aşa cum a observat şi Adrian Douglas, nu se specifică nicăieri cantitatea de metal pe care vânzătorul trebuie să o deţină, dar, în schimb, se specifică în clar faptul că "the client is an unsecured creditor". Obţinem astfel un framework ideal pentru a construi instrumente pseudo-onorabile din care băieţii isteţi ai pieţelor globale să scoată profituri frumuşele(doar tranzacţiile se fac pe bază de comision). 

Şi pentru că am ajuns la capitolul băieţi deştepţi, a sosit momentul să vedem cine se află de fapt în spatele LBMA. De pe site-ul aceleiaşi onorabile instituţii, aflăm că Market-Making Members sunt:

• The Bank of Nova Scotia
• Barklays Bank
• Deutche Bank
• Goldman Sachs
• HSBC USA
• JP Morgan
• UBS
• SG

Prezenţa celor de la Goldman pe lista onorabililor nu mai este, cred, pentru nimeni o surpriză. Oare şi-aici o fi vorba tot despre "lucrarea lui Dumnezeu" pe care meseriaşii lui Lloyd Blankifein o duc la îndeplinire?