Turkey update

Anul trecut, prin decembrie, vorbeam despre renaşterea otomană, un fenomen care promite sa creeze un fel de poartă de comunicare între Orient şi Occident. Un fenomen în centrul căruia se află, incontestabil, Turcia, o ţară fascinantă şi, în acelaşi timp, deosebit de pragmatică.

Din nefericire, evoluţia lui Erdogan din ultima perioadă ne-a arătat mai degrabă o faţă pronunţat islamistă, oarecum antioccidentală şi fundamentalistă. Aşa se face că am văzut o Turcie în poziţia de lider al unei ofensive diplomatice masive faţă de Israel(nu vreau să mă pronunţ asupra subiectului şi nici asupra cărei părţi e justificată să-i reproşeze ceva celeilalte), al unei ţări care are ceva de împărţit cu state occidentale şi, cu toată că nu a fost pronunţat numele, cu SUA. Pare o poziţie radical opusă celei de echilibru cu care eram obişniuţi.

Privind din punctul lor de vedere trebuie să înţelegem că, atât la nivelul opiniei publice cât şi la nivelul politicienilor, s-au adunat nenumărate frustrări. Declaraţiile aberante şi umilitoare ale lui Sarkozy, răceala arătată de liderii europeni şi constatarea pe propria piele a tragicului fapt că niciodată nu vei egalul celui mai egal decât tine s-au constituit în lovituri dure încasate de turci. Din acest punct de vedere este cât se poate de logică orientare impusă de opinia publică turcă. Mai grav este că, în faţa unei asemenea realităţi, liderii occidentali au preferat să întoarcă spatele situaţiei, părând a sugera celor care au îmbrăţişat ideea democratică un sfidător "descurcaţi-vă!". 

Au fost mai multe momente în care am vrut să atac acest subiect deosebit de sensibil, dar m-am lăsast purtat de vârtejul evenimentelor şi, de fiecare dată, l-am amânat. Astăzi însă mă văd obligat să o fac sub presiunea unui eveniment de o importanţă covârşitoare pentru situaţia din zonă: vizita lui David Cameron la Ankara. Este un eveniment care, probabil, se va constitui într-un punct de inflexiune al politicii externe turceşti. N-o spun ca pe un slogan ci ca urmare a subiectelor care vor fi atacate de Cameron în discursul său de azi.

Conform informaţiilor, prim-ministrul britanic se va declara un avocat al Turciei pentru integrarea în UE şi va ataca toate clişeele vehiculate într-un mod inconştient de unii lideri europeni. Tonul discursului va fi dur la adresa celor care se opun integrării, iar pasaje de genul "I believe it's just wrong to say Turkey can guard the camp but not be allowed to sit inside the tent" vor face probabil deliciul presei turce de mâine. 

Cu toate că pare o întoarcere la 180 de grade, nu pot uita un element interesant. Dacă nu mă înşel, în urmă cu vreo trei luni, într-un editorial din New York Times, Thomas Friedman remarca derapajul periculos al Turciei şi spunea că este recomandabil ca Obama să-l invite pe Erdogan într-o vizită oficială. Opinii de acest gen nu apar din senin, iar ceea ce cred este că vizita lui Cameron nu este întâmplătoare ci face parte dintr-un scenariu mult mai mare de "recuperare". În aceste condiţii, nu m-ar mira ca, în cel mult un an, să vedem o vizită istorică a lui Erdogan la Casa Albă. Dar, până atunci, nu-mi rămâne decât să închei cu un fragment din discursul de azi care este destul de sugestiv pentru ceea ce se urmăreşte:

"I will always argue that the values of real Islam are not incompatible with the values of Europe. That Europe is defined not by religion, but by values. The EU is a secular organisation. And Europe welcomes people of all faiths, or none.(...)

Turkey can be a great unifier. Because instead of choosing between East and West, Turkey has chosen both. And it's this opportunity to unite East and West that gives Turkey such an important role with countries in the region in helping to deliver improved security for us all."