vineri, 31 decembrie 2010

Ce urmeaza


Cu o oarecare întârziere faţă de data promisă, mă ţin totuşi de cuvât cu un nou episod din serialul "ce va fi". Ca o primă remarcă, observ că toată piaţa "prognoziştilor" e plină, mai mult ca niciodată, de opinii contradictorii, de fraze alambicate şi presupuneri bazate pe dacă şi parcă. Din tot acest amalgam singura certitudine este că, în mod sigur, va exista cineva care să ia titlul de vizionarul anului. Fără dorinţe de ocupare a acestui soclu liber voi face totuşi observaţii despre cum cred că se vor desfăşura ostilităţile în anul care vine.

Pe general, cred că ne aşteaptă o perioadă în care investitorii vor reveni pe pieţe dând uitării temerile anterioare şi abandonând "safe haven"-ul metalelor preţioase sau alte investiţii exotice. Pieţele cred că vor evolua pozitiv, stimulate de noua paradigmă economică: infinite money. Până acum, arhitecţii economiei mondiale au demonstrat că se descurcă destul de bine în noul model al masei monetare infinite, lucru care, în mod sigur, va spori apetitul tuturor. La fel, vor creşte simţitor preţurile pe toate palierele, lucru care se va reflecta într-o scădere a puterii de cumpărare şi înrăutăţire a condiţiilor de trai la nivel global.

SUA, zona cu cea mai mare vizibilitate economică, probabil va avea parte de numeroase dezvoltări contradictorii. Un prim paradox ar fi faptul că mulţi analişti prognozează o evoluţie economică pozitivă a zonelor din care provin, dar, pe general, cred că SUA va evolua prost. De ce? Păi în primul rând, la nivel local, lucrurile încep să se dezgheţe, dar pe general, politicile incoerente şi lipsa de consistenţă a planului de redresare se vor constitui în frâne puternice. Piaţa imobiliară nu cred că are şanse să-şi revină nici anul acesta, în special din cauza delicvenţei în creştere în sectorul creditelor ipotecare. La ora actuală sunt o groază de proprietăţi de vânzare, dar cumpărătorii continuă să se lase aşteptaţi. Băncile trebuie să-şi închidă poziţiile, motiv pentru care continuă să fie principalul artizan al devalorizării proprietăţilor. Șomajul va continua să fie una din marile pietre de moară care vor frâna dezvoltarea; trecerea acestui indicator în zona pozitivă este puțin probabilă. Ca și evoluție, cred că SUA va continua și în 2011 creșterea economică, dar vom avea din nou de-a face cu o creștere economică artificială. Ceea ce trebuie notat este că evoluția pozitivă despre care vorbim nu înseamnă nicidecum că s-a terminat criza. Vom continua să vorbim despre criză mult timp de-acum înainte.

Uniunea Europeană va continua să aibă parte de o evoluție zbuciumată, în special din cauza dezechilibrelor și a incoerenței politice. Suntem într-o perioadă în care destinele continentului sunt în mâna PPE, poate cea mai incompetentă forță politică, grupând, cred eu, cei mai proști și mai ciudați politicieni, ghidați de o ideologie vagă și superficială. Cum nu există modalități de a schimba actuala structură de putere, vom continua să asistăm la dezvoltări economice haotice și la decizii cu efecte din ce în ce mai perverse și la o accentuare a egoismului membrilor. La nivel european există câteva bănci mari care sunt deosebit de fragile și care, probabil, ne pregătesc surprize neplăcute anul viitor. Nu trebuie să uităm că nu s-a făcut deloc curățenie în sistemul bancar european, preferându-se punerea batistei pe țambal(dacă vă mai amintiți stress test-ul, înțelegeți despre ce e vorba). Nu știu cine va ajuta aceste bănci și cred că e foarte probabil ca anul care vine să asistăm la dezvoltări urâte a acestei situații. Oricum, trebuie să notez că un asemenea scenariu ar avea implicații majore la nivel global, putând declanșa intrarea accelerată în ultimul stadiu al crizei(care totuși cred că se va petrece în 2012).

