Draga Andrei,

Te văd cocoţat pe un soclu dând verdicte precum Lenin*. Te văd ultimativ, încordat şi, în acelaşi timp, sigur pe tine. Ai ajuns la momentul în care le sugerezi celor din turma pe care-o conduci că eşti deţinătorul misterului ultim, proprietarul de facto al lumii în care trăim. Iar cei care te divinizează îţi preiau cuvintele din aer precum câinii ce apucă din zbor bucata de carne aruncată de un petrecăreţ căruia lăutarul(sau manelistul) îi cântă la ureche piese de muiat inimi nefericite.

Dragă Andrei, mă uit la tine şi văd câtă fericire îţi provoacă jocul de-a "demiurgul perfect". Toată această scenetă în care tu, indiferentul, eşti luat cu forţa şi aruncat pe soclu, te deranjează, desigur. Eşti cel care a fost răpit din turnul de sticlă şi aruncat brutal aici, în mijlocul evenimentelor. Şi, dacă ţi s-a întâmplat o asemenea fatalitate, tu, modelul, te-ai trezit obligat să pui ordine în lucruri. Ai început simplu, cu argumente care nu pot contrazise, rostite pe un ton apăsat, dar cu atâta stil. Mulţimea a rămas înmărmurită, tăcerea care s-a lăsat câteva clipe ţi-a dat emoţii, dar aclamaţiile şi strigătele de admiraţie care au urmat te-au umplut de bucurie. Însă marea bucurie a apărut atunci când ai observat cum ursuleţul libidinos pe care-l cari după tine rămâne surprins şi, în acelaşi timp, îngrozit în faţa acestei imagini. Ştiu că l-ai urât atunci când jurnalul lui naiv, scris şcolăreşte şi oarecum inept, s-a încăpăţânat să rămână în preferinţa plebei în ciuda faptului că tu veniseşi cu un altul, mult mai articulat şi mult mai apropiat de fundamente. Ei bine, văzându-i reacţia, ai început să te bucuri. În sfârşit, lumea aceasta care credeai că nu te poate percepe a început să se regăsească şi să-l aşeze pe bietul ursuleţ frustrat acolo unde-i e locul. De la înălţimea soclului te distrează încercările lui disperate de a te detrona. Te faci că nu-i vezi uneltirile, te cobori la nivelul lui, îi accepţi provocările şi chiar, uneori, îl urmezi în încercările lui naive de a te detrona. O faci pentru că ştii că tu eşti totul şi că de fiecare dată îl învingi. Ai ajuns să-l umileşti atât de mult încât, acum, a ajuns să se legitimeze prin tine, umilinţa ultimă pentru el.

Dragă Andrei, într-adevăr soclul pe care eşti e strălucitor, toată turma îl observă şi se minunează de cum luceşte în lumina soarelui. Ei nu ştiu însă cât de greu munceşti tu noaptea pentru a-l menţine poleit şi pentru a-l ridica. Ei te consideră zeu, iar înălţarea şi luciul soclului cred că vin din neant, de la puterile nemărginite ale zeului pogorâte asupra materiei. Desigur, dragul meu, amândoi ştim mai bine că în spatele imaginii, al luciului orbitor şi al soclului care se tot înalţă sunt realităţile blestemate ale lumii acesteia. Faptul că soclul nu e pe o fundaţie îl face vulnerabil şi, cu cât e mai înalt, cu atât e mai instabil.O ştim încă de când l-ai citat tendenţios pe Clement din Alexandria pentru a-ţi ieşi o glumă seacă. Te-ai bucurat când ai observat că stratagema ta a dat rezultate, că eşti un maestru în aruncarea cârligelor pentru agăţatul minţilor simple. De-atunci, de la acea nevinovată întâmplare, ţi-ai dezvoltat arsenalul, ai devenit un adevărat luptător, înrobitor şi profet al minţilor nevinovate. 

Ştiai din istorie că prin câştigarea războiului minţilor simple te poţi pune pe soclu, dar, tot din istorie, mai ştii un lucru care nu-ţi dă pace. Este demonstrat că minţile simple îşi schimbă zeii, că uneori, intuiţia neexplicată a acestor creiere neajutorate, le face să-şi dea seama de întreaga mistificare şi să dărâme soclul zeului. Iar când soclul se dărâmă, peste zeu se aşează uitarea. Acesta e lucrul care te macină, dragă Andrei. Ştii bine că prin stilismul fără pic substanţă nimeni n-a supravieţuit; asta te roade din interior, ca un vierme iraţional, incapabil de un dialog sau de o negociere. Acelaşi lucru îl ştie şi ursuleţul libidinos, iar tu te îngrijorezi când vezi cum el îşi trăieşte căderea de-acum. Spectrul unui asemenea destin te înfioară, ştiu, te macină, te distruge.

Dragă Andrei, nu trebuie să fii nefericit. Destinul tău mediocru a avut, până la urmă, şi un apogeu. Faptul că peste cele câteva pagini inutile se va lăsa liniştea e o fatalitate, dar istoria păstrează pentru sine numai fundamentele. Istoria, dragul meu, nu are nevoie de stilisme ieftine, nu este teritoriul minţilor simple pe care tu ai reuşit să le cucereşti. La fel ca tine au fost mulţi alţii de care nu-şi mai aminteşte nici dracu'.

_______

*Lenin=watermark-ul de pe foile ălea pe care se scriau informările în limba rusă; acum, într-adevăr a dipărut(probabil din raţiuni economice), dar cred că-ţi mai aduci aminte de poza aia. Dacă nu, vezi că în Piaţa Roşie(de la Лубянка drept pe Никольская) e un mausoleu unde încă îl expun pe nefericit.