Îmi voi începe primul articol al anului cu un subiect care ţine de tehnologie şi aceasta pentru că sunt convins că marea provocare a acestui an va veni tot dinspre acest domeniu. Există numeroase noutăți pe drum care așteaptă să fie descoperite de publicul larg, public a cărui dorinţă de tehnologie începe să capete dimensiuni de-a dreptul îngrijorătoare. Nu trebuie decât să ne uităm la preţul acţiunilor firmelor în cauză pentru a înţelege că piaţa este mai mult decât favorabilă domeniului.
Cum CES-ul urmează să-şi intre în drepturi în câteva zile, m-am gândit că ar fi utilă o trecere în revistă a tehnologiilor care se vor impune în acest an. Nu voi vorbi de marile descoperiri sau experimente care vor fi expuse în premieră şi supramediatizate la CES, ci despre tehnologiile care cred că se vor constitui în principale atracţii ale acestui an.
Voi începe cu calculatoarele, pe care le vom vedea din ce în ce mai rar. Şi aceasta pentru că vor înceta să mai fie obiecte casnice, mutându-se în special în mediul business. Locul lor va fi luat de gadgeturi similare, poate ceva mai specializate, dar mult mai uşor de utilizat. Un prim înlocuitor al acestora va fi televizorul care, uşor uşor va redeveni centrul de entertrainment al familiei. Noile televizoare care vor intra pe piaţă în acest an vor fi capabile să asigure navigarea facilă pe net, rularea de jocuri şi alte programe. Practic, cititul mailului, al presei sau editarea unui text vor pot fi făcute direct din televizor, ceea ce face inutilă existenţa unui computer în marea majoritate a caselor. Vârful de lance al acestei tehnologii este Google care, încă din martie anul trecut a încheiat un partenerial cu Sony şi Intel pentru dezvoltarea unei platforme hardware care să suporte Google TV. Cel mai probabil, anul acesta tehnologia amintită va exploda pe piaţă, punând în viaţă un proiect mai vechi(pentru cei care-şi amintesc), anume Web TV.
În ceea ce priveşte partea mobilă a vieţii noastre digitale, anul acesta vom vedea o mutaţie evidentă dinspre laptop-uri/netbook-uri către alte device-uri mobile cum ar fi tablet-urile sau telefoanele mobile. Nu voi insista prea mult asupra acestui aspect deoarece tendinţele s-au văzut de anul trecut. Există însă o altă vedetă care-şi va face simţită prezenţa în mod cât se poate de clar anul acesta: ebook reader-ul. Sunt două elemente care vor concura la dezvoltarea şi impunerea definitivă a acestor gadget-uri. În primul rând intrarea în joc a tehnologiei eInk color. Aceasta va forţa atât schimbarea vechilor eBook readere cât şi atragerea unui public nou. Cu acest nou pas, ebook readere-ele vor fi capabile să reproducă orice tip de tipăritură. ceea ce va genera o cerere impresionantă. Nu în ultimul rând, avem o presiune din partea presei tradiţionale care trebuie să-şi facă cumva o intrare mai profitabilă în modelul internet centric. Dacă până acum internetul a ruinat unele publicaţii, impunerea tehnologiilor menţionate va readuce în faţă un model mult mai apropiat de cel tradiţional. Piaţa reader-elor devine interesantă şi prin prisma competiţiei de care pare a avea parte eInk. Sunt cel puţin trei proiecte viabile care se apropie de intrarea în producţie şi care promit performanţe mai mari decât eInk la preţuri mult mai joase.
Anul acesta vom vedea o luptă acerbă şi pe piaţa sistemelor de operare. Pentru smartphone-uri lupta se va încinge între Android, Symbian, Blackberry şi... Bada. Fiecare dintre sistemele menţionate are atuuri pe care nu se va sfii să le pună în evidenţă. Symbian promite un sistem de operare fresh, Blackberry va beneficia din plin de facilităţile QNX-ului, iar Bada se va baza din plin pe baza de clienţi a Samsung. În funcţie de rezultatul acestei confruntări se vor stabili ierarhiile şi pe piaţa tabletelor şi, de ce nu, a multor altor dispozitive dedicate.
În ceea ce priveşte "piaţa grea" a sistemelor de operare, va fi foarte interesant de observat cum va primi mediul business noul sistem de operare de la Google. Şi, de asemenea, aşa cum am mai menţionat într-un alt articol, va fi foarte importantă şi reacţia Microsoft. Tot la acest capitol, aştept o reacţie şi din partea Oracle, care este suspect de tăcut. Şi spun asta deoarece, dacă stăm să ne gândim bine, Larry Ellison este creatorul conceptului de network computer.
