Poveste de sezon

Canicula zilelor de vară conduce, de fiecare dată, la explozia unui accesoriu care pare a fi indispensabil: ochelarii de soare. Nu am date referitoare la procentul celor care-şi protejează ochii utilizând ochelarii de soare, dar, o simplă plimbare pe stradă îţi poate confirma faptul că discutăm despre o piaţă solidă. Personal, fac parte din categoria celor nu poartă ochelari în timpul verii(nu prea-i suport şi mi-e destul de greu să le înţeleg utilitatea), chiar dacă, în câteva rânduri, atras de design-ul acestor obiecte, n-am putut rezista tentaţiei de a cumpăra una-două perechi pe care praful tronează maiestuos.

O discuţie savantă în acest domeniu ar începe cu preferinţa pe care o ai. Un  subiect de conversaţie devenit atât de frecvent încât, preferinţa pentru o marcă te poate conduce automat într-o categorie. Sunt unii care preferă calitatea sau protecţia oferită de Ray Ban, alţii care-şi aleg acest accesoriu în funcţie de casa de modă preferată s.a.m.d. Probabil vei găsi unii care vor fi gata să demonstreze cum design-ul unor ochelari Prada este mult mai interesant decât, să spunem, Salvatore Ferragamo. Un articol pe care l-am citit în urmă cu câteva zile mi-a dezvăluit o informaţie pe care simt nevoia să v-o împărtăşesc: în ceea ce priveşte ochelarii de soare, nu prea contează ce alegi. Sună dubios? Ei bine, nu prea e aşa. Foarte puţini ştiu că piaţa de marcă a acestui accesoriu este dominată, într-o proporţie de peste 70% de o singură firmă, acţionând discret în spatele mult mai sonorelor nume ale designerilor transformate şi în mărci de ochelari.

Luxottica, marcă necunoscută profanilor, este în spatele tuturor mărcilor celebre de ochelari de soare. Şi asta indiferent de nume. Burberry, Chanel, Polo Ralph Lauren, Paul Smith, Stella McCartney, Tiffany, Versace, Vogue, Persol, Miu Miu, Tory Burch, Donna Karan, sunt toate mărci Luxottica(pentru ochelari de soare, evident). Şi, întrucât se află într-o lume selectă, firma a reuşit să-şi impună propriile mărci în segmentul premium. Aşa s-au dezvoltat brand-uri precum  Ray-Ban, Oakley, Oliver Peoples şi REVO. Pentru a avea tabelul complet, voi mai aminti că, de asemenea, lanţurile de magazine LensCrafters, Pearle Vision şi Sunglass Hut aparţin aceleiaşi firme!

De multe ori, celebrii designeri al căror nume tronează pe ochelari, nici măcar nu au habar despre procesul de fabricaţie. Modelul utilizat de Luxottica este unul simplu şi eficient: firma plăteşte o taxă de licenţă designerului şi obţine dreptul de a utiliza numele respectiv pe produsele sale. Numai în unele cazuri designul ochelarilor este fabricat în colaborare cu deţinătorii de drept al numelui. În rest, totul este asigurat de Luxottica. Astfel, o singură firmă discretă face design, producţie, marketing şi vânzare, implicându-se practic în toţi paşii, de la idee la consumatorul final. Este un exemplu de business făcut impecabil de la cap la coadă.

Mi se pare remarcabilă integrarea verticală reuşită de Luxottica. Este unul din numeroasele exemple care ne demonstrează că aşa-zisul mod bătrânesc de a face business nu este numai posibil ci şi deosebit de profitabil. Asa în pofida unor băieţei proaspăt absolvenţi de MBA care ar găsi imediat o soluţie optimă pentru firme precum Luxottica: externalizarea producţiei şi a design-ului, vinderea distribuţiei şi concentrarea pe domeniul principal, adică numărarea profitului. Dacă pentru omul de business lecţia este clară, pentru consumatorul final, învăţătura este legată de faptul că, de multe ori, designul, calitatea şi protecţia pot fi elemente subiective şi pseudo-calităţi impuse de marketing pentru forţarea buzunarului. Dar, despre acest ultim aspect, veţi putea afla mai multe mâine, când am programat un documentar de excepţie.