Asia va fi influențată negativ de evoluția Chinei care are nevoie mai mult decât oricând de aplicarea unor noi paradigme economice. Nu pariez pe o evoluție dezastruoasă a Chinei, dar vor fi probleme serioase acolo, în special din cauza inflației care pare scăpată de sub control. Probabil creșterea economică a Chinei nu va mai avea două cifre; personal pariez pe un nivel situat în jurul valorii de 6%. Un alt element menit a tulbura apele pe continentul asiatic va fi situația din Coreea. Un război(cred că puțin probabil) ar influența negativ cel puțin trei economii cheie ale zonei: Coreea Japonia și China. De asemenea, trebuie remarcată și creșterea tensiunii dintre China și India, amplificată de sprijinul necondiționat pe care China îl acordă Pakistanului. Apele sunt destul de tulburi, dar, cu toate acestea, nu cred că vom avea parte de evoluții radicale. Oricum, tensiunile existente vor mai frâna din avântul economic al continentului. În această zonă cred că mă voi uita foarte atent la Sri Lanka și, în continuare, la India. Cred însă că Sri Lanka va fi campioană absolută.

America de Sud cred că are perspective bune, iar  creșterea economică se va generaliza pe tot continentul, cu excepția Venezuelei, a cărei evoluție spre dezastru se va menține neabătută. Va fi foarte interesant de urmărit evoluția Braziliei și a Argentinei. Cele două țări au de trecut de provocări importante. Cu toate că sunt semne de întrebări serioase, tind să cred că vom avea parte de dezvoltări sustenabile.

România va avea parte de un nou an de coșmar. Pe piața bancară ar trebui să asistăm la un an al fuziunilor și achizițiilor. În cazul în care va fi așa, putem spune că vom avea un an liniștit. Altfel, lucrurile vor sta urât. Piața bancară autohtonă s-a contractat puternic, iar în acest moment e limpede că sunt mult prea mulți jucători pe o piață care se micșorează văzând cu ochii. Creșterea delicvenței la credite, înrăutățitrea situației economice și subțierea portofoliului de clienți buni vor pune presiuni puternice pe câteva bănci care, dacă nu-și vor găsi cumpărători, vor dispărea de pe piață. Cu alte cuvinte, dacă nu vom vedea fuziuni sau achiziții pe piața autohtonă, cu siguranță vom vedea sufocări. Ceea ce trebuie să înțelegem e că nu prea sunt bani pentru sufocări, așa că, în ultimă instanță, dacă lucrurile o vor lua razna, probabil vor fi forțate fuziuni.

Nu cred că vom avea parte de creștere economică în România. Prostia și hoția sunt prea mari în zonele de sus ale puterii, motiv pentru care îmi păstrez previziunile negative. De asemenea, cred că vom continua să avem o presiune puternică pe curs. În termeni reali, în acest an leul s-a apreciat, lucru absolut aberant dacă punem în balanță performanțele economice ale țării. Probabil în prima parte a anului(poate chiar în ianuarie) BNR va permite o corectare a situației. În cazul unei evoluții liniștite, presiunile pe curs vor putea fi contracarate în continuare de BNR. Trebuie să remarcăm că, sub o presiunea plăților aferente datoriilor contractate până acum, este impetuos necesară găsirea unor surse de finanțare ieftine. Acordul cu FMI nu este decât simbolic, menit a menține rating-ul țării. Găsirea banilor pe piețele financiare internaționale se va constitui într-o adevărată provocare, mai ales în cazul unei evoluții dificile a Europei.

În plan politic este posibil să asistăm la instalarea unui nou prim ministru de paie, individ care va juca rolul tehnocratului. Mișcarea este menită a proteja partidul lui băsescu de furia populară. Laboratoarele de la Cotroceni se pare că au găsit și omul potrivit în persoana unuia asupra căruia, chipurile, s-ar fi exercitat presiuni(neștiind întreaga poveste,  unii i-au spus într-o doară că știu totul despre fetița pe care o are; în realitate fetiţa era chiar el, despre această existenţă secundară a sa ştiind însă numai cei apropiaţi dictatorului nostru de carton). Oricum, indiferent de dezvoltările politice, vom avea un nou an greu. Presiunile economice vor fi amplificate de incompetența și interesele guvernanților conducându-ne, în continuare, spre dezvoltări dezastruoase.

Indiferent de cum vor decurge ostilitățile în noul an, cred că trebuie să înțelegem că oportunități vor exista întotdeauna. Așa că nu-mi rămâne decât să vă urez să aveți parte de un an cât se poate de prosper în care să reușiți să vă îndepliniți tot ceea ce vă doriți.

18 comentarii:

  1. Hehe, investitorii vor reveni pe pieţe dând uitării temerile anterioare şi abandonând "safe haven"-ul metalelor preţioase ? Ca JPM vrei sa zici: Ursuleti si metale pretioase

    In rest, e evident ca atat europenii cat si USSA-ul o vor duce tot mai "bine" la anul. Bancile sa "traiasca".. si noi sa fim sanatosi.

