Economia americană a demonstrat încă odată, dacă mai era nevoie, că viaţa pe steroizi nu e viaţă ci doar realitate virtuală. Odată stopată infuzia de doftorii, corpul inert începe să dea semne de reintrare pe panta declinului. Adevărata realitate pe care nu vrea s-o vadă nimeni este că economia americană trebuie să de dezumfle. S-a ajuns la un nivel aberant al consumismului care-şi trăieşte ultimele momente. Cu toate că pare incredibil, ultima sută de ani s-a bazat aproape exclusiv pe capacitatea de absorbţie a consumatorului american. Simplificând procesul economic de până acum, am putea spune că dacă în loc să cumpere îngheţata cu găleata, americanul ar fi cumpărat cu cana, aceasta ar fi indus o tragedie pe pieţe. Invers, dacă un trend ar fi indus consumatorului american un comportament de cumparare a unei cantităţi duble de îngheţată, aceasta ar fi transmis pieţelor un sentiment pozitiv.
Este cred clar pentru toată lume că sistemul USA-centric se află la apus. Alternativa altcineva-centric, unde în locul lui altcivena putem pune China, India, Brazilia s.a.m.d. nu ţine nici ea. Drumurile au fost deja bătute, iar înlocuirea unui tătuc cu altul nu cred că ar avea vreun efect pozitiv şi asta în ciuda faptului că ţări precum China îşi aşteaptă nerăbdătoare locul la manete. În aceste condiţii oare către ce ne îndreptăm?
Deocamdată, SUA şi UE au început jocul de-a aruncatul pisicii moarte dintr-o curte în alta. UE spune că SUA e elementul sensibil, în timp ce SUA arată cu degetul către băncile europene. Cine e de vină nu ştiu cât de mult contează. După ce s-a produs dezastrul, puţin mai contează cine e vinovatul în condiţiile în care sistemul pare ireversibil. Ceea ce încearcă şi unii şi ceilalţi este să iasă cu faţa curată. Americanii, cunoscând vulnerabilităţile sistemului bancar european încearcă să provoace aici un dezastru. Cei care cred că articolul de săptămâna trecută din Daily Mail a fost ceva întâmplător, opera unor ziarişti descdreieraţi, se înşeală. A fost un şah dat UE deoarece declanşarea unui dezastru aici ar putea da o libertate mai mare de acţiune autoritrăţilor americane(spre exemplu, o nouă impulsionare a economiei cu pseudo-bani). Numai că aceasta este o judecată pe jumătate adevărată deoarece un dezastru în Europa ar genera un răspuns pe măsură şi în SUA. O altă alternativă urmărită de americani ar fi forţarea UE să pompeze bani în bănci după modelul TARP. Aceasta ar folosi celor de peste Ocean ca justificare a faptului că măsurile economice pe care le-au luat până acum au fost justificate şi ar putea impulsiona formarea unui nou orizont de speranţă(a se citi umflarea unui nou balon).
Personal merg pe varianta ultimului scenariu. Nu cred că e nimeni pregătit de reintrarea în tranşee acum. Ceea ce trebuie însă remarcat e faptul că ne aflăm foarte aproape de sfârşitul unui drum. Uşor, uşor jocul de-a economia dă semne de oboseală definitivă. Actualele modele economice sunt deja depăşite de realitate. Chiar dacă deocamdată nu se văd, semnele unui nou model, mult mai descentralizat şi mult mai puţin dependent de "lumina" unor auto-desemnaţi ca proprietari ai turnului de fildeş, încep să se întrevadă din ce în ce mai clar. Deocamdată însă recomand o atenţie sporită. Sistemul economic se va prăbuşi în momentul în care sistemul fracţional va falimenta. Iar acest faliment generalizat cred că este aproape şi, cred eu, inevitabil.
Consumismul american a devenit un "simbol" pentru multi altii si l-au aplicat cu succes mai mult sau mai putin reusit .
RăspundețiȘtergereA trai pe datorie s-a dovedit inca o data ca este un element cu efect de bumerang .
Ideea este daca suntem capabili sa trecem de la ceea ce avem acum la un alt sistem viabil fara a apela la gesturi extreme ( revolutii urmate de razboaie ).....?
