Cum sa ne ferim de viitoarea bunastare

Înţeleg că suntem în situaţia în care dezastrul bunăstării este inevitabil. Un purcoi de ieuro se îndreaptă cu o viteză incontrolabilă către noi, ceea ce, desigur, va conduce la aprecierea leului. Ştiu, e o tragedie pentru toată populaţia ţării. Bunăstarea riscă să devină o obsesie care trebuie combătută cu putere. 

Şi acum să revenim cu picioarele pe pământ. Hai să privim puţin în spate. În 2009 toată suflarea politico-economică a ţării spunea apăsat că nu e nicio problemă cu ţara. Să luăm câteva citate din declaraţiile vremii. Cea mai optimistă declaraţie era facută spre sfârşitul anului 2008 şi suna cam aşa:

"Activitatea economica(in 2009) va slabi si va fi o crestere economica, probabil, intre 3% şi 6%, depinzand foarte mult de cat de inteleapta va fi componenta politica si cat de corect va fi diagnosticul"

Ceva mai târziu, prin mai 2009, eternul Vasilescu declara solemn:

 "In BNR este un pariu legat de evolutia economica. Guvernatorul mizeaza ca nu vom avea crestere negativa in acest an, chiar daca vom avea scadere in primele doua trimestre"

Ce s-a întâmplat atunci ştiţi cu toţii. Ne-o spune acum chiar Guvernatorul:

"Noi(în 2009) nu am fost într-un «sudden stop», prin comparaţie medicală ca un infarct, dar am fost foarte apropiaţi de un «sudden stop»."

În aceste condiţii e clar că nu mai are sens să mai întrebăm ce s-a întâmplat cu pariul de-atunci. Dar cred că face sens să ne întrebăm ce se ascunde în spatele declaraţiilor optimiste de-acum. Desigur, scurta perioadă de relaxare economică a mai dezgheţat fluxurile de bani, dar perspectivele nu sunt dintre cele mai faste. Revenirea pe prima pagină a problemelor Greciei şi a celoarlalte PIIGS reprezintă principalul factor de risc. Returnarea banilor împrumutaţi de la FMI este imposibilă din punctul meu de vedere, iar acest amănunt este un factor puternic de presiune. Cum se va rezolva problema? Prin împrumuturi de pe piaţă, mult mai scumpe şi deosebit de problematice în această perioadă de foc. Despre noi rostogoliri ale datoriei nu cred că va mai fi vorba în condiţiile schimbării de putere de-acolo. Dar acestea sunt doar câteva elemente ale ecuaţiei. Ar mai fi de amintit trendul descrescător al remiterilor, precum şi intenţiile clare ale unor jucători de a părăsi piaţa autohtonă. 

A sosit oare vremea să fim iarăşi optimişti? Poate că da, dar cred că ar trebui să priviţi cu atenţie la factorii de risc. De asemenea, trebuie urmărită cu atenţie Grecia. Dacă lucrurile scapă de sub control acolo, cred că prioritatea zero devine păzirea banilor. Dar despre aceste lucruri probabil vom vorbi atunci când "lupta cu bunăstarea" va fi devenit o altă mică neconcordanţă.