Cam pe aceste teritorii cred că vom vedea dezvoltări în perioada următoare. În ceea ce priveste companiile implicate, cred că trebuie acordată o mai mare atenţie companiilor din spatele frontului, gen Foxconn. Legat de Apple, am remarcat buzz-ul produs de înregistrarea patentului pentru un ecran holografic. Trebuie înţeles că pe acest domeniu nu sunt primii şi nici cei mai avansaţi. Spre exemplu, Hitachi deja se pregăteşte să intre în producţie cu un asemenea dispozitiv, ceea ce anulează din buzz-ul creat în jurul Apple. În mod particular, cred că dacă Apple nu va fi capabilă să livreze ceva cu adevărat nou în acest an, tot balonul umflat acum la maxim, se va dezumfla la fel de repede.
De mai multe ori anul trecut in timpul POMO actiunile Apple au urcat, ceea ce mie imi sugereaza ca un actionar important la Apple e Fed :) Asa ca probabil ca Apple vor urca in continuare pe bursa.
RăspundețiȘtergereLupta pe sistemelor de operare mobile se da intre Symbian (care e in cadere libera), Android (rising star) si iOS.
RăspundețiȘtergereBada e momentan doar pe telefoanele low cost. Nu ii vad viitor in fata Androidului.
Symbianul va fi înlocuit de MeeGo, dar nu se ştie dacă, după exemplul Android, nu va migra spre tablete şi spre portabile. Nokia a făcut alegeri greşite în materie de sisteme de operare, şi probabil că va fi obligată să scoată, precum HTC, telefoane cu Android şi cu Windows 7, dacă vrea să mai însemne ceva pe piaţa smartphone.
RăspundețiȘtergereDin ce-a răsuflat până acum de la CES, nu sunt prea multe lucruri cu adevărat inovatoare, ci doar declinări ale unor produse mai vechi, cu ceva procesoare mai noi, dacă ne referim strict la tehnica de calcul. Sigur, acum e nebunia 3D, dar, sincer, nu cumva vine la pachet cu ceva probleme de sănătate, inclusiv migrene şi tulburări de vedere? Să nu uităm că 3 D este o metodă de a înşela ochiul, nu este ceva care ţine de modul nostru natural de a percepe realitatea. Avertismentul Nintendo ar trebui să ne spună ceva. Vom vedea ce-o mai fi. Singurul lucru cu impact ar fi cel legat de tablete şi de trecerea conţinutului jurnalelor pe astfel de dispozitive. Mai mult, înţeleg că apar proiecte jurnalistice destinate special tabletelor. Aici se va investi semnificativ, probabil, în anul ăsta şi în cei care vin.
Da e multa, multa tehnologie!
RăspundețiȘtergereToata lumea e extaziata de ultimele tipuri de calculatoare (care nu fac cu nimic mai mult decat cele de acum 8-10 ani), nu se misca mai repede (poate la download dar cred ca si reteau joaca un rol), televizoarele fac acelasi lucru (dar sunt mai scumpe), telefoanele mobile (au o singura functie) si da au evoluat: Nokia nu mai are jocul cu serpisorul care prinde bila ci o sumedenie de alte jocuri (pe care nu le mai joaca nimeni si pe care utilizatorul habar nu are de unde sa le ia).
tehnologia asta pe care o vedeti e o mare gogorita! Nu iti usureaza viata deloc (parerea mea) ci din contra: acum 15 ani daca ii spuneai cuiva ca te intalnesti cu el la ora 17 joi intr-un anume loc, era acolo de la fara 5 (acum la fara un minut da un telefon ca nu mai ajunge). Interesant?
Tehnologia in domeniul auto: masini care sunt niste adevarate consumabile, cu materiale tot mai proaste (in caz de accident minor pagubele sunt uriase)... sunt sigur ca au tste facute special pentru daune mari la accidente mici.
Gadgeturi diverse: calculator pe telefon (deja oamenii din jur nu mai stiu sa extraga o radacina patrata, sa faca o inmultire cu mai mutle cifre, tare si asta) deci ne ajuta!
Bursa americana Madmax este conectata excelent la FED! Au lansat idiotii in productie tiparnita si lumea se agita sa cumpere actiuni americane (la firme de tehnologie).
Astia subventioneaza o gramada de firme de genul Borkerilor care au luat-o razna si in Romania cu hoportunitatile pe piata americana!
Cert este, @ Anonim, ca acele actiuni, ale unor anumite firme care sunt bine vazute/infipte/FED-uite etc vor creste si tot vor creste... o buna perioada. Pana la "spartul bubei" pe care o sugerezi va mai curge ceva apa pe Potomac. Nu cred in 2012... :)
RăspundețiȘtergere