Ma pregatesc sa ma mut in "munti" sper sa am si timpul necesar , vreau sa asist detasat cu floricele si popcorn la marele foc de artificii ce vine incet dar sigur :) ....inca mai am puterea sa zambesc ....voi?
"Sistemul economic se va prăbuşi în momentul în care sistemul fracţional va falimenta"
RăspundețiȘtergereCorect. Cum poate fi grabit insa acest proces? Incercarile anemice de "bank run" (cazul Eric Cantona) au esuat. Exista alte solutii? Spre exemplu un sistem de genul "one bank at a time" in care toti oamenii falimenteaza cate o banca prin desfiintarea conturilor (depozite, conturi curente etc) si mutarea banilor in alta banca? Intr-adevar, in final ar ramane o singura banca, dar macar ar fi o lectie pentru celelalte. Pareri?
luni, 1 august 2011: Fiind extrem de mult combustibil pe piață, mă aștept ca dezvoltarea acestei noi bule să fie mult mai rapidă decât în trecut și, în același timp, să explodeze mult mai violent. Momentan, dezvoltarea sa este împiedicată de perspectivele puțin optimiste ale economiei europene. Însă, în scurt timp, este posibil să se ajungă și aici la o înțelegere care să pornească motoarele. Și, din acel moment, vom fi pregătiți pentru noul răsărit al expansiunii bunăstării.
RăspundețiȘtergerevineri, 19 august 2011: Iar acest faliment generalizat cred că este aproape şi, cred eu, inevitabil.
duminica, 31 Februarie 2012: Nu stiu! Nu stiu d'astea..
"Sistemul economic se va prăbuşi în momentul în care sistemul fracţional va falimenta. Iar acest faliment generalizat cred că este aproape şi, cred eu, inevitabil."
RăspundețiȘtergereCind am citit asta m-am uitat sa verific daca articolul nu e scris de Flavian :))
Dane, welcome to the club!
Adamclisi: Incearca sa citesti articolele in totalitate si, mai mult, sa le intelegi. Citez din articolul de azi: "O altă alternativă urmărită de americani ar fi forţarea UE să pompeze bani în bănci după modelul TARP. Aceasta ar folosi celor de peste Ocean ca justificare a faptului că măsurile economice pe care le-au luat până acum au fost justificate şi ar putea impulsiona formarea unui nou orizont de speranţă(a se citi umflarea unui nou balon)." La asta ma refeream in articolul din 1 August.
RăspundețiȘtergereAsa ca, personal cred ca link-ul trebuie sa-l pastrezi pt. tine!
Logosfera: Ambele solutii sunt aberante si, mai mult, nu au niciun rezultat. Falimentul e util atunci cand vine de la sine din cauza ca respectiul model pur si simplu nu mai functioneaza. La asta ma refeream eu.
RăspundețiȘtergereMadMax: In niciun caz nu fac parte din respectivul club.
@Dane, e ca si cum zici "daca nu e soare atunci o sa ploua". Dar blogul asta nu e cunoscut prin descoperirea evidentului. Economia globala se afla intr-o anumita pozitie, anumita directie, etc. Intrebarea e care din cele doua e cea mai probabila, falimentul sau o bula noua, bula care va amana, din nou, pentru cativa ani/decenii falimentul.
RăspundețiȘtergereStiu ca sunt multe variabile de luat in calcul, nu te-a luat nimeni drept Mama Omida si nici nu are nimeni pretentia unei acurateti de meteorolog roman, dar din analizele tale atat de pompoase in ultima vreme dai impresia ca incerci sa acoperi orice posibilitate, ca apoi la anul sa zici "eu v-am zis ca s-ar putea sa ploua".
Fii mai transant, da-ti cu parerea, ghiceste, nu te mai pierde in variabile si politete.
@Adamclisi
RăspundețiȘtergereSalvarea sistemului e(ra?) in mainile tale. Nu conteaza ce vinzi, important e sa cumperi, pe credit, si pentru... nepoti.
... da o sansa... sistemului. :D
@dan
"TARP" in... SUE nu vom vedea decat... dupa inregistrarea catorva_victime bancare.
Va putea fi implementat de... Van Rompuy tot in 2 saptamani?
... macel???
