Jocul de-a dolarul

Ne aflăm într-un moment în care economia americană ar fi trebuit să se aşeze pe fundamente solide. Suntem într-una dintre perioadele de creştere tradiţională(ciclică) a pieţelor de-acolo, oamenii par mai optimişti, iar datele care vin dinspre mediul de business sunt oarecum pozitive. Cu toate acestea, modul în care oamenii de afaceri americani percep evoluţiile celei mai mari economii nu sunt deloc pozitive. Principala îngrijorare care vine de-acolo este legată de inflaţie. 

De altfel nici nu trebuie să fii mare specialist în economie pentru a înţelege semnalele care vin dinspre pieţe. În momentul în care constaţi că absolut toate preţurile cresc într-un ritm accelerat, balivernele oficialilor chiar nu mai au nicio semnificaţie. Aceasta este realitatea, iar pentru mulţi este îngrijorător faptul că americanii nu reacţionează în niciun fel. Ei bine, pentru cei aflaţi la manete a început un joc de aşteptare. Devalorizarea dolarului faţă de euro nu e un lucru chiar atât de rău deoarece va avea ca efect creşterea exporturilor. O altă speranţă a americanilor, care are şanse foarte mari de concretizare, este aprecierea yuanului. Puseul inflaţionist din China trebuie stopat cumva, iar aceasta este metoda cea mai la îndemână(sau răul necesar).  

Cele două fenomene ar avea capacitatea de a ajuta economia americană să-şi reechilibreze deficitele şi să crească sustenabil. Din punct de vedere teoretic funcţionează, însă ceea ce vor să vadă oficialii americani este versiunea simplificată a fenomenului. În primul rând, devalorizările succesive ale dolarului nu mai sunt atât de sigure. În ochii investitorilor moneda americană şi-a pierdut mult din strălucire, iar politicile economice de-acolo au darul de a pune gaz pe foc. Practic, în acest moment, singurii care mai cred în dolar sunt americanii. Desigur, încrederea propriilor cetăţeni în moneda naţională este un lucru necesar, dar nu şi suficient pentru ca o monedă să aibă statutul de monedă de rezervă. Aici este de altfel şi locul unde se poate produce fractura deoarece nimeni nu poate paria pe o monedă care are ca singură direcţie prăbuşirea.

Puţini sunt cei care ştiu că în acest moment dolarul este susţinut numai politic. Amânarea deciziilor de vânzare a dolarilor din rezerve se obţin prin presiuni mai mult sau mai puţin discrete. Este o tactică a cărei eficienţă e îndoielnică. Istoria ne demonstrează că nu te poţi lupta prea mult cu evidenţa, iar ceea ce se poate obţine printr-o asemenea tactică este doar o amânare. Presiunile nu se pot exercita perpetuu. Este un lucru cunoscut la nivelul oficialilor americani, motiv pentru care în acest moment se lucrează la un plan alternativ de salvare a dolarului prin intermediul SDR-ului. Impunerea monedei de cont a FMI ca monedă universală ar putea avea ca efect cosmetizarea situaţiei. Într-adevăr, nu ai încredere în dolar, dar într-un coş valutar care este o oglindă a economiei mondiale ar cam trebui să crezi. 

Numai că "diavolul se ascunde în detalii". În coşul valutar al FMI dolarul are o pondere de aproximativ  42%, ceea ce-i conferă un avantaj net în faţa celorlalte valute. Trecerea la SDR, văzută de unii ca o salvare, ar putea fi de fapt o salvare a Americii. Cu virusul dolarului implantat în coşul valutar universal, americanii îşi pot permite în continuare fantezii fiscale fără a le mai fi teamă de faptul că aceasta le va afecta credibilitatea. 

Cam aceasta ar fi, în linii mari, foaia de parcurs. Nu vă aşteptaţi însă ca această trecere să se facă într-un termen scurt de timp. Aşa cum am specificat, este vorba de planul de rezervă care va fi pus în practică în momentul în care lucrurile o vor lua cu adevărat razna.