Avertismentul tunisian

Aparent, revoluţia tunisiană a început ca urmare a publicării de către WikiLeaks a unor stenograme(din deja celebrul pachet Cablegate) referitoare la corupţia de la vârful puterii. Revolta, odată declanşată a condus la fuga pripită a preşedintelui Zine al-Abidine Ben Ali însoţit de întreaga familie. Iniţial, fostul preşedinte tunisian ar fi vrut să se retragă în Franţa, dar azilul politic i-a fost refuzat. Presat de timp, a reuşit să-şi asigure fuga în Arabia Saudită, unde a fost întâmpinat de însuşi regele Abdullah.

La ora actuală, după numirea pripită a unui preşedinte interimar(iniţial premierul Ghannouchi, urmat de Foued Mebazza, fostul şef al Parlamentului) lucrurile nu par a se fi liniştit deoarece Tunisia refuză să repornească. Din cauza violenţelor de stradă magazinele sunt închise, iar adevăratul declanşator al crizei, foamea, contribuie la o întreţinere a stării de incertitudine. Ajunşi în acest punct trebuie să subliniem că adevărata cauză a crizei politice nu a fost vreo dezvăluire senzaţională, ci cel mai mare duşman al regimurilor autoritare şi incompetente, anume foamea. Creşterea generalizată a preţurilor a fost elementul hotărâtor care a scos oamenii în stradă şi care a contribuit la fuga pripită a coruptului lor preşedinte.

Ceea ce doream să menţionez în special este simpatia cu care este privită în lumea arabă revoluţia tunisiană, un eveniment care a depăşit categoric ştirile despre secesiunea Sudanului, poate mult mai importante din punct de vedere politic. Practic, posturile de ştiri trans-arabe sunt urmărite cu sufletul la gură atunci când produc informaţii proaspete despre situaţia de-acolo. Acesta este un element menit a-i îngrijora pe liderii politici actuali care, dacă e să privim cu atenţie, sunt depăşiţi cu mult de realităţile actuale. Spre exemplu, este de-a dreptul interesant de privit cum regele Abdullah a încasat lovituri de imagine din partea bloggerilor arabi care-l critică pe faţă deoarece a permis azilul fostului preşedinte tunisian. O asemenea poziţie tranşantă era, până nu demult, destul de greu de crezut în Arabia Saudită. 

Realitatea lumii arabe este total diferită faţă de imaginile care sunt livrate pe canalele oficiale de ştiri. Puţini ştiu că peste 80% din populaţia arabă trăieşte la limita sărăciei, iar ceilalţi 20% aparţin într-o majoritate covârşitoare ţărilor cu resurse de petrol. Există o diferenţă fundamentală între cele două lumi arabe. Statele bogate în petrol au regimuri care efectiv îşi mituiesc cetăţenii pentru a-şi asigura liniştea, în timp ce restul ţărilor au regimuri militarizate, în care se manifestă o polarizare socială extremă. Aşa cum spuneam înainte, lucrurile nu mai pot continua în acest fel, iar situaţia din Tunisia se poate constitui în scânteia care va schimba faţa lumii arabe. 

Indiferent de ceea ce cred unii observatori(de obicei total rupţi de realitatea respectivelor zone), lumea arabă are un potenţial uriaş, dar până acum s-a auto-ştrangulat. Regimurile aberante, mai mult sau mai puţin susţinute de SUA nu au făcut altceva decât să conducă despotic pentru a-şi asigura bunăstarea, sacrificând astfel nivelul de trai şi educaţia. Trebuie menţionat că sunt ţări arabe în care rata analfabetismului depăşeşte 80%, lucru total neacceptabil în lumea contemporană. Personal cred că lumea unora ca Gaddafi sau Mubarak a apus, iar ceea ce urmează va permite transformarea radicală a zonei. 

Avertismentul tunisian este doar începtul. Întreaga lume musulmană are nevoie de o reformă profundă, ceva similar Renaşterii, care să aducă noi forme de organizare socială şi statală. Nu ştiu dacă vom trăi să vedem un bloc politico-econmic similar UE în Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, dar tind să cred că lucrurile către aşa ceva converg.