    La multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  2. "investitorii vor reveni in piete" ...parca ai fi Farmache....vor reveni tocmai acum, cand la orizont (fie el mai indepartat) se afla o previzibila inasprire a politicii monetare,cand pietele au fost deja inundate de lichiditate....chiar asa prosti sa fie?...investitorii de retail, aia care dau cu nasul de conditiile de trai din lumea reala, akia cu somaj si preturi in crestere, iti dai sema ca nu se inghesuie...mai sunt niste gupi care vor sa mearga cu valul..goldman sachs, pana la maxim istoric egalat pe S&P poate...nu te gandesti ca pentru a avaea revenire a investitorilor si nu crestere pe volume minuscule ca acum, caracteristica perioadei de dobanda zero pentru prietenii Fed, ar trebui ca si piata muncii sa arate altfel?...ma rog, cred ca 2011 va semana bine cu 2008....cu varfuri la commodities si plonjoane pe final de an, cand vom realiza ca recesiunea se intoarce usor-usor, ca probleme sunt si in china nu numai in sua si europa

    RăspundețiȘtergere
  3. si apropo de bule pe metale pretioase, fara o schimbare a politicii monetare care sa redirectioneze banii "fierbinti" iti dai seama ca nu are rost sa ne gandim la scaderi, nu?
    http://cristiandogaru.blogspot.com/2010/12/este-aurul-o-bula-da-si-nu-cum-stam-cu.html

    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelent articol ca multe altele scrise de tine. La multi ani si tie si anul nou sa iti aduca multe realizari.

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent articolul, realist si bine argumentat. Recomand si articolelele lui Bogdan Glavan si Lucian Davidescu, scrise in aceeasi nota.

    RăspundețiȘtergere
  6. "România va avea parte de un nou an de coșmar"

    "...câteva bănci care, dacă nu-și vor găsi cumpărători, vor dispărea de pe piață" cu varianta
    "dacă nu vom vedea fuziuni sau achiziții pe piața autohtonă, cu siguranță vom vedea sufocări"

    "vom continua să avem o presiune puternică pe curs"

    RăspundețiȘtergere
  7. cristian dogaru: Hehehe. Mi-ai tras-o cu chestia cu Farmache.
    Ramane sa vedem cum o sa fie. Important e sa fim sanatosi si sa ne mearga bine. :-))
    Irina: Multumesc mult pentru aprecieri.
    vala: Inteleg, m-ai injurat! :-)

    Tuturor va doresc sa aveti parte de multa sanatate si de un an in care sa va indepliniti toate dorintele!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  8. Dan

    bineinteles ca nu te-am injurat... doar te-am contrazis... fara argumente desigur...


    la multi ani! iti doresc un an cu mai mult optimism... e gratis

    RăspundețiȘtergere
  9. Q: Referitor la bancile din Romania care vor avea probleme, ce banci vor fi? vor fi si banci mari?

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  11. IonutB: Asta n-ai cum s-o stii acum!
    Alibaba: Ti-am sters cometariul pentru supozitii nedocumentate.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu am un singura prognoza pentru 2011:
    1930.

    RăspundețiȘtergere
  13. @MadMax

    Mai degraba 2010 a fost 1930, daca e sa ma iau dupa grafic :)

    RăspundețiȘtergere
  14. nu, ca in 2010 nu a inceput inca scaderea, 2009-2010 e ca 1929, cu iluzia unei cresteri. Si prima parte din 2010 va fi la fel.

    RăspundețiȘtergere
  15. spune-mi unde vezi Canada - anul trecut o includeai in plutonul de 'ok', este oarecum legata de US si nu a cautat din timp alti parteneri.

    RăspundețiȘtergere
  16. Excelent articolul, dar in cazul Romaniei pare mai degraba o abordare subiectiva. E greu ca cineva sa faca o prognoza pe tot anul, dar cred ca pe primul trimestru, sau chiar semestru, investitorii vor fi optimisti.

    RăspundețiȘtergere
  17. Despre SUA
    ...Timothy Geithner cere ridicarea plafonului de îndatorare la 14.290 miliarde de dolari, de la 13.950 miliarde cât este în acest moment. Trezoreria americană estimează că datoria publică americană va ajunge la limita actuală între 31 martie 2011 şi 16 mai 2011, în funcţie de evoluţia economiei...
    http://www.sursadestiri.ro/america-ramane-fara-bani-in-doua-luni-s190246557.html

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)