Logosfera: in final nu ar ramane... este fracţional.. http://blog.flavian.ro/2011/06/piramide-cu-capul-in-jos.html
RăspundețiȘtergereAdamclisi: Eu nu ghicesc. Daca ai nevoie de o ghicitoare poti apela cu incredere la adevarata fiica a lu' Mama Omida.
RăspundețiȘtergereEu cred ca m-am exprimat destul de clar. Daca nu intelegi sau nu vrei sa intelegi asta nu mai e problema mea.
AristotelCostel: La cat de adanc e infipt morcovul in fundul unor preacurati politicieni e posibil sa vedem TARP-uirea Europei in cateva ore, nu saptamani.
faliment generalizat...Sistemul economic se va prăbuşi..inevitabil...Flavian 2009...old news..:)
RăspundețiȘtergereFlavian: Poti sa comentezi cu numele tau, nu e nevoie sa te maschezi in anonim. :-))
RăspundețiȘtergereFlavian avea dreptate cu multe. Uite asa am atins si 1800 o uncie de aur... ce vremuri..
RăspundețiȘtergere"Imi place" ca americanii se dau mari crestini (In God we trust) dar nu dau doi bani pe principiile crestinismului. Unul dintre ele, foarte simplu, spune sa nu iei bani imprumut. Hai sa zicem ca iei 500 de dolari c-ai nevoie urgenta, dar cand o freci intr-una cu credit cardu'.....te intrebi ce are Dumnezeu cu tine. Situatia in care se afla acum economia nu cred ca arata ca modelul economic e gresit, modelul e bun, doar ca a fost corupt. Human factor, scurtatura, lacomie, spuneti-i cum vreti. Doamne ajuta. :)
RăspundețiȘtergereDane,
RăspundețiȘtergere2 articole la rand prin care arunci o privire in ce ar putea sa fie lumea de maine, sunt o intreprindere destul de riscanta. :)
In ceea ce ma priveste sunt fericit sa vad o astfel de abordare (iesita din dogma), intrucat imi este clar: cu cat sunt mai multi care refuza sa mai lucreze cu aceleasi vechi concepte tocite, cu atat avem o sansa mai mare.
Raman insa intrebarile:
1) cum cureti gunoiul?
2) ce pui in loc?
Pana acum nu am vazut un raspuns coerent, dar cel putin la intrebarea a 2-a, ma hazardez sa spun ca raspunsurile sunt in mare parte de bun-simt:
- legi dure, aplicate rapid si fara discriminare, mergand pana la excluderea din societate a recidivistilor (indiferent ca lucreaza cu bata sau cu pixul);
- asumarea riscurilor si implicit a pierderilor potentiale ce decurg din asta; aici este de fapt piatra de incercare pt. dubioaselor increngaturi politico-financiare de pretutindeni;
- asigurarea de sanse egale tuturor celor ce respecta legea;
- limitarea drastica a monopolurilor si cartelurilor;
- corolar la punctul anterior: incurajarea la revenirea de comunitati mici, flexibile si transparente, cat mai autonome, indiferent ca e vorba de afaceri sau asezari umane. in acest fel indivizii ce compun respectiva comunitate vor fi responsabilizati (este un element absolut fundamental), dat fiind ca au acces mult mai usor la deciziile ce-i afecteaza.
Ultimele 2 puncte mai ales cred ca arata cum ar trebui structurata societatea in viitorul nu f. indepartat.
In ceea ce priveste intrebarea 1, cred ca suntem intr-un cerc vicios alimentat atat de clasa politica cat si de populatie, ambele categorii lucrand cu aceleasi scule: lacomie si ignoranta. Si mi-e teama ca aici solutia nu este una naturala (care sa vina de la sine) ci una bazata pe alegeri constiente. Ceea ce ma face sa am o strangere de inima cand ma gandesc la viitor...
Cullen Roche
RăspundețiȘtergereI’ve been trying to figure this out all weekend. I don’t know what the ECB can and can’t buy. I doubt there is the political will for a Euro TARP at this point. And without a Euro TARP we might just have to see what it’s like to throw the banking system out of the plane without a parachute.
If any European readers know the process of a Euro TARP (legality, etc) I’d love to know….
Reply08/22/2011
mi... tu...